Judecătoria ARAD Sentinţă penală nr. 2312 din data de 23.09.2013
Titlu Calculul retroactiv al alcoolemiei
Tip speță Sentință penală
Număr speță 2312
Data speță 23.09.2013
Domeniul asociat Infracțiuni
Conținut speță O.U.G. 195/2002 republicată art. 87 alin.1
– calculul retroactiv al alcoolemiei.
Tip. Sentința penala
Nr./Data: 2312 (23.09.2013)
Autor: Judecătoria Arad
Domenii asociate: Infracțiunii
Dosar nr.4652/55/2013, sentința penală nr. 2312, definitivă prin decizia penală nr.1446/R/25.11.2013 a Curții de Apel Timișoara.
Cu ocazia audierii sale în fața instanței inculpatul a declarat că, nu este de acord cu valoarea alcoolemiei stabilită in cursul urmăririi penale prin buletinul de analiza toxicologică de alcoolemie efectuată, motiv pentru care solicită o recalculare a acestei valori.
Cu privire la proba încuviințată, respectiv cea a calculului retroactiv al alcoolemiei, instanța nu a putut reține ca reale rezultatele acesteia, prin concurs cu rezultatele științifice date de analiza probelor de sânge recoltate la momentul descoperirii faptei. Astfel, recalcularea are la bază date furnizate de inculpat și care nu pot fi verificate, relativ la toți parametrii luați în calcul, în primul rând cantitatea, felul alcoolului consumat, intervalul orar, etc., chiar inculpatul declarând în fața instanței și în cursul urmăririi penale că nu poate aprecia în mod concret cantitatea de alcool consumat, testele de sânge fiind însă exacte din acest punct de vedere și necontestate din punct de vedere al procedurii de lucru.
De asemenea prin raportul de expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei nr. 1287/31.05.2013 se menționează faptul că, rezultatele calculului retroactiv au caracter pur teoretic și nu pot fi considerate ca având valoare certă din punct de vedere medico-legal, valoarea indubitabilă de probă științifică obiectivă și care exprimă îmbibația alcoolică reală este numai cea determinată prin analiza sângelui din momentul prelevării, motiv pentru care instanța nu a ținut cont de raportul anterior menționat și a ținut cont de buletinul de analiză toxicoligică-alcoolemie nr. 1472 din data de 28.11.2012 prin care s-a stabilit faptul că inculpatul avea la ora 18.45 o îmbibație alcoolică de 1,30 g/l alcool pur în sânge, iar la ora 19.45 o îmbibație alcoolică de 1,10 g/l alcool pur în sânge.
Împotriva sentinței Judecătoriei Arad a declarat recurs inculpatul L. M. V. criticând-o pentru netemeinicie la Curtea de Apel Timișoara.
În motivare se arată că, s-a dispus în mod greșit condamnarea sa întrucât la recalcularea alcoolemiei îmbibația alcoolică a fost de 0,35 g/l alcool ceea ce constituie contravenție astfel că solicită achitarea și aplicarea unei amenzi administrative și restituirea permisului.
Curtea de Apel Timișoara examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele în conformitate cu prevederile art.3856, al.3 Cpp, a constat că sentința recurată este temeinică și legală și nu există nici un motiv de casare a acesteia.
Analizând actele de la dosar s-a apreciat că, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, în conformitate cu probele administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești.
Inculpatul a recunoscut că a condus un autoturism pe drumurile publice după ce a consumat băuturi alcoolice însă a contestat valoarea alcoolemiei din sânge invocând raportul de expertiză medico legală de interpretare retroactivă a alcoolemiei prin care s-a stabilit că putea să aibă o alcoolemie de 0,35 gr%.
Instanța de fond în mod în mod întemeiat a înlăturat această probă întrucât rezultatele sunt stabilite pe baza datelor, privind consumul de alcool, furnizate de inculpat care nu pot fi verificate.
Datele reale privind valoarea alcoolemiei sunt determinate doar de analiza sângelui din momentul prelevării astfel că un calcul retroactiv al alcoolemiei are caracter teoretic și nu poate avea o valoare certă din punct de vedere medico-legal așa cum se și precizează în raportul medico legal.
Așa cum rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest de organele de poliție în jurul orei 18:10 fiind indicată valoarea de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat iar la spital i s-a recoltat prima probă de sânge la ora 18:45 având o alcoolemie de 1,30 gr% iar la ora 19,45 i s-a recoltat o a doua probă de sânge fiind indicată valoarea de 1,10 gr%.
Având în vedere timpul scurt scurs de la momentul testării cu aparatul alcooltest și momentul prelevării primei probe de sânge Curtea a considerat că nu există nici un dubiu cu privire la valoarea alcoolemiei pe care inculpatul o avea în sânge în timp ce conducea pe drumurile publice un autovehicul și că aceasta la momentul respectiv depășea cu mult valoarea de 0,80 gr% admisă de lege.
Prin urmare recursul inculpatului este nefondat și a fost respins în conformitate cu prevederile art. 38515, pct. 1 lit. b Cpp., de către Curtea de Apel Timișoara.