(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE – DOSAR NR.19788/3/2006 – DECIZIA CIVILA NR.143 A/02.03.2009)
Prin cererea înregistrata la data de 27.06.2006 pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a III-a Civila sub nr.19788/3/2006, reclamantul C.S. a solicitat ca, pe baza hotarârii ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea pârâtului S.R. prin M.E.F. la plata sumei de 2.300.000 Euro, în echivalent în lei la data platii, reprezentând daune materiale si morale, cauzate de arestarea preventiva ilegala si de procesul penal injust si abuziv.
În motivarea cererii sale, reclamantul a aratat ca prin decizia penala nr.887/R/25.05.2005 pronuntata în dosarul nr.1198/2005 s-a respins recursul Parchetului Tribunalului Bucuresti împotriva deciziei penale nr.1266/17.11.2004, prin care a fost achitat de infractiunile mentionate în rechizitoriul nr.203/P/1997 si ca, datorita cercetarilor penale si a afirmatiilor din presa, la care a fost supus timp de 10 ani, i s-a creat atât un prejudiciu material, cât si moral, ce a condus la distrugerea sa pe plan profesional, fizic si psihic.
Prin sentinta civila nr.736/22.04.2008 pronuntata în dosarul nr.19788/3/2006, Tribunalul Bucuresti – Sectia a III-a Civila a admis în parte actiunea formulata de S.C. în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F. si a obligat pârâtul la plata sumei de 369.919,6 RON, reprezentând prejudiciul suferit de la data arestarii (23.04.1997) si pâna la data introducerii actiunii si la plata sumei de 1.000.000 Euro, echivalent în lei la data efectuarii platii, reprezentând daune morale.
În art.504-507 Cod procedura penala este reglementata procedura speciala prin care persoana fata de care s-a facut actul de justitie, poate cere statului sa-i repare prejudiciul material facut.
Astfel, potrivit art.504 alin.1 Cod procedura penala, persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca în urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare. De asemenea, are dreptul la repararea pagubei si persoana care în cursul procesului penal a fost privata de libertate în mod nelegal.
Din cuprinsul textului mentionat rezulta ca temeiul dreptului la repararea pagubei îl constituie declararea ca nedreapta a hotarârii de condamnare.
Daunele datorate de stat trebuie sa reprezinte o justa despagubire si sa cuprinda în genere, pierderea pe care reclamantul a suferit-o si beneficiul de care a fost lipsit, integralitate ce are vedere si prejudiciul moral încercat de cel aflat în situatia mentionata mai sus.
Totodata, potrivit acestor dispozitii legale, raspunderea statului pentru fapta organelor sale nu este conditionata decât de întinderea pagubei suferite de cel îndreptatit la actiune, fara nicio restrictie sau distinctie în raport cu natura sau componentele prejudiciului ori cu forma, modalitatea culpei.
Aceasta interpretare a dispozitiilor art.504 Cod procedura penala este în concordanta cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 5 din Conventie.
Ca urmare, având în vedere ca, prin decizia penala mai sus mentionata, reclamantul a fost achitat pentru infractiunile mentionate în rechizitoriu, statul este obligat sa raspunda civilmente atât de prejudiciul material direct produs, cât si pentru prejudiciul moral cauzat acestuia.
Cu privire la daunele morale, tribunalul a retinut din actele dosarului, respectiv acte medicale, articole din presa, ca reclamantul a suferit numeroase suferinte atât fizic, cât si psihic, pe plan profesional, social, cât si pe plan familial, acesta pierzând pozitia sociala pe care si-a câstigat-o prin activitatea pe care a desfasurat-o în calitate de director la S.C. B.T. S.A. înainte de a fi arestat.
Ca urmare, tribunalul a dispus si obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, în echivalent în lei la data efectuarii platii, reprezentând daune morale corespunzatoare cerintelor unei juste si integrale despagubiri.
Împotriva acestei hotarâri judecatoresti, la data de 04.06.2008 a declarat apel Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti, care a fost înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie, întemeiat pe art.296 Cod procedura civila, solicitând casarea sentintei apelate si, pe fond, pronuntarea unei hotarâri legale si temeinice.
În motivare, a aratat ca obligarea la despagubiri în cuantum de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale, a S.R. pentru perioada de detentie a reclamantului, nu poate constitui o modalitate de satisfacere a intereselor acestuia, chiar daca masura privativa de libertate i-a afectat relativ modul de viata, restrângându-i temporar posibilitatile de afirmare materiala si profesionala.
Având în vedere ca izvorul principal de si, totodata, singurul mijloc de viata onesta este munca, apelatul considera ca acordarea unei sume atât de mari cu titlu de despagubiri morale, fara a proba în niciun fel aceste pretentii, ar putea avea ca rezultat îmbogatirea nejustificata a reclamantului.
De asemenea, în ciuda faptului ca instanta de fond a retinut corect ca pretentiile privind daunele morale au rolul de a diminua prejudiciul psihic suferit de reclamant si de a-l sprijini în regasirea unor conditii de viata asemanatoare celor avute anterior, prin sentinta pronuntata a fost acordata o suma nejustificativ de mare.
Împotriva aceleiasi hotarâri judecatoresti, la data de 6.06.2008 a declarat apel si pârâtul S.R. prin M.E.F., solicitând admiterea apelului, modificarea sentintei apelate, iar pe fond, respingerea actiunii în principal ca inadmisibila, iar în subsidiar, ca neîntemeiata.
1. În motivare, a criticat hotarârea susmentionata pentru nelegalitate si netemeinicie, întrucât potrivit art.504 Cod procedura penala alin.1 “persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca în urma rejudecarii cauzei, s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare”, iar potrivit alin. 2 “are dreptul la repararea pagubei si persoana care, în cursul procesului penal, a fost privata de libertate, ori careia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal”, apelantul-pârât apreciind inadmisibila actiunea reclamantului, fapt pentru care a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii reclamantului, fiind vorba de o exceptie de ordine publica.
Pentru a se putea vorbi de o eroare judiciara trebuie ca hotarârea de condamnare definitiva sa fie urmata de o rejudecare a cauzei si de pronuntare a unei hotarâri definitive de achitare; or, în speta, reclamantul nu a fost niciodata condamnat definitiv.
Chiar si prins prisma reglementarilor internationale, actiunea reclamantului apare ca inadmisibila.
Potrivit art.3 din Protocolul nr.7 la C.E.D.O. “în cazul anularii unei condamnari definitive, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, persoana care a suferit pedeapsa din cauza acestei condamnari este despagubita conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu exceptia cazului în care se dovedeste ca nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabila”.
Acest text ce se coreleaza practic cu dispozitiile art.504 Cod procedura penala, prevazând aceleasi conditii ca dreptul intern român, si anume existenta unei hotarâri definitive de condamnare si rejudecarea cauzei urmate de o hotarâre definitiva de achitare.
Apelantul-pârât apreciaza ca, în speta, nu sunt incidente nici dispozitiile art.504 alin.2 Cod procedura penala, care prevad ca are dreptul la repararea pagubei si persoana care, în cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Sintagma “în cursul procesului penal” folosita de legiuitor se refera la cazurile în care, pe parcursul cercetarii judecatoresti, în cadrul unui litigiu finalizat cu o hotarâre definitiva de achitare, împotriva unei persoane, se dispun masuri preventive de libertate.
Conform art.504 alin.3 Cod procedura penala “privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale, pentru cauza prevazuta la art.10 alin.1 lit.j), ori prin hotarâre a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarâre definitiva de achitare sau prin hotarâre definitiva de încetare a procesului penal, pentru cauza prevazuta în art.10 alin.1 lit. j).
Din înscrisurile depuse în sustinerea cererii de chemare în judecata nu rezulta ca masura arestarii preventive ar fi fost constata nelegala printr-un act de natura celor enuntate mai sus.
Caracterul de privare sau restrângere de libertate în mod nelegal este stabilit de instanta penala, în conditiile aratate de art.504 alin.3 Cod procedura penala, instanta civila nefiind în masura sa analizeze aspecte legate de temeinicia masurii restrângerii dreptului la libertate.
În cauza, masura arestului preventiv a fost cenzurata de un magistrat independent, care a apreciat-o ca legala, împotriva încheierilor pronuntate de instanta inculpatul exercitând caile de atac prevazute de lege, fiindu-i respectat astfel dreptul la un proces echitabil, garantat de dispozitiile art.5 pct. 3-4 si 6 C.E.D.O.
