C. proc. pen., art. 148 lit. h)
Săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prezintă un pericol real pentru ordinea publică şi justifică menţinerea arestării preventive a inculpatului, din cauza stării de temere şi de insecuritate pe care o astfel de infracţiune o induce în rândul opiniei publice.
Decizia penală nr. 26/R din 9 februarie 2005 – Gh.R.
Prin încheierea de şedinţă din 4 februarie 2005, pronunţată în dosarul penal nr. 21/P/2005, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a dispus menţinerea arestării preventive a inculpatului B.I., motivând că subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea arestării preventive şi judecarea sa în stare de libertate, motivând că familia sa are o situaţie foarte grea, fiind nevoie de prezenţa şi ajutorul său.
Recursul este nefondat.
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 1 noiembrie 2004 pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., reţinându-se că, în ziua de 30 octombrie 2004, în timp ce se afla într-un tren personal, prin ameninţare, a deposedat-o pe partea vătămată V.S. de un ceas şi suma de 40.000 lei. Temeiurile arestării le-au constituit cazurile prevăzute de art. 148 lit. e) şi h) C. proc. pen., respectiv din datele existentele în cauză rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârşi alte infracţiuni şi legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura arestării preventive a fost menţinută de mai multe ori, ultima dată prin încheierea atacată.
Curtea a constatat că singurul temei care subzistă este cel prevăzut în art. 148 lit. h) C. proc. pen., fiind întrunite ambele condiţii cerute de acest text de lege. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de până la 20 de ani şi probele care privesc săvârşirea faptei constituie în acelaşi timp tot atâtea probe certe din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol constând în starea de temere şi insecuritate pe care o infracţiune de violenţă, cum este aceea de tâlhărie, o induce în rândul opiniei publice.
în schimb, nu se poate reţine existenţa cazului prevăzut în art. 148 lit. e) C. proc. pen. Chiar din motivarea primei instanţe rezultă că ceea ce s-a avut în vedere este temerea că inculpatul ar putea săvârşi alte infracţiuni. Or, prin Legea nr. 281/2003, acest text a fost modificat, teza a doua referindu-se la „date din care rezultă necesitatea împiedicării săvârşirii unei alte infracţiuni”. Aceste date trebuie să privească activităţi ale inculpatului care conduc univoc la luarea măsurii arestării, ca singură măsură de natură să-l împiedice a săvârşi altă infracţiune. In lipsa acestor date, temerea primei instanţe apare ca pur subiectivă şi în afara textului de lege citat.
Ţinând seama că subzistă temeiul prevăzut în art. 148 lit. h) C. proc. pen. şi că invocarea greutăţilor familiale, chiar reale, nu constituie un motiv pentru revocarea măsurii, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins recursul.
