Art. 274 alin. 2 şi art. 276 alin. 4 din noul Cod de procedură penală.


Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 341 din data de 29.04.2014

Art. 274 alin. 2 și art. 276 alin. 4 din noul Cod de procedură penală.

Când sunt mai mulți inculpați, instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare, ținându-se seama de măsura în care au provocat cheltuielile judiciare, atât în ceea ce privește cheltuielile avansate de stat cât și în ceea ce privește cheltuielile efectuate de partea civilă.

Secția penală și pentru cauze cu minori – Decizia penală nr. 341/A/29 aprilie 2014

Prin sentința penală nr. 26/27.01.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosarul nr. 1583/203/2013, a fost condamnat inculpatul T.M. la pedeapsa de:

– 2000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180 al 2 cod penal.

– 2000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.180 al 2 cod penal.

A fost condamnat inculpatul P.D.G. la pedeapsa de:

S-au făcut cunoscute inculpaților prevederile art. 63/1 Cod penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea în cazul în care aceștia se sustrag cu rea credință de la executarea amenzii.

În temeiul art.14 Cod procedură penală și art.346 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, s-a admis în partea acțiunea civilă și au fost obligați inculpații în solidar să plătească părții vătămate suma de 2000 lei cu titlu de daune morale, având în vedere prejudiciul suferit de aceasta în urma leziunilor suferite, suferința provocată și suma de 38 lei daune materiale, reprezentând contravaloarea eliberării certificatului medical.

În temeiul art.191 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații în solidar să achite în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în cadrul cărora sunt cuprinse și cheltuielile din faza urmăririi penale.

În baza art.193 al.1 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații în solidar să plătească părții vătămate suma de 1500 cheltuieli judiciare, reprezentând onorarii avocat.

În baza art.193 al.1 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații în solidar să plătească părții vătămate suma de 1500 cheltuieli judiciare, reprezentând onorarii avocat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În acest dosar, prin hotărârea penală nr.106 din data de 27 august 2013, potrivit art. 278 al. 8 lit.c Cod procedură penală, s-a admis plângerea formulată de petentul – persoană vătămată D.P.D., domiciliat în comuna A. , sat P., nr. 8, jud. A., în contradictoriu cu intimații făptuitori: T.M., domiciliat în comuna S., sat R., nr. 461, jud. A. și P.D.G., domiciliat în comuna S., sat N., nr. 595, jud. A.

În conformitate 278/1 alin 8 lit. “c”; Cod procedură penală , au fost desființate ordonanța din 17.05.2013, dată în dosar nr. 1098/P/2012 și rezoluția din 02.07.2013 din dosar nr. 111/II/2/2013, ambele ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni și s-a reținut cauza spre judecare în complet legal constituit, sub aspectul comiterii de către inculpați a infracțiunii de lovire și alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal.

Pentru a se pronunța această soluție, instanța a apreciat că fapta nu ar prezenta gradul de pericol al unei infracțiuni pentru următoarele considerente.

– urmările produse sunt însemnate fiind date și de numărul zilelor de îngrijiri medicale;

– fapta a fost comisă de învinuiți, posibil nemulțumiți de faptul că nu l-au găsit pe numitul C. pe care-l căutau și astfel au încercat să se răzbune pe partea vătămată,

– făptuitorii l-au urmărit pe partea vătămată după primul act de violență comis, astfel că fapta s-a comis prin acțiuni succesive, la intervale scurte de timp

– făptuitorii au încercat să ascundă agresiunea, împiedicându-l pe partea vătămată să anunțe incidentul prin apel telefonic,

– făptuitorii nu au prezentat cel puțin o ofertă părții vătămate pentru a încerca repararea prejudiciului material și moral cauzat;

– învinuiții au avut o poziție sfidătoare la adresa procurorului, la momentul în care au fost invitați pentru audiere, aspect care denotă că procesul penal început nu și-a atins scopul de reeducare și de formare a unei conștiințe corecte pentru respectarea normelor de conviețuire socială.

Aceste elemente prezentate anterior s-a apreciat că nu pot duce la concluzia că fapta nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni, astfel că măsura adoptată de procuror poate fi apreciază prea blândă și ar încuraja pe învinuiți sau de oricare alți potențiali făptuitori să comită fapte având o astfel de gravitate, cunoscând că li se va aplica o simplă sancțiune administrativă.

