Asistenţă juridică obligatorie. Lipsa inculpatului aflat în stare de libertate. Omisiunea desemnării unui avocat din oficiu


Conform art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, asistenţa juridică este obligatorie în cursul judecăţii şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Chiar în condiţiile în care inculpatul lipseşte de la judecată, instanţa este obligată să desemneze un apărător din oficiu pentru inculpat.

Sancţiunea încălcării normelor referitoare la asistenţa juridică obligatorie este nulitatea absolută a hotărârii pronunţate, conform art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală.

(Decizia nr. 181/R din 5 februarie 2003 – Secţia 1 penală)

Prin Sentinţa penală nr. 1152 din 3.07.2002 a Judecătoriei Buftea, inculpatul S.C. a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2151 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal.

în baza art. 290 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal, inculpatul a mai fost condamnat la 1 an închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 din Codul penal.

S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

S-a dedus reţinerea şi s-a admis acţiunea părţii civile SC “D.” SRL, inculpatul fiind obligat la despăgubiri civile.

în esenţă, instanţa a reţinut că inculpatul, în calitate de agent comercial, a delapidat, prin eliberarea chitanţelor către societăţile comerciale unde livra marfa, suma de 40.000.000 lei.

împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 1685/A din 16.10.2002 a Tribunalului Bucureşti-Secţia a ll-a penală, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.

împotriva deciziei penale a formulat recurs inculpatul, arătând că este nevinovat.

Curtea, examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, prin prisma criticilor din recurs formulate de inculpat şi în raport de motivul de casare prevăzut de art. 385® alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală şi art. 3859 alin. 1 pct. 6 din Codul de procedură penală, a considerat recursul inculpatului fondat.

Astfel, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 6 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că judecarea apelului s-a făcut în lipsa desemnării unui apărător, în raport de dispoziţiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Instanţa, având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. 1 din Codul penal este închisoarea de la 1 la 15 ani, era obligată să desemneze un apărător din oficiu, chiar dacă inculpatul a lipsit de la judecată.
Neprocedând în acest mod, decizia din apel este lovită de nulitate absolută, în raport de dispoziţiile art. 197 din Codul de procedură penală, astfel încât a admis recursul inculpatului, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.