La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a prezentat avocat din oficiu Iosif Constantin pentru inculpatul D.A., şi intimat parte civilă S.C. P… S.A. prin doamna D.I. şi intimata parte vătămată S.C. S…… S S.R.L. prin domnul C.G., lipsă fiind celelalte părţi.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat C.Iosif pentru apelantul inculpat D.A., doamna D.I pentru intimata parte civilă S.C. P…. S.A. Călăraşi, domnul C.G. pentru intimata parte vătămată S.C. S… S.R.L. Călăraşi şi reprezentanta Parchetului, având cuvântul, pe rând, au arătat că nu mai au alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pentru susţineri în fond.
Tribunalul, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pentru susţineri în fond.
Avocat C.Iosig pentru apelantul inculpat D.A., având cuvântul, solicită admiterea apelului şi în baza art. 11 pct.2 lit. c coroborat cu art. 10 lit.d C.p.p., solicită achitarea inculpatului întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv latura subiectivă – intenţia.
Arată că această cerere se bazează pe întreg probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că inculpatul, în momentul în care a comis acele fapte nu a intenţionat să comită infracţiunea, fiind de bună credinţă.
Reprezentanta intimatei părţi civile S.C. P… S.A. Călăraşi, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanţei cu privire la apelul declarat în cauză, precizând că a recuperat prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii.
Reprezentantul intimatei părţi vătămate S.C. S… S.R.L. Călăraşi, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanţei, precizând că a recuperat prejudiciul.
Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului şi menţinerea sentinţei de fond, din probele administrate în cauză rezultând intenţia directă a inculpatului în prejudicierea părţilor civile, intenţia care a îmbrăcat forma infracţiunilor, comise în baza unor rezoluţii infracţionale distincte.
T R I B U N A L U L
Asupra apelului penal de faţă;
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi nr. 2539/P/2006 din data de 22.01.2008 a fost trimis în judecată inculpatul D.A. pentru săvârşirea a şapte infracţiuni prevăzute şi pedepsite de art. 84 al.1 pct.2 şi 3 din Legea 59/1934 cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal, reţinându-se că în calitate de reprezentat al SC P… SRL Călăraşi, în baza unei rezoluţii infracţionale distincte, în perioada mai 2006 – februarie 2007 a emis completând în totalitate sau lăsând în alb un număr de 7 file CEC pentru care nu avea însă acoperire necesară în contul bancar curent.
Analizând actele şi lucrările dosarului, sesizările penale, declaraţiile reprezentanţilor părţilor civile, ordine de plată, bilet la ordin, refuzuri bancare, somaţii bănci, fişe conturi, relaţii prejudiciu, fişă de judiciar coroborate cu declaraţiile inculpatului, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În cursul anului 2006 Inspectoratul Poliţiei Judeţene Călăraşi, a fost sesizat de mai multe unităţi bancare cu privire la faptul că SC P… SRL Călăraşi administrată de D.A. a emis mai multe file CEC ( în total 9) care, fiind introduse la plată au fost refuzate din cauza indisponibilităţii băneşti, iar prin procesul verbal din 15.06.2007, poliţia judiciară a început urmărirea penală faţă de inculpatul D.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 84 alin.1 pct.2 şi 3 din Legea nr. 59/1934, întrucât s-a reţinut că inculpatul în calitate de administrator al SC P.. SRL Călăraşi, în perioada mai 2006 – februarie 2007, a emis la plată către 9 societăţi furnizoare, un număr de 9 file CEC însumând în total suma de 708.603,37 lei fără însă disponibil, în contul bancar, astfel:
1.Cu adresa nr. 9583/9.10.2006, Raiffeisen Bank – Sucursala Călăraşi a sesizat organele de poliţie cu privire la refuzul la plată a filei CEC seria BC 302 nr. 00344685, prezentată la plată de SC B.. SRL Pogoanele, jud. Buzău, în sumă de 25.000 lei; că relaţiile de colaborare între SC B… SRL Pogoanele şi societatea administrată de inculpat au existat din anul 2005 şi pînă în septembrie 2006 şi nu au fost probleme privind decontarea transporturilor de care a beneficiat SC P.. SRL Călăraşi până la emiterea filei CEC seria BC nr. 00344685 în valoare de 25.000 lei completată integral la toate rubricile de către inculpatul D.A., cu data scadentă, 06.09.2006.
