In situaţia în care, după momentul luării măsurii arestării preventive, probele administrate dovedesc o participare redusă a inculpatului la comiterea faptelor şi, în acelaşi timp, o stare de sănătate precară a acestuia, instanţa alege o altă măsură preventivă decât arestarea.
(Decizia nr. 359 din 27 februarie 2003 – Secţia Ipenală)
Prin încheierea de şedinţă din 14.02.2003 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a Il-a penală, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor C.C.O., N.C. şi C.l. pe timp de câte 30 de zile, de la 02.03.2003 până la 31.03.2003.
în baza art. 139 alin. 1 din Codul de procedură penală, s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului S.A.C. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea până la soluţionarea cauzei şi s-a dispus punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Instanţa de fond a reţinut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.C.O., N.C şi C.I., respectiv art. 148 alin. 1 lit. h) şi art. 143 din Codul de procedură penală, se menţin şi în prezent, existând indicii privind vinovăţia şi pericolul pentru ordinea publică în cazul punerii în libertate.
în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.A.C., s-a apreciat că lăsarea în libertate nu mai prezintă un pericol pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptelor, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi şi din înscrisurile depuse la dosar.
De asemenea, s-a avut în vedere starea de sănătate a inculpatului, care a rezultat din foaia de observaţie clinică şi expertiza medico-legală şi care este de natură a determina alegerea unei alte măsuri.
împotriva acestei încheieri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii C.I., C.C.O. şi N.C.
Parchetul a criticat soluţia pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 139 alin. 1 din Codul de procedură penală, privind înlocuirea arestării preventive a inculpatului S.A.C., arătând că instanţa de fond a stabilit că, deşi există presupunerea că inculpatul a comis faptele, lăsarea în libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.
Această motivare reprezintă o contradicţie. Punerea în libertate a inculpatului ar reprezenta un pericol ca acesta să influenţeze schimbarea depoziţiilor martorilor din lucrări, neaudiaţi până în prezent de instanţă.
Afecţiunile de care suferă inculpatul nu îl pun în imposibilitatea de a suporta regimul de detenţie şi pot fi tratate în reţeaua sanitară a DGP.
Inculpaţii recurenţi au arătat, prin avocat, că s-au schimbat temeiurile arestării preventive şi că prelungirea s-a acordat cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, iar reţinerea în stare de arest nu mai este justificată.
Verificând încheierea recurată, în baza lucrărilor şi materialului dosarului cauzei, Curtea a constatat recursurile nefondate.
în ceea ce priveşte recursul parchetului, potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. 3 din Codul de procedură penală, alegerea măsurii preventive se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al faptei, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
Instanţa de fond a motivat înlocuirea măsurii arestării inculpatului S.A.C. prin aceea că lăsarea în libertate nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi starea de sănătate a inculpatului este precară.
De asemenea, s-a apreciat că buna desfăşurare a procesului penal nu va fi afectată de înlocuirea acestei măsuri.
Elementele care au determinat schimbarea temeiurilor arestării preventive sunt cele care au reieşit din administrarea unor probe în faţa instanţei şi agravarea stării de sănătate a inculpatului, aşa cum reiese din actele medicale existente la dosar.
Regimul de detenţie în arest preventiv nu este acelaşi cu cel în executarea unei pedepse, astfel că argumentul că afecţiunile pot fi tratate în penitenciar nu este de natură a sta la baza susţinerii că măsura arestării preventive este potrivită din punct de vedere al sănătăţii inculpatului.
Arestarea preventivă presupune verificarea din 30 în 30 de zile a temeiurilor, necesităţii şi motivării menţinerii sau nu a acesteia.
Argumentele de ordin medical şi cele ce ţin de împrejurările comiterii faptei au făcut ca instanţa de fond să dispună în mod temeinic înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului S.A.C., astfel că s-a respins ca nefondat recursul parchetului.
Recursurile inculpaţilor au fost privite ca nefondate, Curtea constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestora se menţin, iar pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune menţinerea acestora în stare de arest preventiv
