Art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea 59/1934 Infracţiuni


SENTINŢA PENALĂ Nr. 107/01.04.2010

Prin rechizitoriul înregistrat la această instanţă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Neamţ a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului X., cu datele de stare civilă din dispozitiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de emitere a unui cec fără a avea la tras disponibil suficient, prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi emitere a unui cec căruia îi lipseşte unul din elementele esenţiale, prev. de art. 84 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 33 Cod penal.

S-a reţinut în actul de sesizare că în perioada septembrie-decembrie 2008, inculpatul, în calitate de administrator al SC Y. SRL, a derulat relaţii comerciale cu diferiţi agenţi economici, achiziţionând diverse mărfuri, în schimbul cărora a emis mai multe file cec. Instrumentele de plată nu au fost completate, cu respectarea prevederilor legale şi, fiind introduse la plată, nu au fost decontate, din cauza lipsei disponibilului în cont şi, ulterior, din cauza intrării trăgătorului în interdicţie bancară.

S-a mai reţinut că inculpatul a emis cecuri şi apoi bilete la ordin, pentru a garanta efectuarea unor plăţi, deşi era deja intrat în interdicţie bancară şi nu avea disponibil în cont, la data scadenţelor.

Legal citat, inculpatul nu s-a prezentat în instanţă, fiind reprezentat de apărători aleşi.

Printr-o cerere înregistrată la dosar (fila 30), partea vătămată SC ”W.” a solicitat să se ia act că inculpatul a achitat integral prejudiciul şi, ca atare, nu se constituie parte civilă în cauză.

Partea vătămată SC Z. nu a delegat reprezentant în instanţă, deşi a fost legal citată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt :

Inculpatul a încheiat la data de 06.08.2008 un contract de vânzare-cumpărare cu firma SC Z., contract conform căruia a cumpărat de la această firmă 500 tone ciment, la preţul de 460 lei tona. Pentru c/val. mărfii expediate, inculpatul a lăsat garanţie fila cec seria BA, nr. xxxxxxxxxxx (fila 59 d.u.p.) necompletată, doar semnată şi ştampilată.

Vânzătorul a livrat marfa contractată (a se vedea factura xxxxxxxxxxx – fila 70 d.u.p.), iar pentru plata contravalorii acesteia a completat şi introdus la plată, la data de 08.10.2008, fila cec, cu dată scadentă la data de 01.10.2008.

Cecul a fost refuzat la plată, din lipsă totală de disponibil în cont.

Prin declaraţia dată la urmărirea penală, inculpatul a motivat neplata cimentului cumpărat şi lipsa disponibilului în cont prin aceea că nu a reuşit să vândă la rândul lui această marfă, astfel că nu a avut posibilitatea de efectuare a plăţii.

La data de 31.09.2008, cu factura fiscală nr. 04686 – fila 47 d.u.p., inculpatul a achiziţionat de la SC”W.” cantitatea de 217 l motorină, în valoare de 930,93 lei, pentru plata contravalorii căreia a eliberat fila cec seria BB, nr. xxxxxxxxxxxxxx, scadentă la data de 25.09.2009. La data de 02.10.2008, din cauza lipsei disponibilului în cont, trăgătorul aflându-se şi în interdicţie bancară, plata a fost refuzată.

Instanţa reţine că faptele, aşa cum au fost mai sus reţinute, au fost recunoscute de inculpat prin declaraţia dată la urmărirea penală.

Faţă de acestea, sub aspectul laturii obiective, se reţine că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de emitere a unui cec fără a avea la tras disponibil suficient, prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi emitere a unui cec căruia îi lipseşte unul din elementele esenţiale, prev. de art. 84 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 33 Cod penal.

Sub aspectul pericolului social al acestor fapte, se vor avea în vedere prevederile art. 18 ind. 1 Cod penal, în conformitate cu care nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

La alin. 2 al aceluiaşi articol, se prevede că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita inculpatului.

Instanţa mai reţine că inculpatul a făcut dovada bunei sale credinţe în relaţiile comerciale cu SC”W.”, prin aceea că a achitat în întregime prejudiciul cauzat acestei societăţi prin fapta sa culpabilă.

Avându-se în vedere această împrejurare, precum şi faptul că inculpatul nu posedă antecedente penale şi a avut o poziţie procesuală sinceră în cursul urmăririi penale, practica existentă între comercianţi în momentul de faţă, de a acţiona în sensul în care a acţionat inculpatul, efectele negative ale crizei economice pe plan comercial, instanţa apreciază că faptelor le lipseşte gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar aplicarea unei pedepse cu amenda administrativă este suficientă pentru reeducarea şi reintegrarea socială a inculpatului.

În consecinţă, în baza art. 18 ind. 1 Cod penal, instanţa va dispune achitarea inculpatului şi aplicarea sancţiunii amenzii administrative.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa aminteşte că prin Decizia nr. 43/2008, dată în interesul legii, ÎCCJ a statuat obligatoriu că, în cazul infracţiunilor la legea cecului, acţiunea civilă este inadmisibilă.

În consecinţă, va lăsa nesoluţionată latura civilă a cauzei.

Întrucât în cursul urmăririi penale, s-a luat măsura sechestrului asiguratoriu asupra unor bunuri ale inculpatului, faţă de împrejurarea că latura civilă a cauzei a rămas nesoluţionată, instanţa va dispune ridicarea acestei măsuri.