Arestarea preventivă. Respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului pentru neefectuarea vreunui act de urmărire penală de la luarea măsurii preventive până la sesizarea instanţei


Arestarea preventivă. Respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului pentru neefectuarea vreunui act de urmărire penală de la luarea măsurii preventive până la sesizarea instanţei cu prelungirea măsurii preventive.

Prin încheierea din data de 9 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Covasna in dosarul nr 140/2006 a fost admisă propunerea Ministerului Public de prelungire a arestării preventive a inculpatului GP cu 30 de zile, reţinându-se că inculpatul este cercetat in stare de arest preventiv pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prev de art 20 rap la rt 174, 175 lit c şi i Cod penal.

Tribunalul a constatat că in speţă sunt îndeplinite cerinţele art.136, 143, 146 şi 148 lit f, h Cod procedură penală, in sensul că subzistă temeiurile de fapt şi de drept ale măsurii preventive, inculpatul este recidivist postcondamnatoriu şi a comis o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea lui in libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul.

Verificând hotărârea atacată, in raport cu motivele de recurs, s-a constatat că acesta este fondat.

Din actele aflate la dosarul cauzei se constată că împotriva inculpatului a fost începută urmărirea penală la data de 12 ianuarie 2006, iar la 13 ianuarie 2006 a fost pusă in mişcare acţiunea penală împotriva sa.

Toate actele de urmărire penală au fost efectuate in zilele de 12 şi 13 ianuarie 2006. După data de 13 ianuarie 2006 in cauză nu a fost efectuat nici un act, nu s-au audiat martori şi nici partea vătămată care a ieşit din spital la 1 februarie 2006, dată de la care până la propunerea de prelungire formulată de Ministerul Public la 6 februarie 2006 exista timp suficient ca partea vătămată să fie audiată.

S-a motivat de către Ministerul Public in referatul de propunere de prelungire a măsurii arestării preventive că in speţă cercetările nu se pot finaliza deoarece nu este definitivat raportul de constatare medico – legală şi că nu a fost posibilă până in prezent nici audierea procedurală a părţii vătămate şi a celorlalte persoane care au cunoştinţă de aspectele comiterii faptei.

Curtea a constatat că de la 1 februarie 2006 când partea vătămată a ieşit din spital până la 6 februarie 2006, aceasta putea fi audiată in condiţii procedurale şi până la această dată se putea finaliza şi raportul de constatare medico – legală, dar se puteau audia şi celelalte persoane care ar fi avut cunoştinţă de săvârşirea faptei, pentru audierea acestora din urmă neexistând nici un impediment procedural.

In aceste condiţii, nu se poate dispune prelungirea măsurii arestării preventive pentru administrarea probelor; chiar dacă raportul de constatare medico – legală nu ar fi putut fi efectuat până la această dată, celelalte acte şi audieri puteau fi efectuate fără nici un impediment procedural.

Cum această situaţie nu este imputabilă inculpatului, s-a constatat că in speţă nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art 156 şi 159 Cod procedură penală, deoarece atât propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a organului de urmărire penală, cât şi încheierea instanţei prin care se dispune prelungirea acestei măsuri trebuie să fie motivate; in speţă se constată că de la data de 13 ianuarie 2006 nu s-a efectuat nici un act de urmărire penală, nu s-a procedat la nici o audiere, astfel încât prelungirea măsurii de prevenţie nu se impune.

O atare prelungire ar contraveni dispoziţiilor art 136 Cod pr penală, dar şi art 143 Cod pr penală, astfel că, in afară de gravitatea determinată de natura faptei, nimic nu justifică existenţa unui eventual pericol public pe care l-ar prezenta inculpatul aflat in stare de libertate, cu atât mai mult cu cât dispoziţia prevăzută la lit h a art 148 Cod procedură penală impune existenţa unor probe certe care să demonstreze că lăsarea in libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Câtă vreme in speţă nu au fost determinate condiţiile in care a fost săvârşită fapta, nu se poate susţine că există un astfel de pericol concret pentru ordinea publică şi, prin urmare, nu se poate acorda o prelungire a măsurii de prevenţie.