Tribunalul analizând legalitatea şi implicit temeinicia propunerii de arestare preventive formulate , constată:
În ceea ce priveşte imposibilitatea analizării propunerii luării din nou a măsurii procesuale pe considerentul că nu este îndeplinită procedura cu inculpatul deoarece se află în străinătate instanţa constată că, în conformitate cu art.150 cod pr.penală procedura este legal îndeplinită, ascultarea acestuia fiind obligatorie în toate cazurile cu excepţia cazului când inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire ori de la judecată.
Formulată în baza disp.art.149/1 cpp, prin raportare la condiţiile procedurale prevăzute de art.143 şi art.148 lit.a, f cpp, propunerea privind arestarea preventivă a inculpatului S. M. C. este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Prin încheierea din data de … s-a admis propunerea formulată de DIICPOT – Serviciul Teritorial Craiova , dispunându-se arestarea preventivă pe o perioadă de 25 de zile, începând cu data de 16.12. 2010 şi până la data de 09.01.2011 inclusiv. Temeiurile arestării preventive sunt cele prevăzute de art.143 cpp şi 148 alin.1 lit.f cpp.
În baza încheierii a fost emis mandatul de arestare preventivă .
La data de …… DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova solicită luarea din nou a măsurii arestării preventive cu motivarea că există indicii cu privire la săvârşirea faptelor de către inculpat şi faptele sunt de o gravitate extremă (infracţiuni de criminalitate organizată, şantaj, rezultatul infracţional, respectiv, un prejudiciu de pe un milion de euro), invocându-se oral de către reprezentantul Parchetului apariţia unui nou temei faţă de care se face oportună luarea din nou a măsurii arestării preventive respectiv, faptul că s-a sustras de la urmărirea penală, după ascultarea de către judecător atunci când s-a soluţionat propunerea de arestare preventivă, motiv ce a determinat imposibilitatea încarcerării .
S-a invocat în drept şi prevederile art. 160a pct.4 cpp., arătându-se că faţă de inculpatul ce a fost arestat în aceeaşi cauză, se poate dispune din nou această măsură, dacă au intervenit elemente noi care fac necesară privarea de libertate.
Fără a exclude posibilitatea ca în aceeaşi cauză să se emită pentru acelaşi inculpat mai multe mandate de arestare preventivă, raportat la elementele cauzei se apreciază că, neexecutarea unui mandat de arestare preventivă nu poate conduce la luarea din nou a unei măsuri preventive faţă de o persoană care este cercetată pentru aceleaşi fapte, şi se constată că nu a intervenit o extindere a obiectului cauzei pentru alte infracţiuni sau alte acte materiale care intră în conţinutul constitutiv al unei infracţiuni.
Textul procedural invocat respectiv prevederile art.160a pct.4 cpp., reglementează instituţia arestării inculpatului în cursul judecăţii.
Chiar dacă o prevedere ca cea cuprinsă la pct.4 nu o avem reglementată la instituţia” arestarea inculpatului în cursul urmării penale” – art.1491 cpp. printr-o interpretare analogică care nu trebuie confundată cu extinderea legii prin analogie se poate reţine că, reglementarea de la pct.4 a art.160a cpp, poate fi aplicabilă şi în cazul instituţiei care reglementează arestarea inculpatului în cursul urmării penale.
Folosind raţionamentul „ a pari”care se sprijină pe argumentul că acolo unde există o identitate de situaţii avem acelaşi tratament juridic, nu excludem aplicabilitatea prevederilor pct.4 al art.160a cpp., la instituţia reglementată de art.1491 argumentând că, în dreptul procesual penal în cazuri similare interpretarea analogică este posibilă, ambele instituţii fiind reglementate în titlul 4 „ Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale” secţiunea 4 „ Arestării preventivă” şi chiar mai mult, ceea ce face posibilă interpretarea analogică, fără dubii, în secţiunea 2 „ Arestarea Inculpatului”.
Ca atare, pornind de la condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului, aşa cum sunt ele redate în art.148 cod pr.penală se constată că, pentru luarea măsurii arestării preventive trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: unele care vizează condiţii de drept penal substanţial ( cele prevăzute în art.143 şi cele prevăzute la pct.2 al art.148 cpp) şi unele strict procedurale (existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute la art.148 alin.1 lit.a – f cpp.)
Ca atare, textele procedurale precizate mai sus ( art.148, 1601 , 1491 cod pr.penală ) şi care reglementează arestarea inculpatului, enumeră îndeplinirea cumulativă a unor condiţii care vizează dreptul substanţial penal ( existenţa unor probe, indicii cu privire la săvârşirea unei fapte penale; pedeapsa prevăzută de lege să fie detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 4 ani) şi a unor condiţii care vizează numai temeiurile prevăzute de legea procedurală penală.
