Sentinţa penală 18 din 24.02.2012 pronunţată de Judecătoria Baia de Aramă în dosarul nr. 1021/181/2011.
Cu adresa nr. 7366/II/6/2011, s-a înregistrat la această instanţă la data de 06.12.2011 sub nr. 1021/181/2011 rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor P. G. R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 -209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi a inculpatului B. P., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 208 -209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi cu aplicarea art. 33-34 Cod penal.
S-a reţinut în actul de sesizare că la data de 02.04.2011 organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în luna februarie 2011, fără a se mai putea stabili cu certitudine data, inculpatul B. P. a sustras din clădirea fostei fabrici de îmbuteliere a apei minerale SC APEMIN IMPEX SRL, situată în comuna Isverna, sat Isverna, cumpărată de către partea civilă M. I., un aparat de sudură şi mai multe materiale feroase şi neferoase.
Astfel, profitând de faptul că partea civilă locuieşte permanent în municipiul Dr. Tr. Severin, inculpatul s-a deplasat singur pe timpul nopţii la imobilul în cauză şi prin efracţie ( forţarea belciugelor) de la cele 3 magazii aferente imobilului, a pătruns în interior de unde a sustras, în mod repetat, un aparat de sudură şi ulterior mai multe materiale feroase şi neferoase ( 2 răngi, diverse bucăţi de ţeavă, fier beton, cornier, un vas metalic cu diverse piese din fier, cupru şi inox).
Bunurile astfel sustrase au fost ascunse de învinuit pe un câmp din apropierea fabricii de îmbuteliere a apei minerale şi apoi transportate cu autoturismele inculpaţilor P. Ge. R. şi S. A. la locurile la care le-a înstrăinat prin vânzare.
În drept, fapta inculpatului B. P., care în luna februarie 2011, fără a se mai putea stabili cu certitudine data, a sustras un aparat de sudură şi ulterior mai multe materiale feroase şi neferoase ( 2 răngi, diverse bucăţi de ţeavă, fier beton, cornier, un vas metalic cu diverse piese din fier, cupru şi inox) din imobilul aparţinând părţii civile M. I., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
De asemenea, la data de 22.04.2011, organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în luna martie 2011, fără a se mai putea stabili cu certitudine data, inculpaţii P. G.R. şi B. P., au sustras , din grajdul (anexă) de la locuinţa părţii vătămate Ţ. C., situată în comuna Isverna, sat Seliştea, o betonieră şi o roabă, cauzând un prejudiciu de 900 lei.
Astfel, având cunoştinţă că imobilul în cauză este nesupravegheat, inculpatul P. G. R. i-a propus inculpatului B. P. să se deplaseze în acest loc pentru a sustrage bunuri, în scopul de a le vinde şi a obţine ulterior sume de bani.
În aceste împrejurări, în luna martie 2011, fără a se mai putea stabili cu certitudine data, cei doi inculpaţi, s-au deplasat cu autoturismul marca Dacia 1300 de culoare albastră , cu nr. de înmatriculare GJ 03 NFD, proprietatea inculpatului P. G. R., în jurul orelor 22.00, după lăsarea întunericului în aproprierea imobilului părţii vătămate.
Apoi deplasându-se pe jos prin grădină, până la magazia casei de locuit unde inculpatul P. G. R., cu ajutorul unui fier a forţat belciugul de care se prindea lacătul cu care era asigurată intrarea şi au pătruns în interior de unde au sustras o betonieră de culoare portocalie, pe care au transportat –o la autoturism, iar ulterior au procedat la vânzarea acesteia.
În aceeaşi seară, inculpatul P. G. R., pe baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, s-a întors singur la locul faptei şi a mai sustras o roabă pe care ulterior a vândut-o.
În aceeaşi seară, inculpatul P. G. R., pe baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, s-a întors singur la locul faptei şi a mai sustras o roabă pe care ulterior a vândut-o.
