Prin adresa Judecătoriei Deva a fost trimisă Judecătoriei Tîrgu-Mureş spre competentă soluţionare şi înregistrată sub nr. 7812/221/2009, la data de 06.10.2009, plângerea formulată de petentul RG în contradictoriu cu intimatul IPJ Mureş, solicitând instanţei anularea procesului-verbal seria CC nr. 4418516, încheiat la data de 01.10.2009 de intimatul IPJ Mureş, restituirea permisului de conducere.
În motivarea plângerii sale petentul a arătat că, la data de 01.10.2099, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare HD-08-MNX pe DN E60, în direcţia Tîrgu-Mureş, a încălcat marcajul continuu într-o zonă de depăşire interzisă, aplicându-i-se amenda de 240 lei, şi totodată i s-a ridicat permisul de conducere în vederea exercitării dreptului de a conduce autovehicul pe o perioadă de 30 de zile.
Petentul a mai arătat că a recunoscut fapta şi a achitat pe loc minimul amenzii aplicate. A justificat fapta, prin aceea că a parcurs cca. 2200 km din Italia, împreună cu soţia, fiica şi două cumnate, pentru ca în ziua următoare aveau o înmormântare.
De asemenea arată că, lucrează în Italia, în calitate de conducător auto, şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce i-ar afecta grav existenţa.
În drept cererea nu a fost invocată.
Intimatul nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a formula apărări.
În probaţiune s-au depus la dosar: procesul-verbal seria CC nr. 4418516, încheiat la data de 01.10.2009, dovadă, chitanţa seria PCA nr.1096053, certificat de deces, împuternicire avocaţială, adresa nr. 541.676/14.12.2009, carte de identitate nr. AO 6584239, atestat, sentinţa civilă nr. 6902/17.12.2009.
Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CC nr. 44418516, întocmit la data de 01.10.2009 de INSPECTORATUL POLIŢIEI JUDEŢENE MUREŞ, petentul, RG, a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 240 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute şi sancţionate de art. 100 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice, raportat la dispoziţiile art. 120 alin. (1) lit. h) şi i) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, constând în aceea că, în data de 01.10.2009, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare HD-08-MNF pe DN 15/E 60 în direcţia Tîrgu-Mureş, şi a efectuat o manevră de depăşire în zona de acţiune a indicatorului “Depăşirea interzisă” şi a încălcat linia simplă continuă care desparte sensurile de mers.
În ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal atacat, în raport cu motivele de nulitate absolută şi relativă, instanţa constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
În ce priveşte temeinicia procesului-verbal atacat, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile […] săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: […] nerespectarea regulilor privind depăşirea; în continuare, reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 120 alin. (1) lit. h) şi i) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, se interzice depăşirea vehiculelor […] în zona de acţiune a indicatorului “Depăşirea interzisă”; […] când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar şi parţial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spaţiul de interzicere.
În contextul reglementărilor arătate, fapta petentului de a conduce autoturismul cu numărul de înmatriculare HD-08-MNF pe DN 15/E 60 în direcţia Tîrgu-Mureş, şi de a efectua o manevră de depăşire în zona de acţiune a indicatorului “Depăşirea interzisă” şi de a încălca linia simplă continuă care desparte sensurile de mers, întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute şi sancţionate de art. 100 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice, raportat la dispoziţiile art. 120 alin. (1) lit. h) şi i) din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Instanţa reţine că situaţia de fapt constatată în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie corespunde adevărului, datele şi aspectele consemnate în procesul-verbal nefiind contracarate de argumentele şi probele petentului, astfel că prezumţia relativă de veridicitate a procesului-verbal de contravenţie nu a fost răsturnată. În continuare, instanţa reţine că petentul nu a contestat procesul-verbal de contravenţie în ce priveşte temeinicia acestuia, ci a recunoscut săvârşirea faptei, aşa cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de contravenţie – rubrica obiecţiuni – unde a fost consemnată menţiunea “am greşit”, precum şi din însuşi cuprinsul plângerii formulate şi al concluziilor scrise depuse la dosar (f. 1, 7).
