JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI
Dosar nr. 2471/317/2010
Sentinţa Penală Nr. 173
Şedinţa publică din 05 Aprilie 2011
Completul compus din:
PREŞEDINTE M.I.
Grefier L.V.
Pe rol pronunţarea în cauza penală privindu-i pe inculpatul A.C.trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbune?ti nr.3071/P/2008 din data de 20.03.2009 pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. şi ped. de art.180 alin.2 C.pen., şi pe părţile civile G.E.şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj.
Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 22.03.2011, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru azi, 05.04.2011:
INSTANŢA
Asupra cauzei penale de faţă :
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbuneşti nr. 3071/P /2008 întocmit la data de 20 martie 2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului A.C.pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută şi pedepsită de art.180 alineat 2 Codul penal.
S-a reţinut în esenţă ca stare de fapt că, în seara zilei de 20.09.2008, partea vătămată G.E.se deplasa pe DN 67 când inculpatul, venind din spatele acesteia, i-a aplicat mai multe lovituri peste mâini, picioare şi în cap cu un par din lemn după care a fugit în curtea locuinţei sale.
Starea de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei a fost dovedită în faza de urmărire penală prin coroborarea următoarelor mijloace de probă: declaraţiile părţii civile, certificatul medico-legal, declaraţiile învinuitului şi declaraţiile martorilor.
Prin sentinţa penală nr.79/11.02.2010 pronunţată de Judecătoria Tg.-Cărbuneşti în dosarul nr.1293/317.2009 a fost condamnat inculpatul A.C.în temeiul art.180 alin.2 la o pedeapsă de 1500 lei amendă penală. A fost obligat la plata sumelor de 450 lei daune materiale şi 1000 lei daune morale către partea vătămată G. E., precum şi la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 870 lei către partea vătămată şi 150 lei către stat.
Prin decizia penală nr.367/10.05.2010 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.1293/317/2009 a fost admis recursul declarat de inculpatul A.C.împotriva sentinţei penale nr.79/11.02.2010 şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În considerentele deciziei se reţine că instanţa de fond nu a verificat apărarea inculpatului în sensul că acesta s-ar fi aflat la Bucureşti în momentul în care partea vătămată a fost lovită, urmând a fi audiaţi în acest sens martorii I.I., P.I., fiul surorii soţiei inculpatului, C.P.M. şi M.E.E..
Cu ocazia rejudecării cauzei, inculpatul a fost ascultat în prezenţa apărătorului ales, cu respectarea dispoziţiilor art.70 Cod de procedură penală, ocazie cu care nu a recunoscut săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, susţinând în continuare că s-ar fi aflat în Bucureşti atunci când partea vătămată fost lovită.
De asemenea, au fost ascultaţi partea vătămată G.E., martorii M.E., C.Ion, P.I., G.A.C., E. E., E. D., L.C.D., M.I.E., S.M., I.I., G.T..
Nu a putut fi audiat martorul P.I. pe care inculpatul afirmă că l-ar fi întâlnit în gară la Craiova întrucât inculpatul nu a putut oferi nicio informaţie care să conducă la identificarea acestuia în afara faptului că ar fi lucrat împreună la CFR Marfă iar conform adresei aflată la fila 94 există şapte persoane cu acelaşi nume şi prenume, dintre care numai două cu domiciliu cunoscut.
Instanţa a solicitat RTFC Craiova să comunice dacă la data de 20.09.2008 s-a depus de către inculpat cuponul statistic precum şi dacă acesta mai există, răspunsul fiind ataşat la dosarul instanţei, fila 125.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, atât pe parcursul cercetării judecătoreşti cât şi al urmării penale, instanţa reţine următoarea stare de fapt:
În seara zilei de 20.09.2008, partea vătămată G.E.se deplasa pe DN 67 când a fost lovită în zona capului, toracelui şi a gambelor de către inculpatul A.C.cu un par din lemn.
În urma loviturilor aceasta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr.1440/2008 în concluziile căruia se mai arată că leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp dur.
Susţinerile părţii vătămate cu privire la modul în care s-a desfăşurat conflictul se coroborează cu împrejurări ce rezultă din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză:
Partea vătămată a relatat că, în seara de 20.09.2008, în timp ce se deplasa pe marginea drumului naţional, a fost lovită din spate de inculpatul A. C., cu un par, peste picioare, mâini şi în zona capului, inculpatul oprindu-se numai atunci când s-a rupt parul. Inculpatul se afla împreună cu fiul său, acesta din urmă ţinând de căpăstru un cal, amândoi luând-o la fugă când au văzut mai multe persoane apropiindu-se.
