ASOCIEREA PENTRU SĂVÂRSIREA DE INFRACŢIUNI. FURT CALIFICAT.


Participarea spontană şi fără o înţelegere prealabilă a mai multor persoane la săvârşirea unor fapte penale, nu constituie infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 Cod penal.

Prin sentinţa penală nr. 575/22.04.1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 10.740/1997, s-au dispus următoarele:

în baza art. 334 Cod penal s-a schimbat încadrarea juridică pentru inculpata C.D.G. din art. 208-209 lit. a şi i Cod penal, în art. 210 raportat la art. 209 lit. a şi i Cod penal, şi pentru inculpatul D.F. din art. 208-209 lit. a, e şi g Cod penal în art. 208-209 lit. a Cod penal (fapta din 10.12.1996).

în baza art. 210 raportat la art. 209 lit. a şi i Cod penal, a fost condamnată inculpata C.D.G la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 Cod penal.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 Cod penal.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 Cod penal.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 Cod penal.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 Cod penal.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 Cod penal.

în baza art. 208-209 lit. a, e şi g Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal şi art. 37 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul C.V. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

în baza art. 208-209 lit. a, e şi g Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal şi art. 37 lit. b Cod penal, inculpatul C.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (12/13.10.1996).

în baza art. 208-209 lit. a şi g Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b şi art. 13 Cod penal, a fost condamnat inculpatul C.V. la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

în baza art. 26 raportat la art. 208-209 lit. a şi g Cod penal, cu aplicarea art. 13 Cod penal, a fost condamnat inculpatul P.N. la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea unei complicităţi la infracţiunea de furt calificat.

în baza art. 208-209 lit. a, e şi g Cod penal, cu aplicarea art. 37 şi art. 13 Cod penal, inculpaţii C.V. şi I.D. au fost condamnaţi la câte 3 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (6/7.05.1996), făcându-se aplicarea art. 71-64 Cod penal.

în baza art. 208-209 lit. a, e şi g Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a şi art. 13 Cod penal, inculpatul S.B.D. a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, făcându-se aplicarea art. 71-64 Cod penal.

în baza art. 208-209 lit. a, e şi g Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal şi art. 13 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul C.V. la 4 ani şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (28/29.04.1996), făcându-se aplicarea art. 71-64 Cod penal.
în baza art. 208-209 lit. a, e şi g Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a şi art. 13 Cod penal, inculpatul S.B.D. a fost condamnat la 4 ani şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, cu aplicarea art. 71 -64 Cod penal.

în baza art. 208-209 lit. a, e şi g Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b şi art. 13 Cod penal, inculpaţii C.V. şi I.D. au fost condamnaţi la câte 5 ani închisoare (24/25.04.1996), făcându-se aplicarea art. 71-64 Cod penal.

în baza art. 334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul S.B.D. din art. 208-209 lit. a, e şi g Cod penal în art. 26, raportat la art. 208-209 lit. a, e şi g Cod penal.

în baza art. 26 raportat la art. 208-209 lit. a, e şi g Cod penal, cu aplicarea art. 13 şi art. 37 lit. a Cod penal, inculpatul S.B.D. a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea unei complicităţi la furt calificat, cu aplicarea art. 71-64 Cod penal.

în baza art. 14 alin. 3 lit. a şi art. 346 Cod procedură penală, s-a constatat că prejudiciul cauzat părţii civile R.L.E.O. a fost parţial acoperit, prin restituire, inculpaţii fiind obligaţi în solidar la plata sumei de 30.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri către partea civilă arătată.

în baza art. 208-209 lit. a, e şi g Cod penal, cu aplicarea art. 13 şi art. 37 lit.b Cod penal, inculpaţii C.V. şi D.F. au fost condamnaţi la câte 2 ani închisoare, pentru furt calificat, cu aplicarea art. 71-64 Cod penal.

în baza art. 323 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, aceiaşi inculpaţi au fost condamnaţi la câte 4 ani închisoare pentru asociere la săvârşirea de infracţiuni, cu aplicarea art. 71-64 Cod penal.

în baza art. 323 Cod penal, inculpaţii C.D.G. şi D.F.C. au fost condamnaţi la câte 4 ani închisoare pentru asociere la săvârşirea de infracţiuni, cu aplicarea art. 71-64 Cod penal.

în baza art. 323 Cod penal, cu aplicarea art. 13 şi art. 37 lit. a Cod penal, inculpatul S.B.D. a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cu aplicarea art. 71-64 Cod penal.

în baza art. 323 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal, inculpaţii D.C., S.C. şi P.N. au fost condamnaţi la câte 2 ani închisoare pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cu aplicarea art. 71-64 Cod penal.

în baza art. 33 şi art. 34 Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpaţii să execute pedeapsa cea mai grea, astfel: inculpatul C.V.-4 ani şi 10 luni închisoare; inculpatul C.D.G.-4 ani închisoare; inculpatul P.N. -3 ani închisoare.

în baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive astfel: pentru inculpatul C.V. de la 11,12.19961a zi; pentru inculpata C.D.G. de la 18.12.1996 la zi; pentru inculpatul S.B.D. reţinerea de la 2.03.1997 si de la 3.04.1997 la zi; pentru inculpatul P.N. durata reţinerii (29.12.1996) şi arestării preventive de la 17.01.1997, până la punerea efectivă în libertate în baza încheierii din 25.02.1998.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că inculpaţii au desfăşurat activităţi de constituire a unei asociaţii cu scopul de a săvârşi mai multe fapte penale, după cum urmează:

în ziua de 18.10.1996, inculpaţii C.V., D.F.C., T.N., D.C. şi I.Ş. au sustras de la sediul firmei S.C. „Arial” S.R.L., aparţinând părţii vătămate C.D., o serie de bunuri, pe care le-au împărţit în mod egal între ei. Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, în ziua de 10.12.1996, inculpaţii C.V., D.F.C., D.F., C.D.G. şi F.L.M. au pătruns, prin efracţie, în apartamentul părţii vătămate A.E. – sora inculpatei C.D. – de unde au sustras o serie de bunuri, care, ulterior, au fost descoperite şi restituite părţii vătămate.

în noaptea de 27/28.10.1996, inculpaţii T.N., C.V., D.F.C. şi D.C. au pătruns, prin efracţie, în sediul firmei S.C. „Calmimport Export” S.R.L., de unde au sustras un seif şi o servietă „Diplomat”, conţinând suma de 25.000.000 lei, 8000 DM şi 1600 USD.

în noaptea de 12/13.10.1996, inculpaţii C.V. şi T.N. au pătruns în boxa părţii vătămate B.I., de unde au sustras 2 butelii de aragaz în valoare de 120.000 lei.

Partea vătămată a primit de la cei doi inculpaţi suma de 120.000 lei, astfel că nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

în noaptea de 6/7.05.1996, inculpaţii C.V., I.D., D.F.C., S.B.D. au pătruns, prin efracţie, în S.C. „Tagene” S.R.L., de unde au sustras suma de 1.000.000 lei, 3500 USD şi 200 DM, pe care i-au împărţit în mod egal între ei.

în noaptea de 28/29.04.1996, inculpaţii C.V., D.F.C., I.D. şi S.B.D. au pătruns, prin efracţie, în restaurantul „Golden Falcon”, de unde au sustras 11 tablouri în valoare de 4000 USD. O parte din acestea au fost vândute de inculpatul I.D. unor persoane necunoscute şi restul au fost distruse. Trei tablouri au fost restituite părţii vătămate de la cumpărătorul de bună-credinţă I.Gh.

în noaptea de 24/25.04.1996, inculpaţii C.V., D.F.C., I.D. au pătruns, prin efracţie, în domiciliul părţii vătămate R.L., de unde au sustras bunuri în valoare de 30.000.000 lei.

în noaptea de 23/24.01.1996, inculpaţii C.V., T.N. şi D.F. au pătruns, prin efracţie, în depozitul S.C. „Gipo Pescar” S.R.L., de unde au sustras bunuri în valoare de 10.000.000 lei, constând în pelerine de ploaie, pe care inculpaţii le-au dus la groapa de gunoi Glina, constatând că nu au unde să le valorifice.

în urma administrării probatoriilor, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei de la pct. 2 din rechizitoriu, privind pe inculpata C.G., care, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a pătruns, prin efracţie, şi a sustras mai multe bunuri din apartamentul surorii sale, A.E., din infracţiunea prevăzută de art. 208-209 lit. a, e şi g Cod penal, în infracţiunea prevăzută de art. 210 raportat la art. 209 lit. a Cod penal.

împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii C.D.G., P.N., I.Ş., C.V., S.C., S.B.D., D.C., T.N. şi D.F., însă, la termenul de judecată din 13.08.1998, inculpaţii S.C., D.C. şi D.F. au învederat că îşi retrag calea de atac promovată.

în motivele de apel expuse oral în faţa instanţei, apelanţii critică sentinţa primei instanţe sub aspectul netemeiniciei aplicării unor pedepse prea aspre în raport de faptul că au avut o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând faptele comise, sunt infractori primari (P.N.), au copii minori în întreţinere (C.V., S.B.D., T.N. – bolnav TBC, I.Ş. – care a şi achitat prejudiciul în sumă de 4.500.000 lei, depunând la dosar recipisa CEC nr. 423.001/98/40.6/000107) şi au solicitat redozarea pedepselor spre minimul prevăzut de lege.

Inculpatul C.V. a criticat soluţia primei instanţe şi sub aspectul reţinerii greşite a stării de recidivă postexecutorie, el făcându-se vinovat pentru săvârşirea a 9 infracţiuni de furt calificat, comise pe parcursul a două luni. Mai mult decât atât, prin sentinţa pronunţată a fost condamnat la 6 ani închisoare, deşi maximul pedepsei era de 5 ani.

