Art. 484 Cod procedură penală. Lipsa citării autorităţii tutelare şi a părinţilor inculpatului minor. Consecinţe.
(Decizia penală nr. 26/M+FAM/06.05.2005)
Prin sentinţa penală nr. 87/11.02.2005 a Tribunalului Vrancea, inculpatul minor P. L. a fost condamnat la trei pedepse a câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1,2 lit. b,c şi alin. 2/1 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. b, c, art. 76 lit. c , art.99 şi 109 Cod penal.
În temeiul art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal s-au contopit cele trei pedepse şi s-a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare.
Prin decizia penală nr. 26/A/06.05.2005 s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea şi inculpatul P. L.. S-a desfiinţat sentinţa penală nr. 87 din 11.02.2005 a Tribunalului Vrancea şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a reţinut că hotărârea instanţei de fond este lovită de nulitate absolută în sensul art. 197 alin. 2 Cod proc.penală, deoarece judecarea cauzei s-a făcut fără citarea părţii responsabile civilmente P.G., contrar dispoziţiilor art. 484 alin. 2 Cod proc.penală.