2. În ceea ce priveste daunele materiale în cuantum de 369.919,6 RON la care a fost obligat pârâtul S.R., prin M.E.F., apelantul pârât a aratat ca, desi a solicitat la termenul de judecata din 12.02.2008 acordarea unui termen în scopul luarii la cunostinta a raportului de expertiza contabila si pentru a formula eventuale obiectiuni cererea sa a fost respinsa de catre instanta în temeiul art.209 Cod procedura civila, apreciindu-se ca raportul de expertiza a fost depus cu mai mult de 5 zile înaintea termenului de judecata.
Raportat la faptul ca la dosarul cauzei nu fusesera depuse de catre reclamant actele propriu zise în baza caruia acest raport de expertiza trebuia întocmit (respectiv lipsa carnetului de si a actelor pe care expertul le-a solicitat de la S.C. B.T. S.A.), instanta de fond i-a îngradit dreptul la aparare, prin încalcarea principiului contradictorialitatii.
De asemenea, apelantul-pârât a învederat ca la efectuarea raportului de expertiza contabila au fost avute în vedere si alte acte decât cele aflate la dosarul cauzei si nedepuse ulterior si ca, în lipsa lor, instanta nu putea omologa raportul de expertiza contabila.
Apelantul-pârât a mai aratat ca expertul a mentionat ca la data de 01.12.2000 reclamantul încasase deja drepturile sale de (pentru limita de vârsta), instanta solicitând efectuarea calculelor pâna la data introducerii actiunii, respectiv luna mai 2006. În aceste conditii, solutia pronuntata de catre instanta de fond nu se bazeaza pe probe. Solutia instantei are în vedere o situatie pur ipotetica, în care reclamantului i s-ar fi suspendat sau i-ar fi încetat raporturile juridice de dreptul muncii, fapt ce nu reiese din carnetul de munca.
3. Privitor la daunele morale în cuantum de 1.000.000 euro, echivalent în lei la data efectuarii platii, apelantul-pârât a învederat ca în mod gresit instanta le-a acordat într-un cuantum atât de mare, întrucât în cauza nu s-au administrat probe pertinente si concludente care sa contureze dimensiunea prejudiciului moral efectiv suportat de catre reclamant.
În primul rând, daca ne raportam la perioada de timp cât reclamantului i-a fost restrânsa libertatea si care potrivit legii ar trebui sa aiba o influenta determinanta la stabilirea cuantumului daunelor morale, aceasta a fost de 6 zile si executata în regim de arest preventiv.
Pe de alta parte, la stabilirea daunelor morale, instanta a avut în vedere în mod gresit, acte medicale în care sunt mentionate diferite boli ale reclamantului, considerând ca numai medicul legist, pe baza unei expertize medico-legala, poate stabili legatura de cauzalitate între bolile respective si litigiul penal în care a fost angrenat reclamantul. În lipsa unui raport de expertiza medico-legala, orice altfel de înscrisuri medicale au o valoare pur subiectiva în determinarea prejudiciului moral suferit de catre reclamant.
De asemenea, procesul penal a durat 8 ani, nu 10 ani, cum în mod eronat a retinut instanta de fond, iar în afara celor 6 zile de arest preventiv, reclamantul a fost judecat în stare de libertate.
Apelantul reclamant a mai aratat ca în raportul de expertiza contabila s-a mentioneaza ca “din carnetul de munca al reclamantului (care nu este depus la dosarul cauzei), nu rezulta faptul ca activitatea reclamantului a fost întrerupta în perioada 23.04.1997 – 29.04.1997 (perioada de arest preventiv).
Având în vedere faptul ca reclamantul si-a continuat activitatea în cadrul S.C. B.T. S.A. si pe parcursul procesului penal, fiind reîncadrat din functia de director general în cea de director adjunct, în mod gresit a retinut prima instanta ca reclamantul a avut numeroase suferinte, atât fizic si psihic, pe plan profesional, social, cât si pe plan familial, acesta pierzând pozitia sociala pe care si-a câstigat-o prin activitatea pe care a desfasurat-o, în calitate de director la S.C. B.T. S.A., înainte de a fi arestat.
Din corelarea art.1169 cu art.505 alin.1 Cod procedura penala rezulta faptul ca una din cerintele prevazute de lege si care urmeaza a fi avuta în vedere de catre instanta de judecata pentru a se stabili întinderea reparatiei o reprezinta dovedirea consecintelor produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, sau a carui libertate a fost restrânsa, ca urmare a privarii sale de libertate.
Or, în cauza de fata, nu au fost administrate probe concludente care sa determine conturarea prejudiciului moral cauzat, instanta fundamentându-si hotarârea pronuntata doar pe motivele mentionate, dar nu si dovedite de reclamant prin cererea de chemare în judecata.
Nu în ultimul rând, s-a facut o aplicare gresita a legii de catre prima instanta, la pronuntarea hotarârii atacate, atunci când s-a retinut în considerente faptul ca Statul raspunde pentru organele sale.
Potrivit art.37 din Decretul nr.31/1954, privitor la persoanele fizice si juridice “Statul nu raspunde pentru obligatiile organelor si celorlalte institutii de stat, ale întreprinderilor si organizatiilor economice de stat, precum si ale oricaror alte organizatii socialiste de stat, daca ele sunt persoane juridice (…)”.
Diferit de situatia daunelor materiale, când întinderea lor se stabileste precis, matematic, pe baza probelor administrate în cauza, în cazul daunelor morale functioneaza reguli si criterii specifice diferite, întinderea acestor daune fiind determinata prin apreciere, în temeiul unei motivatii si a unor argumente ce trebuie clar exprimate. Desigur, argumentele si motivatia mentionate nu opereaza cu elemente matematice, precise, probate ca atare, ca în cazul daunelor materiale, ceea ce nu înseamna ca în materia daunelor morale functioneaza libera apreciere, fara o baza rationala de explicatie care, pe lânga fundamentare, sa dea si posibilitatea exercitarii controlului judiciar. Chiar daca cuantumul prejudiciului moral este lasat la aprecierea instantelor, fara a exista criterii precise si exacte de acordare, apelantul-pârât opineaza în sensul ca acest fapt nu justifica arbitrariul în procesul de cuantificare si nici pronuntarea unei solutii cu încalcarea tuturor normelor de drept procesual referitoare la probatiune, criteriile de stabilire a daunelor fiind cel prevazut la art. 505 (1) Cod procedura penala.
Împotriva acestei hotarâri, la data 09.06.2008, a declarat apel si reclamantul S.C., întemeiat în drept pe dispozitiile art.282 si urmatoarele Cod procedura civila, solicitând modificarea partiala a sentintei apelata, în sensul de a recalcula cuantumul daunelor materiale prin actualizarea la zi a sumei stabilite de catre expertul contabil care a efectuat expertiza contabila în cauza, cu indicele de inflatie, cu mentinerea cuantumului daunelor morale, cu cheltuieli de judecata.
În motivare, a aratat ca prin decizia penala nr.887/25.05.2005, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I-a Penala în dosarul penal nr.1198/2005 s-a consfintit în mod definitiv si irevocabil nevinovatia sa privind faptele pentru care a fost arestat, cercetat si trimis în judecata, ca a fost victima proces judiciar abuziv, declansat si manipulat prin informatii contradictorii, prin probe ticluite si mincinoase, prin tertipuri si mijloace nelegale, prin umilinta si rele tratamente.
Cu înscrisurile depuse la dosar a dovedit ca este o persoana cu o reputatie profesionala si sociala deosebit de buna în domeniul turismului, fiind multi ani directorul unor întreprinderi de profil turistic, printre care S.C. S. S.A. si S.C. B.T. S.A. (proprietatea complexului hotelier H.B., a complexului restaurant-bar CINA), a preluat H.B. imediat dupa cutremurul din anul 1977, implicându-se material, profesional si afectiv în reconstruirea acestuia, care era grav afectat de cutremurul din acel an si a contribuit la recuperarea si consolidarea prestigiului profesional al acelui obiectiv turistic.
A dovedit cu sentinta civila nr.1138/25.01.2001 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti si depusa la dosarul cauzei ca s-a dispus anularea deciziei nr.76/30.10.2000, prin care se dispusese desfacerea contractului sau de munca, în vederea pensionarii si reintegrarea sa în toate drepturile avute anterior emiterii deciziei anulate.
Prin expertiza contabila efectuata în cauza si cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, apelantul-reclamant a dovedit ca, pe plan material, a suferit numeroase pierderi banesti, datorita deciziilor abuzive si nelegale adoptate de conducerea S.C. T. S.A., cât si ca urmare a efectelor acestor actiuni nelegale.
