Arestarea preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale. Unicitatea căii de atac a recursului


Impotriva încheierii motivate prin care s-a admis sau s-a respins de către judecător propunerea de arestare preventivă, conform prevederilor art. 149 alin. 9 din Codul de procedură penală, se poate exercita un singur recurs, în baza dispoziţiilor alin. 13 din acelaşi text.

(încheierea nr. 73 din 26 august 2003 – Secţia a Il-a penală)

Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu la 7 iulie 2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.E. împotriva încheierii de şedinţă din 7 iulie 2003 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Instanţa de control judiciar a reţinut că în mod corect a fost admisă propunerea de arestare a inculpatului, fiind îndeplinite toate condiţiile legale în acest sens, inclusiv sub aspectul pericolului concret pe care lăsarea sa în libertate l-ar prezenta pentru ordinea publică.

împotriva acestei încheieri a declarat un nou recurs inculpatul, susţinând că arestarea sa este nejustificată.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit prevederilor art. 1491 alin. 13 din Codul de procedură penală, împotriva încheierii de şedinţă prin care s-a dispus arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale se poate face recurs.

Inculpatul a utilizat această cale de atac, recursul fiindu-i respins de Tribunalul Bucureşti, prin încheierea din 7 iulie 2003.

în consecinţă, având în vedere şi prevederile art. 3851 din Codul de procedură penală, referitoare la încheierile, sentinţele şi deciziile ce pot fi atacate cu recurs, Curtea a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a ll-a şi a respins recursul ca inadmisibil.
Invocarea unor circumstanţe atenuante este irelevantă în cursul urmăririi penale, la momentul luării măsurii arestării preventive, dacă în cauză sunt probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi există vreunul din cazurile prevăzute în art. 148 din Codul de procedură penală, iar judecătorul consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului.

(Decizia nr. 695/R din 16 aprilie 2003 – Secţia I penală)

Prin încheierea de şedinţă din 16.04.2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a ll-a penală în Dosarul nr. 1916/2003, s-a respins cererea de prelungire a duratei arestării preventive pe timp de 30 de zile a inculpatului M.G.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că singurele probe din care rezultă că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală sunt procesul-verbal întocmit de Garda Financiară, contestat de acesta în faţa instanţei civile, şi declaraţia dată de inculpat în faţa organelor de urmărire penală şi a procurorului.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut că fiind vorba de fapte săvârşite în perioada aprilie 2001 – noiembrie 2002 nu rezultă date că s-ar fi sustras urmăririi penale până la 18.03.2003, când s-a dispus arestarea preventivă, iar, cu privire la motivele cererii de prelungire, tribunalul a apreciat că actele de urmărire respective pot fi efectuate cu inculpatul în stare de libertate.

împotriva acestei soluţii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că cererea de prelungire solicitată de parchet este prima cerere efectuată în cauză, că, pentru efectuarea actelor de urmărire penală indicate în referatul parchetului, se impune reţinerea inculpatului în stare de arest, fiind vorba de confruntări între inculpat şi alte persoane, audieri de martori, expertiză financiar-contabilă, expertiză grafoscopică, ridicări de documente bancare.

Examinând recursul declarat, Curtea a constatat următoarele: în perioada aprilie 2001 – noiembrie 2002, în calitate de administrator al SC “P.” SRL, inculpatul a folosit facturi false pe care nu le-a înregistrat şi apoi le-a distrus, livrând marfă la Centrul de îngrijire şi Asistenţă Bucureşti. în acest sens, societatea a întocmit un număr de 272 de facturi fiscale false, fapt pe care inculpatul l-a recunoscut. S-a creat astfel statului un prejudiciu de aproximativ 3 miliarde lei, prin neplata impozitelor şi taxelor aferente activităţilor comerciale efectuate de societatea inculpatului. Inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi delapidare.

S-a constatat, de asemenea, că cererea înaintată instanţei în vederea prelungirii arestării preventive s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 155 şi următoarele din Codul de procedură penală, fiind motivată. în cauză există indicii temeinice cum că inculpatul a săvârşit fapte antisociale, pentru încadrările juridice reţinute în sarcina acestuia pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică în raport de împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor.

în ceea ce priveşte circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, acestea pot fi avute în vedere de instanţă cu ocazia soluţionării în fond a pricinii, în raport de temeinicia soluţiei ce se va pronunţa.
Astfel fiind, Curtea a constatat fondat recursul promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, l-a admis şi a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului.