Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Casare cu trimitere.
Art.385/9 alin.1 pct.3 Cod procedură penală. Incompatibilitate
Judecătorul care, în motivarea încheierii prin care a soluţionat o cerere de autorizare a percheziţiei, devine incompatibil să soluţioneze propunerea de arestare preventivă a inculpatului, dacă în motivarea primei încheieri arată în mod explicit că există probe sau indicii temeinice care duc la formarea unei bănuieli legitime că inculpatul ar fi comis o faptă prevăzută de legea penală, deoarece face aprecieri cu privire la îndeplinirea cerinţelor art.143 Cod procedură penală, fiind incident art. 47 alin. 2 Cod procedură penală.
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.47/I/R/26.07.2012
Dosar nr. 7177/111/2012
Prin Încheierea de arestare preventivă nr.44 din 25 iulie 2012, Tribunalul Bihor în baza art.136 alin.5, art 143, art.149/1 alin.12 Cod procedură penală cu referire la art.146 al.10 Cod procedură penală şi art.148 alin.1 lit. f şi art.151 Cod procedură penală, a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor A.B.F. , F.G.M şi P.I.D. pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de 25.07.2012 până la 22.08.2012 inclusiv.
A constatat că inculpatul A.B.F. a fost reţinut începând cu data de 24.07.2012 ora 13,30.
A constatat că inculpatul A.B.F. a fost reţinut începând cu data de 24.07.2012 ora 13,30.
A constatat că inculpatul F.G.M. a fost reţinut începând cu data de 24.07.2012 ora 14,20.
A constatat că inculpatul F.G.M. a fost reţinut începând cu data de 24.07.2012 ora 14,20.
A constatat că inculpatul P.I.D.a fost reţinut începând cu data de 25.07.2012 ora 01,30.
A constatat că inculpatul P.I.D.a fost reţinut începând cu data de 25.07.2012 ora 01,30.
Împotriva acestora s-au emis mandate de arestare preventiva conform art.146 alin.12, 149/1 alin.12 cu ref.la art.146 alin.10 Cod procedură penală, 151 Cod procedura penală, cu începere de la 25.07.2012 până la 22.08.2012 inclusiv.
Onorariul apărătorului din oficiu M.S. conform împuternicirii avocaţiale din oficiu nr.3803/25.07.2012 în sumă de 100 lei s-a dispus să se vireze din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Bihor.
Conform art.137/1 alin.2 Cod procedura penală despre arestarea inculpaţilor s-a dispus să fie înştiinţaţi aparţinătorii prin intermediul organelor de anchetă.
Pentru a pronunţa această hotărăre, tribunalul a reţinut următoarele :
Prin referatul înregistrat la instanţă la data de 25.07.2012, întocmit în dosarul nr.82/D/P/2012 al D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Oradea, s-a solicitat arestarea preventivă a inculpaţilor :
1. A.B.F. pentru comiterea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc, prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din L.143/2000, constând în aceea că în cursul anului 2012 a procurat şi deţinut mai multe sute de grame de rezină de cannabis – droguri ce face parte din Tabelul III – Anexa la Legea 143/2000, de la inculpatul F.G.M., droguri pe care le-a valorificat cu suma de 50 – 60 lei, către persoane din anturajul său, sau a inc. F.G.M., de pe raza judeţului Bihor, inclusiv colaboratorului şi investigatorului, autorizaţi în cauză, activitate infracţională ce a fost epuizată la data de 24.07.2012, cu ocazia prinderii acestuia în flagrant, imediat după ce a valorificat colaboratorului şi investigatorului, autorizaţi în cauză cantitatea de 257 grame rezină de cannabis, cu suma de 2 800 euro.
