Arestare preventivă. Propunere de arestare făcută odată cu sesizarea instanţei. Recurs declarat împotriva încheierii de respingere a propunerii. Inadmisibilitate


C. proc. pen., art. 141 alin. (1), art. 160a alin. (2)

Poate fi atacată cu recurs separat numai încheierea prin care instanţa dispune luarea unei măsuri preventive, nu şi încheierea prin care s-a respins propunerea de luare a unei astfel de măsuri.

Decizia penală nr. 748/R din 9 decembrie 2005 – Gh.R.

Prin încheierea din 6 decembrie 2005, pronunţată în dosarul penal nr. 2496/2005, Tribunalul Braşov a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Departamentul Naţional Anticorupţie, Serviciul teritorial Braşov privind arestarea preventivă a inculpatului C.V.

împotriva acestei hotărâri a declarat recursul procurorul, solicitând casarea acesteia şi luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Recursul este inadmisibil.

Propunerea de arestare preventivă a fost formulată odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, în condiţiile art. 267 alin. (1) C. proc. pen., ceea ce înseamnă că încheierea prin care a fost soluţionată a fost pronunţată în cursul judecăţii. Or, potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., a cărui denumire marginală este „Calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive”, poate fi atacată cu recurs separat numai încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive.

Din interpretarea per a contrario a acestui text de lege, rezultă că poate fi atacată cu recurs separat numai încheierea prin care instanţa a dispus luarea măsurii preventive, nu şi încheierea prin care s-a respins propunerea de luare a unei asemenea măsuri.

Aceeaşi concluzie se desprinde şi din interpretarea art. 160a C. proc. pen. Potrivit alin. (1) al acestui text de lege, arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în cursul judecăţii dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148. Prevederea din alin. (2) al aceluiaşi text, potrivit căruia încheierea poate fi atacată separat cu recurs, are în vedere numai ipoteza în care instanţa a dispus luarea măsurii arestării preventive.

Deosebit de argumentele de text arătate, această interpretare se impune şi datorită principiului consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O., şi anume cel al „egalităţii armelor”. Astfel, dacă inculpatului i se refuză dreptul de a ataca separat cu recurs încheierea prin care i s-a respins cererea de revocare a arestării preventive, faţă de formularea art. 141 alin. (1) C. proc. pen., nu s-ar putea recunoaşte procurorului dreptul de a ataca separat cu recurs încheierea prin care instanţa nu a dispus luarea măsurii arestării preventive.

In lipsa unei reglementări de detaliu a procedurii de urmat pentru cazul în care procurorul a propus luarea măsurii arestării preventive odată cu sesizarea instanţei, procedura este aceea prevăzută în art. 160a C. proc. pen., completată cu dispoziţiile art. 141 C. proc. pen., nefiind posibilă apelarea la procedura prevăzută în art. 1491 C. proc. pen., completată cu dispoziţiile art. 1403 C. proc. pen., ultima procedură vizând arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale.