Arestare preventivă. Plângere împotriva ordonanţei de arestare preventivă. Greşeli materiale strecurate în mandatul de arestare preventivă. Modalitate de îndreptare


Dactilografierea greşită a numelui inculpatului şi a temeiului legal al arestării în mandat nu constituie aspecte de nelegalitate care să conducă la admiterea plângerii împotriva măsurii arestării preventive, ci erori materiale evidente ce se pot remedia în condiţiile art. 195 din Codul de procedură penală.

(Decizia nr. 885 din 13 mai 2002 – Secţia a ll-a penală)

Prin încheierea de şedinţă din 25.04.2002 a Tribunalului Ialomiţa, pronunţată în Dosarul nr. 4/2002, s-a admis plângerea inculpatului P.l. împotriva măsurii arestării preventive luate prin Ordonanţa nr. 73/P/2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

S-a dispus revocarea arestării preventive şi punerea în libertate a inculpatului de sub puterea Mandatului de arestare preventivă nr. 29 din 25.04.2002.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat că măsura arestării preventive dispusă de procuror este ilegală.
Actele de arestare emise de procuror sunt informe, conţinând inadvertenţe, ori nu cuprind menţiunile necesare prevăzute de art. 136, 146, 148, 151 şi 203 din Codul de procedură penală.

Astfel, atât în ordonanţa de arestare preventivă, cât şi în mandatul de arestare preventivă s-a înscris greşit numele inculpatului, “Pîrvu” în loc de “Pârvu”, aşa cum este corect şi rezultă din actele de stare civilă.

în ordonanţa de arestare se înscrie ca temei legal al arestării art. 148 lit. d) şi h) din Codul de procedură penală, iar în mandat art. 148 lit. d) şi f) din Codul de procedură penală.

Corect trebuia să fie înscris şi în mandat art. 148 lit. d) şi h) din Codul de procedură penală, întrucât inculpatul nu este recidivist.

împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, motivând că aspectele reţinute de prima instanţă nu constituie motiv de nelegalitate, care să conducă la admiterea plângerii formulate de inculpat.

Recursul este întemeiat.

Curtea apreciază că instanţa de fond a apelat la un formalism excesiv, invocând vicii minore ale actelor procedurale, care nu constituie nulităţi absolute prevăzute de art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală şi nici nu au produs vreo vătămare inculpatului pentru a fi vorba de nulităţi relative.

Astfel, faptul că numele inculpatului a fost dactilografiat “Pîrvu” în loc de “Pârvu” nu atrage nulitatea actului, ci constituie o eroare materială evidentă, care se poate remedia în condiţiile art. 195 din Codul de procedură penală.

De asemenea, nu constituie un motiv de admitere a plângerii neconcordanţele dintre ordonanţă şi mandat, fiind şi aici vorba de o eroare de dactilografiere -art. 148 lit. f) în mandat, în loc de lit. h) – şi, pe de altă parte, ceea ce trebuie avut în vedere la soluţionarea plângerii este ordonanţa, şi nu mandatul.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de parchet urmează a fi admis, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală.