C. proc. pen., art. 461 C. pen., art. 37
Nu pot fi invocate pe calea contestaţie la aspecte ce ţin de fondul cauzei, greşita încadrare a faptei, neaudierea tuturor părţilor şi a martorilor, greşita individualizare a pedepsei.
în privinţa acestor aspecte, hotărârea definitivă supusă executării are autoritate de lucru judecat.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 5643
din 1 noiembrie 2004
Prin sentinţa penală nr. 891 din 29 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul S.M.I.
A fost obligat condamnatul la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200.000 lei, s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin contestaţia la executare formulată, condamnatul S.M.I. a invocat faptul că pedeapsa ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 1042 din 31 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. c) şi g) C. pen., cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), este prea mare, că fapta reţinută în sarcina să nu a fost corect încadrată din punct de vedere juridic şi că, pe parcursul judecăţii nu au fost audiaţi toţi martorii şi partea vătămată.
Tribunalul a reţinut, că, potrivit art. 461 C. proc. pen., pe calea contestaţiei la executare se pot invoca doar nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, impedimente la executare sau orice alte incidente ivite în cursul executării, prin urmare numai aspecte ce privesc executarea propriu-zisă a dispoziţiilor dintr-o hotărâre penală definitivă. Pe această cale, nu pot fi invocate împrejurări ce ţin de judecarea fondului cauzei, în privinţa cărora hotărârea definitivă supusă executării are autoritate de lucru judecat.
Or, încadrarea juridică a faptei, individualizarea pedepsei şi administrarea probelor pe parcursul procesului penal sunt aspecte ce
vizează judecata, iar nu punerea în executare a hotărârii definitive prin care aceasta s-a finalizat, astfel încât prima instanţă a apreciat că motivele invocate de condamnat în susţinerea cererii sale nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de contestaţie la executare prevăzute de art. 461 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, tribunalul a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul S.M.I.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel condamnatul S.M.I. care a considerat că soluţia instanţei de fond este greşită, cererea formulată îndeplinind cerinţele prevăzute de art. 461 lit. c) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 590 din 11 august 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2653/2004 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul – contestator S.M.I.
A fost obligat apelantul-condamnat la plata sumei de 550.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs con-damnatul-contestator S.M.I. care a reiterat motivele invocate în cercrea iniţială.
înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 385 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Prin contestaţia la executare formulată condamnatul S.M.I. a solicitat diminuarea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, pe care a apreciat-o ca fiind excesiv de mare. Totodată, a considerat că fapta reţinută în sarcina să nu a fost corect încadrată juridic, iar pe parcursul judecăţii nu au fost audiaţi toţi martorii şi partea vătămată.
înalta Curte constată că la dosar au fost depuse copii de pe sentinţa penală nr. 1042 din 31 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi de pe M.E.P.I. nr. 1267 din 6 aprilie 2004 emis în baza acesteia, iar Biroul Executări Penale a întocmit un referat cu privire la situaţia executării pedepsei aplicate condamnatului.
Prin sentinţa penală nr. 1042 din 31 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus, în urma schimbării încadrării juridice a faptei, condamnarea inculpatului S.M.I. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. c) şi g) C. pen., cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: )
Prin decizia penală nr. 1586 din 23 aprilie 2004, pronunţată în
recurs de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost schimbată însă încadrarea juridică a faptei, din infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. c) şi g) C. pen., cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ) şi s-a dispus, în temeiul acestui text de lege, condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
Potrivit art. 415 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile instanţelor penale devin executorii la data când au rămas definitive.
In consecinţă, deşi hotărârea de condamnare a inculpatului, rămasă definitivă la instanţa de recurs, s-a pus în executare de către prima instanţă de judecată, conform art. 418 alin. (1) C. proc. pen., efectele executorii ale acesteia se produc numai cu privire la dispoziţiile din hotărârea definitivă, respectiv din decizia penală nr. 1586/23
aprilie 2004 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Se constată astfel că, M.E.P.I. nr. 1267 din 6 aprilie 2004, în care se menţionează încadrarea juridică dată faptei de către instanţa de recurs şi pedeapsa aplicată inculpatului de instanţa respectivă, a fost în mod corect emis, neexistând nici o eroare sub acest aspect, după cum a susţinut condamnatul.
Contestaţia la executare este un procedeu jurisdicţional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale.
Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, legea a prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestaţia la executare.
Potrivit dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., contestaţia contra executării unei hotărâri penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Intr-adevăr, din examinarea conţinutului cererii, înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., care limitează
cazurile în care o sentinţă penală definitivă poate fi contestată, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.
Nici în apel contestatorul nu a invocat incidenţa vreunuia din cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul mai sus citat, refe-rindu-se doar la aspecte legate de temeinicia şi legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac.
Vinovăţia ori nevinovăţia făptuitorului, încadrarea juridică a faptei, cuantumul sancţiunii aplicate la judecată în fond a unei cauze, înlăturarea unui spor de pedeapsă ori a stării de recidivă nu pot forma obiectul contestaţiei la executare, deoarece nu sunt expres prevăzute în dispoziţiile art. 461 C. proc. pen. şi pentru că s-ar crea astfel un paralelism între căile ordinare de atac şi aspecte vizând executarea hotărârilor penale.
Faţă de cele menţionate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul S.M.I. împotriva deciziei penale nr. 590 din 11 august 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatorul să plătească suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, a reprezentat onorariul pentru apărarea din oficiu, a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