Cu cele 18 ordonante si hotarâri judecatoresti pronuntate în cele 18 dosare penale înscenate, apelant-reclamant a dovedit ca s-a dispus neînceperea urmaririi penale împotriva sa, acestea având ca unic scop umilirea si desfiintarea sa ca om, în conditiile în care faptele erau fanteziste, fara ca acesta sa aiba vreo implicare directa sau indirecta.
Prin înscrisurile depuse la dosar a dovedit ca toate autoritatile S.R. au facut presiuni inacceptabile la organele de cercetare penala si la magistrati, solicitând acestora ca reclamantul sa fie cât mai repede trimis în judecata si condamnat pentru fapte pe care nu le-a comis.
De asemenea, a dovedit cu fotocopiile din ziarele vremii ca, urmare a abuzurilor politistilor si procurorilor care îl anchetau, era denigrat într-un mod josnic, fiind asociat în mod vadit ostentativ cu persoane de cea mai slaba calitate sociala, fara ca organele judiciare sa decida cel putin începerea urmaririi penale, iar cu actele medicale depuse la dosarul cauzei a dovedit ca afectiunile medicale de care sufera în prezent sunt dobândite în timpul celor 10 ani de calvar, durata acestora, stadiul si gradul de evolutie indicând o legatura cauzala directa cu evenimentele traite de acesta în cei 10 ani de anchete abuzive si nelegale.
La data de 29.09.2008, intimatul-reclamant S.C. a formulat întâmpinare la apelul formulat de catre apelantul S.R., prin M.F..
În motivare, a aratat ca a invocat ca temei de drept dispozitiile art.504 alin.2 (si nu alin.1, astfel cum pretinde fara temei pârâtul), potrivit caruia “are dreptul la repararea pagubei si persoana care, în cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal”.
În acest sens, a aratat ca a fost arestat în mod abuziv si nelegal, în arestul Politiei Municipiului Bucuresti, timp de … luni de zile si nu o perioada de aproximativ 6 zile, cum sustine, cum sustine apelantul pârât.
Privitor la pretinsa si ridicola “îmbogatire fara justa cauza”, invocata de catre reprezentantul pârâtului, apelantul-reclamant o considera neîntemeiata, în raport de probele administrate în cauza.
De asemenea, a reiterat sustinerile sale privitoare la împrejurarea ca a fost supus tuturor acestor abuzuri comise de catre organele judiciare, întrucât s-a opus la privatizarea frauduloasa a H.B..
În drept, si-a întemeiat întâmpinarea pe dispozitiile art.115 si urmatoarele Cod procedura civila si pe art.504-506 Cod procedura penala coroborate cu dispozitiile art.998-999 Cod civil.
La data de13.10.2008, Ministerul Public – Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti a formulat completare a motivelor de apel, sustinând ca hotarârea instantei de fond a fost data cu aplicarea gresita a legii si ca, având în vedere ca reclamantul a fost arestat preventiv timp de sase zile, în cauza sunt aplicabile numai dispozitiile art.504 alin.2 Cod procedura penala.
De asemenea, apelantul a aratat ca hotarârea instantei de fond nu este motivata în fapt. Cu privire la despagubirile acordate pentru daune materiale, instanta de fond a facut trimitere numai la concluziile raportului de expertiza contabila, fara a motiva de ce reclamantul este îndreptatit sa primeasca de la stat veniturile de care a fost lipsit ca urmare a arestarii preventive pâna la data introducerii prezentei actiuni si fara a stabili legatura de cauzalitate dintre lipsirea de libertate si prejudiciul cauzat si, în ceea ce priveste repararea daunelor morale, nu a tinut seama de dispozitiile art.505 alin.1 Cod procedura penala.
Apelantul a mai aratat ca instanta de fond a stabilit în mod gresit cuantumul despagubirilor pentru daune materiale.
Expertiza contabila face trimitere la carnetul de munca al reclamantului si la referatul nr.737/28.01.1998 întocmit de S.C. B.T. S.A., înscrisuri ce nu au fost solicitate de instanta si nedepuse la dosar si nici nu se regasesc în anexele expertizei, cu toate ca se face referire la continutul acestora.
Având în vedere aceste aspecte, în cauza nu s-a facut dovada legaturii de cauzalitate dintre lipsirea de libertate nelegala, pe o perioada de sase zile, si diminuarea veniturilor încasate de reclamant. Mai mult decât atât, nu s-a facut dovada veniturilor efectiv încasate, a veniturilor ce i se cuveneau si de care a fost lipsit, precum si temeiul legal al acestora, considerând ca nu se stabili prejudiciul material suferit de reclamant. Legea da dreptul la despagubiri numai în cazul unui prejudiciu material cert, atât în ceea ce priveste existenta, cât si întinderea sa.
Examinând sentinta apelata prin prisma criticilor formulate si în conformitate cu prevederile art.294 alin.1 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
I. 1. Cu privire la situatia de fapt, Curtea retine ca, potrivit notei din 9.12.1999 întocmite de Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti, reclamantul S.C. a facut obiectul anchetei în mai multe dosare penale: dosarul nr.221/P/19998, solutionat la 22.09.1998 prin rechizitoriu, prin care s-a dispus, între altele, scoaterea învinuitului de sub urmarire penala în baza art.10 lit.d Cod procedura penala pentru infractiunile prevazute de art.248, art.214 alin.2 si art.194 pct.5 din Legea nr.31/1990 (1); dosarul nr.203/P/1997, solutionat de Parchetul de pe lânga Curtea Suprema de Justitie cu rechizitoriu, în care S.C. a fost trimis în judecata conform art.194 din Legea nr.31/1990 (2); dosarul nr.3392/P/1997, în care, prin rezolutia Parchetului de pe lânga Tribunalul Bucuresti s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a învinuitului pentru savârsirea infractiunii prevazute de art.2481 Cod penal si neînceperea urmaririi penale pentru art.266 pct.2 din Legea nr.31/1990 (3); dosar nr.138/P/1998, care a fost primit la 5.01.1998 de la Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti cu propunere de începere a urmaririi penale pentru art.246 Cod penal, iar pe 14.01.1998 s-a confirmat neînceperea urmaririi penale în baza art.10 lit.d Cod procedura penala de catre Parchetul de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti (4); dosar nr.6711/P/1998, care a fost primit la 9.07.1998 de la Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti cu propunere de începere a urmaririi penale pentru art.246 Cod penal, solutie confirmata de Parchetul de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti la 10.08.1998 (5); dosar nr.7614/P/1998, care a fost primit la 23.07.1998 de la Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti cu propunere de începere a urmaririi penale pentru art.246 Cod penal, iar la 3.08.1998, în baza art.10 lit.a s-a confirmat solutia de catre Parchetul de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti (6); dosar nr.11232/P/1997, care a fost primit la 29.07.1998 de la Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti cu propunere de începere a urmaririi penale pentru art.194 pct.5 din Legea nr.31/1990, iar la 30.08.1998, în baza art.10 lit.a s-a confirmat solutia de catre Parchetul de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti (7).
Din aceeasi nota mai rezulta ca în cursul lunii octombrie 1997 organele de politie din cadrul I.P.J. Ilfov au fost sesizate de Curtea de Conturi a României – Directia Controlului Regii Autonome în legatura cu faptul ca în urma controlului efectuat în perioada 10.04.-20.04.1997 la R.A. Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Reprezentare si Protocol Snagov s-a constatat faptul ca în perioada 1994-1996, învinuitii S.C., M.V. si S.H.P. au încheiat mai multe contracte cu încalcarea prevederilor legale privind derularea acestora, respectiv au contractat credite fara posibilitatea financiara de rambursare, iar conventiile de creditare au fost semnate în mod fraudulos de catre conducerea societatii. S-a constatat, totodata, ca în perioada 1994-1996 în cadrul S.C. S. S.A. au fost efectuate cheltuieli fara baza legala si ca a fost schimbata destinatia creditelor contractate. Prin ordonanta nr.2290/P/1998 emisa la 17.06.1998 s-a dispus în temeiul art.249 Cod procedura penala combinat cu art.11 pct.1 lit.b Cod procedura penala raportat la art.10 lit.d Cod procedura penala scoaterea de sub urmarire penala a învinuitului S.C. pentru infractiunile prevazute de art.194 pct.5 din Legea nr.31/1990, art.289 si 291 Cod penal. În motivare, s-a aratat ca respectivele credite au fost încheiate în mod legal, scopul acestora nu a fost deturnat de la cel stabilit initial si nici nu au fost utilizate în interes personal (8).
