Respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului în considerentul lipsei de “elemente noi” nu îndreptăţeşte instanţa să dispună şi revocarea măsurii arestării preventive.
Respingerea prelungirii măsurii arestării preventive şi revocarea măsurii arestării preventive au regimuri juridice diferite, fiind reglementate în dispoziţii legale distincte, pentru temeiuri diferite şi cu efecte specifice, cele două instituţii excluzându-se reciproc.
(Decizia nr. 1282 din 7 iulie 2003 – Secţia a Il-a penală)
Prin încheierea de şedinţă din 3.07.2003 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 1158/2003, în baza art. 160° din Codul de procedură penală, modificat prin Legea nr. 281/2003, s-a respins propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive şi s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive pentru inculpatul V.G.C.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că instanţa a constatat, în baza art. 160c din Codul de procedură penală, că în cursul judecăţii instanţa poate dispune prin încheiere motivată prelungirea arestării pentru cel mult 30 de zile doar “în cazul în care apar elemente noi care fac necesară prelungirea privării de libertate”.
întrucât în cauză, de la ultima prelungire a măsurii arestării preventive până la acest termen nu au apărut “elemente noi”, instanţa a considerat că în cauză nu poate fi dispusă în mod legal prelungirea măsurii arestării preventive.
Pentru aceste considerente, instanţa a revocat măsura arestării preventive a inculpatului V.G.C.
împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru greşita punere în libertate a inculpatului.
Parchetul a apreciat sub un prim aspect că hotărârea este nelegală pentru greşita revocare a măsurii arestării preventive, întrucât respingerea prelungirii măsurii preventive luate faţă de inculpat şi revocarea măsurii arestării preventive au regim juridic diferit, fiind reglementate în dispoziţiile legale distincte, pentru temeiuri diferite şi cu efecte specifice, cele două instituţii excluzându-se reciproc, neputând fi luate împreună, astfel cum a procedat instanţa în cauza dedusă judecăţii.
De altfel, chiar dispoziţiile din Codul de procedură penală exclud luarea unei alte măsuri preventive în locul arestării preventive, deoarece lipsa elementelor noi conduce la înlăturarea privării de libertate a inculpatului, ceea ce nu se realizează prin luarea unei alte măsuri preventive, întrucât toate, într-o măsură mai mare sau mai mică, reprezintă forme de restrângere a libertăţii persoanei.
Este atributul exclusiv al instanţei să constate “elementele noi”, această obligaţie fiind o formă în care îşi găsesc expresia concretă dispoziţiile art. 287 din Codul de procedură penală, referitoare la rolul activ al instanţei de judecată, care are îndatorirea să-şi formeze orice convingere numai pe baza probelor administrate.
Au fost invocate dispoziţiile art. 155 alin. 1, art. 143 şi art. 148 din Codul de procedură penală.
în raport de gravitatea faptelor comise, furt din locuinţe urmat de exercitarea de violenţe asupra organelor chemate să asigure ordinea publică, de pericolul social concret sporit al acestora, s-a apreciat că se impune prelungirea arestării preventive pentru inculpat, iar lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, acea stare de nelinişte, sentimentul de insecuritate în rândul societăţii civile, generat de percepţia socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzaţia unor infracţiuni grave sunt cercetate în stare de libertate.
Pericolul concret, starea infracţională, necesitatea unei prevenţii impuse de factori, care se manifestă la momentul pronunţării cu privire la menţinerea stării de arest preventiv, constituie fără dubiu “elemente noi” în accepţiunea reglementărilor din Codul de procedură penală, care să justifice menţinerea în stare de privare de libertate a infractorilor, care au săvârşit fapte de acest gen, cum este cazul inculpatului din cauză.
Reprezentantul parchetului, în concluziile orale, în dezbateri, a modificat motivele de recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi pe fond a se constata încetată de drept măsura arestării preventive privind pe inculpatul V.G.C.
Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii de şedinţă din 3.07.2003 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală, dată în Dosarul nr. 1158/2003, în raport de motivele de recurs modificate de către parchet în concluziile orale, cât şi din oficiu, potrivit art. 3857 din Codul de procedură penală, Curtea a considerat recursul parchetului ca fiind întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că prin încheierea de şedinţă din 27.05.2003, tribunalul a prelungit durata arestării preventive a inculpatului V.G.C. pentru o perioadă de 30 de zile, de la 7.06.2003 până la 6.07.2003 inclusiv.
Faţă de data judecării prezentului recurs, respectiv 7.07.2003, Curtea a considerat încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului, întrucât durata celor 30 de zile până la care a fost prelungită anterior măsura a expirat la data de 6.07.2003.
Or, discutarea prelungirii duratei arestării preventive trebuie examinată înaintea expirării duratei prelungirii anterioare, în speţă aceasta expirând.
Faţă de aceste considerente, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. A casat încheierea de şedinţă din 3.07.2003 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală şi, rejudecând, a constatat încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului V.G.C. şi a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea Mandatului de arestare preventivă nr. 115 din 7.02.2003, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
NOTĂ:
în contextul speţei, sunt de făcut unele precizări:
Soluţia a fost dată just în contextul art. 160c din Codul de procedură penală.
Prin modificările ulterioare aduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003 Codului de procedură penală, a fost abrogat art. 160° din Codul de procedură penală, care prevedea că prelungirea arestării în cursul judecăţii se poate dispune dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate pentru cel mult 30 de zile.
Atât în considerentul textului de lege abrogat, cât şi în actuala reglementare, potrivit căreia, în cursul judecăţii, instanţa se pronunţă asupra menţinerii măsurii arestării preventive, trebuie făcute următoarele distincţii:
în cursul urmăririi penale, conform dispoziţiilor art. 155 şi următoarele din Codul de procedură penală, instanţa poate prelungi măsura arestării preventive a inculpatului pentru 30 de zile, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate (art. 155 alin. 1 din Codul de procedură penală).
Respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive are ca efect punerea în libertate a inculpatului la împlinirea termenului pentru care a rămas valabilă prelungirea anterioară.
Nu se poate dispune nici în reglementarea actuală o respingere a propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive concomitent cu revocarea acestei măsuri (în cursul urmăririi penale), fiind vorba de două instituţii juridice diferite, cu regimuri legale diferite, iar în cursul judecăţii, dacă nu se mai menţine starea de arest a inculpatului, se revocă această măsură.
Conform dispoziţiilor art. 139 alin. 2 din Codul de procedură penală, arestarea preventivă trebuie revocată din oficiu sau la cerere, în faza de judecată, când nu mai există temei care să justifice menţinerea acesteia, iar, conform art. 139 alin. 3 din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, dacă s-au schimbat sau au încetat temeiurile care au motivat luarea măsurii preventive.
Ca urmare, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive este un mod de soluţionare a unei cereri, revocarea măsurii arestării preventive este alt mod, iar încetarea măsurii arestării preventive este un al treilea mod.
Cele de mai sus rezultă şi din reglementarea dată de art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală, care prevede că împotriva încheierii prin care se dispune, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea, încetarea sau prelungirea arestării preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă se poate face recurs, la fel ca şi reglementarea art. 159 alin. 8 din Codul de procedură penală.