Martorul M.I.E. a declarat, atât în curul urmării penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, că în seara conflictului se afla la poarta locuinţei sale împreună cu martorul L. C.. La un moment dat, auzind un ţipăt de femeie, s-a îndreptat împreună cu celălalt martor spre locul de unde se auzea zgomotul. I-a văzut pe A.C.împreună cu fiul său şi cu o iapă fugind spre casa inculpatului, unul dintre cei doi având în mână un par. Continuându-şi deplasarea a văzut-o pe partea vătămată căzută de marginea drumului, având urme de sânge pe faţă şi în zona capului.
Martorul L. C., în cursul urmăririi penale, a relatat, atât în declaraţia olografă cât şi în cea consemnată de organele de poliţie, că i-a văzut pe A.C.şi pe fiul acestuia, împreună cu un cal, îndreptându-se spre casa inculpatului. În faza cercetării judecătoreşti, a revenit asupra declaraţiilor date anterior, susţinând că el nu l-a observat în acea seară pe inculpat însă partea vătămată i-a spus, când a ajuns lângă ea, că fusese lovită de inculpatul A. C..
Întrucât martorul nu a putut să ofere o motivare verosimilă pentru revenirea asupra declaraţiilor, instanţa va reţine la stabilirea situaţiei de fapt cele două declaraţii date în cursul urmăririi penale care se coroborează cu celelalte mijloace de probă, inclusiv cu declaraţia martorului E. D.. Acesta a precizat ,,M.E. ?i L. C. mi-au spus că l-au văzut pe inculpat fugind de la locul conflictului’’, fila 51 dosarul instanţei.
Astfel, susţinerea martorului L. C. în sensul că organele de poliţie le-ar fi spus martorilor ,,să scrie toţi la fel’’ şi de aceea a relatat că l-ar fi văzut pe inculpat este lipsită de logică. Atât timp cât martorul nu a fost constrâns în vreun fel să relateze o situaţie de fapt necorespunzătoare realităţii, nu se poate explica de ce ar fi fost acesta de acord să dea o declaraţie mincinoasă cu consecinţa trimiterii în judecată a unei persoane nevinovate. Mai mult, dacă martorul ar fi dat acele declaraţii pentru a se conforma simplei solicitări a organelor de poliţie, fără să îl intereseze consecinţele afirmaţiilor sale, nu se explică ce l-ar fi putut determina să îşi schime declaraţiile în faţa instanţei.
Este cert însă că martorul a fost nesincer în faţa instanţei de judecată, acesta schimbându-şi declaraţia şi cu ocazia primei judecări a cauzei, susţinând atunci că a văzut-o pe partea vătămată, mergând şi nu căzută pe jos. Mai mult, partea vătămată s-ar fi dus după conflict la bar de unde ar fi plecat împreună cu fiul său. Or, toţi martorii care au la locul conflictului, M.I.E., E. E., E. D. şi G.A.C., au relatat că partea vătămată era căzută în marginea drumului, fiul acesteia a venit la locul conflictului de unde partea vătămată a şi fost luată de ambulanţă.
Lipsa unor martori oculari, care să fi perceput ex propriis sensibus modalitatea de săvârşire a faptei nu este o împrejurare care să ducă la stabilirea altei concluzii decât cea care rezultă din interpretarea coroborată a tuturor probelor administrate în cauză.
Instanţa apreciază că vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de lovire a fost dovedită prin coroborarea declaraţiilor părţii vătămate cu concluziile certificatului medico-legal în ceea ce priveşte data şi mecanismul producerii leziunilor precum şi cu declaraţiile martorilor M.I.E. şi L. C., în cazul acestuia declaraţiile date în faza urmăririi penale, în ceea ce priveşte identitatea persoanei care a lovit-o.
În ceea ce priveşte apărarea inculpatului constând în aceea că în ziua conflictului ar fi fost plecat la Bucureşti, instanţa urmează să o înlăture necoroborându-se cu mijloacele de probă mai sus arătate.
În mod constant inculpatul a declarat, cu ocazia fiecărei audieri, că, în ziua conflictului, s-ar fi aflat în Bucureşti, motivaţia pentru care s-ar fi deplasat în Bucureşti şi ce anume a făcut acolo nefiind foarte clar explicate.
Astfel, în cursul urmăririi penale, a declarat inculpatul că plecat la Bucureşti pentru a se interesa de starea de sănătate a unui nepot care ar fi avut un accident de circulaţie în urmă cu o lună şi jumătate. La Bucureşti a mers la cumpărături în Complexul Europa şi la Familia B. pentru a discuta cu privire la un teren.