Din nota sus mentionata rezulta si ca la data de 9.06.1998, prin referatul 396858/1998, lucratorii de politie au înaintat Parchetului de pe lânga Judecatoria Buftea un alt dosar, care prin ordonanta nr.2930/P/1998 emisa la 13.07.1998 a fost conexat la dosarul nr.2290/P/1998 (9). La data de 9.06.1999 Parchetul de pe lânga Curtea Suprema de Justitie a trimis dosarul nr.276/P/1999 la Parchetul de pe lânga Judecatoria Buftea spre competenta solutionare sub aspectul infractiunilor prevazute de art.246 si 289 Cod penal, dosarul fiind înregistrat la aceasta institutie sub nr.2890/P/1999 (10). Dosarul nr.3361/P/1998 priveste neregulile sesizate de Departamentul de Control al Guvernului în desfasurarea activitatii de catre S.C. si altii la S.C. T. S.A. În cauza, D.G.P.M.B. – Serviciul de Combatere a Criminalitatii Economico – Financiare a formulat o propunere de neîncepere a urmaririi penale (11).
Potrivit unei alte note referitoare la stadiul cercetarilor penale privind pe învinuitul S.C., în dosarul de urmarire penala nr.0742/1997 (înregistrat la Parchetul General sub nr.203/P/1997) la data de 15.04.1997 s-a început urmarirea penala împotriva numitilor S.C. si M.V. pentru savârsirea infractiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, evaziune fiscala si fals intelectual, faptele retinute în sarcina acestora constând în aceea ca, în calitate de director general si administrator unic, respectiv director economic la S.C. S. S.A. nu ar fi înregistrat în evidentele societatii anumite documente contabile (2). La data de 23.04.1997 S.C. a fost retinut timp de 24 de ore, iar a doua zi prezentat Parchetului General cu propunere de punere în miscare a actiunii penale si arestare preventiva, pentru o perioada de 30 de zile. Parchetul General nu a emis mandat de arestare si a luat fata de învinuit masura obligarii de a nu parasi localitatea pe o perioada de 30 de zile.
Aceeasi nota face referire si la dosarul de urmarire penala nr.0817/1997 (înregistrat la Parchetul General sub nr.275/P/1997), în care la data de 24.04.1997 s-a început urmarirea penala împotriva numitilor S.C. si M.V. pentru savârsirea infractiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual si uz de fals, imputându-li-se nerambursarea la termen a unui credit, ce a condus la adjudecarea prin licitatie a vilei nr.29 de catre B.N.R. (12). În aceasta cauza, la data de 24.04.1997, organele de politie l-au retinut timp de 24 de ore pe S.C., dupa care acesta a fost prezentat la Parchetul General cu propunere de punere în miscare a actiunii penale si arestare preventiva de 30 de zile. Parchetul General a dispus arestarea preventiva a celui în cauza numai pentru 5 zile. La data de 29.04.1997, dupa expirarea arestarii preventive de 5 zile, organele de politie au prezentat Parchetului General propunerea de arestare preventiva pe o perioada de 25 de zile, însa acest lucru nu a mai fost posibil deoarece cel în cauza se afla deja internat la Spitalul Cantacuzino si nu a mai putut fi audiat datorita starii în care se afla, motiv pentru care s-a luat masura obligarii de a nu parasi localitatea pentru o perioada de 25 de zile.
Din înscrisul mentionat anterior mai rezulta existenta dosarului nr.01211/1997, în care la data de 6.06.1997 s-a început urmarirea penala împotriva numitilor S.C. si A.I. pentru infractiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, întrucât Bankoop a preluat în contul creditului S.C. S. S.A. vilele 26 si 69 (13), a dosarului nr.01212/1997, în care la data de 6.06.1997 s-a început urmarirea penala împotriva numitilor S.C. si M.V. pentru savârsirea inactiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice si folosirea creditului societatii în alte scopuri (14), a dosarului nr.01212/1997 în care la data de 6.06.1997 s-a început urmarirea penala împotriva numitilor S.C. si M.V. pentru savârsirea infractiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice si folosirea creditului societatii în alte scopuri (15), a dosarului nr.01211/1997, în care la data de 6.06.1997 s-a început urmarirea penala împotriva numitilor S.C. si A.I. pentru savârsirea infractiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice si folosirea creditului societatii în alte scopuri (16) si a dosarului nr.0748/1997, în care la data de 7.07.1997 s-a început urmarirea penala a reclamantului pentru savârsirea infractiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, constând în aceea ca, în calitate de director al S.C. B.T. S.A. a semnat un contract pentru achizitionarea a 240 de televizoare color, eludând prevederile art.48 din Legea nr.31/1990 (17).
Din nota nr.221/P/1998 a Parchetului de pe lânga Tribunalul Bucuresti rezulta si ca dosarul nr.2921/P/1998 privind pe S.C., B.I. s.a. se refera la o verificare a Departamentului de Control al Guvernului din 31.07.1998 cu privire la mai multe aspecte legate de S.C. B.I. S.R.L. si S.C. B.T. S.A. Majoritatea aspectelor relevate au facut obiectul dosarelor anterioare si au fost solutionate de unitatile de Parchet (18). La dosar se afla si rechizitoriul întocmit la data de 22.09.1998 în acest dosar, însa datorita faptului ca nu a fost depus în integralitatea sa, nu rezulta solutia dispusa în privinta reclamantului.
Potrivit adresei nr.9855/P/1997 din 4.02.1998 emise de Parchetul de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, prin rezolutia din 29.11.1997 s-a dispus neînceperea urmaririi penale fata de reclamant în baza art.228 alin.6 raportat la art.10 lit.c Cod procedura penala pentru savârsirea infractiunii prevazute de art.248 Cod penal, întrucât din cercetarile efectuate nu au rezultat date ca a comis o fapta de natura penala în legatura cu înfiintarea societatii S.C. B.I. S.R.L. (19).
Din adresa nr.327134/6.03.2000 emisa de Inspectoratul General al Politiei mai rezulta ca, în dosarul nr.01366/1998, la data de 7.07.1997 s-a început urmarirea penala pentru savârsirea infractiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, fapta prevazuta de art.248 Cod penal, în luna august 1999 propunându-se scoaterea de sub urmarire penala (20).
2. Din rechizitoriul întocmit la data de 5.12.1997 în dosarul nr.203/P/1997 (2) reiese ca dosarul nr.275/P/1997 (12) a fost conexat la acesta. Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecata a învinuitului S.C. – pe lânga inculpatii M.V. si T.S. – pentru savârsirea infractiunii prevazute de art.194 din Legea nr.31/1990, legata de pierderea vilei nr.29 si s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a acestuia pentru savârsirea infractiunilor de evaziune fiscala, fals intelectual si uz de fals, prevazute de art.11 si 13 din Legea nr.87/1994, art.289 si art.291 Cod penal.
Prin sentinta penala nr.1316/20.08.2001 pronuntata de Judecatoria Buftea în dosarul nr.7840/1997 s-a dispus, între altele, condamnarea inculpatului S.C., în baza art.194 pct.5 din Legea nr.31/1990, la câte 1 an închisoare pentru savârsirea a doua infractiuni de folosire cu rea credinta a creditului societatii într-un scop contrar intereselor acesteia si pentru a favoriza o alta societate. În baza art.1 din Legea nr.137/1997 au fost constate gratiate cele doua pedepse; în baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicata durata retinerii si arestarii preventive de la 23.04.1997 pâna la 29.04.1997.
În considerentele acestei hotarâri judecatoresti s-a retinut ca în cursul cercetarii judecatoresti au fost ascultati inculpatii, care nu recunoscut faptele retinute în sarcina acestora, precum si un numar de 24 de martori. În sedinta publica din 6.10.1999 aparatorul inculpatului S.C. a invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.194 pct.5 din Legea nr.31/1990, care a fost respinsa de Curtea Constitutionala prin decizia nr.72/20.04.2000. În sedinta publica din 25.10.2000, aparatorul inculpatului T.S. a invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.40 din Legea nr.82/1991, care a fost respinsa de Curtea Constitutionala prin decizia nr.78/6.03.2001.
Prin decizia penala nr.876A/13.05.2002 pronuntata în dosarul nr.4290/2001, Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala a respins apelurile declarate de partile civile R.A. A.P.P.S. S.R.L. S. si D.G.F.P. Bucuresti ca nefondate si a obligat fiecare apelant parte civila si inculpat la câte 75.000 ROL cheltuieli judiciare statului.
Prin decizia penala nr.2243/20.11.2002 pronuntata în dosarul nr.1869/2002, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I-a Penala a admis cererea de repunere în termen formulata de recurenta parte civila R.A.P.P.S. – prin S.-R.P. S. pentru introducerea recursurilor, a admis recursurile declarate de inculpatii M.V., S.C. si T.S. si de partea civila S.R.F. T. si a casat decizia penala nr.870A din 13 mai 2002 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala. În motivare, Curtea a retinut ca Tribunalul Bucuresti a pronuntat o decizie nelegala, deoarece nu s-a pronuntat asupra apelurilor declarate de cei trei inculpati, ci numai asupra apelurilor declarate de partea civila R.A. A.P.P.S. – S. si de D.G.V.P. Bucuresti.