Acest lucru este unanim recunoscut de către doctrina penală română care arată că între normele de drept procedural penal şi normele de drept substanţial penal există o strânsă corelaţie, nefiind funcţionabile de sine stătător.
În sensul celor precizate se observă că atât instituţia prevăzută de art.1491 cod pr.penală ( ce are denumirea marginală de „arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale ) cât şi instituţia prevăzută de art.160a cod pr.penală ( ce are denumirea marginală de „ arestarea inculpatului în cursul judecăţii) condiţionează luarea măsurii arestării preventive dar de întrunirea condiţiilor prevăzute de art.143 cod pr.penală şi existenţa a unuia dintre cazurile prevăzute de art.148 cod pr.penală, ca atare condiţiile trebuie să fie cumulative.
Fără să excludă natura juridică procesuală a măsurii arestării preventive , chiar legea procedurală penală ne obligă să analizăm ambele condiţii, eventualele „elemente noi” apărute, fiind vizate de fapt condiţii atât de drept substanţial penal dar şi cazurile procedurale din art.148 lit.a –f cpp.
La data când s-a făcut propunerea de arestare preventivă, 3 ianuarie 2011, faţă de inculpatul S.M.C. „ zis M.” se dispusese o arestare preventivă, măsură procesuală ce nu a fost pusă în dar care era funcţională, atât dreptul procesual penal intern cât şi mecanismele de cooperare Europene Judiciare oferind destule instrumente pentru executarea unei asemenea măsuri ( darea în urmărire generală conform dispoziţiilor art.154 cod pr.penală; emiterea unui mandat european instrument menit să aducă inculpatul în faţa autorităţilor judiciare competente în vederea executării măsurii procesuale dispuse.)
Ca atare, temeiurile de drept material substanţial au fost analizate atunci când s-a soluţionat propunerea de arestare preventivă, (încheierea din 16 decembrie 2010), prin prezenta propunere de arestare preventivă nefiind invocate alte elemente de drept penal substanţial menite a face posibile reexaminarea cauzei sub aspectul temeiniciei cum ar fi extinderea obiectului cauzei pentru alte infracţiuni, pentru alte acte materiale care ar putea intra în conţinutul infracţiunilor reţinute de către organul de urmărire penală atunci când a făcut prima dată propunerea de arestare preventivă.
Ceea ce se observă foarte clar este faptul că între prima propunere de arestarea preventivă şi cea de-a doua propunere de arestare preventivă, sub aspectul dreptului penal substanţial există o similitudine perfectă.
Sub aspectul temeiurilor prevăzute de legea procedural penală deşi a fost invocată împrejurarea că a intervenit un caz nou respectiv, cel prevăzut de art.148 lit.a cpp – subliniindu-se că subzistă cazul prevăzut de art.148 lit.f cod pr.penală, tribunalul nu poate reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii care fac referire atât la dreptul substanţial penal cât şi la dreptul procedural deoarece, prima condiţie a fost analizată cu ocazia soluţionării primei propuneri a arestării preventive, ca atare nu mai poate fi analizată în contextul în care nu au intervenit elemente noi de natură a determina extinderea obiectului cauzei.
Invocarea ca practică judiciară a unor hotărâri de luarea a măsurii arestării preventive pe considerentul că au apărut elemente noi numai în sensul existenţei unui alt caz procedural prevăzut de art.148 cpp., nu poate fi luat în considerare, atâta timp cât se constată că, asemenea cazuri procedurale nu pot exista de sine stătător.
De altfel , prevederile CEDO art.5 pct.c evidenţiază ca o condiţie prealabilă obligatorie atunci când se dispune luarea unei măsuri preventive, existenţa unor temeiuri de drept penal substanţial redată prin sintagma” există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune”
Ca atare, atunci când se dispune arestarea preventivă trebuie avute în vedere atât temeiurile de drept substanţial penal cât şi temeiurile strict procedurale.
Indiferent că se vizează pericolul social al unei fapte, aşa cum este el precizat generic în legea substanţial penală ( limitele de pedeapsă) s-au extinderea obiectului cauzei pentru alte infracţiuni, acte materiale, acestea constituie elemente noi care, atunci când sunt invocate determină luarea din nou a unei măsuri preventive, fie după înlocuirea măsurii procesuale dispuse iniţial, fie după revocarea ei, fie după expirare.
Ca atare, se constată că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile pentru a dispune din nou arestarea preventivă, motiv pentru care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă propunerea de arestare preventivă a inculpatului S.M.C. zis „M”.