2. F.G.M. pentru comiterea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc, prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din L.143/2000, constând în aceea că în cursul anului 2012 a procurat şi deţinut mi multe sute de grame de rezină de cannabis – droguri ce face parte din Tabelul III – Anexa la Legea 143/2000, de la inculpatul P.I.D., droguri pe care le-a comercializat fie direct, fie prin intermediul inculpatului A.B.F., către persoane de încredere din anturajul acestora, de pe raza judeţului Bihor, inclusiv colaboratorului şi a investigatorului, autorizaţi în cauză, activitate infracţională ce a fost epuizată la data de 24.07.2012, cu ocazia prinderii acestuia în flagrant, imediat după ce a intrat în posesia sumei de 800 de euro, de la inc. A.B.F., bani proveniţi din valorificarea drogurilor de către acesta din urmă, investigatorului şi colaboratorului, autorizaţi în cauză.
3. P.I.D. pentru comiterea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de risc, prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din L.143/2000, constând în aceea că, în perioada 2011- 2012 a procurat şi deţinut, fără drept mai multe kg. de rezină de cannabis – droguri ce face parte din Tabelul III – Anexa la Legea 143/2000, de la persoane rămase neidentificate, droguri pe care le-a depozitat în locuinţa folosită de către acesta, situată în O. str. S. nr.13, ap.11, şi pe care ulterior, în mod repetat, o parte le-a predat inculpatului F.G.M., respectiv acesta din urmă a intrat în posesia altei părţi din acele droguri, cu scopul de a le valorifica către diverse persoane din anturajul său, activitate infracţională ce a fost epuizată în seara zilei de 24.07.2012, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată în respectivul imobil, unde au fost descoperite şi ridicată cantitatea de 1582 gram rezină de cannabis.
În drept s-au invocat dispoziţiile art.143, art.146 şi art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală .
Din actele şi lucrările dosarului tribunalul a reţinut următoarele:
Prin ordonanţele din 24 iulie 2012, respectiv 25 iulie 2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile arătate mai sus faţă de inculpaţi, reţinându-se aceeaşi stare de fapt ca şi cea descrisă în referatul cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, iar prin ordonanţele din 24 iulie 2012, respectiv 25 iulie 2012 s-a dispus reţinerea acestora pentru o durată de 24 de ore.
Tribunalul a reţinut că legiuitorul a condiţionat luarea măsurii preventive a inculpatului de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond, respectiv existenţa unor probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală conform art.148 alin.1 rap. la art.143 alin.1 Cod procedură penală, pedeapsa pentru fapta prevăzută de legea penală să fie detenţiunea pe viaţa sau închisoarea, conform art.136 alin.1 şi 6 Cod procedură penală şi să existe vreunul din cazurile enunţate expres şi limitativ de art.148 alin.1 lit.a – f Cod procedură penală. La verificarea existenţei temeiurilor de arestare, dispoziţiile legii interne trebuie analizate şi prin prisma prevederilor art.5 din CEDO, care a statuat că privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă, încât ea nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe, sunt considerate insuficiente, pentru salvgardarea unui interes public sau personal care ar impune detenţia.
Cu privire la condiţia existenţei unor probe sau indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, tribunalul a reţinut că în această fază procesuală nu se examinează amănunţit toate probele administrate în cauză pentru a se convinge de vinovăţia persoanei acuzate, ci se analizează aceste probe pentru a verifica, stabili şi a se convinge că din cuprinsul acestora rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit faptele pentru care este cercetată. Ca atare, din probele administrate până în prezent, respectiv: procesele-verbale întocmite la data de 09.07.2012, 17.07.2012, 20.07.2012, 23.07.2012 şi 