În faţa instanţei de recurs a declarat că a plecat la rugămintea cumnatei sale pentru a se interesa de starea de sănătate a fiului acesteia care avusese un accident de maşină cu o lună şi ceva înainte. Deşi acesta a fost motivul determinant al plecării, inculpatul l-a sunat doar de pe telefonul mobil pe acest nepot, ceea ce ar fi putut să facă chiar din localitatea de domiciliu, fără a fi nevoie să meargă mai multe ore cu trenul până la Bucureşti. Întrucât nepotul nu i-a răspuns la telefon, inculpatul nu a mai mers să îl caute în campusul studenţesc deşi atât el cât şi cumnata sa erau foarte îngrijoraţi de starea acestuia, nemaiştiind nimic despre acesta de mai mult de o lună.
De altfel, sunt contradictorii susţinerile inculpatului conform cărora nici el şi nici cumnata sa nu mai ştiau nimic despre fiul acesteia, C. A., fiind îngrijoraţi, şi totuşi inculpatul urma să stea în acea noapte la Bucureşti tocmai la acest nepot.
În Bucureşti, s-a întâlnit cu martorul G.T. împreună cu care a mers la apartamentul Familiei P. care însă se mutase la o adresă necunoscută.
Cu ocazia ultimei sale audieri, inculpatul nu a mai relatat nimic cu privire la faptul că s-ar fi deplasat la Bucureşti, îngrijorat fiind de starea de sănătate a nepotului, ci a precizat că a mers la Familia P. de la care avea un teren în administrare, negăsindu-i însă pe aceştia la domiciliu întrucât se mutaseră.
Întrebat fiind de instanţă unde domicilia această familie, inculpatul revine asupra celor declarate şi arată că de fapt nu a fost la Fam.P. ci la Fam.B..
În sprijinul apărării sale, inculpatul a depus permisul de călătorie în original aferent anului 2008 şi a solicitat audierea martorilor I.I., cu care ar fi călătorit cu trenul în acea zi, şi G.T., cu care s-ar fi întâlnit în Bucureşti, aceştia fiind audiaţi iar declaraţiile lor ataşate la dosarul cauzei.
Cu privire la cele două înscrisuri, respectiv biletele de călătorie pe care sunt înscrise de către inculpat datele de 20.09.2008 şi 21.09.2008, conform propriei declaraţii, instanţa reţine în primul rând că acesta nu au o valoare probantă dinainte stabilită iar în al doilea rând că data de pe ştampila staţiei imprimată pe cuponul din evidenţele RTFC este ilizibilă, astfel cum rezultă din adresa nr.221/PV/120/23.02.2011 şi din copia cuponului, aflate la filele 125 şi 126.
În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor I.I. şi G.T., instanţa le va înlătura întrucât inculpatul nu a putut justifica plauzibil de ce nu a propus aceşti martori încă din faza urmăririi penale, susţinând că nu are cunoştinţe juridice şi nu a înţeles noţiunea de ,,a propune probe’’ folosită de procuror cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală. Inculpatul avea însă cunoştinţă de sensul acestei noţiuni atât timp cât a folosit-o personal în declaraţia dată în cursul urmăririi penale în care arată că ,, dovada faptului că am fost plecat în localitatea Bucureşti o voi face la instanţa de judecată cu probe’’.
Mai mult, precizia cu care martorul I.I. şi-a amintit, la mai mult de doi ani, data de 20.09.2008 când s-ar întâlnit cu inculpatul nu poate fi explicată decât prin învăţarea acestor detalii pro causa. Fiind întrebat de instanţă de unde îşi aminteşte cu exactitate data de 19 sau 20 septembrie când ar fi mers cu inculpatul cu trenul, martorul declară că pe 8 septembrie ,,a fost la Sf.Maria iar la vreo 10 zile după, cu aproximaţie’’, s-a întâlnit cu inculpatul în gară.
Martorul G.T. se află în aceeaşi situaţie, declarând chiar că îţi aminteşte data întrucât aşa i-a rămas în memorie, neavând loc niciun eveniment în data de 19 sau 20 septembrie 2008 de care să-şi aducă aminte.Totuşi martorul a precizat că nu este foarte sigur de dată putând fi şi 23 sau 24 septembrie.
Faptul că inculpatul a fost în seara zilei de 20.09.2008 în localitatea de domiciliu rezultă şi din declaraţiile martorilor M.E. şi C.I., ambii declarând că îl văzuseră pe inculpat în acea seară la poartă. Primul martor a precizat că, la o jumătate de oră după ce l-a văzut pe inculpat la poartă, a auzit-o pe partea vătămată ţipând, iar cel de-al doilea că l-a văzut pe inculpat sâmbătă seara în faţa porţii iar duminică a aflat că partea vătămată a fost bătută de acesta.
În drept, fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art.180 alin.2 C.pen., atât sub aspectul laturii obiective cât şi subiective urmând a fi condamnat.
La individualizarea pedepsei pe care o va aplica inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile prev. de art 72 Cod penal respectiv dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate pentru infracţiunea de lovire, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. De asemenea, instanţa va avea în vedere că prin stabilirea pedepsei nu îi poate îngreuna situaţia inculpatului întrucât rejudecarea cauzei este urmare a admiterii recursului acestuia.
