Art.208-209, Cod penal; individualizarea pedepsei – latura civila Cereri


TRIBUNALUL TULCEA

DECIZIA PENALĂ NR.51

Şedinţa publică din 24 martie 2009

Prin rechizitoriul nr. 298/P/2008 din 23.07.2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului …….. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit. g) C. penal cu aplic. art.41 alin.2 C. penal şi art.217 alin.1 C. penal cu aplic. art.33 lit.b) C. penal.

S-a reţinut prin actul de sesizare că în luna martie 2008 inculpatul era angajat în calitate de agent de pază în cadrul SC …….. SRL, punct de lucru Tulcea, fiind desemnat să-şi efectueze serviciul pe platforma industrială ce a aparţinut SC …….. SA şi unde deţin spaţii de depozitare mai multe de unde a sustras mai multe bunuri şi a adus în stare de neîntrebuinţare instalaţia electrică a unei nave de agrement.

Prin sentinţa penală nr. numărul 90 din 27 ianuarie 2009, Judecătoria Tulcea, în baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 2 şi art. 33 lit. b) Cod penal, a dispus condamnarea inculpatului …….. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În baza art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. b) Cod penal, a fost condamnat inculpatul …….. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

În conformitate eu prevederile art. 33 lit. b) – 34 lit. b) Cod penal, a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art.71 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal, pe durata executării pedepsei.

În baza art. 346 raportat la art. 14 Cod procedură penală, cu aplicarea art.998 şi urm. Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2635 lei către partea civila, SC …….. SRL, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 118 alin.1 lit. e) Cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpatul …….. a sumei de 110 lei, dobândită prin săvârşirea infracţiunilor.

Judecătoria Tulcea a luat act că părţile vătămate SC …….. SA şi SC …….. SRL TULCEA, nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat pe inculpatul …….. la plata sumei de 900 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat pentru faza de urmărire penală şi pentru faza de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele ;

Inculpatul …….. era angajat în calitate de agent de pază în cadrul SC …….. SRL – punct de lucru Tulcea, fiind desemnat să-şi efectueze serviciul pe platforma industrială ce a aparţinut SC …….. SA şi unde deţin spaţii de depozitare mai multe societăţi comerciale.

În noaptea de 18.03.2008 în jurul orelor 21:30-22:00 fiind în serviciul de pază, a părăsit postul şi s-a deplasat la un local din apropiere unde a consumat băuturi alcoolice, după care a revenit la locul său de muncă în jurul orelor 24:00, în stare de ebrietate.

Pentru că terminase banii a hotărât să sustragă bunuri din patrimoniul societăţilor comerciale aflate în zona respectivă pe care să le valorifice apoi în interesul său cu scopul de a face rost de bani.

Astfel a pătruns în zona de dană a SC …….. SRL Timişoara, punct de lucru Tulcea, la care se afla în faza de reparaţie nava de agrement …… şi un ponton, de unde şi-a însuşit prin tăierea instalaţiei electrice un număr de 17 cabluri, un număr de 4-5 valuri de cablu electric cu conductor de cupru şi cantitatea de 40 litri motorină. După ce a transportat bunurile sustrase pe mal, inculpatul s-a întors tot în zona danei de unde, de pe un ponton a mai sustras resturi de balustradă metalică cu lungimi de 1-1,5 m şi două tablouri din tablă.

Urmare activităţii infracţionale instalaţia electrică a navei a fost adusă în stare de neîntrebuinţare, prejudiciul produs fiind de 2635 lei.

Nemulţumit de cantitatea de bunuri sustrase, acelaşi inculpat a mai sustras din curtea SC …….. SA un grilaj metalic şi un capac de canalizare producând acestei societăţi un prejudiciu în sumă de 150 lei, iar din patrimoniul SC …….. SRL Tulcea a sustras braţele metalice ale unui motostivuitor aflat tot în curtea SC …….. SA, prejudiciul produs fiind de 1000 lei.