Prin decizia penala nr.853A/6.06.2003 pronuntata în dosarul nr.1160/2003, Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala a admis apelurile declarate de inculpati si de partile civile, a desfiintat în parte sentinta apelata si rejudecând a dispus, între altele, în baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.g Cod procedura penala încetarea procesului penal împotriva inculpatului S.C. pentru savârsirea infractiunilor prevazute de art.194 pct.5 din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art.13 Cod penal (2 infractiuni) ca urmare a intervenirii prescriptiei penale, precum si obligarea acestuia, în solidar cu ceilalti inculpati, la plata unor sume de bani catre partile civile.
Prin decizia penala nr.2260/22.10.2003 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a II-a Penala s-au admis recursurile declarate de inculpati împotriva sentintei penale nr.1314/20.08.2003 pronuntata de Judecatoria Buftea si împotriva deciziei penale nr.853A/6.06.2003 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala, a fost casata decizia penala si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor formulate de inculpati si de partea civila la aceeasi instanta. În considerente s-a aratat ca instanta de apel nu a rezolvat fondul cauzei cu care a fost învestita, limitându-se doar la referiri cu privire la intervenirea prescriptiei raspunderii penale, desi inculpatii au solicitat continuarea procesului penal pentru stabilirea nevinovatiei acestora.
Prin decizia penala nr.1266A/17.11.2004 pronuntata în dosarul nr.5899/2003, Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala, între altele, a admis apelurile declarate de inculpati, a desfiintat sentinta penala apelata si, rejudecând, în baza art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit.d Cod procedura penala l-a achitat pe inculpatul S.C. pentru infractiunile prevazute de art.194 pct.5 din Legea nr.31/1990, cu aplicarea art.13 Cod penal (2 infractiuni) si a respins actiunile civile exercitate de partile civile ca neîntemeiate.
Prin decizia penala nr.887R/25.05.2005 pronuntata în dosarul nr.1198/2005, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I-a Penala a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti.
Cu privire la situatia de fapt, se retine astfel, în rezumat, ca reclamantul a fost cercetat penal în 20 dosare, fiind trimis în judecata numai în doua dintre acestea, care au fost conexate. În cazul celor 18 dosare, din probele administrate în cauza reiese ca actele de cercetare penala au început cel mai devreme la 6.06.1997 si s-au finalizat cel mai târziu la 22.09.1998, cu exceptia unuia singur, pentru care propunerea de scoatere de sub urmarire penala a fost facuta în august 1999. În privinta dosarelor conexate, se constata ca urmarirea penala a început la 15.04.1997, respectiv 24.04.1997, referatul de terminare a urmaririi penale a fost întocmit la 21.08.1997, rechizitoriul a fost întocmit la 5.12.1997, cauza s-a aflat pe rolul instantelor din anul 1997, iar reclamantul a fost achitat definitiv la 25.05.2005. În cursul urmaririi penale desfasurate în aceste ultime dosare, reclamantul a fost retinut si respectiv arestat preventiv în perioada 23.04.1997-29.04.1997.
3. Se mai retine, din referatul de terminare a urmarire a urmaririi penale întocmit la 5.12.1997, ca reclamantul a fost, de la constituirea S.C. S. S.A. – prin H.G. nr.1226/1990 si pâna în luna decembrie 1995, director general si administrator unic al acesteia. Începând cu data de 1.01.1996, acesta s-a transferat la S.C. B.T. S.A., unde a îndeplinit functia de director general.
Prin nota nr.16/1547/19.12.1997 întocmita de Fondul Proprietatii de Stat – Directia Control s-au retinut, din analiza procesului verbal al Sedintei AGEA din 22.07.1997, care sunt membrii alesi prin vot secret ai Consiliului de Administratie, din care nu ar face parte si reclamantul. S-a mai mentionat ca hotarârile adoptate în AGEA din 22.07.1997 au fost atacate de fostul director general si presedinte al CA – dl. S.C. (care nu a mai fost ales în noul Consiliu de Administratie) – la Tribunalul Municipiului Bucuresti, care prin încheierea din 24.07.1997 a suspendat executarea hotarârilor AGEA pâna la judecarea cauzei. Actiunea introdusa de catre dl. S.C. urmareste exercitarea în continuare a functiei de director general si presedinte al CA în scopul realizarii unor interese personale.
Întrucât Legea nr. 87/1999 precizeaza clar ca hotarârile AGEA pot fi anulate numai de CNVM, Fondul Proprietatii de Stat a conchis ca actiunea introdusa de dl. S.C. este ilegala, TMB neavând competente în materie. Totodata a retinut, fata de cele prezentate, ca reclamantul, din data de 22.07.1997, ocupa abuziv functiile de presedinte CA si director general al S.C. B.T. S.A.
Împotriva reclamantului si a altor doi membri ai Consiliului de Administratie, Fondul Proprietatii de Stat s-a adresat Parchetului de pe lânga Curtea Suprema de Justitie – Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica si Inspectoratului General al Politiei – Directia de Combatere a Criminalitatii Economico – Financiare, solicitându-se efectuarea de cercetari pentru savârsirea infractiunilor de uzurpare de calitati oficiale, fals în înscrisuri si însusirea de foloase necuvenite. Din actele dosarului nu rezulta însa ca s-ar fi desfasurat cercetari penale în legatura cu savârsirea acestor infractiuni.
Aceste informatii au fost comunicate de Fondul Proprietatii de Stat si Guvernului României – Departamentul de Control, care a solicitat un raspuns privind memoriul unui grup de salariati si actionari ai S.C. B.T. S.A. ce au semnalat o serie de ilegalitati comise de conducerea societatii mentionate.
Prin adresa nr.1/4999/12.05.2000 trimisa Parlamentului României, ca raspuns la memoriul formulat de reclamantul S.C. – director general adjunct la S.C. B.T. S.A., Fondul Proprietatii de Stat a comunicat ca, în urma verificarilor efectuate la S.C. B.T. S.A. în perioada anilor 1998-1999, efectuate în principal de Departamentul de Control al Guvernului si Directia Control al F.P.S., au fost constatate o serie de nereguli atât în sarcina reprezentantilor în AGA, cât si a organelor de conducere administrativa si executiva din aceasta societate. Din acelasi înscris rezulta ca în AGA tinuta în data de 2.09.1999 s-a hotarât “suspendarea din functie a directorului general adjunct al S.C. Bucuresti Turism S.A., domnul C.S., pâna la solutionarea juridica a aspectelor de natura penala constatate de catre Departamentul de Control al Guvernului României”. Dl. C.S. a atacat în instanta aceasta hotarâre (dosarul nr. 6812/1999), iar prin sentinta civila nr.4788/08.10.1999 Tribunalul Bucuresti – Sectia Comerciala a dispus anularea hotarârii mentionate.
Din înscrisurile administrate în cauza nu rezulta însa în ce conditii reclamantul a dobândit calitatea de director general adjunct la S.C. B.T. S.A. si nici în ce conditii acesta s-a pensionat. Cu toate acestea, în raportul de expertiza întocmit în cauza, s-a retinut ca reclamantul a trecut în functia de director general adjunct la data de 23.12.1997 si ca acesta încaseaza drepturile de de la data de 1.12.2000.
În raportul de expertiza s-a mai mentionat ca în carnetul de munca nu apare mentionata întreruperea datorata retinerii si arestarii preventive, în perioada 23-29 aprilie 1997.
4. Referitor la starea de sanatate a reclamantului, în referatul de terminare a urmaririi penale, în capitolul privind caracterizarea învinuitului (pagina 67), s-a aratat ca, pe parcursul cercetarilor, acesta a prezentat acte medicale, din care a rezultat ca suferea de diabet zaharat si a solicitat sa se efectueze o expertiza medico-legala pentru a se stabili daca suporta regimul de detentie. Din raportul de expertiza medico-legala întocmit la 26.06.1997 de Comisia de amânare/întrerupere a executarii pedepsei din cadrul Institutului de Medicina Legala “Mina Minovici” – Bucuresti a rezultat ca reclamantul prezinta diagnosticul “B.C.I. angor agravat HTA esentiala st. II Aritmie extrasistolica (atriala si ventriculara), H.B.A.S. Diabet zaharat insulino-dependent, dezechilibrat diabolic si complicat (retinopatie diabetica, polineuropatie diabetica), Nefropatie diabetica incipienta, Dislipidemie tip IV, Steatoza hepatica”.
