Art. 87 al.L- O.U.G. nr. 195/2002 -republicată – lipsa erorii de fapt.


Art. 87 al.l- O.U.G. nr. 195/2002 -republicată – lipsa erorii de fapt.Pe rolul instanţei a fost înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului XY sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, infracţiune prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 87 alin.l din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul XY a condus autoturismul având în sânge o alcoolemie peste limita legală.Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probatoriilor administrate instanta retine următoarele:In timp ce inculpatul conducea autoturismul pe str. Stefan eel Mare dm mun. Vaslui, a fost oprit pentru control de un echipaj al poliţiei rutiere.întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, a fost supus testării cu aparatul alcooltest la ora 18,49, rezultând o alcoolemie de 0,45 mg/1 alcool pur in aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Judeţean Vaslui, în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea gradului de intoxicaţie etilică.Din buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie rezultă că inculpatul a prezentat o alcoolemie de 1,20 g 0/00 la prima probă recoltată la ora 18,58 şi de l,10g 0/00 la cea de-a doua probă recoltată la ora 19,58.Inculpatul recunoaşte săvârşirea faptei, declarând că în ziua respectivă, între orele 16,30-17 a consumat două căni cu vin fiert, fară a mânca.Instanţa a apreciat că, în modalitatea reţinută, fapta comisă de inculpatul XY de a conduce pe drumurile publice autovehiculul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi sancţionată de art. 87 alin.l din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.Instanţa nu poate reţine existenţa erorii de fapt la comiterea intracţiunii, ca şi cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, aşa cum s-a solicitat de către inculpat prin apărător. Astfel, faptul că inculpatul a consumat două căni de vin fiert fiind convins că nu consumă alcool, ca urmare a eliminării alcoolului prin fierbere, ci doar o băutură caldă, nu se circumscrie, sub nici o forma, caracteristicilor erorii de fapt, aşa cum este aceasta prevăzută in art. 51 C.pen.Nu se poate afirma că inculpatul a avut o reprezentare greşită a realităţii determinat de necunoaşterea faptului că vinul fiert conţine alcool şi astfel, a fost in imposibilitate de a prevedea că se află sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul conducerii autoturismului şi opririi de către organele de politicEste de notorietate că vinul, chiar fiert fiind, este o băutură alcoolică şi astfel, voinţa inculpatului, persoană cu capacitate psiho-fizică normală, nu s-aformat nicidecum pe date greşite ale realităţii, săvârşind în aceste condiţii infracţiunea reţinută în sarcina sa.

Astfel, sub aspect obiectiv, acţiunea inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, în conditiile în care avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/1 alcool pur, a generat o stare de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi a participant lor la trafic. Fiind o infracţiune de pericol, raportul de cauzalitate rezultă ex re. Sunt întrunite condiţiile speciale de loc, autoturismul fiind condus pe drumul public.Din perspectiva laturii subjective, atitudinea psihică a inculpatului faţă de faptă şi faţă de urmările acesteia îmbracă forma vinovăţiei în modalitatea intenţiei indirecte prevăzute de art. 19 alin.l pct.l lit.b Cod penal, inculpatul prevăzând şi acceptând că prin săvârşirea faptei creează o stare de pericol pentru siguranţa circulaţiei, chiar dacă nu a urmărit-o anume.