Instanţa reţine că pericolul social al faptei este ridicat şi rezultă din modul de săvârşire a infracţiunii. Astfel, profitând de faptul că nu mai era nicio altă persoană pe stradă, inculpatul a atacat-o pe partea vătămată, surprinzând-o din spate, şi lovind-o pe cea mai mare parte a corpului şi în zona capului cu un obiect contondent până când acesta s-a rupt. O parte din parul de lemn folosit pentru agresarea părţii vătămate a fost identificat şi ridicat de organele de poliţie cu ocazia cercetării la faţa locului, astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit cu această ocazie.
În ceea ce priveşte persoana inculpatului instanţa reţine că majoritatea martorilor audiaţi în cauză au precizat că acesta este o persoană agresivă care obişnuieşte să provoace scandaluri.
De asemenea, instanţa va avea în vedere atitudinea avută de acesta în faţa organelor judiciare constând în nerecunoaşterea faptei comise şi modalitatea în care a înţeles să îşi exercite drepturile procesuale.
Cu ocazia primei judecări a cauzei a solicitat termen pentru a-şi pregăti apărarea, cererea fiind încuviinţată, însă inculpatul nu s-a mai prezentat pentru a propune probe decât atunci când cercetarea judecătorească era aproape terminată, fiind audiaţi martorii.
Inculpatul a solicitat audierea unor persoane despre care nu a putut furniza nicio dată de identificare, P.I. şi C. A., nepotul inculpatului la care urma să stea în Bucureşti.
În acelaşi mod a procedat şi cu ocazia rejudecării cauzei. Asistat de apărător şi întrebat ce probe suplimentare doreşte să propună, inculpatul nu a solicitat la acel moment audierea în calitate de martor a numitul G. A. pentru ca ulterior să depună o declaraţie extrajudiciară din partea acestuia.
Relevantă cu privire la modul în care inculpatul a înţeles să îşi exercite dreptul de apărare este declaraţia martorului S.M. care a precizat că atât inculpatul cât şi soţia acestuia i-au solicitat să declare că s-ar fi întâlnit cu inculpatul în staţie. De altfel, inculpatul amintise, pentru prima dată cu ocazia rejudecării, că s-ar fi întâlnit cu martorul S. în C..
Având în vedere ansamblul acestor considerente, instanţa, în baza art.180 alin.2 C.pen., va condamna inculpatul A.C.la 1500 lei amendă penală şi va pune în vedere inculpatului prevederile art. 631 C.pen şi art.425 C.proc.pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa reţine că potrivit art. 998 C.civ, orice faptă ilicită care produce prejudicii obligă pe cel cuplabil la repararea pagubei produse.
Or, prin fapta sa ilicită inculpatul a provocat leziuni părţii vătămate care au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, perioadă în care partea vătămată nu a putut munci.
Va fi obligat inculpatul la plata sumei de 660 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea unei zile de muncă necalificată de 400 lei pe perioada de două săptămâni, astfel cum rezultă din declaraţia martorului M.E.. Deşi martorul a precizat că partea vătămată a avut două sau trei persoane în fiecare zi la lucru în această perioadă, instanţa reţine că prejudiciul constă doar în contravaloarea muncii prestate de o persoană. Celelalte cheltuieli pe care partea vătămată susţine că le-ar fi făcut cu medicamentele nu au fost dovedite.
De asemenea va fi obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei daune morale către partea vătămată, prin fapta acestuia fiind-i provocate părţii vătămate suferinţe fizice şi psihice.
Va mai fi obligat inculpatul la plata sumei de 1338 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată, reprezentând 1300 onorariu apărător şi 38 taxă pentru certificatul medico-legal, şi 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Va mai fi obligat inculpatul la plata sumei de 611,80 lei despăgubiri materiale către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj reprezentând contravaloarea transportului părţii vătămate la spital.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
În baza art. 180 alineat 2 Cod penal condamnă inculpatul A. C., fiul lui A. şi al lui E., născut la data de ………….. în comuna P., judeţul G.., CNP – ……………….., domiciliat în comuna S., sat C., judeţul Gorj, la 1500 lei amendă penală.
Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 631 Cod penal şi art. 425 Cod de procedură penală
Obligă inculpatul la 660 despăgubiri materiale şi la 1000 lei daune morale către partea vătămată G.E..
Obligă inculpatul la plata sumei de 611,80 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj.
Obligă inculpatul la 1338 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată.
Obligă inculpatul la 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi partea vătămată şi de la comunicare pentru partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj.
Pronunţată în şedinţa publică din 05.04.2011.
Preşedinte,
I. M.Grefier
L.V.
I.M. 26.04. 2011