În drept, fapta inculpatului P.G.R., care în luna martie 2011, fără a se mai putea stabili cu certitudine data, împreună cu inculpatul B. P., au sustras o betonieră şi o roabă, din imobilul aparţinând părţii vătămate Ţ. C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În dovedirea celor reţinute în actul de sesizare, în sarcina celor doi inculpaţi, au fost anexate la dosar referat de terminare a urmăririi penale, rezoluţia de începere a urmăririi penale, rezoluţia de confirmare a rezoluţiei de începere a urmăririi penale, ordonanţe de schimbarea a încadrării juridice, referat cu propunere de schimbare a încadrării juridice, rezoluţia de conexare, procese verbale de sesizare din oficiu, declaraţiile părţilor vătămate.
La termenul din data de 23.02.2012, în instanţa s-a prezentat inculpatul P. G.R., care a solicitat judecarea prezentei cauze în baza procedurii simplificate prevăzută de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.
Astfel, urmare admiterii acestei cererii, instanţa în baza art. 38 Cod procedură penală, dispune disjungerea acţiunii penale şi acţiunii civile formulate împotriva inculpatului B. P. şi constituirea unui nou dosar având ca inculpat pe numitul B.P. şi parte vătămată Ţ. Ghe. C. şi parte civilă M. N. I., cu termen de judecată la data de 15.03.2012.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:
Starea de fapt avută în vedere în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă, prin care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată, este pe deplin dovedită, astfel că, instanţa reţine că în luna martie 2011, fără a se mai putea stabili cu certitudine data, inculpaţii P. G. R. şi B.P., s-au deplasat cu autoturismul marca Dacia 1300 de culoare albastră, cu nr. de înmatriculare GJ 03 NFD, proprietatea inculpatului P. G. R., în jurul orelor 22.00, după lăsarea întunericului în aproprierea imobilului părţii vătămate Ţ. C..
Apoi deplasându-se pe jos prin grădină, până la magazia casei de locuit aparţinând părţii vătămate, unde inculpatul P. G. R. cu ajutorul unui fier a forţat belciugul de care se prindea lacătul cu care era asigurată intrarea au pătruns în interior de unde au sustras o betonieră de culoare portocalie, pe care au transportat –o la autoturism, iar ulterior au procedat la vânzarea acesteia.
Reţinând această stare de fapt, în drept, fapta inculpatului P.G.R., care în luna martie 2011, fără a se mai putea stabili cu certitudine data, împreună cu inculpatul B. P., au sustras o betonieră şi o roabă, din imobilul aparţinând părţii vătămate Ţ. C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 – 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită prin actul de sesizare al instanţei, şi al materialului probator administrat în faza de urmărire penală, astfel că instanţa va condamna inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 – 209 alin. 1 lit. a, g şi i Cod penal cu aplicare art. 42 alin. 2 Cod penal la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni, la care se va face aplicabilitatea dispoziţiilor art. 74 alin. 1 lit. a,b şi c Cod penal, întrucât, inculpatul s-a prezentat în faţa autorităţilor, a avut o comportare sinceră în cursul procesului, este pentru prima dată în conflict cu legea penală şi a achitat prejudiciul cauzat.
Iar cum la primul termen de judecată, inculpatul a solicitat judecarea cauzei pe procedura prevăzută de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, instanţa va face aplicabilitatea şi a acestui text de lege la stabilirea pedepsei.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără pedepsei şi nu există nici un impediment prevăzut art. 81 Cod penal, instanţa urmează să facă aplicabilitatea acestui text de lege, urmând a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi să stabilească un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
De asemenea, în baza art. 71 alin. l Cod penal, instanţa urmează să interzică inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. l, litera a teza a II-a şi litera b Cod penal, pe perioada prev. de art.71 alin.2.Cod penal.
În baza art. 71 alin.5.Cod penal, urmează să dispună suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 litera a teza a II-a şi litera b Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 359 Cod procedură penală, instanţa urmează să atragă atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal, privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei.
În baza art. 14 rap. la art. 346 alin.1 Cod procedură penală, instanţa urmează ia act că partea vătămată Ţ. Ghe. C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 191 alin. l Cod procedură penală, instanţa urmează să oblige inculpatul să plătească cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 450 lei din care 300 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu ce se va suportat din fondurile Ministerului de Justiţie.