ARESTARE PREVENTIVĂ. PROCEDURA PRELUNGIRII ARESTĂRII DE CĂTRE INSTANŢĂ.


Este fondat recursul declarat de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive în condiţiile în care, pentru perioada anterioară, nu mai există o încheiere valabilă care să justifice menţinerea în arest a inculpatului.

Prin încheierea de şedinţă din 27.08.1999 a Tribunalului Bucureşti – secţia a ll-a penală, pronunţată în dosarul nr. 2737/1999, a fost admisă sesizare? Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului X.F., pe timp de 30 de zile, de la 1.09.1999 până la 30.09.1999, inclusiv.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reţinut că cererea parchetului este întemeiată, prelugirea duratei arestării preventive a inculpatului fiind necesară pentru întocmirea raportului de autopsie privind victima şi avizarea acestuia de către Comisia de Avizare şi Control.

S-a constatat că sunt întrunite prevederile art. 155 şi următoarele din Codul de procedură penală.

împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul X.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu motivarea că instanţa a dispus prelungirea duratei arestării preventive în condiţiile în care încheierea anterioară, de prelungire a duratei arestării preventive, a fost casată cu trimitere spre rejudecare, cauza aflându-se şi acum pe rolul Tribunalului Bucureşti.

A mai susţinut inculpatul că menţinerea sa în stare de arest este nelegală, atâta vreme cât art. 159 alin. 7 teza a lll-a Cod procedură penală, care reglementează efectul suspensiv al recursului, a fost declarat neconstituţional.

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a ll-a penală, analizând actele şi lucrările dosarului, a apreciat că recursul inculpatului este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Tribunalul Bucureşti – secţia a ll-a penală a fost sesizat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului pentru perioada 2.08.1999 – 31.08.1999.

încheierea prin care Tribunalul a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului pentru această perioadă a fost casată cu trimitere spre rejudecare de către Curtea de Apel Bucureşti – secţia l-a penală, prin decizia penală nr. 1.182/13.08.1999, constatându-se nulitatea absolută a acesteia, în condiţiile în care inculpatul, cetăţean străin, nu a beneficiat de un interpret cu prilejul judecării.

Ca efect al trimiterii spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti sub nr. 269/1999, cu termen de judecată la 24.09.1999 (ulterior

perioadei 2.08.1999 – 31.08.1999, pentru care încheierea prin care s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a fost casată). în aceste condiţii, Tribunalul Bucureşti, prin încheierea din 27.08.1999, a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului pentru perioada 1.09.1999 – 30.09.1999. A procedat astfel, în condiţiile în care, pentru perioada anterioară (2.08.1999-31.08.1999) nu mai există o încheiere valabilă, care să justifice menţinerea în arest a inculpatului.

Prin casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, Tribunalul nu se mai putea pronunţa retroactiv, prelungind starea de arest pentru perioada 2.08.1999-31.08.1999, iar recursul nu are efect suspensiv.

La această concluzie conduc dispoziţiile art. 23 alin. 4 din Constituţie, care arată că arestarea se face în temeiul unui mandat de arestare emis de magistrat, pentru o durată maximă de 30 de zile, şi că prelungirea duratei arestării se aprobă numai de instanţa de judecată.

Curtea Constituţională a statuat, prin decizia nr. 22/10.02.1998, că dispoziţiile art. 159 alin. 7 teza a 11l-a Cod procedură penală, sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că efectul suspensiv al recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus asupra prelungirii duratei arestării preventive nu poate depăşi durata de 30 de zile, prevăzută de art. 23 alin. 4 din Constituţie.

în consecinţă, nu există o prelungire a duratei arestării preventive de către instanţă pentru, perioada 2.08.1999 -31.08.1999, pentru că încheierea prin care s-a dispus asupra acestei perioade a fost în întregime casată cu trimitere spre rejudecare, iar pe de altă parte, pentru considerentele mai sus dezvoltate, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 159 alin. 7 Cod procedură penală.

Neexistând o prelungire a duratei arestării preventive pentru perioada anterioară, Tribunalul nu poate „prelungi” arestare preventivă.

în consecinţă, a fost admis recursul inculpatului, casată încheierea de şedinţă din 27.08.1999 a Tribunalului Bucureşti – secţia a ll-a penală şi pe fond a fost respinsă cererea parchetului de prelungire a duratei arestării preventive şi s-a dispus punerea, de îndată, în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

(Secţia a ll-a penală, decizia penală nr. 1.377/1999) NOTA: Soluţia Curţii de Apel Bucureşti este corectă, cu următoarele precizări: s-a dat eficienţă deciziilor prin care au fost declarate ca neconstituţionale unele dispoziţii ale Codului de procedură penală, fără ca acestea să fie înlocuite în mod corespunzător de legiuitor. Se impune, cu necesitate, adoptarea unui Cod de procedură penală, corespunzător actualelor prevederi constituţionale în materie, cunoscut fiind că normele de procedură penală sunt de strictă interpretare. (Judecator Marian Carcel – sectia II penala CAB)