Asistenta juridică obligatorie a inculpatului în cursul judecăţii. Omisiunea de a desemna un apărător din oficiu pentru inculpat. Consecinte. Asistenţă juridică


Conform art.171 al.3 Cod pr.penală, în cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. Neasigurarea unui apărător din oficiu cu ocazia judecării cauzei atrage nulitatea absolută a hotărârii.

Secţia penală – decizia penală nr. 305/08 aprilie 2004

Prin sentinţa penală nr.155/16.10.2003 a Judecătoriei Avrig, în baza art.184 al.1 şi 3 Cod penal, inculpata M.A. a fost condamnată la 6 luni închisoare, iar pentru comiterea infracţiunii prev.de-art.38 al.1 din Decretul nr.328/1966 cu aplicarea art.13 Cod penal la 9 luni închisoare, dispunându-se în urma contopirii să execute 9 luni închisoare, în condiţiile art.81 Cod penal.

S-a reţinut în fapt că, în data de 19.10.2002, conducând autoturismul pe drumurile publice, inculpata M.A. a accidentat pe partea vătămată, care a suferit leziuni vindecabile în 55-58 zile îngrijiri medicale şi a părăsit locul accidentului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria

Avrig şi asigurătorul S.C.”ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ ASIROM”S.A.

Prin decizia penală nr.4/A/12.01.2004 Tribunalului Sibiu, au fost admise apelurile declarate, înlăturându-se obligaţia solidară la cheltuieli judiciare a părţii responsabile civilmente.

Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, solicitând casarea acesteia, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, pe motivul încălcării dreptului la apărare al Inculpatului.

Recursul este fondat.

Se constată că, în cauză prin neasigurarea unui apărător inculpatei cu ocazia judecării, Tribunalul a încălcat normele imperative statuate de art.171 al.3 Cod pr.penală, situaţie care atrage nulitatea absolută a acestei decizii în sensul art.197 al.2 Cod pr. penală.

Prin intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, conform Legii nr.281/2003, s-a modificat textul art.171 al.3 Cod pr. penală, în sensul obligativităţii asigurării asistenţei judiciare a inculpatului în cursul judecăţii, în situaţia în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa de 5 ani sau mai mare.

Recursul a fost admis, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.