Fila CEC a fost introdusă la plată însă a fost refuzată în 15.09.2006 datorită „lipsei parţiale de disponibil”, ceea ce a atras şi intrarea în interdicţie bancară a societăţii administrată de inculpat.
Cu adresa XIII/1/718/24.01.2007, BNR comunică că SC P.. SRL Călăraşi a intrat în interdicţie bancară de a emite CEC-uri în perioada 18.09.2006 – 20.11.2007.
2. În ce priveşte relaţia comercială avută cu SC D.A. SNC administrată de D.I. s-a reţinut că fapta inculpatului D.A. a fost cercetată de Poliţia oraşului Pogoanele care a întocmit referatul cu propuneri de trimitere în judecată.
3. Fapta inculpatului D.A. din 24.08.2006 când s-a prezentat la sediul S..C.. SRL Călăraşi din str. .., nr. unde a discutat cu administratorul acestei firme, C.G. în vederea cumpărării unui „ laptop”, stabilind de comun acord cu acesta că plata să fie făcută cu fila CEC, scadentă la 30 de zile şi în aceiaşi zi s-a întocmit între părţi factura fiscală nr. 6479291/24.08.2006, în valoare de 323 lei ocazie cu care, inculpatul D.A. în calitate de administrator al SC P. SRL a completat în totalitate fila CEC seria BE __ nr. ____ trecând scadenţa la 27.09.2006.
Fila CEC menţionată mai sus a fost introdusă în bancă pentru decontare la termenul stipulat fiind refuzat pe 29.09.2006 pe motiv „lipsă totală de disponibil” şi trăgător aflat în interdicţie bancară.
Ulterior, administratorul C.G. a luat legătura telefonic cu inculpatul D.A. care i-a adus la cunoştinţă despre unele probleme financiare cu care se confruntă firma iar, pe data de 5.12.2006 prin ordin de plată, i-a achitat acestuia 3232 lei motiv pentru care, SC S. C. SRL nu se constituie partea civilă în cauză.
Această situaţie a fost confirmată atât de inculpat cât şi de administratorul SC S. C. SRL în cadrul urmării penale.
4. S-a mai reţinut că în ceea ce priveşte relaţia comunicată dintre SC P. şi SC F. C. SRL Călăraşi, se reţine că din anul 2005, inculpatul D.A. a achiziţionat piese auto consumabile, fără a exista incidente de plată; că în cursul anului 2006 eşalonat, inculpatul D.A. a cumpărat produse lăsând drept garanţie fila CEC seria BD … nr. … în alb, doar semnată şi ştampilată, urmând ca aceasta să fie completată şi introdusă la plată de reprezentatul SC F. cu valoarea rezultantă.
În acest condiţii, administratorul F.G. a completat rubricile filei CEC şi în luna ianuarie 2007 a introdus-o la plată pentru suma de 450 lei fiind refuzată pe 23.01.2007 pe motiv, „ lipsă totală de disponibil şi tregător aflat în interdicţie bancară”, iar după ce a luat legătura cu inculpatul acesta i-a achitat suma cu numerar astfel încât nu mai există debit.
5. S-a mai reţinut şi relaţia comercială dintre SC P. SRL şi SC G. T. SRL Galaţi şi aceasta s-a desfăşurat în baza contractului de transport rutier de mărfuri din 12/02.05.2006, iar pentru a garanta, inculpatul D.A. a lăsat o filă CEC seria BD … nr… acest aspect fiind menţionat şi în contractul încheiat, la cap.III, art.3.
