Art.197 C.p. Viol


Cod operator 2444

JUDECATORIA TÂRGU – JIU

JUDETUL GORJ

SECTIA PENALA

Sentinta penala nr. 1227/2012

Sedinta nepublica de la 20 Iunie 2012

Completul compus din:

PRESEDINTE:

Grefier:

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror ..din cadrul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg-Jiu

Pe rol fiind solutionarea procesului penal, privind inculpatul minor DI, trimis în judecata prin rechizitoriul nr. 2620/P/2012 din 28.05.2012 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg-Jiu, pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 197 alin.2 lit.b1 Cod penal, cu aplicarea art. 99-100 si urm. Cod penal.

La apelul nominal, facut în sedinta publica, a raspuns inculpatul asistat de avocat din oficiu NA, lipsa fiind partea vatamata, partea responsabila civilmente si serviciul de Probatiune de pe lânga Tribunalul Gorj.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, a fost ascultat inculpatul, care a solicitat judecarea sa potrivit procedurii prev. de art.3201 C.p.p., recunoscând în totalitate savârsirea infractiunii pentru care a fost trimis în judecata, însusindu-si probele efectuate în cursul urmaririi penale si nu a mai solicitat efectuarea altor probe în cauza, dupa care constatându-se cercetarea judecatoreasca încheiata potrivit disp.art.339 C.p.p., a fost acordat cuvântul pentru dezbateri potrivit disp.art.340 C.p.p.

Reprezentantul Ministerului Public a formulat concluzii de luare fata de inculpatul minor a masurii educative a internarii într-un centru de reeducare si obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare catre stat.

Avocat NA pentru inculpat a solicitat condamnarea acestuia la o pedeapsa neprivativa de libertate, cu aplicarea disp.art.99, 100 si urm.C.p. si art. 3201 C.p.p.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, a recunoscut si regretat savârsirea infractiunii.

JUDECATA

Asupra procesului penal de fata;

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg-Jiu nr.2620/P/2012 din 28.05.2012, a fost trimis în judecata inculpatul minor DI, pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 197 alin.2 lit.b1 Cod penal, cu aplicarea art. 99-100 si urm. Cod penal.

S-a retinut în sarcina inculpatului urmatoarea stare de fapt;

Prin plângerea prealabila adresata în termen legal organelor de cercetare penala din cadrul Politiei Orasului T, partea vatamata DE a sesizat faptul ca în ziua de 09.05.2012, î jurul orelor 11:30-12:00, fiul sau vitreg, inculpatul minor DI în vârsta de 16 ani, a constrâns-o sa întretina raport sexual, exercitând acte de agresiune fata de aceasta.

Din cercetarile efectuate, a rezultat ca inculpatul minor locuieste într-un imobil situat în comuna P, împreuna cu tatal sau DI, mama sa vitrega, partea vatamata DE si alti doi minori, în vârsta de 9 si 11 ani, rezultati din convietuirea acestora din urma.

Între inculpatul minor si mama sa vitrega era o stare conflictuala de mai mult timp, partea vatamata reprosându-i acestuia de mai multe ori ca sustrage bunuri de la domiciliul pentru a le vinde altor persoane din comuna.

Datorita acestor neîntelegeri, inculpatul minor si-a amenajat un loc de dormit în podul casei pentru a evita discutiile contradictorii cu parintii sai.

În ziua de 09.05.2012, în jurul orei 11:30, în momentul în care s-a întors cu animalele de la pasunat, DE l-a gasit pe inculpatul minor într-una din camerele imobilului, ascultând muzica la televizor cu volumul dat la maxim.

În momentul în care partea vatamata a mers în încaperea respectiva si a închis televizorul, inculpatul minor a lovit-o cu pumnul în zona cefei si a trântit-o în pat, dupa care i-a smuls o parte din obiectele de îmbracaminte(pantalonii si lenjeria intima), cu scopul de a întretine raport sexual.

Ulterior, inculpatul s-a dezbracat, s-a asezat peste aceasta si a început sa întretina raport sexual prin constrângere.

Desi s-a opus, împingându-l pe inculpat, partea vatamata nu a reusit sa-l determine sa renunte la savârsirea infractiunii.

Mai mult, inculpatul a strâns-o cu mâinile de gât, încercând sa o sufoce pentru a o determina în acest fel sa renunte la actiunea de împotrivire.

Dupa aproximativ 15 minute, dupa finalizarea raportului sexual, inculpatul si-a luat obiectele de îmbracaminte si a mers în camera alaturata.