24.07.2012 de către investigatorul sub acoperire şi persoana de legătură care conţin împrejurările cumpărării de droguri de la inculpaţii F.G.M. şi A.B.F., respectiv cantităţile de droguri pe care aceştia le mai deţin în vederea valorificării lor; rezoluţiile motivate din 10.07.2012, 18.07.2012 şi 24.07.2012 prin care s-au dispus expertizarea fizico-chimică a cantităţilor de cannabis, predate de colaboratori investigatorului, respectiv persoanei de legătură, droguri cumpărate de la inculpaţii F.G.M., A.B.F. şi P.I.D. şi planşa foto; raportul de expertiză tehnico-ştiinţifică nr. 2345429 din 12.07.2012 întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Cluj-Napoca, din concluziile căruia rezultă că drogurile valorificate de inculpatul F.G.M. şi inculpatul A.B.F. în data de 09.07.2012, colaboratorului autorizat în cauză cu numele de cod „V.G.” cu suma de 250 lei, sunt constituite din cantitatea de 5,3 grame rezină de cannabis, droguri în care s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinolul (THC), substanţă psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis; notele privind convorbirile telefonice, autorizate în cauză, efectuate/primite de inculpaţii F.G.M. şi A.B.F. cu colaboratorul autorizat în cauză precum şi cu alte persoane implicate, privind condiţiile procurării şi valorificării de asemenea droguri; procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare întocmit la data de 24.07.2012; procesele-verbale de constatare a infracţiunii flagrante din data de 24.07.2012 şi planşele foto privind pe inculpaţii F.G.M. şi A.B.F.; proces-verbal din data de 24.07.2012 de consemnare a seriilor bancnotelor folosite la cumpărarea de droguri; declaraţiile martorilor asistenţi: F.A.V., K.A.; declaraţiile înv./inc. F.G.M., A.B.F. de recunoaştere a faptei, declaraţii menţinute şi în faţa judecătorului; procesul-verbal de percheziţie domiciliară efectuată la locuinţa din O. folosită de către inculpatul P.I.D.şi planşa foto; rezultă existenţa unor probe sau indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Inculpaţii A.B.F. şi F.G.M. recunosc constant în toate declaraţiile date inclusiv în faţa judecătorului, învinuirea care li se aduce, poziţia acestora coroborându-se cu probele administrate în cauză până în prezent, mai sus enumerate.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.I.D., acesta susţine că inculpatul F.G.M. este nesincer, conduită determinată de invidia pe care o nutreşte faţă de el deoarece in ultima perioadă de timp a început să se descurce mult mai bine financiar. Arată că nu cunoaşte în ce împrejurări au ajuns să fie depozitate drogurile în imobilul aparţinând fostei sale prietene şi de altfel deţineau cheie de acces la mai multe persoane – inculpatul F.G.M., surorile fostei sale prietene, verişori, prieteni, locaţia respectivă fiind destinată întreţinerii de raporturi sexuale. În privinţa acestui inculpat, presupunerea rezonabilă că a comis fapta de care este învinuit, rezultă din probele administrate în cauză până la acest moment. Inculpatul F.G.M. susţine cu prilejul audierii la procuror (declaraţie menţinută în faţa instanţei) că inculpatul P.I.D. era dator cu 5.000 lei şi cunoscând că acesta din urmă deţine o cantitate apreciabilă de rezină de canabis la locuinţa prietenei sale situată în O. str. S., nr.13, ap.11, i-a propus ca în schimbul respectivei sume de bani să-i dea droguri pentru ca să le valorifice, urmând ca F.G.M. să-şi recupereze în aceasta manieră respectiva sumă de bani. În aceste împrejurări inculpatul F.G.M. susţine că a primit de la P.I.D. două caşete cu rezină de canabis, iar ulterior, cunoscând unde lasă cheia de acces, a pătruns în reşedinţa acestuia din O. de unde a luat prima dată 15 casete, iar a doua oară 13 casete, în total 280 grame. Inculpatul F.G.M. susţine că întrucât l-a vizitat în mai multe rânduri pe P.I.D. la imobilul din O., acesta din urmă i-a arătat cantitatea de droguri, aproximativ 2 kg. rezina de canabis, situată într-o geantă, sub canapeaua din cameră.