6. Cu privire la relaţia comercială dintre SC P. SA Călăraşi şi SC P. SRL Călăraşi, s-a reţinut că, aceasta datează din 15.04.2005 şi că a decurs fără incidente în plată până în luna noiembrie 2006.
În data de 27.02.2007 prin compensaţie, în baza facturii fiscale 06121659 SC P. a livrat pietriş către SC P. SA în sumă de 46.734,51 lei rămânând un debit neachitat recunoscut şi de către inculpatul D.A. în sumă totală de 25.491,03 lei.
7.Între SC A. SRL Călăraşi administrată de C.F. şi SC P. SRL Călăraşi au existat relaţii de afaceri constând în livrarea de către prima firmă de balast, conform facturii fiscale nr. 02094666/25.09.2006 în valoare de 55.062,2 lei. Anterior emiterii facturii fiscale, inculpatul D.A. i-a lăsat administratorului SC A. SRL Călăraşi, fila CEC seria BE … completată în totalitate, semnată şi ştampilată, menţionând data scadentă 25.01.2006, dată la care considera că va avea bani în cont.
Fila CEC a fost introdusă la plată de către reprezentanţii SC A. SRL fiind refuzată însă pe 27.01.2006 pe motiv, „lipsă totală de disponibil, trăgător aflat în interdicţie bancară”, însă ulterior inculpatul a achitat parţial debitul, rămânând un rest de plată de 10.062,20 lei.
8.În baza facturii fiscale nr. 7665767/12.07.2006, SC C. SA Călăraşi a efectuat unele reparaţii auto şi a livrat piese de schimb către SC P. SRL în sumă totală de 1.223 lei şi în aceiaşi zi, cu chitanţa nr. 1376582/12.07.2006, inculpatul a achitat parţial suma de 800 lei, lăsând pentru diferenţa de 423 lei, fila CEC seria BD . nr. … în alb, doar semnată şi ştampilată care a fost completată în 06.02.2007 de N.A., şef la SC C. SA Călăraşi şi a fost refuzată în aceiaşi zi pe motiv, „ trăgător aflat în interdicţie bancară”.
Cu adresa nr. 140/26.10.2007, SC C. SA menţionează debitul de 423 lei cu care se constituie parte civilă în cauză.
9.Referitor la relaţia comercială cu SC C. U. SRL Constanţa s-a derulat în temeiul contractului nr. 13/09.01.2006, având ca obiect, vânzare – cumpărarea de betoane şi materiale de construcţii, fără a existat incidente de plată până în luna septembrie 2006.
Pentru ultimele livrări de mărfuri, din lunile august şi septembrie 2006, inculpatul D.A. a emis două file CEC completate, scadente pe 29.09.2006 şi 30.10.2006, au fost introduse la plată la datele scadente fiind însă refuzate pe motiv, „lipsă totală de disponibil trăgător aflat în interdicţie bancară”.
Suma de 75.000 lei a fost achitată integral prin OP 27/16.10.-2006, OP 11/9.10.2006 în sumă de 15.000 lei respectiv 20.000 lei şi o livrare de nisip, conform fişei fiscale nr. 6388493 emisă de SC P. către SC C. U. Constanţa în valoare de 62.463,1 lei precum şi cu ordinul de compensare seria B nr. …/30.11.2006 în sumă de 80.775,78 lei.
Soluţionând cauza, Judecătoria Călăraşi prin sentinţa penală nr. 100/10.03.2008, în baza art. 84 alin. 1 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934 a condamnat pe inculpatul D.A., fiul lui I. şi M., născut la data de ____ în com. B., jud. G., posesor C.I. seria _ nr. ______ emisă de Poliţia C., CNP – _______, română, studii superioare, stagiul militar nesatisfăcut, administrator la SC P. SRL Călăraşi, căsătorit, domiciliat în mun.___, str. ___, nr.__, Bl. ___, sc. __, ap.___, jud. ___, fără antecedente penale, la 6 luni închisoare.
