încheierea primei instanţe prin care, admiţându-se cererea de revocare a măsurii arestării preventive cu care a fost învestită, se dispune revocarea acestei măsuri şi înlocuirea ei cu obligarea de a nu părăsi localitatea, este nelegală, întrucât, pe de o parte, instanţa s-a pronunţat în lipsa unei cereri exprese a inculpatului, în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive, iar pe de altă parte, revocând arestarea preventivă, instanţa nu putea dispune în acelaşi timp şi înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă.
Prin încheierea de şedinţă din 08.02.2000 a Tribunalului Bucureşti – secţia I penală a fost admisă cererea formulată de inculpatul M.l. şi, în baza art.139 C.pr.pen., s-a dispus revocarea arestării preventive a inculpatului şi înlocuirea ei cu obligarea de a nu părăsi municipiul Bucureşti.
S-a constatat că măsura arestării preventive a fost luată abuziv, întrucât nu au fost îndeplinite condiţiile prev.de art.148 C.pr.pen. în plus, inculpatul a săvârşit fapta pentru care este cercetat în luna aprilie 1994, iar sesizarea organului de urmărire penală s-a făcut în luna noiembrie 1997, dată la care nu s-a apreciat că inculpatul ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Dimpotrivă, prin rezoluţia din 03.05.1999, deci la circa 3 ani de la începerea urmăririi penale, Parchetul a constatat că în interesul urmăririi penale nu este necesară privarea de libertate a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.2″l4 C.pen., cercetările penale putând fi continuate cu inculpatul în stare de libertate.
La scurt timp, respectiv la 13.12.1999, s-a emis ordonanţa de arestare preventivă a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.248 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.13 C.pen., considerentele avute în vedere de organele de urmărire penală în luna mai 1999 nemaifiind avute în vedere în luna decembrie a aceluiaşi an, iar temeiurile care au dus la arestarea preventivă nu se încadrează în art.148 lit.h C.pr.pen.
întrucât este în interesul înfăptuirii unui act corect de justiţie ca, cercetarea judecătorească să se înfăptuiască fără privarea de libertate a inculpatului, pentru ca acesta să îşi administreze în mod just probatoriile şi pentru a depune eforturi în vederea acoperirii prejudiciului, Tribunalul a apreciat că înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi municipiul Bucureşti este o măsură care întruneşte condiţiile prev.de art.139 C.pr.pen., motiv pentru care s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive luate împotriva inculpatului şi înlocuirea ei cu măsura mai sus menţionată.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru netemeinicie, motivându-se că, în mod greşit, s-a admis cererea de revocare a măsurii arestării preventive, întrucât sunt îndeplinite condiţiile prev.de art.148 lit.h C.pr.pen., temeiurile care au dus la arestarea preventivă a inculpatului fiind aceleaşi (pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită este mai mare de 2 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol pentru ordinea publică).
Recursul este întemeiat.
în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile cumulative prev.de art.148 lit.h C.pr.pen., întrucât în cauză temeiurile care au dus la arestarea preventivă a inculpatului M.l. se menţin, respectiv pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa este mai mare de 2 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Aceasta din urmă condiţie nu trebuie înţeleasă numai ca o primejdie concretă şi imediată constând în posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, ci semnifică o stare de nelinişte, un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile, generată de rezonanţa socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzaţia comiterii unor infracţiuni grave, de mare prejudiciu, sunt cercetate în stare de libertate.
în plus, astfel cum rezultă din dosarul de urmărire penală, trebuie avut în vedere şi faptul că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, în condiţiile în care s-au emis pe numele lui mai multe mandate de aducere pentru a se prezenta şi a fi audiat.
în ce priveşte starea sănătăţii inculpatului, aceasta nu poate constitui, prin ea însăşi, un motiv de revocare a arestării inculpatului, el având la dispoziţie, în cazul în care ar suferi de o boală gravă, care l-ar împiedica să participe la judecată, instituţia suspendării judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art.303 C.pr.pen..
Analizând sub toate aspectele, Curtea constată şi un alt viciu al încheierii recurate.
Curtea apreciază că este nelegal procedeul primei instanţe de a revoca măsura arestării preventive şi a dispune, totodată, înlocuirea acestei măsuri cu aceea a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea.
Potrivit art.139 alin.2 C.pr.pen., măsura preventivă trebuie revocată, din oficiu sau la cerere, când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea ei; conform alin.1 al aceluiaşi articol, măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Câtă vreme prima instanţă a revocat arestarea preventivă, nu putea dispune, în acelaşi timp, şi înlocuirea acesteia cu altă măsură preventivă, căci lipseşte obiectul înlocuirii.
Pe de altă parte, instanţa a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive din oficiu, fără ca inculpatul să formuleze o atare cerere, deşi în art.139 C.pr.pen. se arată că instanţa, din oficiu, poate proceda doar la revocarea măsurii arestării preventive (art.139 alin.2 C.pr.pen.).
Nici pe fond măsura preventivă a arestării inculpatului nu se justifică a fi înlocuită, întrucât temeiurile care au stat la baza arestării inculpatului nu s-au schimbat, ci se menţin, potrivit argumentelor prezentate mai sus.
în consecinţă, admiţând recursul Parchetului, Curtea urmează a casa în parte încheierea recurată şi, rejudecând, va respinge, ca nefondată, cererea de revocare a arestării preventive formulată de inculpatul M.l. şi va înlătura dispoziţia privind înlocuirea acesteia cu obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea.(Judecator Ionut-Mihai Matei)
(Secţia a ll-a penală, decizia nr.265/2000)
