Pericolul pentru ordinea publică trebuie apreciat în concret, neputând fi prezumat, plecând de la gravitatea abstractă a faptei reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de lege.
(Decizia nr. 650/R din 9 aprilie 2003 – Secţia 1 penală)
Prin încheierea de şedinţă din 21.03.2003, pronunţată în Dosarul nr. 1074/2003 al Tribunalului Giurgiu, s-a respins plângerea formulată de inculpatul Y.R. împotriva Ordonanţei din 14.03.2003, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, ca nefondată, cu motivarea că, în raport de încadrarea juridică reţinută în sarcina sa, de deţinere şi transport fără drept de precursori şi contrabandă calificată, prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 300/2002 şi art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu referire la art. 33 din Legea nr. 300/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 2 ani, iar lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, deci sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, temei juridic în baza căruia s-a emis Mandatul de arestare preventivă nr. 178/P din 11.03.2003 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Curtea, examinând recursul declarat de inculpat, a constatat că acesta este fondat.
Astfel, din probele dosarului a rezultat că în sarcina inculpatului se reţin următoarele:
în data de 11.03.2003, la Punctul de trecere a frontierei Giurgiu (rutier), acesta, împreună cu numitul Y.A., s-au prezentat pentru a intra în România, conducând pe rând autocamionul Scania, proprietatea unei firme transportatoare, care efectua un transport de pui vii de găină pe ruta Turcia – România.
La controlul vamal a fost găsită cantitatea de aproximativ 50 kg permanganat de potasiu, pe care cei doi îl foloseau la dezinfectarea autocamionului, cu care transportau puii vii, conform indicaţiilor date de medicul veterinar al societăţii comerciale turce. Potrivit acestora, cutiile de plastic în care au fost transportaţi puii, ca şi camionul, trebuiau dezinfectate la o distanţă de 20 – 30 km de ferma unde descărcau marfa, aşa încât să se evite apariţia unei epizootii numite “aviens influienţa”.
Se mai reţine că cei doi nu aveau cunoştinţă că folosirea acestei substanţe era interzisă de legislaţia română pe teritoriul României, fără avizul Ministerului Sănătăţii din România.
Prin’Ordonanţa din 11.03.2003 (Dosar nr. 178/P/2003), Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus, în temeiul art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, arestarea inculpatului Y.R. pe o durată de 25 de zile. împotriva acestei ordonanţe inculpatul a formulat plângere în temeiul art. 1401 din Codul de procedură penală. Plângerea a fost respinsă ca nefondată, astfel că, la data de 4.04.2003, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală a fost sesizată cu judecarea recursului formulat de inculpat împotriva încheierii de şedinţă din 21.03.2003, pronunţată de Tribunalul Giurgiu. S-a format Dosarul nr. 998/2003.
S-a constatat că ordonanţa nu este motivată în fapt. Conform art. 137 din Codul de procedură penală, actul prin care se ia măsura preventivă trebuie să arate fapta care face obiectul învinuirii sau inculpării, textul de lege în care aceasta se încadrează, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea respectivă şi temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii preventive. Astfel, prin temeiuri concrete se înţelege atât temeiurile de drept care au stat la baza luării măsurii preventive a arestării (art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală), cât şi cele de fapt. Potrivit art. 203 din Codul de procedură penală, care reglementează regimul juridic al ordonanţelor organului de urmărire penală şi care face distincţie netă între motivarea ordonanţei şi temeiul legal al măsurii procesuale luate, se impune deci necesitatea motivării în fapt a luării măsurii arestării preventive.
S-a arătat că procurorul nu a indicat datele, faptele sau probele care au condus la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, reproducând fidel dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală. în această situaţie nu au putut fi verificate în mod concret criteriile (impuse de art. 136 din Codul de procedură penală alin. ultim) ce au dus la alegerea acestei măsuri.
Pericolul pentru ordinea publică trebuie determinat în concret şi dovedit cu mijloace de probă, neputând fi prezumat doar plecând de la gravitatea infracţiunilor săvârşite.
De altfel, aşa cum corect s-a reţinut şi la fond, inculpatul nu a avut cunoştinţă de faptul că folosirea, pe teritoriul României, a substanţei dezinfectante respective este interzisă dacă nu există avizul Ministerului Sănătăţii din România, aceasta cu atât mai mult cu cât el era doar conducător auto, a intrat în ţară (astfel cum rezultă din copia paşaportului) de mai multe ori până la data arestării preventive transportând tot pui, având asupra sa aceeaşi cantitate şi acelaşi fel de dezinfectant.
De asemenea, Curtea a analizat acest aspect şi a concluzionat că, din dosar, nu rezultă pericol pentru ordinea publică vizând lăsarea în libertate a inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, întrucât prin atitudinea sa nu constituie o ameninţare pentru colectivitatea umană şi nici nu a creat un sentiment de insecuritate a populaţiei, generat de rezonanţa socială negativă a faptului, chiar dacă inculpatul este acuzat de infracţiuni grave şi care prezintă un pericol social ridicat, şi anume deţinere şi transport fără drept de precursori şi contrabandă calificată.
