Asistenţă juridică obligatorie


Prin sentinţa penală nr. 445 dinl4.10.2001, Judecătoria Fălticeni 1-a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 raportat la art. 209 lit. e şi g C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a şi art. 37 lit. b C. pen., la o pedeapsă privativă de libertate.

Prin decizia penală nr. 147 din 18.02.2002, Tribunalul Suceava a respins ca nefondat apelul inculpatului. Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 577 din 4.09.2002, a admis recursul inculpatului, a casat sentinţa şi decizia, în sensul că a făcut o nouă individualizare a pedepsei, respectiv a schimbat modalitatea de a acesteia.

în motivele de apel, inculpatul a invocat nelegalitatea sentinţei, întrucât în cursul urmăririi penale nu i s-a asigurat asistenţa juridică de către un apărător, deşi acest lucru era obligatoriu, conform legii.

S-a reţinut că, potrivit art. 6 alin. 5 teza Il-a C. proc. pen., numai în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare au obligaţia să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice, iar art. 171 C. proc. pen. enumără aceste cazuri.

Potrivit art. 171 alin. 2 C. proc. pen., asistenţa juridică este obligatorie în cursul urmăririi penale numai când învinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, ori când este arestat chiar şi în altă cauză.

Or, raportat la speţa în cauză, inculpatul nu a avut nici una dintre aceste calităţi, chiar dacă a fost reţinut timp de 24 ore.

Printre situaţiile de asistenţă juridică obligatorie este şi cea în care, pentru infracţiunea săvârşită, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar în acest caz, asistenţa juridică este obligatorie numai în cursul judecăţii, nu şi în timpul urmăririi penale.

C.A. Suceava, decizia penală nr. 577 din 4.09.2002