Apărarea inculpatului P.I.D. cum că este posibil ca alte persoane să fi plasat drogurile in imobilul respectiv este singulară, nesusţinută de probe şi lipsită de veridicitate in condiţiile în care în declaraţia dată la procuror inculpatul arată că fosta sa prietenă nu a lăsat în folosinţă garsoniera respectivă altor persoane în afara de el, în imobil locuind doar sporadic surorile fostei sale prietene care veneau din Cluj Napoca la Băile Felix. Inculpatul P.I.D. mai susţine că F.G.M. este nesincer, iar relaţia de duşmănie dintre cei doi este determinată de faptul că F.G.M. este invidios pe câştigurile financiare ale lui P.I.D. Totuşi, în ciuda acestei relaţii de duşmănie, inculpatul P.I.D. nu poate oferi o explicaţie plauzibilă a susţinerii sale constante cum că i-a lăsat în permanenţă o cheie inculpatului F.G.M. chiar dacă ce s-a întors definitiv din străinătate. Mai mult în fata instanţei, spre deosebire de cele susţinute la procuror, inculpatul precizează că de fapt la imobilul respectiv aveau acces foarte multe persoane, garsoniera fiind cunoscută ca un spaţiu destinat întreţinerii de relaţii sexuale. Toate aceste afirmaţii nu numai că nu au un raţionament logic, dar nici nu se coroborează în opinia instanţei cu alte mijloace de probă.
Cât priveşte condiţia ca pedeapsa pentru fapta prevăzută de legea penală să fie detenţiunea pe viaţa sau închisoarea, şi aceasta este îndeplinită luând în considerare încadrarea juridică dată de procuror în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.
În ce priveşte temeiul prevăzut de art.148 alin.1 lit.f Cod de procedură penală, tribunalul a constatat că sunt realizate ambele condiţii de admisibilitate a propunerii de arestare preventivă. Astfel, pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea reţinută este închisoarea mai mare de 4 ani. De asemenea, tribunalul a apreciat că este îndeplinită şi condiţia privind existenţa unor probe certe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol social concret pentru ordinea publică ce rezultă din circumstanţele reale ale comiterii faptelor, perioada de timp în care inculpaţii şi-au desfăşurat activitatea, numărul persoanelor implicate, cantitatea şi tipul de drog ce a făcut obiectul traficării, aproximativ 2 kg rezină de cannabis, fiind de notorietate capacitatea acestui drog de a crea în mod gratuit dependenţa consumatorilor, numărul actelor materiale prin care s-au comis faptele (ce reliefează împrejurarea că doar intervenţia organelor judiciare a fost în măsură să sisteze această activitate infracţională), precum şi veniturile extrem de mari obţinute din activitatea infracţională. Totodată, tribunalul a reţinut că rezonanţa socială deosebită a unor asemenea fapte, rezonanţă reflectată zilnic în mass media, este de natură să determine aprecierea că lăsarea în libertate a autorului unor asemenea fapte ar putea naşte un pericol pentru ordinea publică prin afectarea în mod negativ a sentimentului de siguranţă al cetăţenilor în legătură cu eficacitatea măsurilor luate pentru diminuarea acestui fenomen, precum şi în legătură cu aplicarea fermă a legii penale de către organele judiciare.
Toate aceste elemente dovedesc cu prisosinţă pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă inculpaţii dacă ar fi lăsaţi în libertate, fiind incident temeiul prev. de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală.
Aspectul că inculpaţii F.G.M. şi A.B.F. sunt sinceri nu poate fi apreciat de instanţă în sensul de a fi o cauză care înlătură pericolul pentru ordinea publică, ci doar ar putea fi avut în vedere ca o circumstanţă personală atenuantă la soluţionarea pe fond a cauzei, în ipoteza în care, se va dovedi vinovăţia acestora.
Aceste circumstanţe au fost analizate de instanţă prin prisma scopului măsurilor preventive, acela de a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori a se împiedica sustragerea inculpaţilor de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, conform art.136 alin.1 Cod procedură penală şi prin prisma exigenţelor impuse de CEDO când este vorba de detenţia preventivă a unor persoane.
Ca urmare, tribunalul a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpaţi pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 25.07.2012 până la 22.08.2012 inclusiv.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au declarat recurs inculpaţii, fără a-l motiva în scris. Cu ocazia susţinerii orale, pentru inculpaţii F.G.M. şi P.I.D. s-a invocat faptul că judecătorul care a soluţionat propunerea de arestare preventivă îşi exprimase anterior părerea asupra soluţiei ce putea fi dată în cauză prin motivarea pe care a făcut-o în încheierea prin care a soluţionat solicitarea parchetului de încuviinţare a efectuării percheziţiei. În subsidiar, pentru inculpatul P.I.D., s-a invocat neîndeplinirea cerinţelor art. 143 C.pr.pen. Pentru toţi inculpaţii, s-a invocat inaplicabilitatea în cauză a temeiului de arestare prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f C.pr.pen.
