Prin sesizarea înregistrată la 18.02.2009 Parchetul de pe lîngă Judecătoria Băileşti a solicitat luarea măsurii de siguranţă prev.de art.114 c.p.faţă de făptuitoarea V.I., şi s-a înaintat instanţei raportul de expertiză medico –legală psihiatrică nr.3186/A1 din 14.10.2008 întocmit de I.M.L.Craiova şi ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din 6.02.2009 stată în dosarul nr.1951/P/2007 .
Prin sentinţa penală nr. 151/15.10.2009 , pronunţată de Judecătoria Băileşti , s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Băileşti , iar în baza art.114 c.pen.
s-a dispus internarea medicală a făptuitoarei V.I. într-un institut medical de specialitate , până la însănătoşire.
Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs făptuitoarea V.I. , iar prin decizia penală nr.107 din 8.02.2010 pronunţată de Tribunalul Dolj , s-a admis recursul acesteia, s-a casat sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie , instanţa de control judiciar a constatat că instanţa de fond a pronunţat o soluţie bazată pe avizarea vechiului raport de expertiză medico legală psihiatrică , fără a se dispune refacerea acestuia, iar la dosarul cauzei nu există avizul comisiei competente pentru internare .
S-a arătat că măsura de siguranţă prev. de art.114 c.p. este o măsură restrictivă de libertate , înscriindu-se în art.5 din Convenţia Europeană, motiv pentru care la luarea acestei măsuri trebuie respectate toate garanţiile pentru ca persoana vizată să aibă acces la instanţă şi să poată fi examinată de un medic specialist , desemnat de aceasta conform art.432 alin.2 c.p.p.
Primind cauza la data de 24.02.2010 , aceasta s-a înregistrat la instanţă sub nr. 712/183/ 2010 şi a primit termen de judecată la 18.03.2010 .
Instanţa a dispus citarea bolnavei şi a luat act de faptul că aceasta şi-a angajat apărător
ales , însă nu a putut să-i ia interogatoriu , întrucît deşi bolnava s-a prezentat la termenul din 21.04.2010 , răspunsurile acesteia la întrebările simple adresate de instanţă , nu au avut nici un sens.
Faţă de indicaţiile cuprinse în decizia de casare , instanţa a dispus efectuarea unei noi expertize medico legale psihiatrice şi a solicitat avizarea raportului ce se va întocmi , bolnava prin apărătorul său ,învederînd că se va prezenta la IML Craiova în vederea expertizării şi va achita costurile necesare .
La 15.06.2010 s-a depus la dosar raportul de expertiză medico legală psihiatrică nr.731/ A1 din 8.06.2010 întocmit de IML Craiova şi avizul nr.49/E2/4.06.2010 .
Din probele administrate, instanţa reţine următoarele :
Prin ordonanţa din 6.02.2009 emisă de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Băileşti în dosarul nr.1951/P/2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei V.I.pentru săvîrşirea infracţiunilor prev. de art.208, 209 alin.1 lit.a c.p. şi art.192 alin.2 c.p., întrucît prin raportul de expertiză medico legală psihiatrică s-a stabilit că aceasta prezintă diagnosticul
de tulburare organică de personalitate cu decompensări polimorfe şi are discernămîntul faptelor comise şi al consecinţelor lor abolit , sesizarea instanţei în vederea luării măsurii de siguranţă prev. de art .114 c.p. faţă de învinuita V.I. şi disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar pentru continuarea cercetărilor faţă de învinuiţii V.L., C.P., S.I., V.E., N.D.I., B.G , M.L.C. ,B.F. , S.I.şi M.L.
S-a reţinut că în ziua de 6.12.2007 învinuiţii au pătruns în domiciliul părţii vătămate V.I. , iar potrivit susţinerilor acestuia în acele împrejurări i-au lipsit mai multe obiecte din aur 2 carduri şi o sumă de bani .
In ziua de 6.12.2007 partea vătămată S.M. a permis învinuiţilor B.F., V.I., V.L. şi S.I. accesul în locuinţa sa pentru a cumpăra vin şi în timp ce partea vătămată a intrat împreună cu B.F. şi V.I. în pivniţă , dîndu-le cantitatea de 20 l vin, învinuitele V.L. şi S.I. au rămas în curte , iar după plecarea acestora partea vătămată a constatat lipsa sumei de 1.200 lei dintr-una din camerele imobilului în care locuia.
Din raportul de expertiză medico legală psihiatrică nr.3186/A din 14.10.2008 întocmit de I.M.L.Craiova rezultă că învinuita V.I. prezintă diagnosticul de tulburare organică de personalitate cu decompensări polimorfe şi are discernămîntul faptelor şi al consecinţelor lor abolit, comisia de expertiză solicitînd instituirea măsurii de siguranţă prev. de art.114 c.p.
Faţă de concluziile acestui raport, referitoare la lipsa de discernămînt a făptuitoarei V.I. la momentul săvîrşirii faptelor penale de care este învinuită, instanţa urmează să constate că în mod temeinic , Parchetul de pe lîngă Judecătoria Băileşti a sesizat instanţa cu privire la luarea unei măsuri de siguranţă .
Pe de altă parte, faţă de probatoriul administrat în noua fază procesuală şi avînd în vedere dispoziţiile art.111 c.p., potrivit cu care măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntîmpinarea săvîrşirii faptelor prevăzute de legea penală , instanţa reţine că se impune a se lua faţă de bolnava V.I. o măsură de siguranţă .
La luarea acestei măsuri , instanţa urmează a avea în vedere comportamentul bolnavei, starea de pericol social pe care o poate crea în rîndul comunităţii , aspectul că măsura internării medicale este o măsură restrictivă de libertate ce se impune a fi luată doar în cazuri foarte grave ,dar mai ales concluziile noului raport de expertiză medico legală psihiatrică şi avizarea acestuia de către comisia competentă , raport care opinează pentru instituirea măsurii de siguranţă prev. de art.113 c.p.
Concluziile din acest raport sunt în concordanţă şi cu celelalte probe administrate în
cauză , cu referire la adresa nr.4924/30.06.2009 a Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova
– Centrul de Sănătate Mintală , potrivit căreia pacienta se află în evidenţa acestei unităţi spitaliceşti, că este liniştită şi cooperantă , prezentîndu-se lunar .
In aceste condiţii , în baza art. 113 C.p., instanţa a dispus luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire ,faţă de făptuitoarea V.I.şi i s-a pus în vedere acesteia să se prezinte la control medical periodic la unitatea stabilită de Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Dolj. De asemenea, s-a atras atenţia făptuitoarei asupra consecinţelor nerespectării măsurii luate,consecinţe prev.de art. 113 alin.2 C.p.p. ,rap.la art. 431 C.p.p.