Art.208-209, alin.2, Cod penal – Revocare suspendare


DOSAR NR.5925/327/2007TRIBUNALUL TULCEADECIZIA PENALĂ NR.48Şedinţa fără publicitate din 17 martie 2009

Prin rechizitoriul din 25 oct.2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a pus în mişcare acţiunea penală şi a trimis în judecată, pe inculpatul… pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped.de art.208 al.1 – 209 al.1 lit.g şi i din Codul penal cu aplic.art.83 al.1 Cod penal şi art.99 din Codul penal.

In fapt, s-a arătat prin actul de acuzare, că la data de 8 mai 2007, inculpatul minor a pătruns prin spargerea unui ochi de geam, de la uşa de acces în magazinul firmei S.C.”…” SRL Tulcea, din localitatea…, judeţul Tulcea de unde a sustras un computer cu toate accesoriile şi un sistem audio complet marca Genius” bunuri evaluate la suma de 4500 lei.

Se mai arătat că inculpatul minor a săvârşit această faptă în termenul de încercare de 3 ani şi 6 luni stabilit prin sentinţa penală nr.522/2 mai 2007, de Judecătoria Tulcea prin care a fot condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni cu suspendarea condiţionată a pedepsei cu privire la circumstanţele personale ale inculpatului şi arată că acesta provine dintr-o familie dezorganizată, a abandonat şcoala încă din clasele primare şi are un comportament antisocial şi se asociază cu alte persoane pentru a săvârşi infracţiuni. In prezenta cauză a manifestat o atitudine sfidătoare sustrăgându-se de la urmărirea penală,şi deşi i s-a pus în vedere să anunţe orice schimbare de domiciliu a şi plecat din ţară.

Fapta pentru care inculpatul minor a fost trimis în judecată este dovedită de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea cu următoarele mijloace de probă: Raportul Şefului Serviciului Poliţiei Delta Dunării din cadrul I.P.J.Tulcea- nr.137763/21 mai 2007, sesizarea reprezentantului S.C… SRL; procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 18 mai 2007, planşa fotografică privind cercetarea la faţa locului; planşa fotografică conţinând fotogramele urmelor papilare ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului – magazinul din localitatea… aparţinând SC… SRL, declaraţiile martorilor:…,…,…,…,…,…,…; procsul-verbal de efectuarea percheziţiei domiciliare din 23 mai 2007 şi planşa fotografică, procesul-verbal de confruntare între martorul… şi inculpatul…, factura fiscală nr.6030084/6.III.2006 emisă de firma… SA, procesul-verbal de ridicare de la… a sistemului Home Cinema(19 mai 2007), procesul-verbal de predare a acestui sistem părţii civile; adresa nr.3/6-VI-2007 a S.C… SRL Tulcea prin care comunică suma cu care se constituie parte civilă în cauză; procesul-verbal de dare în custodie din 30 mai 2007 privind telefonul mobil marca Nokia, declaraţiile inculpatului minor date în faza de urmărire penală – Referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea; caracterizarea elevului… în adeverinţa de studii, copia cazierului judiciar.

Prin sentinţa penale numărul 364 din 08 aprilie 2008 Judecătoria Tulcea în baza art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit. g şi i cu aplic art.99 şi 101(1) C. penal, a dispus condamnarea inculpatului… la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art.83 din C.pen. a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.522/2 mai 2007 a Judecătoriei Tulcea şi s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă pe lângă pedeapsa închisorii de 2 ani spre a executa în total 3 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art.71 C.pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit a teza II şi lit b din C.pen. pe durata prevăzută de acel articol.

În baza art.14(1) şi (2) lit.b din C.proc.pen. şi 998 C.civil, a fost obligat inculpatul… în solidar cu părţile responsabile civilmente… şi… să plătească părţii civile SC… SRL Tulcea suma de 3730,77 lei contravaloarea bunurilor nerecuperate, conform facturii fiscale nr.6030084 din 06.03.2006 emisă de firma… SA.

În baza art.191(1)C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească statului 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu.

Judecătoria Tulcea a dispus virarea din contul M.J. în contul BA Tulcea a sumei de 200 de lei, reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu…

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, la data de 18 mai 2007 noaptea inculpatul minor… a mers la magazinul firmei S.C… SRL din satul…, judeţul Tulcea, a spart geamul uşii de acces, a pătruns în acel spaţiu şi a furat un computer cu toate accesoriile şi un sistem audio marca Genius în valoare de 4500 lei, fără a lăsa urme digitale deoarece purta mănuşi; bunuri pe care le-a transportat la domiciliul lui…

A mai reţinut că imediat după săvârşirea faptei inculpatul i-a propus martorului…, pe care l-a întâlnit într-un bar să-i cumpere calculatorul cu ecran plat pentru care i-a pretins suma de 1500 lei. Acestui martor inculpatul i-a spus că are calculatorul din Italia de la un prieten şi că este furat. Martorul l-a refuzat. Ulterior inculpatul l-a contactat pe martorul…, de asemenea, consătean cu el, căruia i-a spus că vrea să-i vândă un sistem muzical tip Home Cinema” cu 5 boxe şi telecomandă.