În baza art. 84 alin. 1 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934 a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 84 alin. 1 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934 a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 84 alin. 1 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934 a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 84 alin. 1 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934 a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 84 alin. 1 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934 a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 84 alin. 1 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934 a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare.
În baza art. 33 litera a Cod penal – art. 34 lit.b Cod penal, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 6 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal.
În baza art. 81-82 Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, calculat de la data rămînerii definitive a prezentei sentinţe.
În baza art. 71 al.5 Cod penal a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a şi b Cod penal, pe durata suspendării pedepsei.
În baza art. 359 Cod procedură penală a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 şi următoarele a admis cererea de despăgubiri civile formulată de părţile civile SC G. T. SRL Galaţi, SC A. SRL Călăraşi şi SC C. SRL Călăraşi şi a obligat inculpatul către acestea la plata despăgubirilor civile după cum urmează:
– 16.143,60 lei către SC G.T. SRL Galaţi
– 10.062,20 lei către SC A. SRL Călăraşi
– 423 lei către SC C. SRL Călăraşi
A luat act că celelalte părţi civile, respective SC P. SRL Călăraşi, SC C. U. SRL Călăraşi, SC S. C. SRL şi SC F.C. SRL nu sau mai constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 191 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond analizând actele şi lucrările dosarului a constatat că în drept. faptele inculpatului D.A. care în calitate de reprezentat al SC P. SRL Călăraşi, în baza unei rezoluţii infracţionale distincte, în perioada mai 2006 – februarie 2007 a emis completând în totalitate sau lăsând în alb un număr de 7 file CEC pentru care nu avea însă acoperire necesară în contul bancar curent întrunesc elementele constitutive a 7 infracţiuni prevăzute de art. 84 al.1 pct.2 şi 3 din Legea nr. 59/1934.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere persoana inculpatului tânăr în vârstă de 33 de ani, lipsit de antecedente penale, natura infracţiunilor, modalitatea şi împejurările comiterii acestora, de faptul că pe parcursul urmării penale inculpatul a înţeles să achite o parte din prejudiciu, de recunoaşterea manifestată pe tot parcursul procesului, deşi legal citat inculpatul nu s-a prezentat în instanţă din ansamblu probator administrat în cauză rezultând cu prisosinţă vinovăţia acestuia privind infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, considerente în raport apreciem că scopul şi reeducarea inculpatului se pot realiza fără ca acesta să execute pedeapsa făcând în cauză aplicarea art. 81-82 Cod penal.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul D.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie, pentru următoarele motive:
1.Se critică soluţia dată laturii penale a cauzei, reiterându-se cererea de achitare formulată în temeiul art. 10 lit.d C.p.p., motivat de faptul că partenerii de afaceri au avut cunoştinţă de situaţia sa financiară, existând o înţelegere în sensul că acestea nu vor fi introduse la plată decât cu acordul inculpatului.
Apreciind că simpla înmânare a filelor CEC nu înseamnă introducerea în circuitul civil, se susţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
2.Se susţine că, fiind vorba despre infracţiuni de pericol, acestea nu sunt generatoare de prejudicii, situaţie în care în mod greşit a fost obligat la plata de despăgubiri.
3.Se arată că, în mod greşit, societatea comercială al cărei administrator era nu a fost introdusă în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente.
4.Oral, primul motiv de apel s-a completat/precizat în sensul că cererea de achitare are în vedere lipsa intenţiei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de probele administrate în cauză şi de motivele de apel invocate tribunalul constată următoarele:
Prin sentinţa penală apelată a fost condamnat inculpatul D.A. la o pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea în concurs real a şapte infracţiuni prevăzute de art. 84 al.1 pct.2 şi 3 din Legea 59/1934.