În ce priveşte explicaţiile petentului privitoare la circumstanţele săvârşirii faptei (că a efectuat un drum lung de peste 2200 km, din Italia până în România, datorită faptului că trebuia să ajungă la înmormântarea socrului său), instanţa, în lipsa unei calificări a avocatului, căruia i-ar fi revenit sarcina de a califica juridic afirmaţiile şi solicitările părţii, le poate califica în sensul că a fost invocată una dintre cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei. Instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 11 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, constată că aspectele invocate nu se încadrează în niciuna dintre cauzele care înlătură caracterul contravenţional al faptei. Astfel, nu poate fi reţinută starea de necesitate, deoarece nu a existat un pericol iminent, care să ameninţe una din valorile amintite de lege; de asemenea, nu poate fi vorba de constrângere psihică, deoarece făptuitorul a săvârşit fapta nu împotriva voinţei sale, care ar fi fost anihilată de o constrângere psihică, ci în acord cu voinţa sa (a săvârşit fapta nu împotriva voinţei, ci voit).
În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea contravenţională trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, iar potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (3), la individualizarea sancţiunii se va ţine seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În concret, instanţa constată că sancţiunea amenzii în cuantum de 240 lei aplicată de agentul constatator reprezintă minimul amenzii prevăzută de lege pentru săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina petentului şi că este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, având în vedere faptul că raţiunea pe care legiuitorul a avut-o în vedere la momentul edictării normelor încălcate a fost dată de necesitatea asigurării desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice. Astfel, instanţa apreciază că pericolul social concret al faptei este cu atât mai mare în situaţia în care petentul a condus fără oprire pe o distanţă de mii de kilometri şi se afla într-o stare de suferinţă provocată de decesul socrului său, elemente ce constituie cauze frecvente ale accidentelor de circulaţie care pun în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea corporală a participanţilor la trafic, conform datelor statistice, astfel că înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea avertismentului nu se justifică.
În ce priveşte anularea măsurii reţinerii permisului de conducere în vederea aplicării sancţiunii complementare a suspendării exerciţiului dreptului de a conduce, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, în cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, poliţistul rutier dispune şi una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative […] reţinerea permisului de conducere şi/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora; de asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 111 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine în următoarele cazuri […] la săvârşirea uneia dintre contravenţiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi la art. 115 alin. (1). În consecinţă, în contextul normelor juridice expuse, instanţa constată că luarea măsurii tehnico-administrative a reţinerii permisului de conducere în vederea aplicării sancţiunii complementare a suspendării exerciţiului dreptului de a conduce este obligatorie (iar nu facultativă) pentru organul care constată săvârşirea unei fapte contravenţionale, atunci când legea prevede expres că fapta constatată se sancţionează şi cu aplicarea acestei sancţiuni complementare. Aşadar, organul de constatare nu are vreun drept de apreciere în privinţa luării măsurii reţinerii permisului de conducere, ci este obligat să procedeze conform dispoziţiilor legii.
În ce priveşte aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exerciţiului dreptului de a conduce, instanţa statuează că, spre deosebire de reglementarea privitoare la aplicarea sancţiunile principale, reglementarea aplicării sancţiunilor complementare nu permite individualizarea sancţiunii prin înlocuirea unei sancţiuni complementare mai grele cu o sancţiune complementară mai uşoară. Astfel, fiecare sancţiune complementară în parte are un statut autonom, concluzie care rezultă din aceea că legea nu reglementează o ierarhie a sancţiunilor complementare între ele şi nici în raport cu alte sancţiuni complementare mai uşoare şi care ar fi expres prevăzute. În consecinţă, atunci când constată legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie, în cadrul operaţiunii de individualizare a sancţiunilor contravenţionale instanţa nu dispune de un drept de apreciere în baza căruia să poată anula sau înlocui o sancţiune complementară, deoarece, pe de o parte, aplicarea sancţiunii este obligatorie, iar, pe de altă parte, legea nu prevede o sancţiune complementară mai uşoară cu care să poată fi înlocuită o sancţiune complementară mai grea dacă instanţa ar aprecia ca fiind necesară individualizarea.
Instanţa va respinge plângerea formulată de petent şi va menţine procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei atacat, ca fiind legal şi temeinic întocmit.