Întrucât avea suspiciuni cu privire la provenienţa bunului, mai ales că între timp aflase de spargerea de la magazin,… a anunţat organele de poliţie din localitate, cu privire la oferta inculpatului.

La recomandarea organelor de poliţie martorul a acceptat oferta şi a luat legătura cu inculpatul şi i-a oferit ca preţ al tranzacţiei un telefon mobil marca Nokia” în stare de funcţionare.

Cei doi s-au deplasat la locuinţa numitului… unde inculpatul stătea de obicei, şi dintr-o cameră a adus sistemul Home Cinema” marca Genius” cu accesoriile pe care i le-a dat martorului şi a luat în schimb de la acesta telefonul mobil.

Împotriva acestei sentinţe penale în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea şi inculpatul…

În motivarea apelului Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea a arătat că în mod greşit inculpatul minor a fost obligat la plata către partea civilă a pagubei în solidar cu părţile responsabile civilmente în condiţii în care acestea nu au participat în această calitate în proces nici un moment. Fiind prezente la termenul la care s-a judecat cauza au arătat că nu sunt de acord să acopere prejudiciul cauzat de copilul minor. Nici partea civilă nu a solicitat introducerea în cauză a părţilor responsabile civilmente până la citirea actului de sesizare, iar după acest moment nici măcar instanţa, din oficiu, deşi nu era cazul, nu a făcut acest lucru. Astfel, au fost obligate la acoperirea laturii civile persoane care nu au avut calitatea cerută de lege şi nu s-au putut apăra.

Avocatul inculpatului… a criticat soluţia instanţei ca fiind netemeinică şi nelegală, susţinând că în mod greşit s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în cauză nefiind probe certe care să demonstreze fără dubiu săvârşirea infracţiunii de către inculpatul…

Astfel, s-a susţinut că, deşi organele de politia au efectuat o percheziţie, nu au găsit bunurile, iar la locul faptei nu au fost găsite urmele papilare ale inculpatului. În plus s-a susţinut că în mod greşit organele judiciare nu i-au luat inculpatului impresiunile dactiloscopice, deşi era principalul suspect, iar declaraţiile martorilor… şi… nu ar fi relevante în cauză. A fost criticat de asemenea şi modul de soluţionare a laturii civile pe considerentul că bunurile sustrase nu aparţineau societăţii comerciale, proprietarul acestora fiind…

În subsidiar, s-a susţinut că în situaţia în care instanţa va considera totuşi că există suficiente probe, pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului, este suficientă suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă în fişa de judiciar există multe consemnări, aceasta fiind apreciată ca bizară şi de neînţeles.

Analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor de apel, precum şi din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 371 al. 2 Cod pr. penală, instanţa constată că apelurile sunt fondate pentru următoarele considerente.

Prima instanţă a analizat şi coroborat întregul material probator administrat în cauză, stabilind pe baza acestuia o stare de fapt corectă. Instanţa de fond a dat o corectă încadrare juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului, constatând în mod judicios că în speţă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, fiind de asemenea întrunite condiţiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului.

Criticile aduse de inculpat sentinţei penale atacate sub aspectul greşitei stări de fapt reţinute de către prima instanţă sunt nefondate. Nu se poate reţine de către instanţa de apel că în speţă nu a fost dovedită fapta inculpatului sau că ar exista vreun dubiu cu privire la vinovăţia acestuia. Din întregul material probator a rezultat că în noaptea de 18 mai 2007 inculpatul minor… a intrat în magazinul societăţii comerciale… S.R.L. din comuna…, prin spargerea geamului uşii de acces, de unde a furat un computer cu toate accesoriile şi un sistem audio marca Genius în valoare de 4.500 lei, fără a lăsa urme digitale. Cu privire la acest ultim aspect s-a apreciat de către organele judiciare că situaţia poate fi explicată prin faptul că inculpatul a purtat mănuşi. Nu pot fi ignorate însă declaraţiile martorilor – care se coroborează între ele – din care rezultă că inculpatul în mod insistent a încercat să vândă sau să schimbe bunurile sustrase, fiind însă refuzat. Astfel au fost avute în vedere declaraţiile martorilor…,… şi…, acesta din urmă arătând că inculpatul i-a propus şi fiului său să procedeze la un schimb de bunuri însă ulterior a renunţat. Martorul… având suspiciuni a anunţat organele de politie cu privire la oferta inculpatului şi la recomandarea acestora, a acceptat oferta. A luat legătura cu inculpatul şi i-a oferit ca preţ al tranzacţiei un telefon mobil marca Nokia în stare de funcţionare. Cei doi s-au deplasat la locuinţa numitului… (unde inculpatul stătea de obicei) şi a adus dintr-o cameră sistemul Home Cinema marca Genius precum şi accesoriile pe care i le-a dat martorului luând în schimb telefonul mobil.

