Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni. Condiţii de aplicare a art. 323 C. pen.


Trei inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 C. pen. şi furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. a C. pen.

S-a reţinut că unul din inculpaţi, prieten cu fiul părţii vătămate, i-a sustras acestuia din buzunar cheia de la uşă, a făcut o dublură, iar a doua zi cei trei au pătruns în apartament şi au sustras aparatură electronică.

Prin sentinţa penală nr. 402 din 12.09.2001, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc i-a condamnat pe inculpaţi pentru infracţiunea de furt calificat şi a pronunţat achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. a C. proc. pen.

Sentinţa a rămas definitivă, prin respingerea apelului de către Tribunalul Suceava, prin decizia penală 194 din 3.12.2001 şi prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 247 din 3.04.2002.

Pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen. este necesar ca între făptuitori să existe mai întâi un consens, fără echivoc, privind constituirea şi scopul asocierii, apoi se cere ca întovărăşirea să aibă oarecare durată în timp, când se elaborează un plan, se fac pregătiri materiale (unelte, haine, măşti etc.) şi se stabilesc rolurile fiecărui participant în activitatea infracţională ulterioară.

în speţă, unul din inculpaţi a făcut cunoscut celorlalţi că poate obţine cheia de la apartament, apoi s-a ocupat singur de confecţionarea dublurii, luând legătura cu ceilalţi doi când era momentul propice de a pătrunde în interior. Abia atunci cei trei inculpaţi s-au hotărât, spontan, care să intre în apartament şi care să stea de pază.

Activitatea anterioară furtului nu poate constitui prin ea însăşi infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen., lipsind tocmai cele două cerinţe enumerate mai sus.

C.A. Suceava, decizia penală nr. 247 din 3 aprilie 2002