Din foaia de observatie clinica – diabet – boli metabolice întocmita de Institutul “N. Paulescu” Bucuresti rezulta ca reclamantul a fost internat în perioada 28.04.1997-7.05.1997 cu diagnosticul la internare diabet zaharat tip II si cardiopatie ischemica. În fisa medicala întocmita în acea perioada, la rubrica “Epicriza” s-a mentionat: “Pacient cu diabet zaharat tip II, cunoscut clinicii cu tulburari lipidice de foarte multa vreme se interneaza de urgenta pentru ascensiune glicemie pe fond depresiv reactiv. Clinic si paraclinic se stabileste (…) evolutia fiind foarte buna sub insulinoterapie în trei prize”. Mentiuni similare s-au facut si pe biletul de iesire din spital întocmit la data de 7.05.1997.
Conform unei alte fise medicale întocmite de Spitalul Fundeni – Institutul de Cardiologie C.C. Iliescu”, reclamantul a fost internat în perioada 26.05.1997-2.06.1997, cu epicriza: “Pacient în vârsta de 58 de ani, având ca factori de risc coronarieni: HNA, obezitate diabet zaharat tip I, (insulino-dependent) cu crize angioase de efort cu durata variabila (…). Se interneaza pentru evaluarea acestor dureri toracice. Clinic, cordul este de dimensiuni normale”.
Potrivit altor bilete de iesire din spital întocmite de Institutul “N. Pavelescu”, reclamantul a mai fost internat în perioadele 11.06.1997-23.06.1997, 21.07.1997-28.07.1997 si 26.09.1997-13.10.1997 cu acelasi diagnostic: “Diabet zaharat tip II pe fond de obezitate insulino necesitant dezechilibrat. Polineuropatie diabetica. Retinopatie diabetica tip background. Neuropatie optica ischemica. Nefropatie diabetica incipienta – stadiul de hiperfunctie hiperfiltrare. Dislipidemie tip IV”.
Din biletul de iesire nr.13522 întocmit de unitatea sanitara “Gh. Marinescu” reiese totusi ca reclamantul a fost internat la Sectia IX Ab în perioada 20.06.1997-28.08.1997 cu diagnosticul “episod depresiv fond somatic”. Conform certificatului medical nr.203/17.12.1997 întocmit de Spitalul Clinic Prof. Dr. Gh. Marinescu si foii de observatie clinica generala, reclamantul a fost internat în perioada 3.10.1997-3.12.1997 cu diagnosticul “stare depresiva preinvolutional si somatic; episod depresiv fond somatic”.
De asemenea, reclamantul s-a aflat în concediu medical în perioadele 1.08.1997-18.08.1997 si 11.06.1997-23.06.1997, tot cu diagnosticul de diabet zaharat insulino dependent cronic.
La dosar a fost depus si un act medical care dovedeste internarea în spital a reclamantului în perioada 20.05.1986-7.06.1986 si deci existenta unor boli anterioare lipsirii de libertate, epicriza fiind: “Pacient de 48 de ani, care de aproximativ 2 ani acuza dureri (…), palpitatii, anxietate, dispnee de efort, ameteli, tulburari de echilibru. În ultimul timp, valori tensionale crescute (…), cu epistazis, cu stare generala alterata, motiv pentru care se interneaza pentru tratament de urgenta de specialitate”.
II. Dintre faptele ilicite imputate statului prin cererea de chemare în judecata, exista temeiuri juridice pentru angajarea raspunderii civile a acestuia numai pentru retinerea si arestarea sa preventiva, în contextul în care a fost achitat ulterior definitiv pentru faptele respective, precum si pentru durata excesiva a proceselor penale.
1. Potrivit art.504 Cod procedura penala: “Persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca în urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare. Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, în cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta în art.10 alin.1 lit.j) ori prin hotarâre a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarâre definitiva de achitare sau prin hotarâre definitiva de încetare a procesului penal pentru cauza prevazuta în art.10 alin.1 lit j)”.
Este adevarat ca nu sunt întrunite conditiile art.504 alin.1 Cod procedura penala, întrucât reclamantul nu a fost condamnat definitiv pentru niciuna din infractiunile pentru care a fost cercetat penal.
Pe de alta parte, în cauza sunt îndeplinite cerintele art.504 alin.2 Cod procedura penala, întrucât din interpretarea sistematica a acestui text de lege, prin luarea în considerare si a dispozitiilor art.504 alin.3 Cod procedura penala reiese ca, în materia reglementata de art.504-507 Cod procedura penala, caracterul nelegal al privarii de libertate nu se raporteaza numai la dispozitiile art.143 si respectiv 148 Cod procedura penala, când are loc revocarea masurii preventive conform art.139 alin.2 teza I Cod procedura penala, ci si la terminarea procesului penal prin una din solutiile enumerate: scoaterea de sub urmarire penala, încetarea urmaririi penale pentru cauza prevazuta de art.10 alin.1 lit.j), respectiv achitarea sau încetarea procesului penal pentru cauza prevazuta în art.10 alin.1 lit.j). Ceea ce a urmarit legiuitorul a fost sa fie acordate de despagubiri si persoanelor a caror nevinovatie a fost stabilita la finalizarea procesului penal, dupa ce au suportat privari sau restrângeri de libertate, chiar daca respectivele masuri apareau ca fiind justificate în lumina cercetarilor penale efectuate pâna la data adoptarii lor.
În speta, conform celor prezentate la pct.I.2, reclamantul a fost achitat prin decizia penala nr.1266A/17.11.2004 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala în dosarul nr.5899/2003, ramasa definitiva prin decizia penala nr.887R/25.05.2005 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I-a Penala în dosarul nr.1198/2005. Acesta a fost anterior retinut si respectiv arestat preventiv în acea cauza în perioada 23.04.1997-29.04.1997.
Ca atare, exceptia inadmisibilitatii, invocata de catre apelantul pârât M.F.P., este neîntemeiata.
2. Una din garantiile procedurale enuntate de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului este judecarea cauzei într-un termen rezonabil. Scopurile acestei garantii sunt reprezentate de asigurarea eficientei si credibilitatii actului de justitie si de evitarea mentinerii persoanei acuzate de savârsirea unei infractiuni într-o stare de nesiguranta cu privire la situatia sa pentru o perioada de timp prea mare.
Caracterul rezonabil al procedurii se apreciaza dupa mai multe criterii: complexitatea cauzei, comportamentul partilor, comportamentul autoritatilor si importanta pentru parti a obiectului procedurii (cauza Pierazzini contra Italiei, hotarârea din 27.02.1992). Doar întârzierile datorate comportamentului autoritatilor sunt susceptibile sa antreneze încalcarea Conventiei.
a). Complexitatea cauzei se analizeaza, la rândul ei, în functie de mai multi factori enumerati de Curte în mod exemplificativ: dificultatea administrarii probelor, numarul inculpatilor si al martorilor, numarul infractiunilor investigate, natura acestora, necesitatea administrarii unor expertize, dificultatea problemelor de drept si de fapt care trebuie solutionate.
b). În ceea ce priveste comportamentul partilor, statul nu raspunde decât pentru întârzierile care îi sunt imputabile, deoarece o persoana care invoca durata nerezonabila a procedurilor trebuie sa faca dovada ca a depus diligente în vederea derularii normale a acesteia. Pentru ca întârzierile în derularea procedurilor sa-si piarda caracterul nerezonabil, trebuie ca atitudinea reclamantului sa fie abuziva si dilatorie.
c). Referitor la comportamentul autoritatilor, sunt de natura sa atraga o constatare a încalcarii art.6 din Conventie: citarea expertilor, citarea martorilor, transmiterea dosarelor de la un organ judiciar la altul.
d). Cu cât obiectul procesului are o importanta mai mare pentru parti, cu atât aprecierea caracterului rezonabil al procedurilor va fi mai stricta.
Întrucât statul si-a asumat obligatia de a veghea la respectarea caracterului rezonabil al procedurilor, nerespectarea acesteia constituie o fapta ilicita, ce va fi tratata pe temeiul juridic traditional, consacrat de art.998-999 Cod civil, având în vedere si hotarârea Curtii Europene a Drepturilor Omului în cauza Kudla împotriva Poloniei, din 26.10.2000.
