Potrivit dispoziţiilor art. 155 din Codul de procedură penală, arestarea inculpatului dispusă de instanţă poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Este necesară şi motivată soluţia instanţei de prelungire a arestării preventive a inculpaţilor dacă probele administrate în cauză nu au modificat caracterul rezonabil al presupunerii că aceştia au comis faptele pentru care sunt cercetaţi în stare de arest preventiv, ci doar au delimitat perioadele de timp în care au fost săvârşite acţiunile lor, precum şi contribuţia fiecăruia.
(Decizia nr. 369 din 28 februarie 2003 – Secţia I penală)
Prin încheierea de şedinţă din 17.02.2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală în Dosarul nr. 752/2003, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor N.T., S.D., D.M., N.C. şi B.L. cu câte 15 zile fiecare, respectiv de la 19.02.2003 pâoă la 5.03.2003, cu motivarea că, faţă de natura şi gravitatea faptelor săvârşite, lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică.
Tribunalul a reţinut că inculpaţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2151, art. 291, art. 288 din Codul penal şi art. 114 din Legea nr. 52/1994, constând în aceea că, în anul 2001, inculpatul N.T., în calitate de preşedinte la Banca X, a efectuat mai multe operaţiuni de debitare şi creditare a conturilor clienţilor băncii fără acordul titularilor de cont, sume pe care, după ce le-a transferat prin diverse conturi, şi le-a însuşit.
De asemenea, s-a mai reţinut că acelaşi inculpat, în înţelegere cu reprezentanţii SC “A.” SA, inculpaţii S.D. şi B.L., a sustras peste 2.000 miliarde lei, prin plasament SC “A.” SA de la Banca X. Reprezentanţii SC “A.” SA au propus, avizat şi aprobat dirijarea fondurilor societăţii la Banca X peste limita maximă de expunere stabilită de consiliul de administraţie, folosindu-se în acest scop de SVM “S.” SA, administrată de inculpatul N.C., cu ajutorul căruia au fost efectuate operaţiuni de intermediere de titluri de stat, fără autorizaţie.
împotriva acestei încheieri de şedinţă au declarat recurs inculpaţii S.D., N.T. şi N.C., care au susţinut că indiciile asupra vinovăţiei lor au dispărut, nemaijustificându-se reţinerea lor şi stare de arest preventiv.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate de recurenţi şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că probele administrate în cauză nu au modificat presupunerea că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi în stare de arest preventiv, ci doar au delimitat perioadele de timp în care au fost comise acţiunile lor, precum şi contribuţia fiecăruia. în acelaşi timp, a apreciat că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, deoarece, prin funcţiile înalte deţinute, de care s-au folosit în activitatea infracţională, şi, implicit, prin poziţiile sociale favorizate în care aceştia se situează, vor provoca cu certitudine un sentiment de tulburare socială, faţă de prejudiciul mare provocat.
Ca urmare, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică, Curtea a respins recursurile inculpaţilor ca nefondate.
