Casare cu trimitere. Art.385/9 pct.10 teza a II-a Cod procedură penală
Decizia penală nr. 331/R/ din 27 martie 2012
Dosar nr. 2055/271/P/2009
Curtea de Apel Oradea
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii de contopire a pedepselor aplicate anterior cu pedepsele ce urmează a fi aplicate în cauză constituie motiv de admitere a recursului conform art.385/9 pct.10 Cod procedură penală, aceasta fiind o cerere esenţială pentru parte de natură să garanteze drepturile sale şi să influenţeze soluţia procesului.
Prin sentinţa penală nr. 1408 din 19 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Oradea, în baza art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului G.A. prin rechizitoriu din infracţiunea de ucidere din culpă, comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal în infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 178 alin. 2 Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatului G.A., la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă a victimei B.L. (faptă din data de 18.05.2007 – pct. I rechizitoriu).
În baza art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare, pentru comiterea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce (faptă din data de 21.07.2007 – pct. II rechizitoriu).
În baza art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare, pentru comiterea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce (faptă din data de 21.07.2007 – pct. II rechizitoriu).
În baza art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie (faptă din data de 21.07.2007 – pct. II rechizitoriu).
În baza art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie (faptă din data de 21.07.2007 – pct. II rechizitoriu).
În baza art. 61 alin. 1 Cod penal, s-a revocat beneficiul liberării condiţionate a restului de 510 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1614/2005 a Tribunalului Bucureşti-secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2467/14.04.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a contopit acest rest cu fiecare pedeapsă aplicată în prezenta cauză, rezultând astfel pedepsele de 2 ani închisoare, 510 zile închisoare şi 2 ani închisoare.
În baza art. 61 alin. 1 Cod penal, s-a revocat beneficiul liberării condiţionate a restului de 510 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1614/2005 a Tribunalului Bucureşti-secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 2467/14.04.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a contopit acest rest cu fiecare pedeapsă aplicată în prezenta cauză, rezultând astfel pedepsele de 2 ani închisoare, 510 zile închisoare şi 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute în regim privativ de libertate pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a şi art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus, urmând ca inculpatul să execute în regim privativ de libertate pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, i s-au interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, i s-au interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 357 alin. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 88 Cod penal, s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 ore din data de 25.07.2007.
În baza art. 357 alin. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 88 Cod penal, s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii de 24 ore din data de 25.07.2007.
S-a constatat că partea civilă B.A. a renunţat la constituirea de parte civilă, prejudiciul infracţional fiind reparat conform tranzacţiei de la filele 12-15 Vol I dosar instanţă de societatea de Zurich Versicherungs AG Austria, prin SC Avus Internaţional Broker de Asigurare SRL Bucureşti.
S-a constatat că societatea de asigurare Zurich Versicherungs AG Austria, prin SC Avus Internaţional Broker de Asigurare SRL Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a constatat că societatea de asigurare Zurich Versicherungs AG Austria, prin SC Avus Internaţional Broker de Asigurare SRL Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 14,15 şi 346 Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 Cod civil, art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificat prin pct. 34 din OUG nr. 72/2006, art. 120 Cod procedură fiscală, s-a admis acţiunea civilă exercită în procesul penal de către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, şi în consecinţă a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 10.602 lei, reprezentând majorări de întârziere pentru plata cu întârziere a creanţei bugetare de 36.308,24 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate victimei B.L. în perioada 18.05.2007-15.08.2007.
În baza art. 14,15 şi 346 Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 Cod civil, art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificat prin pct. 34 din OUG nr. 72/2006, art. 120 Cod procedură fiscală, s-a admis acţiunea civilă exercită în procesul penal de către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, şi în consecinţă a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 10.602 lei, reprezentând majorări de întârziere pentru plata cu întârziere a creanţei bugetare de 36.308,24 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate victimei B.L. în perioada 18.05.2007-15.08.2007.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis la data de 04.02.2009 în dosarul cu nr. 86/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.A. sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce prev. de art. 86 alin. 2 din cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie prev. de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
Dosarul parchetului a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 11.02.2009 sub dosarul cu nr. 2055/271/2009.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţie inculpat (filele 49-51 Vol I dosar instanţă de fond), declaraţie martor R.AD. (filele 69-70 Vol I dosar instanţă de fond), declaraţie martoră T.C. Corina (fila 80 Vol I dosar instanţă de fond), declaraţie martor R.N. (filele 81-82 Vol I dosar instanţă de fond), declaraţie martor B.G. (filele 98-99 Vol I dosar instanţă de fond), declaraţie martoră U.A.M. (filele 110-111 Vol I dosar instanţă de fond), raport de expertiză medico- legală nr. 1416/II/i/42 din 28.04.2010 (filele 6-11 Vol II dosar instanţă de fond), raport de expertiză criminalistică nr. 39 din 04.03.2011 (filele 30-42 Vol III dosar instanţă de fond), adresa nr. 258932 din data de 14.07.2011 emisă de IPJ Bihor – Serviciul Rutier (filele 60-61 Vol III dosar instanţă de fond).
Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor a comunicat un referat de evaluare pentru inculpatul G.A. (filele 55-58 Vol I dosar instanţă de fond).
Analizând probele administrate în faza de urmărire penală şi de cercetare judecătorească, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 18 mai 2007, organele de poliţie au fost sesizate că pe DN 76 a avut loc un accident de circulaţie. Deplasându-se la faţa locului, pe DN 76 la km. 718 + 100 m, în localitatea Sînmartin, a fost găsit oprit autoturismul marca Ford Courier BH 851 CB, cu faţa orientată spre Oradea, având între roţi marcajul discontinuu de separare a celor două benzi de circulaţie pe sensul de deplasare spre Oradea şi la 28,30 metri faţă de marcajul transversal aplicat pe partea carosabilă de trecere de pietoni.
Pe trecerea de pietoni au fost identificaţi şi fixaţi prin fotografiere un pantof de damă şi un adidas de copil, întrucât victimele au fost transportate la spital.
În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că, în data de 18 mai 2007, în jurul orei 11,00, în timp ce numita B.L. s-a angajat în traversarea şoselei pe trecerea de pietoni, în dreptul Şcolii Generale Sînmartin, cu un grup de copii, printre care şi fiul ei, numitul B.I.D., din direcţia Băile Felix înspre Oradea, circula la volanul autoturismului proprietate personală marca Ford Courier BH 851 CB inculpatul G.A., pe banda a doua, întrucât pe banda întâi circula numitul R.A.D., iar apropiindu-se de trecerea de pietoni inculpatul în loc să reducă viteza şi să oprească autoturismul, conform obligaţiilor ce la avea, încercând să evite grupul de copii prin efectuarea unei manevre în partea dreaptă, deci încercând să se înscrise pe banda întâi, i-a acroşat pe numiţii B.L. şi B.I.D., accidentându-i.
În urma accidentului, numita B.L. a suferit leziuni ce a necesitat pentru vindecare un număr de 80 de zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico – legal nr. 1775/IIb/108 din 20.06.2007 (fila 24 dosar urmărire penală).
Victima B.L. în urma leziunilor provenite din accident a fost internată la Spitalul Clinic Judeţean Bihor în data de 18 mai 2007, rămânând internată până în data de 15 august 2007, când a decedat, datorită evoluţiei nefavorabile a vindecărilor leziunilor (fila 25 – 26 dosar urmărire penală), iar conform raportului de constatare medico-legal nr. 2603/III/311 din data de 15 august 2007, aflat la filele 28-29 dosar urmărire penală, a rezultat că între leziunile suferite cu ocazia accidentului rutier şi decesul victimei există legătură de cauzalitate directă.
În urma inspecţiei tehnice efectuată asupra autoturismului Ford Fiesta Courier HB 851 CB la SC Auto Class Sînmartin, rezultă că autoturismul avea defecţiuni la sistemul de frânare (filele 14-16, 47-48, 63-65 dosar urmărire penală).
