Oportunitatea prelungirii arestării preventive este impusă de faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea imputată – art. 211 alin. 2 lit. a, d, f Cod penal – este mai mare de
2 ani, iar pericolul pentru ordinea publică, prin lăsarea în libertate a inculpatului, constă în temerea că acesta va săvârşi noi infracţiuni de violenţă, şi va încerca zădărnicirea aflării adevărului în cauză, prin influenţarea martorilor.
Prin încheierea de şedinţă de la 1.06.2000, Tribunalul Bucureşti a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor R.S. şi I.D.G., pe o durată de 30 zile, cu motivarea că, în cauză, subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul I.D.G., criticând-o pentru netemeinicie, considerând că, în mod greşit, s-a dispus prelungirea arestării preventive, deoarece este infractor primar, este singurul întreţinător al familiei sale, şi nu prezintă pericol social.
Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat recursul inculpatului.
Se arată, în considerente, că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea imputată – art. 211 alin. 2 lit. a, d şi f Cod penal – este mai mare de 2 ani, iar pericolul pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a inculpatului constă în temerea că acesta va săvârşi noi infracţiuni de violenţă, şi va încerca zădărnicirea aflării adevărului în cauză prin influenţarea martorilor.
Condiţiile impuse cumulativ de dispoziţiile art. 148 lit. h Cod procedură penală, pe care se întemeiază mandatul de arestare preventivă emis, au fost îndeplinite.
De asemenea, oportunitatea prelungirii arestării este impusă şi de faptul că cercetarea judecătorească abia a demarat, urmând a fi audiate părţile, martorii din acte etc.
NOTA: Soluţia este, după părerea noastră, legală şi temeinică, dar motivarea impune unele precizări.
Pericolul pentru ordinea publică, prin lăsarea în libertate a inculpatului, nu constă nici în temerea că inculpatul va săvârşi noi infracţiuni de violenţă, nici că el va încerca zădărnicirea aflării adevărului.
Acestea sunt temeiuri distincte pentru luarea şi menţinerea arestării preventive prevăzute de art. 148 lit. d şi e Cod procedură penală, astfel că nu pot fi confundate cu temeiurile prevăzute de art. 148 lit. h Cod procedură penală, respectiv pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani şi pericolul pentru ordinea publică ce l-ar prezenta lăsarea în librtate a inculpatului, în mod evident, temerea că inculpatul va săvârşi noi infracţiuni şi temerea zădărnicirii adevărului nu se identifică cu pericolul pentru ordinea publică, pentru că, dacă ar fi aşa, legiuitorul nu le-ar fi reglementat în mod distinct. „Pericolul pentru ordinea publică – se arată în decizia Curţii de Apel Cluj nr. 137/1997 publicată în R.D.P. nr. 4/1998 pag. 139 – nu trebuie înţeleasă ca o primejdie concretă şi imediată, constând în posibilitatea comiterii unor fapte penale grave. în realitate, ea semnifică o stare de nelinişte, un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile, generat de rezonanţa socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzaţia unor infracţiuni de o gravitate ieşită din comun sunt cercetate în stare de libertate.” De asemenea, s-a mai exemplificat în doctrină că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea prezenta pericol pentru ordinea publică şi atunci când partea vătămată ori rudele acesteia ar fi tentate să-şi facă singure dreptate, când făptuitorul ar putea converti la săvârşirea de infracţiuni şi alte persoane, când s-ar face aprecieri defavorabile de către opinia publică etc. (vezi: llie Istrate, Libertatea persoanei şi garanţiile ei procesual penale, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1984, pag. 66).
în fine, considerăm că nu are nici o relevanţă pentru prelungirea arestării preventive stadiul în care se află procesul penal, respectiv dacă acesta abia a demarat sau se află la final, ce acte procedurale sau procesuale au fost efectuate sau mai sunt de efectuat.
Determinantă pentru prelungirea sau nu a măsurii preventive este menţinerea temeiurilor care au impus luarea măsurii preventive, în acest sens trebuie înţelese dispoziţiile art. 155 alin. 1 Cod procedură penală, unde se prevede că „durata arestării inculpatului poate fi prelungită în caz de necesitate şi numai motivat”.
Necesitatea constă în asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal, astfel cum se prevede în art. 136 Cod procedură penală, iar motivarea constă în răspunsul dat de instanţă, în considerentele hotărârii, cu privire la menţinerea temeiurilor care au justificat luarea măsurii preventive. (V.B.)