Inculpatul a încărcat toate bunurile sustrase într-un pe care le-a transportat la un centru de colectare a fierului vechi, unde a ajuns în jurul orei 4:00, acolo a găsit pe martora …….. care l-a legitimat şi a achiziţionat obiectele aduse cu suma de 170 lei, dar i-a plătit inculpatului doar suma de 110 lei, diferenţa urmând a fi primită la momentul prezentării actului de identitate în vederea întocmirii borderoului de achiziţie.

Inculpatul nu a putut preciza ce a făcut cu cei 40 litri de motorină.

Prejudiciul total produs prin activitatea infracţională s-a ridicat la suma de 3.785 lei, fiind recuperată doar suma de 1.150 lei, cele două societăţi comerciale SC ……. SRL şi SC …….. SA au arătat că şi-au recuperat prejudiciul şi nu doresc să se constituie parte civilă, iar SC …….. SRL Timişoara s-a constituit parte civilă cu suma de 2.635 lei.

La data de 14 octombrie 2008, inculpatul a fost audiat în prezenţa avocatului ales a recunoscut şi regretat faptele comise, fiind în acelaşi timp de acord cu acoperirea prejudiciului produs părţii civile SC ……… Timişoara, urmând să facă dovada în acest sens. Au fost audiaţi de asemenea şi martorii citaţi în cauză care şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală.

Situaţia de fapt mai sus descrisă şi faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost dovedite cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului, plângerile penale ale părţilor vătămate, procesele verbale de ridicare şi restituire de bunuri, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului …….., date în cursul urmăririi penale şi în faza de judecată.

S-a reţinut că în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat săvârşită în formă continuată şi distrugere, în concurs ideal cu primul act material – distrugerea prin tăiere a cablului electric de la bordul navei ….., cu consecinţa aducerii în stare de neîntrebuinţare a instalaţiei electrice, fapte prev. şi ped. de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit. g) din C. pen. cu aplic. art.41 alin.2 din C. pen. şi art.217 alin.1 din C. pen. cu aplicarea art. 33 lit.b) din C. pen. prin aceea că în noaptea de 18/19.03.2008, a sustras bunuri din patrimoniul a trei societăţi comerciale provocând un prejudiciu de 3.875 lei.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel inculpatul …….., care a criticat-o ca fiind netemeinică şi nelegală, atât în ceea ce priveşte latura penală a cauzei cât şi în ceea ce priveşte modul de rezolvare a laturii civile.

Astfel, a fost criticat modul de individualizare a pedepsei susţinându-se că faţă de atitudinea inculpatului pe tot parcursul procesului penal instanţa trebuia să recunoască existenţa circumstanţelor atenuante şi să reducă pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege. Au fost invocate următoarele aspecte în susţinerea cererii de reindividualizare a pedepsei : sinceritatea în faţa organelor de urmărire penală, faptul că a fost de acord cu recuperare prejudiciului cauzat manifestând o atitudine de regret, faptul că o mare parte a prejudiciului a fost recuperat de către părţile vătămate …….. S.A. şi …….. S.R.L., că este unic întreţinător de familie şi realizează venituri din muncă.

Sub aspect civil s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 2.635 lei către partea civilă S.C. …….. S.R.L. cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale în condiţiile în care partea civilă nu a demonstrat (prin înscrisuri chitanţe ori alte documente justificative) care este valoarea certă a prejudiciului.

De asemenea, a fost criticată măsura confiscării de la inculpat a sumei de 110 lei în temeiul art. 118 al. 1 lit. e din Codul penal, dobândită de la martora ……… pentru bunurile predate de inculpat la centrul de colectare la centrul de colectare a fierului vechi. S-a susţinut că instanţa de fond, nereţinând reaua credinţă a cumpărătorului, trebuia să-l întrebe dacă se constituie parte civilă şi eventual să-l oblige pe inculpat la restituirea preţului primit.

Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate precum şi sub toate celelalte aspecte ale cauzei, în conformitate cu prevederile art. 371 Cod pr. penală, tribunalul constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente :

Coroborând probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut in mod corect situaţia de fapt, din care rezultă fără dubiu atât săvârşirea de către inculpatul …….. a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată cât şi vinovăţia acestuia în forma cerută de lege.

Procedând la individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa a aplicat pedepsele orientate spre limita minimă prevăzută de lege, fără să constate existenţa vreunor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului. Tribunalul apreciază că în raport de conduita manifestată de inculpat pe tot parcursul procesului penal ce poate fi caracterizată prin sinceritate şi regret faţă de faptele comise, instanţa de fond trebuia să aplice prevederile art. 74 lit. c Cod penal. De asemenea, ar fi trebuit să se dea eficienţă disponibilităţii manifestate de inculpat faţă de pretenţiile formulate de partea civilă S.C. …….. S.R.L. Timişoara. Astfel, se constată că prin declaraţia inculpatului din 14.10. 2008 acesta a arătat instanţei de fond că este de acord să acopere prejudiciul produs părţii civile amintite mai sus.

Dând eficientă principiului disponibilităţii în materie civilă, se apreciază că în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea civilă a S.C. …….. S.R.L., obligându-l pe inculpat la plata sumei de 2.635 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, chiar dacă nu există documente justificative, aşa cum s-a susţinut în motivele de apel.

Instanţa apreciază că inculpatul nu poate critica faptul că suma de 110 lei nu a fost plătită martorei …….. pe considerentul că aceasta nu a fost întrebată dacă a suferit vreo pagubă prin fapta inculpatului şi dacă se constituie parte civilă. Potrivit dispoziţiilor art. 362 Cod pr. penală apelul poate fi declarat de orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei. În măsura în care martora …….. se considera neîndreptăţită, putea formula ea însăşi apel împotriva hotărârii instanţei de fond.

Faţă de considerentele arătate, urmează a fi admis ca fondat apelul declarat de inculpatul …….. împotriva sentinţei penale nr. 90/27ianuarie 2009 a Judecătoriei Tulcea.

În consecinţă, va fi desfiinţată în parte hotărârea atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei principale, modalitatea de executarea a acesteia şi a pedepsei accesorii şi rejudecând cauza pe fond, vor fi reţinute în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante conform art. 74 lit. c Cod penal.

În temeiul art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. g Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 74 lit. c şi art. 76 lit. c Cod pr. penală va fi condamnat inculpatul …….. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 217 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. c şi art.76 lit. e Cod penal, va fi condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 500 lei amendă penală.

În conformitate cu art. 33 lit. b – art. 34 lit. d Cod penal, vor fi contopite pedepsele aplicate în cea mai grea de 2 ani închisoare.

În raport de persoana inculpatului, de faptul că este întreţinător al familiei sale, este tânăr, instanţa apreciază că scopul pedepsei ar putea fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, însă, având în vedere antecedentele penale ale inculpatului, se apreciază că este justificată nu suspendarea condiţionată aşa cum s-a solicitat ci suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Astfel, în conformitate cu art. 861 Cod penal raportat la art. 862 Cod penal se va dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere pe o durată de 5 ani ce constituie termen de încercare.

Va fi obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 al. 1 lit. a – d Cod penal şi anume: – să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea; – să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea ; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 863 alin. 3 lit. a Cod penal va fi obligat inculpatul să urmeze cursurile de schimbarea cognitiv comportamentală organizate de Serviciul de Probaţiune.

I se va atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal cu referire la art. art. 83 Cod penal, privind consecinţele revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În conformitate cu art.71 alin. 5 Cod penal, se va dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate ca temeinice şi legale.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei se va plăti din fondurile M.J.L.C.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului vor rămâne în sarcina statului.