Examinând încheierea atacată prin prisma recursurilor declarate în cauză, cât şi din oficiu, curtea reţine următoarele:
Curtea apreciază că primul motiv de recurs ce se impune a fi analizat este cel al incompatibilităţii judecătorului de a soluţiona propunerea de arestare preventivă.
De la început se impune a se observa că, de principiu, judecătorul care soluţionează o cerere de autorizare a percheziţiei nu devine incompatibil să soluţioneze o viitoare propunere de arestare preventivă, un astfel de caz de incompatibilitate nefiind prevăzut de lege. Este şi normal să fie aşa deoarece în cazul soluţionării cererii de autorizare a percheziţiei se analizează, conform art. 100 Cod procedură penală, dacă efectuarea acestui act procesual este necesară cauzei prin prisma posibilităţii (bazată pe indicii temeinice) ca ceva ce poate constitui mijloc de probă să se afle într-un anume loc. Ceea ce interesează este doar ca urmărirea penală să fie începută în cauză, fără a avea vreo importanţă dacă persoana al cărui imobil se percheziţionează se bănuieşte sau nu că ar fi comis vreo faptă penală (poate fi percheziţionată, de exemplu, locuinţa unei persoane care nu are calitatea de învinuit în cauză). În timp ce, în cazul propunerii de arestare preventivă, analiza vizează în primul rând, dacă există probe sau indicii temeinice că învinuitul/inculpatul ar fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, şi abia dacă se reţine existenţa acestora se trece la analiza celorlalte condiţii. Prin urmare, analiza efectuată în cazul primei nu ar trebuie să se suprapună cu cea de-a doua.
Cu toate acestea, judecătorul care soluţionează o cerere de autorizare a percheziţiei poate deveni incompatibil să soluţioneze o viitoare propunere de arestare preventivă dacă în motivarea primei arată în mod explicit că există probe sau indicii temeinice ce duc la formarea unei bănuieli legitime că o anumită persoană ar fi comis o faptă prevăzută de legea penală, ceea ce echivalează cu aprecierea ca fiind îndeplinite cerinţele art. 143 Cod procedură penală. În această situaţie, devine incident în cauză cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. 2 Cod procedură penală. Într-o astfel de situaţie ne aflăm în speţă.
Astfel, judecătorul care a soluţionat propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor, soluţionase anterior şi cererea de autorizare a percheziţiei prin încheierea nr. 26/24.07.2012 a Tribunalului Bihor. În motivarea acesteia, arată că „instanţa reţine că în cauză sunt date şi indicii temeinice (presupuneri rezonabile) din care rezultă că învinuitul F.G.M. ar fi procurat şi ar fi deţinut rezină de canabis, droguri pe care le-ar fi primit de la făptuitorul P.I.D., care ar mai deţine aproximativ 2 kg asemenea droguri…” Formularea folosită de judecătorul fondului nu exprimă, aşa cum s-a susţinut de către apărare, o pronunţare clară asupra vinovăţiei, ci doar o presupunere că cei doi actualmente inculpaţi – F.G.M. şi P.I.D. – ar fi săvârşit fapte de natură penală. Aceasta este însă suficient pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 47 alin. 2 Cod procedură penală deoarece, aşa cum am mai arătat, această presupunere este suficientă pentru a constata îndeplinirea uneia dintre condiţiile cerute pentru a se putea dispune arestarea.