În vederea stabilirii alcoolemiei inculpatului în momentul producerii accidentului, inculpatul G.A. a fost testat cu aparatul alcooltest la data de 18.05.2007 ora 12.02, rezultând o concentraţie alcoolică de 0,00 mg/l în aerul expirat, iar la ora 13.03 i-au fost recoltate probe de sânge, rezultând o alcoolemie de 0,00 gr./l alcool pur în sânge conform buletinului de analiză toxicologică nr. 816/22.05.2007 (filele 18-22 dosar urmărire penală).
Fiind audiat la data de 18 mai 2007, inculpatul G.A. a arătat că în 18 mai 2007, în timp ce conducea autoturismul marca Ford Fiesta Courier cu nr. de înmatriculare HB 851 CB din direcţia Băile Felix spre Oradea, a văzut un grup de mai multe persoane care erau angajate în traversarea străzii pe trecerea de pietoni din partea s-a dreaptă spre stânga, el rulând pe banda a doua a sensului său de deplasare, iar el a schimbat banda de circulaţie trecând spre banda întâi, timp în care femeia care însoţea copiii a luat de mână un copil în momentul în care el se afla la circa 4 – 5 metri de trecerea de pietoni dorind să treacă pe banda întâi, femeia întorcându-se înapoi pe banda întâi, inculpatul a auzit o bufnitură, moment în care acesta a pus frână, dar fără să se imprime pe şosea urmele, deoarece a susţinut că avea viteză redusă, oprind autoturismul la 28,30 metri de trecerea de pietoni, aşa cum rezultă şi din procesul-verbal aflat la filele 3-4 dosar urmărire penală.
În faţa instanţei de judecată inculpatul a declarat că în timp ce rula pe banda de lângă axul drumului, înainte cu 100-150 m, a observat pe trecerea de pietoni un grup de persoane, care treceau strada, dinspre partea dreaptă, spre stânga a direcţiei sale de mers. Inculpatul a mai declarat că victima s-a întors din drum în momentul în care era între banda 1 şi 2 a sensului de deplasare a autoturismului condus de inculpat deoarece din sens opus rula un tir, susţinere confirmată de declaraţia din instanţă a martorului R.N., pasager în autovehiculul condus de inculpat, pe scaunul din dreapta faţă.
Martorul R.N. a declarat în faza de urmărire penală că în timp ce copiii şi doamna (victima B.L.) erau pe banda noastră de mers, angajaţi în traversare, inculpatul G.A. a intrat pe banda întâi de mers fără a opri la trecerea de pietoni, cu intenţia de a evita pietonii şi de a-şi continua deplasarea. Martorul a mai declarat că în timp ce inculpatul G.A. a intrat pe banda întâi, femeia l-a prins de mână pe unul dintre copii, s-a întors pe banda întâi de circulaţie, fiind lovită cu aripa stânga faţă a autovehiculului condus de inculpat.
Declaraţiile de la instanţa de fond ale inculpatului G.A. şi a martorului R.N. care au declarat că din sensul opus de circulaţie rula un tir, motiv pentru care partea vătămată s-a întors din drum, a fost infirmată de declaraţiile martorilor R.A.D. şi B.G., din care rezultă că din sensul opus de circulaţie nu circula niciun autovehicul, că victima traversa strada normal şi că înainte de impact, în ultimul moment, inculpatul a făcut o manevră de evitare a accidentului. Relevant în aprecierea ca nesincere a depoziţiei de la instanţa de fond a inculpatului G.A. şi a martorului R.N. este faptul că în faza de urmărire penală cei doi nu au declarat niciodată că motivul pentru care victima s-a întors din drum a fost că din sensul opus de circulaţie rula un tir. Mai mult decât atât în faza de urmărire penală chiar martorul R.N. a declarat că inculpatul G.A. a intrat pe banda întâi de mers fără a opri la trecerea de pietoni, cu intenţia de a evita pietonii şi de a-şi continua deplasarea.
La solicitarea inculpatului G.A. instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize medico-legale şi a unei expertize criminalistice.