Întrucât urmărirea penală s-a apreciat completă, iar soluția de netrimitere în judecată nu este în concordanță cu gradul de pericol social al infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, în conformitate cu art. 278/1 alin. 8 lit. “c”; Cod procedură penală s-a reținut cauza spre judecare în complet legal constituit, sub aspectul comiterii de către ambii învinuiți a infracțiunii de lovire și alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal

Din actele și lucrările de la dosar, instanța a reținut următoarele:

În data de 21.10.2012, în timp ce se deplasa spre locuința sa din satul P., partea vătămată D.P.D. a fost lovit de cei doi inculpați T.M. și P.D.G. pe care nu-i cunoștea și nu avea nici o legătură cu aceștia, cauzându-i-se leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Partea vătămată a relatat că în urma agresiunii exercitate asupra sa i-a dispărut și telefonul mobil pe care nu l-a mai găsit și a prezentat în copie certificatul medico – legal nr. 3148/I A/894, eliberat la data de 22.102012, de către SJML Alba, din conținutul căruia rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu corp contondent, acestea putând data din data de 21.10.2012 și necesitând pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale. Medicul legist a constatat că persoana vătămată avea buza superioară tumefiată în ½ dreaptă, cu mucoasă de culoare violacee și prezenta pe fața vestibulară o plagă acoperită cu secreție galbenă.

În cursul urmăririi penale au fost audiați martorii N.P.L., P.I., D.M.

Martorul N.P.L. a afirmat că la data de 21. 10.2012 s-a deplasat împreună cu ceilalți inculpați în comuna A., iar după ce au trecut râul Arieș au ajuns la un garaj care ar fi aparținut persoanei căutate de către inculpați. Înainte de a ajunge la acel garaj, au observat o persoană care se apropia de ei dar și-au continuat drumul. Inculpații au coborât din autoturism iar el s-a deplasat pentru a întoarce autoturismul. În momentul în care efectua manevra de întoarcere a observat o persoană care alerga în direcția sa, fiind urmărită de către inculpatul T. Inculpatul P. s-a oprit lângă martor și a afirmat că în urma unor discuții contradictorii s-au certat cu persoana vătămată și că acea persoană ar fi afirmat că a fost lăsat de către numitul C. să supravegheze atelierul acestuia. Persoana vătămată a fost ajuns din urmă de către inculpatul T. care l-a prins de haine și a încercat să-l lovească cu pumnul peste față, dar nu poate preciza dacă l-a și lovit. În acel moment inculpatul P. a alergat înspre cei doi, iar partea vătămată a reușit să scape și au fugit pe un drum, iar la o curbă aceștia au dispărut din zona vizibilă a martorului. Martorul a întors autoturismul și a așteptat, iar după cca. un minut l-a văzut pe partea vătămată, care venea în fugă, partea vătămată plângându-i-se că a fost lovit de către cei doi inculpați. La câtva timp au apărut inculpații care au arătat că au avut discuții contradictorii cu partea vătămată și că s-au lovit reciproc, inculpatul T. a fost lovit cu piatra în cap. Partea vătămată i-a povestit martorului că a încercat să anunțe incidentul la nr. de urgență 112, dar nu a reușit, întrucât a fost lovit cu piciorul peste mână, iar telefonul i-a căzut la o distanță mai mare, fără a ști locul unde acesta a căzut. În acel moment, cei doi făptuitori se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Martorul P.I. a confirmat doar prezența unor persoane în apropierea garajului lui P.C., fără a putea prezenta aspecte privind acel incident.

Martora D.M. a arătat că în data de 21.10.2012, soțul său s-a deplasat în satul P. la animale, iar la un moment dat acesta a apelat-o, dar nu a reușit să răspundă. La scurt timp, aceasta l-a apelat dar nu a răspuns nimeni, dar când a reîncercat a intrat mesageria vocală. După cca. 5-10 minute a sosit la locuința partea vătămată, acesta fiind speriat și având sânge la gură. I-a solicitat martorei să sune la nr. de urgență 112 pentru a anunța incidentul în care el a fost lovit de două persoane necunoscute. Cu acea ocazie i s-a plâns că în timpul altercației a rămas și fără telefonul mobil.

În cursul cercetării judecătorești s-au luat declarații de la inculpați, partea vătămată și au fost reaudiați martorii anterior menționați precum și martorul P.I.

