Asistenţă juridică obligatorie. Soluţionarea unei cereri conexe cauzei în care s-a judecat o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau


Asistenţă juridică obligatorie. Soluţionarea unei cereri conexecauzei în care s-a judecat o infracţiune pentru care legea prevedepedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.Chiar dacă potrivit art.171 alin.3 Codprocedură penală, asistenţa juridică esteobligatorie în cauzele în care legea prevedepentru infracţiunea săvârşită pedeapsadetenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5ani sau mai mare, textul de lege citat areincidenţa şi în cazurile în care se soluţionează ocerere conexă celei în care s-a judecat oinfracţiune pedepsită cu închisoarea de 5 ani saumai mare.(Curtea de Apel Piteşti – deciziapenală nr.717/R din 12 decembrie2007)

Prin sentinţa penală nr.386 din 13 septembrie 2007,pronunţată de Tribunalul Argeş, s-a dispus, în temeiul art.86/4 Codpenal, revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.331/2003,pronunţată de aceeaşi instanţă, dispunându-se executarea acesteia încondiţii de penitenciar.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, potrivitreferatului întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă TribunalulArgeş, condamnatul nu a respectat obligaţiile impuse în temeiul art.86/3Cod penal, pe durata termenului de încercare.

Impotriva sentinţei a formulat recurs Parchetul de pe lângăTribunalul Argeş, invocând faptul că speţa a fost soluţionată fără caintimatul-condamnat să fie asistat de apărător din oficiu.

Prin decizia penală nr.717/R din 12 decembrie 2007,pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a admis recursul procurorului, s-acasat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeş.

Pentru a decide astfel, curtea, în mod corect, a apreciat că,chiar dacă dispoziţiile art.171 alin.3 din Codul de procedură penalăvizează asistenţa juridică obligatorie a învinuitului” sau inculpatului”,textul are incidenţă şi în cazurile în care se soluţionează o cerere conexăcelei în care s-a judecat o infracţiune pedepsită cu închisoarea de 5 anisau mai mare.