Din raportul de expertiză medico-legală 1416/II/i/42 din data de 28.04.2010 întocmit de SML Bihor Oradea a rezultat că victima B.L. s-a putut situa cu spatele spre direcţia de mers a autovehiculului uşor rotită spre stânga cu piciorul drept în faţă sau uşor rotită spre dreapta cu piciorul drept în spate (victima aflându-se în mişcare).
Din raportul de expertiză criminalistică nr. 39 din 04.03.2011 întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara, a rezultat că nu se poate stabili nici viteza iniţială de deplasare a autoturismului marca Ford (nu au fost identificate urme imprimate de pneurile autovehiculului) şi nici viteza din momentul impactului se putea stabili dacă impactul era frontal, ceea ce nu este cazul în speţă). Din raport a mai rezultat că dată fiind zona trecerii pentru pietoni în care s-a produs accidentul, inculpatul trebuia să circule cu o viteză care să-i permită să oprească autovehiculul până la marcajul trecerii pentru pietoni, în condiţii de siguranţă, pentru a-i acorda prioritate victimei aflată în traversare. Această obligaţie de a acorda prioritate nu a fost îndeplinită. În situaţia unei întoarceri a victimei în timpul traversării, concluzia potrivit căreia accidentul putea fi evitat prin frânare de către numitul G.A. este cu atât mai evidentă.
Coroborând probele administrate în cauză, instanţa de fond a constatat că starea de pericol a fost creată de inculpat prin neacordarea priorităţii de trecere victimei B.L., acesta nerespectând prevederile art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 rep, potrivit căruia conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător, atunci când acesta se află pe sensul de mers la vehiculului. Accidentul putea fi evitat de către inculpat dacă la apropierea de trecerea pentru pietoni circula cu atenţie, reducând viteza şi oprirea autovehiculul pentru a acorda prioritate de trecere victimei aflate deja în traversare regulamentară a străzii.
Instanţa de fond a apreciat că victima nu putea evita accidentul, deoarece aceasta a început să traverseze strada regulamentar, pe trecerea de pietoni marcată corespunzător, fiind observată potrivit chiar declaraţiei inculpatului din instanţă cu mult timp înainte (100-150 m), deci acesta putea să evite producerea accidentului, prin reducerea vitezei în apropierea trecerii de pietoni şi oprirea autoturismului pentru a-i acorda prioritate de trecere victimei B.L. Pe cale de consecinţa, instanţa de fond nu a reţinut existenţa vreunei culpe a victimei în producerea accidentului.
S-a constatat că în drept, fapta inculpatului G.A. constatând în aceea că la data de 18.05.2007, în jurul orelor 11,00, conducând autoturismul marca Ford Courier cu nr. de înmatriculare HB 851 CB, în localitatea Sînmartin jud. Bihor, din direcţia Băile Felix – Oradea, nerespectând dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile public, respectiv art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, a accidentat-o pe victima B.L., care era angajată în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea de pietoni, semnalizată corespunzător, cauzându-i decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în uciderea victimei de către inculpat, ca urmare a nerespectării de către acesta a dispoziţiilor legale privind activitatea de circulaţie pe drumurile publice. Potrivit dispoziţiile art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului. Conform dispoziţiilor art. 72 alin. 2 din O.U.G nr. 192/2002, pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor, iar potrivit dispoziţiilor art. 48 din acelaşi act normativ, conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.
Urmarea imediată constă în cauzarea decesului victimei B.L.
Între acţiunea comisă şi urmarea produsă există raport de cauzalitate.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit fapta cu forma şi modalitatea de vinovăţie a culpei cu prevedere, prevăzută de art. 19 pct. 2 lit. a Cod penal, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale (aspect ce a rezultat din faptul că inculpatul nu a redus viteza cu toate că a văzut-o din timp pe victimă, care era angajată în traversarea străzii), dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce.
În noaptea de 21 iulie 2007 organele de poliţie au fost anunţate că pe strada B-dul Dacia pe sensul de circulaţie dinspre strada Borşului spre strada B-dul Decebal, un conducător auto a accidentat un bărbat, după care a părăsit locul accidentului.
