Art. 278/1 Cod procedură penală Infracţiuni


Prin plângerea înregistrata cu nr.518/237/01.03.2012 la Judecatoria Gura Humorului petentul ACR a solicitat instantei în temeiul art.278/1 cod procedura penala desfiintarea Ordonantei nr.29/II/2/2012 din 06.02.2012 a Prim-procurorului Parchetului de pe lânga Judecatoria Gura Humorului si restituirea autoturismului marca Honda cu nr. de înmatriculare B-63-JCN si nr. de identificare SHSRE58707U001788, care a fost indisponibilizat de organele Politiei GH în data de 20.09.2011. Prin cererea depusa la 27.04.2012 petentul ACR a precizat ca îsi întemeiaza plângerea pe dispozitiile art.169 cod procedura penala, nu cum a indicat initial eronat art.278/1 cod procedura penala.

Instanta a constatat : Prin Ordonanta nr.29/II/2/2012 din 06.02.2012 a Prim-procurorului Parchetului de pe lânga Judecatoria Gura Humorului s-a respins plângerea formulata de petentul ACR împotriva Rezolutiei nr.1145/P/2011 din 09.01.2012 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Gura Humorului. În motivare s-a aratat ca la data de 26.10.2011 s-a dispus începerea urmaririi penale fata de ACR sub aspectul savârsirii infractiunilor prev. de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006, modificata prin OUG nr.54/2010, si art.296/1 alin.1 lit. l din Legea nr.571/2003 modificata prin OUG nr.54/2010. Autoturismul marca Honda cu nr. de înmatriculare B-63-JCN si nr. de identificare SHSRE58707U001788, proprietate a TBI Leasing IFN SA Bucuresti a fost folosit de învinuit la savârsirea infractiunii de contrabanda, iar organele de politie au indisponibilizat autoturismul, acesta fiind mijloc material de proba în sensul prev. de art.94 CPP. Nu subzista în cauza motivele de restituire invocate de învinuit privind degradarea starii tehnice a autoturismului, întrucât acesta în prezent se afla la sediul IPJ Suceava, depozitat în conditii optime. Petentul a solicitat restituirea autoturismului, cererea fiindu-i respinsa de procurorul de caz prin Rezolutia nr.1145/P/2011 din 09.01.2012 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Gura Humorului. Prin plângerea formulata petentul a solicitat restituirea autoturismului. Pentru solutionarea temeinica a cauzei se impune pastrarea respectivului mijloc material de proba la dispozitia organului de urmarire. Potrivit deciziei (recurs în interesul legii) nr.57/2007 a ÎCCJ plângerea îndreptata împotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozitiilor date de acesta, altele decât rezolutiile sau ordonantele procurorului de netrimitere în judecata, reglementate de art. 2781 alin. 1 din Codul de procedura penala, este inadmisibila. Art.169 teza II cod procedura penala da dreptul oricarei persoane care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate sa ceara, potrivit dispozitiilor art.168, stabilirea acestui drept si restituirea. Conform deciziei (recurs în interesul legii) nr.71/2007 a ÎCCJ competenta de a solutiona plângerea formulata în temeiul art. 168 din Codul de procedura penala revine procurorului în cursul urmaririi penale si, respectiv, instantei de judecata în cursul judecatii. Potrivit art.414/5 cod procedura penala dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante, adica deciziile recurs în interesul legii sunt obligatorii. Având în vedere ca prin ordonanta atacata nu s-a dispus netrimiterea în judecata, iar dosarul penal se afla în stadiul urmaririi penale, fata de deciziile si textile legale sus-mentionate, instanta constata ca plângerea petentului ACR este inadmisibila, motiv pentru care o va respinge. Întrucât petentul a promovat o plângere inadmisibila, acesta se face vinovat de cauzarea cheltuielilor avansate de stat în acest proces – cu materialele necesare întocmirii dosarului si plata personalului, motiv pentru care în baza art.189 cod procedura penala instanta îl va obliga pe petent sa plateasca statului 50 lei cheltuieli judiciare, ce revin Ministerului Justitiei.