Fiind ascultat în sedinta nepublica din data de 20.06.2012, în aparatorului, inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecata, precizând ca îsi însuseste în totalitate probatoriul administrat în cursul urmaririi penale si solicita aplicarea disp. art. 3201C.p.p.

Analizând ansamblul probatoriu al cauzei, instanta retine starea de fapt expusa prin rechizitoriu, si apreciind-o constata existenta faptelor prevazute de art. 197 alin.2 lit.b1 Cod penal, totul cu aplicarea art.99 si urmatoarele Cod penal, ce a fost savârsita cu vinovatie de inculpatul minor DI.

Dovada faptei a fost facuta cu plângerea si declaratiile partii vatamate, declaratiile martorilor, raport de constatare medico-legala, declaratiile martorilor, coroborate cu declaratiile de recunoastere ale inculpatului.

Din cuprinsul referatului de evaluare nr.45 E/29.05.2012 întocmit de Serviciul de Probatiune de pe lânga Tribunalul Gorj rezulta ca, inculpatul a crescut si a evoluat într-un mediu familial marcat de disfunctionalitati si carente, atât de natura relationala între membri, cât si sub aspectul resurselor financiare si materiale.

De asemenea, s-a concluzionat ca minorul dispune de resurse limitate, atât interne(dorinta declarata de a continua cursurile scolare si de a evita reîntoarcerea în spatiul familial, aspect ce poate conduce la alte tensiuni), cât si externe (suportul de care poate beneficia din partea familiei unchiului sau).

În raport de considerentele expuse, fata de vârsta frageda a acestuia si situatia socio-familiala dificila(starea conflictuala în care acesta se afla cu tatal sau, dar si cu partea vatamata), instanta apreciaza ca aplicarea unei pedepse nu ar fi de natura sa corijeze comportamentul inculpatului, care nu ar constientiza menirea acesteia, si ar fi tentat sa continue actele antisociale, fapt ce ar atrage consecinte mult mai grave.

Se apreciaza ca familia nu are autoritatea si capacitatea de a-i impune reguli care sa conduca la o modificare reala a conduitei acestuia, instanta constata ca este adecvata masura internarii într-un centru de reeducare, în scopul îndepartarii acestuia din mediul în care se afla si asigurarii posibilitatii de a dobândi învatatura necesara si o pregatire profesionala potrivit cu aptitudinile sale, asa cum prevad disp. art. 104 C.p., adaugând împrejurarea ca celelalte masuri educative ar fi neîndestulatoare.

Se vor pune în vedere inculpatului dispozitiile art. 107 Cod pen. privind conditiile revocarii internarii.

Urmeaza sa se ia act de faptul ca partea vatamata DE nu s-a constitui parte civila în cadrul procesului penal.

Potrivit disp.art.350 alin.3 lit.d C.p.p. se va dispune punerea de îndata în libertate a inculpatului, daca acesta nu este retinut sau arestat în alta cauza.

Vazând si disp.art.191 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

În baza art. 101 Cod pen. raportat la art. 104 si art. 106 Cod pen, dispune internarea în Centrul de Reeducare a Minorilor Buzias, judetul Timis a inculpatului DI, pentru savârsirea infractiunii prev. si ped. de art.197 alin.2 lit.b indice 1 Cod penal, cu aplicarea art.99 si urm. Cod penal.

Pune în vedere inculpatului dispozitiile art. 107 Cod penal privind conditiile revocarii internarii.

Ia act ca partea vatamata DE, domiciliata .. nu s-a constituit parte civila în cauza.

Constata ca inculpatul a fost retinut si arestat preventiv de la data de 12.05.2012, la zi.

În baza art.350 alin.3 lit.d C.p.p. dispune punerea de îndata a inculpatului DI, de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr.32/13.05.2012 emis de Judecatoria Tg-Jiu în baza încheierii nr.74/13.05.2012, daca nu este retinut sau arestat în alta cauza.

Obliga inculpatul DI la 800 lei cheltuieli judiciare statului, din care sumele de 400 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu DA pentru asistenta acordata în cursul urmaririi penale si 200 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu NA, pentru asistenta acordata în cursul judecatii, se vor suporta în avans din fondurile Ministerului Justitiei.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronuntare pentru cei prezenti si de la comunicare pentru partile lipsa.

Pronuntata în sedinta publica din 20.06.2012,la Judecatoria Tg-Jiu.

1