Examinând antecedentele penale ale inculpatului se apreciază că prima instanţă a realizat o corectă individualizare judiciară a pedepselor, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de furt calificat nefiind prea aspră faţă de perseverenţa infracţională dovedită de inculpat.

Potrivit prevederilor art. 85 Cod penal, dacă de descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se anulează aplicându-se după caz dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă.

Din verificările efectuate în speţă a rezultat că prin sentinţa penală nr. 1428 din 18.12.2007 a Judecătoriei Tulcea definitivă la 7.01.2008 inculpatul… a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat în formă continuată în cursul lunii decembrie 2005.

S-a dispus suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse pe o durată de 9 luni, în condiţiile art. 81 Cod penal raportat la art. 110 Cod penal.

Apreciind că în speţă sunt incidente prevăzute art. 85 Cod penal, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, cu respectarea principiului neagravării situaţiei inculpatului, instanţa constată însă că se impune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 luni închisoare.

Cum această infracţiune de furt calificat în formă continuată a fost săvârşită înainte ca inculpatul să fie condamnat definitiv pentru infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze, se impune aplicarea prevederilor art. 33-34 Cod penal

Criticile apărătorului inculpatului cu privire la modul de soluţionare de către prima instanţă a laturii civile a cauzei sunt nefondate întrucât prin incriminarea infracţiunii de furt calificat, legiuitorul nu a urmărit doar protejarea dreptului de proprietate ci şi a dreptului de folosinţă. Prin urmare, bunurile nerecuperate se aflau în posesia legitimă a S.C. …” S.R.L., după cum s-a demonstrat în cauză (în baza unui contract de comodat). Partea civilă care folosea bunurile avea anumite obligaţii cu privire la aceste bunuri, având paza materială a acestora şi prin urmare era îndreptăţită să se constituie parte civilă în cauză şi să primească despăgubiri.

Instanţa apreciază ca fiind fondate criticile formulate de parchet deoarece reprezentanţii inculpatului minor nefiind introduşi în cauză ca părţi responsabile civilmente, nu şi-au făcut apărările în această calitate şi nu puteau fi obligaţi în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile.

Nefiind obligaţi la plata despăgubirilor civile, aceştia nu puteau fi obligaţi nici la plata cheltuielilor judiciare către stat în solidar cu inculpatul.

Pentru aceste considerente, vor fi admise ca fondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea şi de inculpatul… împotriva sentinţei penale nr. 364 din 8.04.2008 a Judecătoriei Tulcea.

În consecinţă, va fi desfiinţată în parte sentinţa penală atacată, cu privire la neaplicarea de către prima instanţă a prevederilor art. 85 Cod penal, cu referire la sentinţa penală nr. 1428 din 18 decembrie 2007 a Judecătoriei Tulcea, definitivă la 7.01.2008, precum şi cu privire la obligarea în solidar a inculpatului şi a părţilor responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile către S.C. …” S.R.L. Tulcea şi a cheltuielilor judiciare către stat.

Rejudecând pe fond, în temeiul art. 85 Cod penal, va fi anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1428 din 18 decembrie 2007 a Judecătoriei Tulcea definitivă la 7.01.2008.

În temeiul art. 33-34 Cod penal, se va dispune contopirea pedepsei de 3 luni închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin hotărârea atacată, în pedeapsa mai grea de 2 ani închisoare.

Vor fi menţinute prevederile referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 522/2 mai 2007 a Judecătoriei Tulcea definitivă la 14 mai 2007 şi se va dispune executarea acestei pedepse alăturat pedepsei de 2 ani închisoare rezultată din contopire urmând ca în final, inculpatul să execute 3 ani şi 6 luni închisoare.

Va fi înlăturată obligarea părţilor responsabile civilmente… şi… la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor de judecată către stat.

Va fi obligat inculpatul… la plata sumei de 3.730,77 lei către S.C. …” S.R.L. cu titlu de despăgubiri civile.

Va fi obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare la fond.

Vor fi menţinute ca temeinice şi legale celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.