În cazul celor 17 dosare finalizate cu solutii de neîncepere a procesului penal sau de scoatere de sub urmarire penale, pentru care durata medie a proceselor, potrivit situatiei prezentate la pct.I.1, a fost de un an, se retine ca, principial, durata respectiva, raportat la natura infractiunilor – respectiv infractiuni economice ce implica analizarea mai multor înscrisuri, efectuarea unor expertize – si în absenta altor dovezi nu poate fi considerata excesiva. Reclamantul nu a administrat probe nici cu privire la actele efectuate în dosarul penal nr.01366/1998, care a fost solutionat dupa 2 ani, astfel ca instanta nu poate stabili nici în acest caz daca a fost respectat caracterul rezonabil al termenului.
În schimb, în ceea ce priveste dosarele penale nr.203/P/1997 si 275/P/1997, în privinta carora urmarirea penala a început la 15.04.1997, respectiv 24.04.1997, referatul de terminare a urmaririi penale a fost întocmit la 21.08.1997, rechizitoriul la 5.12.1997, cauza a ajuns pe rolul instantelor din anul 1997, iar reclamantul a fost achitat definitiv la 25.05.2005, întârzierile în derularea procedurii nu au un caracter rezonabil.
Daca întocmirea rechizitorului la 7.12.1997 si înregistrarea dosarului pe rolul instantei în luna decembrie 1997 pot fi considerate a fi fost facute în termen, în schimb pronuntarea sentintei penale nr.1316/20.08.2001 de catre Judecatoria Buftea în dosarul nr.7840/1997 abia dupa 4 ani, chiar scazând perioadele în care dosarul a fost suspendat pentru solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate invocate de catre parti, respectiv 6.10.1999-20.04.2000 si 25.10.2000-6.03.2001 si tinând seama de numarul mare al martorilor, constituie o depasire a duratei normale a procedurii.
Cel mai important element care demonstreaza depasirea termenului rezonabil este însa acela ca s-a dispus de doua ori de catre instanta de recurs trimiterea cauzei spre rejudecare, în urma constatarii unor erori ale instantelor inferioare, situatii care constituie întârzieri provocate de comportamentul autoritatilor.
3. Pe de alta parte, desfasurarea cercetarilor penale, chiar finalizate cu constatarea nevinovatiei reclamantului, nu are în sine un caracter ilicit, întrucât nicio norma de drept intern sau international nu contine o prevedere în acest sens. De aceea, nici tracasarile permanente prin chemarile la organele de politie si de parchet la care s-a referit reclamantul în cererea de chemare în judecata, si care de altfel nici nu au fost dovedite, nu au nimic ilicit prin ele însele, tinând de normala desfasurare a procesului penal.
Situatia ar fi fost diferita daca s-ar fi facut dovada caracterului abuziv al anchetei efectuate cu privire la faptele imputate reclamantului – adica în deplina cunostinta de cauza asupra nevinovatiei acestuia -, ceea ce însa nu s-a întâmplat în cauza. Din contra, din actele dosarului reiese ca organele de cercetare penala au actionat pe baza unor sesizari ale organelor statului, cum este Curtea de Conturi, sesizarile priveau fapte de o gravitate ridicata si nu aveau un caracter vadit nefondat sau sicanatoriu, nu erau lipsite de o anumita baza faptica, cel putin în parte, cum este cazul iesirii din patrimoniul S.C. S. S.A. a unui numar de vile si, în plus, solutiile date au fost, fara exceptie, favorabile reclamantului.
Prin urmare, pe baza probatoriului administrat în cauza nu se poate retine ca autoritatile statului au actionat împotriva sa, ca membru al Partidului Social Democrat, care se afla în opozitie la acea data, la comanda politica a Conventiei Democrate din România, partid aflat la guvernare în perioada 1996-2000 si nici în considerarea faptului ca s-a opus privatizarii frauduloase a H.B..
4. De asemenea, nici campania denigratoare de presa nu poate fi pusa în sarcina statului.
Statul va raspunde totusi indirect pentru informatiile publicate în presa care corespund adevarului si privesc unul din faptele ce atrag raspunderea sa, respectiv cele referitoare la arestarea reclamantului, întrucât acest fapt constituie cauza originara a lezarii acelor atribute ale persoanei care influenteaza relatiile sociale – nume, onoare, reputatie.
În schimb, nu este tinut sa raspunda pentru aspectele prezentate de ziaristi care depasesc aceste limite, cum sunt aprecierile personale ale acestora, de exemplu: includerea reclamantului pe “Lista lui Dejeu”, “Faimoasele dosare ale gulerelor albe vor fi judecate cu inculpatii în libertate”, ale altor persoane: “este un infractor fara dubii”, cele care privesc alte fapte, de genul: “S. a furat zaharul colegului de celula ca sa-i creasca glicemia!” si nici pentru relatarile referitoare la efectuarea de cercetari penale cu privire la reclamant, cercetari care, conform celor expuse mai sus, nu au caracter ilicit si ca atare nu pot conduce la angajarea raspunderii civile.
III. Potrivit art.505 alin.1 Cod procedura penala: “La stabilirea întinderii reparatiei se tine seama de durata privarii de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a carui libertate a fost restrânsa”.
Prin retinerea si arestarea preventiva a reclamantului în perioada 23.04.1997-29.04.1997 legate de savârsirea a doua infractiuni pentru care ulterior a fost achitat definitiv i s-a cauzat un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecintele daunatoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile si încalcarile dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinta inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodata în mod implicit acele atribute ale persoanei care influenteaza relatiile sociale – onoare, reputatie – precum si pe cele care se situeaza în domeniul afectiv al vietii uman – relatiile cu prietenii, apropiatii, vatamari care îsi gasesc expresia cea mai tipica în durerea morala încercata de victima.
Daca este neîndoielnic ca lipsirea de libertate a produs consecinte în planul vietii private si a celei sociale ale reclamantului, în schimb nu a fost dovedit modul în care ar fi fost afectata viata sa profesionala în urma retinerii si arestarii nelegale. Din contra, din probele administrate în cauza, prezentate anterior la pct.I.3, rezulta ca neexercitarea de catre reclamant a functiei de director general al S.C. B.T. S.A. ulterior datei de 23.12.2007 nu s-a datorat retinerii sau arestarii sale preventive si nici macar desfasurarii cercetarilor penale, ci concluziilor Directiei Control a Fondului Proprietatii de Stat care a retinut, din analiza procesului verbal al Sedintei AGEA din 22.07.1997, ca reclamantul nu mai face parte din consiliul de administratie al acestei societati si aceasta în ciuda faptului ca executarea hotarârile adoptate în AGEA din 22.07.1997 fusese suspendata de catre Tribunalul Bucuresti – Sectia Comerciala. Cu atât mai mult, nu s-a stabilit o relatie între lipsirea de libertate si emiterea deciziei de pensionare a reclamantului, care, de altfel, nu a fost depusa la dosar.
Din acelasi considerent, se retine ca nu este probata nici legatura de cauzalitate între lipsirea de libertate a reclamantului si consecintele de ordin patrimonial ale neexercitarii functiei de director general ulterior datei de 23.12.2007, constând în diminuarea veniturilor obtinute. Un asemenea efect asupra veniturilor acestuia nu s-a produs nici pentru perioada efectiva a lipsirii de libertate, conform sustinerilor expertului, facute pe baza cartii de munca a reclamantului, care însa nu se afla la dosar. Prin urmare, motivul de apel formulat de catre Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti care vizeaza aspectele învederate este întemeiat. În aceste conditii, este nefondat apelul declarat de catre reclamant, care se refera la actualizarea sumei acordate de catre prima instanta cu titlu de daune materiale, iar cercetarea celorlalte critici din apelul Parchetului si din cel al M.F.P. referitoare la modul în care a stabilit prima instanta prejudiciul patrimonial a devenit inutila.
Din materialul probator administrat în cauza, expus anterior la pct.I.4, nu a rezultat nici efectul negativ al retinerii si arestarii nelegale în perioada 23.04.1997-29.04.1997 sau al duratei excesive a procesului asupra sanatatii reclamantului, dincolo de suferintele sau neplacerile de ordin fizic sau psihic inerente oricarei atingeri a dreptului la libertate, care vor fi avute în vedere ca atare, conform celor expuse anterior.
Desi doar prin depunerea actelor medicale începând cu 28.04.1997 nu a fost dovedita agravarea ulterior perioadei de lipsire de libertate a bolilor preexistente de care suferea reclamantul sau aparitia unora noi si, cu atât mai mult, a legaturii de cauzalitate între aceste doua elemente, instanta va avea în vedere la stabilirea întinderii daunelor morale însasi starea precara de sanatate a acestuia la momentul retinerii si arestarii preventive, ca un criteriu de agravare a raspunderii statului.