În ceea ce priveşte întinderea acestei incompatibilităţi asupra cauzei, curtea apreciază că produce efecte doar în ceea ce îi priveşte pe cei doi inculpaţi – F.G.M. şi P.I.D. – întrucât fraza respectivă vizează doar presupusa activitate a acestora. Ea nu poate fi extinsă şi cu privire la inculpatul A.B.F. – de altfel pentru acesta nici nu s-a invocat acest aspect – deoarece judecătorul fondului nu a făcut nici o referire cu privire la acesta în motivarea încheierii prin care s-a autorizat percheziţia şi la soluţionarea propunerii de arestare preventivă se analizează distinct, pentru fiecare inculpat în parte dacă există probe şi indicii temeinice că ar fi săvârşit faptă sau fapte prevăzute de legea penală, iar dacă da, se trece la analiza celorlalte condiţii.
În consecinţă, pentru inculpaţii F.G.M. şi P.I.D. este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 3 C.pr.pen., caz ce împiedică instanţa de recurs să treacă la analiza celorlalte motive invocate, iar pentru inculpatul Avram nu.
Cu privire la acest din urmă inculpat, curtea reţine că în mod temeinic, tribunalul a stabilit că în cauză există probe şi indicii temeinice care să facă verosimilă bănuiala că acesta ar fi săvârşit faptele reţinute în sarcina sa şi anume că în cursul anului 2012, inculpatul A.B.F. a deţinut o cantitate destul de mare de rezină de canabis şi a valorificat acest drog persoanelor din anturajul său, cu preţul de 50-60 lei/gram. Declaraţiile sale constante de recunoaştere se coroborează cu celelalte probe administrate până în prezent în cauză, probe a căror analiză a efectuat-o corect judecătorul fondului.
În mod corect, a reţinut că este incident temeiul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală. Astfel, prima cerinţă a acestui text de lege care vizează limitele de pedeapsă nu comportă nici un fel de discuţii. Inculpatul A.B.F. este acuzat că ar fi comis infracţiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, infracţiune pentru care pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani. Cu privire la pericolul pentru ordinea publică, cea de-a doua condiţie prevăzută de textul invocat, apreciem că acesta rezultă din perioada destul de lungă în care se bănuieşte că s-ar fi desfăşurat activitatea presupus infracţională, numărul persoanelor cărora le erau destinate aceste droguri, vârsta acestora (persoane tinere şi astfel uşor influenţabile, uşor de tentat să consume asemenea substanţe), cantitatea relativ mare de droguri vândute, frecvenţa vânzărilor. De asemenea, trebuie avut în vedere că, în timp, cantităţile vândute au fost din ce în ce mai mari. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere şi scopul urmărit, şi anume obţinerea unor avantaje materiale, precum şi faptul că banii obţinuţi din vânzarea de droguri erau reinvestiţi în aceeaşi activitate, ceea ce duce la bănuiala că, fără intervenţia organelor judiciare, activitatea presupus infracţională ar fi continuat chiar cu o mai mare amploare.
Faţă de cele expuse mai sus, curtea apreciază că, în acest moment, măsura arestării preventive se impune, ea fiind necesară pentru buna desfăşurare a urmăririi penale care este în fază incipientă. Luarea unei măsuri alternative arestării, nu este oportună având în vedere stadiul procesului penal.
În consecinţă, curtea în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a respins ca nefondat recursul penal formulat de inculpatul A.B.F. împotriva încheierii penale nr. 44 din 25.07.2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, obligându-l pe inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea statului, în recurs.
În baza art. 38515 pct. 2 lit. c Cod procedură penală a admis recursurile penale declarate de inculpaţii F.G.M. şi P.I.D. împotriva încheierii penale nr. 44 din 25.07.2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a casat-o şi a dispus rejudecarea propunerii de arestare preventivă a celor doi inculpaţi de către Tribunalul Bihor, ţinând seama de considerentele prezentei decizii. În rejudecare, vor fi analizate şi aspectele invocate ca motive subsidiare de recurs de aceşti inculpaţi.
Cheltuielile judiciare avansate vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor F.G.M. şi P.I.D.dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
Solicitarea parchetului de a-i menţine pe aceşti doi inculpaţi în stare de arest este total neîntemeiată. Nu există nici o dispoziţie legală care să permită aceasta, iar încheierea Tribunalului Bihor, casată fiind, nu poate produce nici un fel de efect în acest sens.