Prin decizia penală nr. 1.444/A din 5.11.1998, pronunţată în dosarul nr. 1.911/1998, Tribunalul Bucureşti – secţia a ll-a penală a admis apelul declarat de inculpatul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 575/22.04.1998 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, în fond, a înlăturat aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din condamnările inculpatului C.V.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C.D., P.N., şi S.B.D.

S-a dedus prevenţia pentru inculpatul C.V. de la 11.12.1996 la zi, pentru inculpata C.D. de la 18.12.1996 la zi şi pentru inculpatul S.B.D. de la 3.04.1997 la zi.

Inculpaţii C.D., P.N. şi S.B.D. au fost obligaţi la câte 350.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 300.000 lei – onorariu avocat oficiu – urmau să fie avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.

Tribunalul a apreciat că, în mod greşit, s-a reţinut în sarcina inculpatului C.V. starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal, în condiţiile în care pentru condamnarea anterioară a intervenit reabilitarea, situaţie în care a înlăturat dispoziţiile art. 37 lit. b Cod penal pentru toate infracţiunile deduse judecăţii, fără însă a redoza pedepsele aplicate de instanţa de fond.

Apelurile inculpaţilor C.D., P.N. şi S.B.D. au fost respinse, ca nefondate, deoarece s-a apreciat că pedepsele aplicate au fost corect individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal.

împotriva deciziei penale nr. 1.444/A/5.11.1998 a Tribunalului Bucureşti -secţia a ll-a penală au declarat recurs inculpaţii C.V., C.D., S.B.D. şi P.N., care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cod penal, cât şi pentru pedepsele aplicate, în legătură cu care au solicitat redozarea, considerându-le prea aspre în raport de circumstanţele reale ale comiterii faptelor, cât şi faţă de circumstanţele lor personale.

Recursurile declarate de inculpaţi vor fi analizate în cadrul dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 Cod procedură penală referitoare la hotărârile prin care s-a comis o gravă eroare de fapt, şi art. 3859 pct. 14 Cod procedură penală, referitoare la pedepsele greşit individualizate, în raport de prevederile art. 72 Cod penal.

Analizând materialul probator administrat în dosar, Curtea apreciază că recursurile sunt fondate.

Potrivit art. 323 Cod procedură penală, constituie fapta de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni acea faptă de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167 Cod penal ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.

Din materialul probator aflat în dosarul de urmărire penală (pe parcursul cercetării judecătoreşti nu s-a mai administrat nici o probă) nu rezultă sub nici o formă că inculpaţii au premeditat constituirea unei asocieri în vederea comiterii infracţiunilor, participarea lor fiind spontană şi fără o înţelegere prealabilă.

în acest context, reţinându-se în sarcina inculpaţilor agravanta de la art. 209 lit. a Cod penal (fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună) în mod greşit aceştia au fost condamnaţi şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cod penal, ajungându-se la o dublă sancţionare pentru aceeaşi faptă, în condiţiile în care nu există dovezi că inculpaţii s-au asociat anume pentru comiterea furturilor.

Aşa fiind, lipsind’unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 323 Cod penal, şi anume latura subiectivă, Curtea va dispune achitarea inculpaţilor în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală.

Se apreciază că instanţele de fond şi de apel au reţinut o situaţie de fapt contrară probelor administrate în dosar, astfel încât, prin hotărârile pronunţate, s-a comis o gravă eroare de fapt.

în al doilea rând, Curtea apreciază că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt greşit individualizate, în raport de dispoziţiile art. 72 Cod penal, deoarece nu s-a ţinut cont, la stabilirea cuantumului acestora, de împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele, de cuantumul prejudiciilor, care, în cea mai mare parte, au fost recuperate, cât şi de conduita procesuală a inculpaţilor, toţi recunoscând faptele şi ajutând efectiv la aflarea adevărului în cauză.

Nu este lipsit de importanţă nici faptul că infracţiunile au fost săvârşite în cursul anilor 1995-1996, sub imperiul legii penale vechi şi că regimul sancţionator era mult mai blând, după cum, la fel de important este si faptul că inculpaţii sunt arestaţi de peste doi ani, timp în care procesul de reeducare s-a realizat eficient.

în sfârşit, trebuie remarcat şi faptul că, deşi inculpatului C.V. i s-a înlăturat starea de recidivă, totuşi pedepsele nu i-au fost redozate, cu toate că acest lucru se impunea, în condiţiile în care a dispărut o cauză de agravare a acestora.

Aşa fiind, exceptând pe inculpatul S.B.D., care a săvârşit infracţiunile în stare de recidivă post-condamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal, Curtea va admite, ca fondate, recursurile, va casa parţial ambele hotărâri, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, iar, în fond, rejudecând, va redoza pedepsele, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal şi după circumstanţele descrise mai sus.

Recursul inculpatului S.B.D. va fi admis numai sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 Cod penal. (Judecator Antoaneta Nedelcu – sectia I penala CAB)

(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 389/1999)