Art 278 ind.1 c.p.p.-plângere împotriva soluţiei procurorului Plângeri prealabile


SENTINŢA PENALĂ NR.68

Şedinţa publică din 18 august 2009

Asupra procesului penal de faţă constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. /198/2009 petentul U. T., , în contradictoriu cu intimatul A.I.-PRIMARUL ORAŞULUI C., , a formulat plângere împotriva Rezoluţiei nr.939/P/11.03.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi şi a Rezoluţiei nr. 459/II/2/2009, pronunţată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în temeiul art. 278 ind.1 c.p.p.

În motivarea plângerii, petentul arată că prin cererea nr./20.09.2008 a cerut eliberarea Titlului de proprietate.

Arată petentul că prin Rezoluţie procurorul a dat dovadă de neglijenţă şi rea credinţă reţinând că a fost invitat la Primărie însă a refuzat să colaboreze cu membrii Comisiei de aplicare a Legii 18/1991, întrucât nu există dovezi în acest sens.

De asemenea, petentul arată că prin Rezoluţie procurorul a reţinut că eliberarea titlului de proprietate este condiţionată de întocmirea procesului verbal de punere în posesie iar acest proces verbal se află depus la dosar.

Precizează petentul că Prim Procurorul prin Rezoluţie a reţinut greşit că, pentru rezolvarea cererii a fost invitat la Primărie şi că el a refuzat astfel că procesul verbal nu a fost însuşit prin semnătură neputându-se elibera titlul de proprietate.

Susţine petentul că această reţinere este greşită întrucât el nu a fost chemat pentru eliberarea titlului de proprietate ci pentru întocmirea unui alt proces verbal de punere în posesie decât cel ce a fost prezentat instanţei de către Comisia Locală C..

Instanţa a dispus ataşarea dosarul de urmărire penală 939/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi şi a Rezoluţiei 459/II/2/2009.

Analizând dosarul de urmărire penală şi plângerea petentului instanţa reţine următoarele:

La data de 13.10.2008, petentul U.T. a formulat o plângere penală prin care a solicitat cercetarea pentru infracţiunea de abuz în serviciu a numitului A.I.- Primarul Oraşului C.,motivat de faptul că acesta din urmă refuză să-i elibereze titlul de proprietate conform adeverinţei de proprietate nr. 426/1991 şi a procesului verbal de punere în posesie întocmit de U.D..

În cauză s-au solicitat relaţii Comisiei Locale de aplicare a Legii18/1991 C., s-a administrat proba cu înscrisuri şi au fost audiaţi membrii Comisiei Locale şi intimatul A.I..

Din probatoriul administrat a rezultat că după eliberarea adeverineţie de reconstituire a dreptului de proprietate (f.23) pentru suprafaţa de 0,08 ha în pct.” ” s-a întocmit procesul verbal de punere în posesie pentru suprafaţa măsurată de 753 m.p.(f.22).

În anul 1999 petentul a chemat în judecată Comisia Locală C. pentru a fi obligată aceasta să-l pună în posesie pe terenul pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Prin sentinţa civilă nr.372/6.05.1999 pronunţată de Judecătoria Brezoi, instanţa a reţinut că petentul a fost invitat de Comisia Locală pentru punerea în posesie şi semnarea procesului verbal însă acesta a refuzat, astfel că a fost respinsă acţiunea.

Ulterior, la data de 2.09.2008, petentul a depus o cerere la Primăria C. (f.6) solicitând eliberarea titlului de proprietate.

Din declaraţiile martorilor U.D. (f.8), C.N.(f.10), D.I.(f.11) şi din procesul verbal din 28.10.2008 (f.15) rezultă că petentul a fost invitat la şedinţa Comisiei Locale de aplicare a Legii 18/1991 din 28.10.2008, unde se aflau şi reprezentanţii Comisiei Judeţene.

La şedinţă s-a prezentat fiul petentului care a refuzat semnarea procesului verbal de punere în posesie cât şi efectuarea unei măsurători în teren, adresând injurii şi ameninţări membrilor Comisiei.

La data de 13.11.2008 petentul a fost invitat la măsurarea terenului (f.17,18) însă din nou a refuzat să se prezinte.

Faţă de acest probatoriu, în mod legal procurorul a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale privind pe A.I., întrucât refuzul petentului de a semna procesul verbal de punere în posesie face imposibilă eliberarea titlului de proprietate, astfel că nu se poate imputa Primarului săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 cod penal.

Pentru toate aceste considerente, instanţa constată că plângerea petentului este nefondată şi o va respinge, în baza art. 2781 al.8 lit.a cod proc. pen, menţinând Rezoluţia 939/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi şi 459/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

În baza art.192 al.2 cod proc. pen., va fi obligat petentul la 70 lei cheltuieli judiciare către stat.