În urma administrării probatoriului mai sus amintit, instanța a reținut că în data de 21.10.2012, în timp ce se deplasa spre locuința sa din satul P., partea vătămată D.P.D. a fost lovit de cei doi inculpați T.M. și P.D.G., aceștia fiind nemulțumiți față de numitul C. care le-a vândut o mașină care nu era în stare bună de funcționare, fiind și sub influența băuturilor alcoolice cauzându-i-se leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Starea de fapt reținută de către instanța de judecată s-a reținut că reiese din întreg probatoriul administrat, respectiv: declarațiile martorilor N.P.L., D.M., declarațiile inculpaților care au recunoscut faptele reținute în sarcina lor în mod nuanțat, certificatul medico – legal nr. 3148/I A/894, eliberat la data de 22.102012, de către SJML Alba, din conținutul căruia rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu corp contondent, acestea putând data din data de 21.10.2012 și necesitând pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale.

În drept, s-a reținut că:

Fapta inculpaților T.M. și P.D.G. care în data de 21.10.2012, pe fondul unor nemulțumiri cauzate de starea de funcționare a unui autoturism vândut de către o altă persoană, au lovit partea vătămată D.P.D. cauzându-i-se leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale, întrunește elemente constitutive ale infracțiunii prev. de art.180 al.2 Cod penal.

La individualizarea pedepselor de 2000 lei amendă penală care i s-a aplicat fiecărui inculpat, pentru comiterea acestei infracțiuni s-au avut în vedere criteriile generale prev. la art. 72 Cod penal, respectiv: gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea, dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea reținută, precum și de persoana inculpaților, au recunoscut fapta doar nuanțat, suferința produsă părții vătămate. Din fișa de a acestora a reieșit că aceștia au mai fost cercetați sub aspectul săvârșirii unor fapte de aceeași natură, însă li s-a aplicat o sancțiune administrativă. Prin urmare nu au înțeles să își revizuiască comportamentul.

Instanța a considerat că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante, întrucât a dat eficiență acestora cu prilejul aplicării disp. art. 72 cod penal.

S-au făcut cunoscute inculpaților prevederile art. 63/1 cod penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, în cazul în care aceștia se sustrag cu rea credință de la executarea amenzii.

Cu privire soluționarea laturii civile, respectiv suma de 6000 lei, pretinsă de partea vătămată, instanța a analizat condițiile răspunderii civile delictuale conform art. 1357 cod civil.

O primă condiție impune existența unei fapte ilicite, respectiv fapta de lovire a părții vătămate de către inculpați. O altă condiție privește relația dintre săvârșirea faptei ilicite și producerea unui prejudiciu, acesta reprezentând consecința negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană. S-a reținut că în cauză este vorba despre un prejudiciu material, deoarece s-a adus atingere patrimoniul părții vătămate, iar acesta este actual, cert și nu s-a făcut dovada că a fost acoperit de inculpați sau de un terț.

O a treia condiție se referă la raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, care există și rezultă din săvârșirea faptei.

Ultima condiție se referă la vinovăția inculpaților. În cauza de față s-a reținut că vinovăția inculpaților îmbracă forma intenției.

Reținând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța a analizat cuantumul prejudiciului, astfel că în ceea ce privește daunele morale s-a apreciat că suma de 2000 lei este suficientă și rezonabilă pentru a compensa suferințele fizice cauzate, fără a constitui pentru acesta o îmbogățire fără justă cauză.

Potrivit probațiunii administrate și declarațiilor martorului audiat pe latură civilă, daunele materiale s-au apreciat doar în parte justificate, respectiv suma de 38 lei, reprezentând contravaloarea eliberării certificatului medico-legal.

În temeiul art.14 Cod procedură penală și art.346 Cod procedură penal, raportat la art. 1357 Cod civil, s-a admis în partea acțiunea civilă și au fost obligați inculpații în solidar să plătească părții vătămate suma de 2000 lei cu titlu de daune morale, având în vedere prejudiciul suferit de aceasta în urma leziunilor suferite, suferința provocată și suma de 38 lei daune materiale, reprezentând contravaloarea eliberării certificatului medical.

În temeiul art.191 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații în solidar să achite în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, în cadrul cărora sunt cuprinse și cheltuielile din faza urmăririi penale.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel în termenul legal parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni și inculpații P.D.G. și T.M.

Parchetul a invocat nelegalitatea sentinței apelate, în ce privește obligarea inculpaților în solidar la plata cheltuielilor judiciare către stat și la plata cheltuielilor judiciare avansate de partea vătămată.

