Faţă de modalitatea săvârşirii infracţiunii de tâlhărie şi comportarea ulterioară a inculpatului, în mod corect prima instanţă a apreciat că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică, menţinându-i starea de arest.
Prin încheierea de şedinţă din 20.04.1999, pronunţată de Tribunalul Teleorman s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor O.C. şi D.I.D., pe perioada 25.04.1999-24.05.1999, reţinându-se că în cauză subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.I.D., criticând-o pentru netemeinicie, deoarece nu se mai justifică menţinerea sa în stare de arest.
Curtea de Apel a respins recursul inculpatului, ca nefondat. Se arată în motivare că, faţă de modalitatea săvârşirii infracţiunii de tâlhărie şi comportarea ulterioară a inculpatului, în mod corect prima instanţă a apreciat că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică, menţinându-i starea de arest.
De altfel – se arată în continuare – prin încheierea recurată, s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului, până la data de 24.05.1999, perioadă deja executată până la momentul soluţionării recursului, astfel că cererea acestuia apare ca lipsită de interes.
(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.047/1999) NOTA: Soluţia este, în opinia noastră, corectă, dar motivarea este confuză, impunând câteva precizări:
Ceea ce a dorit de fapt instanţa să spună este că, întrucât prin încheierea atacată s-a dispus prelungirea până la 24.05.1999, iar recursul se judecă la data de 13.07.1999, acesta a rămas fără obiect.
într-adevăr, deoarece la data soluţionării recursului s-a dispus o nouă prelungire a arestării preventive, printr-o încheiere ulterioară celei atacate, recursul său împotriva primei încheieri a rămas fără obiect. Pe de altă parte, nu se înţelege care cerere a inculpatului este lipsită de interes.
Dacă este vorba de cererea de declarare a recursului – din decizie nu rezultă că inculpatul ar fi formulat vreo altă cerere – nu se poate susţine că nu prezintă interes, deoarece, în acest caz, recursul trebuie respins ca inadmisibil şi nu ca nefondat.
Una din condiţiile de admisibilitate a unei manifestări procesuale, în speţă recursul, este ca aceasta să răspundă funcţional scopului ce i se atribuie de lege, să aibă pertinenţă funcţională, cu alte cuvinte să prezinte interes pentru recurent.
Când această condiţie nu este îndeplinită, recursul este inadmisibil.
în speţă, nu este vorba de aşa ceva, deoarece la data promovării recursului acesta îndeplinea toate condiţiile de admisibilitate, inclusiv pertinenţa funcţională. Faptul că, ulterior, la data judecării, datorită aspectelor arătate, a dispărut interesul inculpatului pentru calea de atac, care a devenit lipsită de obiect, nu are ca efect transformarea recursului din admisibil în inadmisibil, deoarece se analizează condiţiile de admisibilitate existente la momentul introducerii acestuia.
în fine, ar mai fi de observat că, întrucât instanţa a stabilit în mod corect că recursul nu mai are obiect, analiza pe fond a cauzei, concluzionându-se că „inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică”, este inutilă. (V.B.)