S-a reţinut că în perioada mai 2006-februarie 2007 a emis către 9 societăţi furnizoare 9 file CEC (însumând 708.603,37 lei) fără a avea disponibil în contul bancar.
Conform unei practici comerciale fără acoperire în prevederile legale în materie eliberarea cecurilor „în alb” a fost utilizată în relaţiile comerciale derulate de societatea al cărui administrator era inculpatul cu diverşi agenţi economici care au primit aceste documente ca garanţie a achitării debitelor.
De remarcat este însă că S.C. „S. C.” S.R.L., S.C. „F.” SRL, S.C. „G. T.” S.R.L. Galaţi, S.C. „P.” S.A. Călăraşi, S.C. „A.” S.R.L. Călăraşi, S.C. „C.” S.A. Călăraşi, S.C. „C. U.” S.R.L. Constanţa au acţionat în sensul valorificării filelor CEC emise de inculpat, situaţie ce demonstrează că aceşti nu cunoşteau situaţia financiară a societăţii debitoare.
Conform art. 84 al.2 din Legea 59/1934 comite infracţiunea emiterii unui CEC fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot sau în parte de disponibilul avut, după tragerea cecului şi mai înainte de trecerea termenelor prevăzute de prezentare.
În al.3 din art. 84 din Legea 39/1934 este incriminată fapta de a emite un CEC cu dată falsă sau căruia îi lipseşte unul dintre elementele esenţiale cerute de alineatele 1,2,3 şi 5 ale art. 1 şi 11.
În raport de aceste norme, se constată existenţa elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului.
Este evidentă, pe latură subiectivă, o vinovăţie sub forma intenţiei directe, infracţiunea consumându-se în momentul emiterii cecului în condiţiile enumerate anterior.
La fel constată că existenţa laturii obiective nu este condiţionată de „pătrunderea” actelor în circuitul civil (lucru de altfel realizat în momentul în care cei şapte beneficiari de cecuri le-au prezentat în vederea valorificării, cu consecinţa refuzului la plată, pe motivul lipsei disponibilului bancar).
2.Referitor la critica vizând soluţia dată laturii civile a cauzei, constată tribunalul că este nefondată.
În cauză, prin faptele pentru care inculpatul a fost găsit vinovat s-au produs prejudicii în patrimoniul părţilor vătămate, între fapte şi prejudicii existând legătură de cauzalitate.
Critica vizând caracterul „de pericol” al infracţiunii şi incompatibilitatea acestui gen de infracţiuni cu existenţa prejudiciului nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât în cauză pericolul s-a concretizat într-o pagubă materială.
Aşa fiind şi cum acţiunea civilă a fost soluţionată ci respectarea art. 998 – 999 Cod civil, urmează a respinge şi această critică.
3.Cel de-al treilea motiv de apel va fi respins deoarece înainte de începerea urmăririi penale (prin procesul-verbal din 15.06.2007) societatea al cărui administrator era inculpatul a fost dizolvată prin sentinţa civilă 412/27.02.2007 a Tribunalului Călăraşi (adresa 1899/20.11.2007 eliberată de Oficiul Registrului Comerţului – filele 21-22 dosar urmărire penală).
Analizând din oficiu sentinţa apelată, în limitele art. 371 C.p.p., constată că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie care să atragă necesitatea desfiinţării sentinţei, motiv pentru care urmează ca în baza art. 379 pct.1 lit.b C.p.p. să respingă ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.A. împotriva sentinţei penale nr. 100/10.03.2008 pronunţată de Judecătoria Călăraşi.
Urmează a obliga apelantul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 379 pct.1 lit.b C.p.p.
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.A. împotriva sentinţei penale nr. 100/10.03.2008 pronunţată de Judecătoria Călăraşi.
Obligă apelantul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.
Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi părţile prezente şi de la comunicare pentru cei lipsă.