Inculpații nu au motivat apelurile. Prin apărător ales, inculpații au solicitat în motivarea orală aplicarea legii penale mai favorabile și reținerea art. 80, 81 noul Cod penal, cu privire la renunțarea la aplicarea pedepsei. S-a invocat că pericolul social al faptelor comise este redus, inculpații au recunoscut comiterea faptei și se află la prima confruntare cu legea penală.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu, cu referire la dispozițiile art. 417 alin. 2 Cod procedură penală , Curtea a constatat că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni este fondat, iar apelurile inculpaților P.D.G. și T.M. nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:

1. Curtea a constatat că de la momentul săvârșirii faptei și până la momentul judecării definitive a cauzei, a intervenit o modificare legislativă, prin intrarea în vigoare a noului Cod penal. Ca atare, instanța este datoare să facă în cauză aplicarea dispozițiilor art. 5 Cod penal, cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile inculpaților.

2. În această analiză, Curtea a constatat că fapta de lovire sau alte violențe se încadrează în prevederile art. 193 alin. 1 din noul Cod penal. Sub aspectul limitelor de pedeapsă, acest text de lege nu conține modificări față de reglementarea anterioară.

Examinând materialul probator administrat în cauză, Curtea a constatat că s-a făcut dovada faptului că inculpații au agresat victima D.P.D. cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 6 – 7 zile termen de îngrijiri medicale. Sunt relevante în acest sens declarațiile persoanei vătămate, care se coroborează cu declarațiile martorilor N.P.L., P.I., D.M. și ale inculpaților.

Ca atare, apreciind că în mod întemeiat s-a reținut vinovăția inculpaților în privința acestei infracțiuni și că s-a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale în privința individualizării pedepsei aplicate, s-a menținut soluția de condamnare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 CP din 1969 și pedepsele aplicate de instanța de fond.

3. Curtea a găsit neîntemeiat motivul de apel al inculpaților, vizând dispunerea renunțării la aplicarea pedepsei.

Curtea a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 80 Cod penal pentru a se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, neputându-se susține că infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă sau că aplicarea pedepsei ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei inculpaților.

Mai mult, Curtea a apreciat că sancțiunea aplicată, respectiv amenda penală executabilă în cuantum de câte 2000 lei este just stabilită, iar executarea acesteia este apreciată ca în măsură să ducă la împlinirea dublului scop, educativ și represiv al pedepsei.

4. Curtea a găsit întemeiată critica formulată de Parchet, privind modalitatea de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat și către persoana vătămată.

La momentul judecării cauzei de către instanța de fond, erau în vigoare dispozițiile art. 191 alin. 2 Cod procedură penală din 1968 și art. 193 alin. 4 Cod procedură penală din 1969, potrivit cărora când sunt mai mulți inculpați, instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare, ținându-se seama de măsura în care au provocat cheltuielile judiciare.

Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 2 Cod procedură penală (de imediată aplicare după intrarea în vigoare în 1.02.2014 a noului Cod procedură penală ), când sunt mai mulți inculpați, instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare, ținându-se seama de măsura în care au provocat cheltuielile judiciare.

De asemenea, potrivit art. 276 alin. 4 noul Cod procedură penală, în cazul obligării mai multor inculpați la plata cheltuielilor judiciare către partea vătămată, sunt aplicabile prevederile art. 274 alin. 2 Cod procedură penală.

Ca atare, se impune a se înlătura solidaritatea inculpaților de la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat și a celor efectuate de partea civilă.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, art. 421 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Curtea a admis apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CÂMPENI împotriva sentinței penale nr. 26/27.01.2014, pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosarul nr. 1583/203/2013.

A desființat sentința penală atacată, doar sub aspectul greșitei rețineri a solidarității obligării inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat și la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea civilă D.P.D. și, rejudecând în aceste limite:

A înlăturat solidaritatea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în primă instanță și la urmărirea penală și a stabilit că fiecare dintre cei doi inculpați va plăti statului câte 200 lei cu acest titlu.

A înlăturat solidaritatea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea civilă în primă instanță și a stabili că fiecare dintre cei doi inculpați va plăti părții civile D.P.D. câte 750 lei cu acest titlu.

A menținut, în rest, dispozițiile sentințe penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

S-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații T.M. și P.D.G. împotriva aceleiași sentințe.