IV. Fiind întrunite elementele raspunderii civile instituite de art. 504 Cod procedura penala si de art.48 alin.3 din Constitutie, precum si conditiile retinerii depasirii caracterului rezonabil al duratei procesului penal, se impune repararea integrala de catre stat a pagubei suferite, ceea ce presupune în principiu înlaturarea tuturor consecintelor daunatoare ale acesteia.
Este adevarat ca nu exista un sistem care sa repare pe deplin daunele morale constând în dureri fizice si psihice, întrucât plata unei sume de bani abia daca poate aduce victimei unele alinari sau satisfactii. În materia daunelor morale, principiul repararii integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomica a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate baneste. În schimb, se poate acorda victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenta, poate fi o suma de bani, care îi permite sa-si aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despagubirea care vine sa compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.
Din acest motiv, instanta sesizata cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie sa încerce sa stabileasca o suma necesara nu atât pentru a repune victima într-o situatie similara cu cea avuta anterior, cât de a-i procura satisfactii de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privata.
Recunoasterea unui drept de despagubire nu se poate explica decât prin vointa de a oferi o satisfactie care poate contrabalansa efectul vatamarii si fara ca aceasta satisfactie sa aiba o reala corespondenta cu prejudiciul, astfel ca la cuantificarea sumei accentul trebuie pus pe importanta prejudiciului din punctul de vedere al victimei.
Retinând ca este de netagaduit ca orice arestare si inculpare pe nedrept produce celor în cauza, suferinte pe plan moral si social, ca astfel de masuri lezeaza demnitatea si onoarea, libertatea individuala, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege si ca, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifica acordarea unei compensatii materiale, instanta urmeaza sa cuantifice efectiv acest prejudiciu, folosind drept criteriu valoarea despagubirilor nepatrimoniale acordate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în situatii similare.
Astfel, în cauza Dragotoniu si Militaru-Pidhorni împotriva României (hotarârea din 24.05.2007), reclamantii, angajati ai unei banci, societate comerciala cu capital privat, au fost acuzati de luare de mita si de alte infractiuni. Primul reclamant a fost arestat în perioada 15.09.1994-23.09.1994. La 20.01.1995 cei doi reclamanti au fost arestati preventiv, arestarea lor fiind prelungita succesiv. În aceasta cauza, Curtea a constat încalcarea art.7 alin.1 din Conventie, întrucât reclamantii au fost condamnati pentru fapte care nu constituiau în momentul comiterii lor o infractiune în dreptul national si a obligat statul pârât sa plateasca fiecaruia dintre reclamanti 3.000 de euro pentru prejudiciul moral (acestia solicitasera 360.000 de euro fiecare).
În cauza Cârstea si Grecu împotriva României (hotarârea din 15.06.2006), reclamantele s-au plâns de încalcarea dreptului lor la judecarea cauzei într-un termen rezonabil. Reclamantele formulasera o actiune prin care au solicitat anularea deciziei de concediere. Actiunea a fost introdusa la 29.11.1991, hotarârea irevocabila fiind pronuntata la 17.08.1999. Retinând ca durata procedurii litigioase a fost excesiva si nu raspunde cerintei “termenului rezonabil”, apreciind si ca se impune o diligenta speciala pentru contenciosul în munca, Curtea a obligat statul pârât sa plateasca 1.400 de euro, cu titlu de daune morale, fiecareia dintre reclamante (acestea solicitasera 109.094,74 euro, respectiv 109.909,56 euro).
În cauza Stoianova si Nedelcu împotriva României (hotarârea din 4.08.2005), reclamantii s-au plâns de durata procedurii. În cauza, reclamantii au fost arestati preventiv la data de 14.04.1993 pentru savârsirea unei infractiuni de tâlharie, au fost pusi în libertate la data de 24.11.1993 si prin ordonanta din 21.04.2005 s-a constatat ca se împlinise termenul de prescriptie speciala. Curtea a hotarât ca statul pârât sa plateasca fiecarui reclamant 3.500 de euro (acestia solicitasera fiecare 100.000 dolari americani).
În cauza Craciun împotriva României (hotarârea din 30.09.2008), reclamantul a fost arestat în perioada 24.03.1994-13.10.1995, fiind cercetat în mai multe dosare penale, iar procedurile erau înca pe rol la data la care s-a pronuntat Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Retinând caracterul nerezonabil al duratei procedurilor, Curtea a obligat statul pârât sa plateasca reclamantului suma de 7.200 de euro, cu titlu de daune non pecuniare (acesta solicitase 41.250 de euro).
De asemenea, în cauza Rosengren împotriva României (hotarârea din 24.04.2008), reclamantul a fost arestat în perioada 13.04.1993-19.12.1995, iar hotarârea definitiva a fost pronuntata la 12.03.2002. Constatând încalcarea art.6 alin.1, Curtea a obligat statul pârât sa plateasca reclamantului suma de 3.000 de euro (reclamantul solicitase, între altele, 800.000 USD cu titlu de despagubire pentru suferintele fizice si mentale (inclusiv pentru bolile contractate), în timpul cât a fost în detentie în timpul procedurilor si 4.000.000 USD cu titlu de despagubire ne-pecuniara pentru arestarea sa ilegala si distrugerea reputatiei de om de afaceri în România).
În cauza Pantea împotriva României (hotarârea din 3.06.2003), s-a constat ca reclamantul a fost arestat în perioada 20.07.1994-28.11.1994, în cursul detinerii sale, când se afla sub controlul gardienilor si al administratiei penitenciarului a suferit lovituri si rani multiple si nu i s-a acordat asistenta medicala adecvata, iar dosarul nu fusese înca solutionat la data la care s-a pronuntat Curtea Europeana a Drepturilor Omului. În aceasta cauza, Curtea a retinut încalcarea art.3 din Conventie, fata de tratamentele inumane si degradante suportate de reclamant si fata de lipsa unei anchete efective, a art.5 alin.1, întrucât a fost mentinut în detentie dupa expirarea mandatului de arest, încalcarea art.5 alin.3, întrucât procurorul care a ordonat detinerea reclamantului nu avea calitatea de magistrat, încalcarea art.5 alin.4, având în vedere ca instanta nu a statuat într-un termen scurt asupra legalitatii masurii arestarii preventive, a art.5 alin.5 si a art.6 alin.1 din Conventie, apreciind ca autoritatile sunt raspunzatoare pentru întârzierea globala în solutionarea cauzei. Curtea, dupa ce a retinut aceste multiple încalcari ale drepturilor omului si de o gravitate deosebita, a obligat statul pârât sa plateasca reclamantului suma de 40.000 euro, pentru daune materiale si morale (reclamantul solicitase 100.000 USD sau 3 miliarde lei).
Cât priveste cauza Assenov împotriva Bulgariei (hotarârea din 28.10.1998), la care a facut trimitere reclamantul prin cererea de chemare în judecata, aceasta se refera la încalcarea art.3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, situatie care nu se regaseste în speta. De asemenea, nu este atrasa în speta incidenta principiilor statuate de Curte în cauza Allenet de Ribemont împotriva Frantei (hotarârea din 10.02.1995), Curtea retinând în acea cauza ca câtiva dintre cei mai înalti functionari ai politiei franceze l-au indicat pe reclamant, care era anchetat penal, fara niciun fel de nuanta sau rezerva, ca fiind unul dintre instigatorii la omor si deci complice la acel omor, ceea ce constituie o încalcare a prezumtiei de nevinovatie. În situatia reclamantului însa, organele judiciare române, ca autoritati publice, au comunicat presei masura arestarii preventive, fara a emite verdicte referitor la vinovatia acestuia.
Prin urmare, cererea reclamantului de acordare a daunelor morale este întemeiata, însa la stabilirea întinderii acestora avându-se în vedere consecintele negative suferite, pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura în care au fost vatamate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii de catre victima, a carei stare de sanatate era precara, toate acestea raportate la practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, Curtea apreciaza cuantumul sumei solicitate numai partial justificat, o suma de 5.000 euro constituind o satisfactie suficienta si echitabila.
Fata de aceste considerente, în temeiul art.296 Cod procedura civila, Curtea urmeaza sa respinga apelul formulat de apelantul reclamant S.C., sa admita apelurile formulate de apelantul M.P. – Parchetul de pe lânga Tribunalul Bucuresti si de apelantul pârât S.R. prin M.E.F. împotriva aceleiasi sentinte civile, sa schimbe în parte sentinta apelata, sa oblige pârâtul S.R. prin M.E.F. la plata sumei de 5.000 Euro, echivalent în lei la data platii la cursul oficial al B.N.R., reprezentând daune morale si sa respinga celelalte pretentii (privind daune materiale), ca nefondate, mentinând totodata celelalte dispozitii ale sentintei.
