Braconaj cinegetic – (Legea 407/2006) art.42 alin. 1 lit. a, a ind.1, j, k şi q şi alin. 2 lit. a şi d din Legea 407/2006, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor – art.279 al.1 C.pen şi uz de armă letală fără drept – art.136 din Legea 295/2004, toa


Din declaraţia inculpatului dată conform prevederilor art 3201 alin 3, instanţa a reţinut că în noaptea de X, în jurul orelor X, inculpatul s-a deplasat împreună cu F. A., cu autoturismul acestuia la o intervenţie la reţeaua electrică, luând în autoturism o puşcă cu dispozitiv de ochire pe care cu trei săptămâni înainte a cumpărat-o din U. şi pentru care nu deţinea permis port-armă. În apropierea localităţii I., lângă pădure a văzut câţiva iepuri şi a executat asupra lor mai multe focuri de armă, împuşcând trei dintre aceştia pe care i-a luat în autoturism.

Din declaraţia inculpatului dată în faza de urmărire penală, instanţa a reţinut că arma marca X, seria X, calibru X, este proprietatea sa, că acesta nu deţine permis de port armă, nu este membru al vreunei asociaţii de vânătoare, nu deţine autorizaţie de vânătoare, iar în noaptea de X, aflându-se în autoturismul condus de F.C. A., în zona pădurii „G.”, a văzut iepuri de câmp, iar la lumina farurilor a împuşcat 3 iepuri de câmp cu arma din dotare, pe care i-a pus apoi în autoturism, unde au şi fost găsiţi ulterior de către organele de poliţie.

F. C. A. care a avut calitatea de învinuit în cauză, a declarat în cursul urmăririi penale, că în noaptea de X s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală, împreună cu colegul său, inculpatul B. C., ambii angajaţi ai S.C., pe teren cu scopul de a depista persoane ce sunt branşate ilegal la reţeaua de furnizare a energiei electrice. Inculpatul B. C. avea asupra sa o puşcă cu aer comprimat cu lunetă, iar în timp ce se deplasa spre localitatea I., în pădurea „G.”, colegul său a executat mai multe focuri, împuşcând trei iepuri; pe care i-a pus în autoturismul său.

Martora B. M. F. – soţia inculpatului a declarat la data de X, în jurul orelor X s-a deplasat cu soţul său şi cu numitul F. C. A. până în localitatea I. Soţul său a luat asupra sa arma pe care a achiziţionat-o cu puţin timp înainte şi pentru care nu deţine permis de port-armă precizând că B. C. nu este nici membru al vre-unei asociaţii de vânătoare. Pe drum a executat mai multe focuri de armă asupra unor iepuri pe care i-a văzut pe marginea drumului, împuşcând trei animale, pe care le-a luat în maşină, ulterior aceştia fiind opriţi de un echipaj de poliţie.

Din actul de necropsie emis de Circumscripţia Sanitară din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor, instanţa a reţinut că moartea celor trei iepuri s-a putut produce prin împuşcare, în corpul fiecăruia dintre aceştia fiind găsit orificiu de intrare cu dimensiunea de aproximativ 0,5-0,8 mm, iar într-un cadavru a fost găsită o bucată metal, care a fost ambalată într-un plic de hârtie şi sigilat.

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, întocmit de I.P.J. – Serviciul Criminalistic – Compartimentul Expertize şi C.T.S. Balistică efectuat în cauză, privind arma şi muniţia ridicate, a concluzionat că arma marca X, calibru X, seria X, prezintă modificări la sistemul de dare a focului, unde cilindrul destinat alicelor este înlocuit cu un cilindru care are un orificiu central special confecţionat în scopul de a se folosi alt tip de muniţie decât cel destinat acestui tip de armă, iar ţeava prezintă urme de sudură la conexiunea cu corpul metalic al armei, este în stare de funcţionare, iar tubul cartuş calibru X şi capsa calibru X găsite în autoturism a fost trase cu arma sus menţionată.

De asemenea, s-a concluzionat că bucata de metal găsită într-unul din cele trei cadavre de iepuri este element de muniţie, respectiv fragment dintr-un glonţ calibru X şi a fost tras cu arma marca X, calibru X, cu seria X.

Prin coroborarea declaraţiei inculpatului dată în faţa instanţei cu declaraţiile acestuia din faza de urmărire penală, declaraţia învinuitului F. C. A. şi a martorilor audiaţi în faza de urmărire penală, procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi planşa fotografică întocmită cu această ocazie, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de I.P.J. – Serviciul Criminalistic – Compartimentul Expertize şi C.T.S. Balistică, adresa Ocolului Silvic T., actul de necropsie, adresa IPJ, certificatul sanitar veterinar şi adresa A.J.V.P.S. s-a confirmat starea de fapt reţinută în actul de sesizare al instanţei, respectiv faptul că în noaptea de X în jurul orelor X, inculpatul B. C., fără a deţine permis de vânătoare şi autorizaţie legală de vânătoare, folosind fără drept o armă letală, neomologată şi prevăzută cu dispozitiv ce permite ochirea şi tragerea pe întuneric, în afara perioadei legale de vânătoare la specia iepuri, împreună cu învinuitul F. C. A., la lumina farurilor a împuşcat 3 iepuri de câmp în zona pădurii „G.” din apropierea localităţii I.

În consecinţă, instanţa apreciază că fapta inculpatului B.C. de a executa împreună cu numitul F.C.A. vânătoarea pe fondul de vânătoare gestionat de Ocolul Silvic T, în zona localităţii G., pe timp de noapte, utilizând o armă cu dispozitiv ce permite ochirea şi tragerea pe întuneric, modificată şi neomologată, la lumina farurilor autoturismului, fără a deţine permis de vânătoare şi autorizaţie legală de vânătoare, în afara perioadelor legale la specia iepure, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de braconaj cinegetic, prev. de art. 42, al. 1, lit. a, a1, j, k, q, al. 2, lit. a şi d din Legea nr. 407/2006, republicată şi modificată.

Fapta inculpatului B.C. de a utiliza în noaptea de X, fără drept arma marca X, calibru X, seria X, care face parte din categoria de letale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de armă letală fără drept, prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

Fapta inculpatului B. C. de a deţine, de a purta şi de a transporta, fără drept, arma marca X, calibru X, seria X, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prev. de art. 279, al. 1, C.pen.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.P., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de actele normative sancţionatorii, reduse cu o treime conform art. 3201, gradul de pericol social concret al faptei, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel instanţa va reţine ca circumstanţă atenuantă conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea faptei, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale, fiind căsătorit şi încadrat în muncă.

Faţă de aceste considerente, instanţa va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii orientată spre minimul special şi apreciind că îndreptarea acestuia este posibilă fără executarea pedepsei în regim de detenţie va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei