Deşi, în mod eronat, prima instanţă a apreciat că în cauză nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a respins propunerea de prelungire este rămas practic fără obiect şi urmează a fi respins, câtă vreme până la soluţionarea sa inculpata a fost pusă în libertate, astfel încât măsura arestării preventive nu mai este în vigoare la această dată.
Prin încheierea de şedinţă din 10.02.2000 a Tribunalului Bucureşti – secţia I penală a fost respinsă cererea de prelungire a duratei arestării preventive privind pe inculpata S.A., formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi s-a dispus punerea în libertate a inculpatei, dacă nu este arestată în altă cauză.
S-a reţinut că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, are 2 copii minori în întreţinere, iar la comiterea faptei pentru care este cercetată a concurat împrejurarea că a fost provocată de victimă să acţioneze în modalitatea descrisă, cercetarea sa putându-se face în continuare şi fără privare de libertate.
Comisă în împrejurarea în care inculpata se afla sub puternicaă presiune psihică, cauzată de desele ameninţări cu moartea adresate de victimă membrilor familiei (în condiţiile în care victima consuma băuturi alcoolice şi provoca frecvente certuri şi bătăi în domiciliu, lucru care s-a întâmplat atât în seara anterioară săvârşirii infracţiunii, cât şi în ziua comiterii ei), infracţiunea pentru care inculpata este cercetată, chiar dacă este una de pericol social, poate fi soluţionată şi cu inculpata în stare de libertate, până la momentul condamnării, având în vedere obligaţia părintească pe care aceasta o are pentru creşterea copiilor săi.
în aceste condiţii, inculpata nu poate fi considerată că ar prezenta pericol pentru ordinea publică, deoarece conjunctura în care a săvârşit infracţiunea de faţă a format instanţei convingerea că fapta a reprezentat un accident regretabil pentru inculpată şi familia sa, şi nicidecum o persistenţă infracţională.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât instanţa a dat un înţeles greşit noţiunii de „pericol pentru ordinea publică”.
S-a susţinut că noţiunea de „pericol pentru ordinea publică” nu are înţelesul de pericol concret şi iminent, constând în posibilitatea comiterii activităţii infracţionale, ci ca o reacţie colectivă faţă de anumite stări de lucruri negative, reacţie care ar produce perturbaţii la nivelul disciplinei publice, al respectului faţă de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase justiţia nu acţionează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre.
Se mai arată că motivarea instanţei de fond este netemeinică, având în vedere că infracţiunea de omor calificat pentru care inculpata este cercetată vizează dreptul la viaţă al altei persoane şi se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 ani, pericolul pentru ordinea publică fiind evident. Instanţa a intrat în analiza pe fond a probelor, deşi a fost învestită cu soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive şi trebuia să se limiteze a verifica necesitatea menţinerii în arest a inculpatei, faţă de motivele care au determinat arestarea preventivă a acesteia.
Recursul este nefondat, însă pentru următoarele considerente: Inculpata S.A. a fost arestată preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, reţinându-se că la data de 13.11.1999, având un conflict cu soţul său S.V., în timp ce acesta se afla în balconul apartamentului, inculpata a luat din dormitor un cordon de la o haină, l-a atacat prin surprindere pe S.V., din lateral, înfăşurându-i cordonul după gât, doborându-l şi trăgându-l peste pragul balconului până în sufragerie unde l-a strangulat.
Potrivit art.155 alin.1 C.pr.pen., durata arestării inculpatei poate fi prelungită în caz de necesitate şi numai motivat.
în speţă, urmează a se observa că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prev.de art.148 lit.h C.pr.pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de 2 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol pentru ordinea publică.
Acest ultim aspect rezultă din modalitatea concretă în care a fost comisă infracţiunea de omor, infracţiune de o gravitate deosebită, împrejurările reţinute de prima instanţă, lipsa antecedentelor penale, obligaţia creşterii celor 2 copii minori şi regretul faptei comise nefiind de natură să înlăture pericolul social pe care l-ar reprezenta punerea în libertate a inculpatei. în plus, prelungirea era necesară pentru întocmirea rapoartelor de expertiză medico-legală dispuse în cauză.
Din actele dosarului rezultă însă că inculpata a fost pusă în libertate la 10.02.2000, împrejurare faţă de care, deşi erau întrunite condiţiile prev.de art.155 C.pr.pen., recursul este rămas practic fără obiect, neputându-se dispune retroactiv prelungirea arestării preventive de la 11.02. la 11.03.2000, întrucât măsura arestării preventive nu mai este în vigoare la data soluţionării prezentului recurs.
Faţă de cele expuse, Curtea urmează a respinge recursul, ca nefondat.
(Secţia a ll-a penală, decizia nr.311/2000) NOTĂ: Potrivit art.159 alin.7 C.pr.pen., recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea prelungirii arestării preventive este suspensiv de executare.
Prin decizia nr.22/10.02.1998 s-a statuat că aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale, în măsura în care se interpretează în sensul că efectul suspensiv al recursului în această situaţie poate depăşi durata de 30 de zile, prev.de art.23 din Constituţie.
în consecinţă, efectul suspensiv este constituţional numai în limita duratei mandatului de arestare emis anterior sau a prelungirii anterioare a acestei măsuri, iar această durată nu poate fi mai mare de 30 de zile. Simpla declarare a recursului nu poate avea ca efect prelungirea, prin ea însăşi, a arestării preventive, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o hotărâre judecătorească prin care s-a respins prelungirea.
Din aceste motive, în speţa analizată, întrucât recursul declarat de Parchet nu a fost soluţionat până la expirarea prelungirii anterioare, inculpata a fost pusă în libertate, ajungându-se practic la situaţia paradoxală în care, deşi propunerea de prelungire a fost găsită întemeiată de către Curte, recursul a fost totuşi respins, întrucât la data pronunţării deciziei măsura arestării preventive nu mai era în fiinţă.(Judecator Ionut-Mihai Matei)