Deplasându-se la faţa locului, organele de poliţie au identificat pe martorul ocular A.F.O. şi pe martorii V.K. şi T.C., deoarece victima fusese deja luată de salvare.
Fiind audiat, martorul ocular A.F.O. a declarat că în noaptea respectivă, fiind foarte cald, nu a putut dormi, astfel că în jurul orei 0,20 fiind pe balcon, la un moment dat i-a atras atenţia gălăgia unui scârţâit de roţi, provenite de la un autoturism marca Mercedes SLK culoare albastră, care în opinia sa circula cu viteză mare, iar în acelaşi timp un bărbat aflat pe lângă o bicicletă traversa strada dinspre magazinul Mon Jardine spre trotuarul de pe partea opusă a şoselei.
Când trecătorul a ajuns pe banda a treia, martorul a auzit o izbitură puternică, după care autoturismul Mercedes a mai rulat circa 150-200 metri, după care a oprit şi a efectuat manevra de mers înapoi, întrebând biciclistul ce caută pe stradă.
Până ce martorul A.F.O. a coborât jos la victimă, care era pe scuar, între cele două sensuri de circulaţie a găsit lângă victimă pe conducătorul autoturismului marca Mercedes, implicat în accident.
În timp ce martorul şi conducătorul auto erau lângă victimă, din aceeaşi direcţie din care a autoturismul implicat în accident a venit martorul V.K. la volanul autoturismului Audi, cu număr de înmatriculare BH – 02 – JKL, care dându-şi seama că s-a produs un accident rutier a oprit pe banda a doua, cu el fiind şi martora T.C., aceştia au coborât din autoturism şi s-au îndreptat spre locul unde se găsea victima, conducătorul auto implicat în accident şi martorul A.F.O.
Înainte de sosirea salvării şi a organelor de poliţie, conducătorul autoturismului implicat în accident s-a îndreptat spre autoturismul marca Mercedes SLK, înmatriculat în străinătate, care era parcat în staţia de autobuz şi a plecat, fapt confirmat de cei trei martori.
După ce victima a fost condusă la spital, cei trei martori au rămas la faţa locului până au sosit organele de poliţie şi în timp ce aceştia efectuau cercetarea la faţa locului, cei trei martori au recunoscut autoturismul marca Mercedes, care venea dinspre B-dul Decebal spre Şos. Borşului, la volanul căruia se afla acelaşi bărbat, pe care l-au văzut lângă victimă, indicând organelor de poliţie autoturismul implicat în accident.
Fiind identificat conducătorul autoturismului marca Mercedes în persoana inculpatului G.A., acesta a fost condus la locul faptei, unde a fost identificat ca fiind, fără nici un dubiu, persoana care l-a accidentat pe numitul S.L., care în urma accidentului a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 40 de zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico – legală nr. 2328/IIb/145 din 24 iulie 2008 (filele 81-82 dosar urmărire penală).
Partea vătămată S.L., cu ocazia aducerii la cunoştinţă a autorului accidentului, a declarat că se constituie parte civilă în cauză, dat în data de 25 ianuarie 2008 a revenit asupra declaraţiei şi a arătat că, întrucât inculpatul G.A. i-a achitat spitalizarea, nu mai are nici un fel de pretenţie civilă, penală, materială sau morală faţă de acesta (filele 83-84 dosar urmărire penală).
Deoarece partea vătămată S.L. şi-a retras plângerea faţă de inculpatul G.A., în temeiul art. 10 lit. h Cod procedură penală, procurorul a dispus în cauză încetarea urmăririi penale faţă de inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal.
Inculpatul G.A. a fost testat cu aparatul alcootest, după identificare, în data de 21 iulie 2007 ora 1.09, în prezenţa celor 3 martori, rezultând o alcoolemie de 0,60 mg/l în aerul expirat (fila 85 dosar urmărire penală), fapt ce a determinat conducerea sa la Serviciul de Medicină Legală, unde i s-au recoltat două probe de sânge, stabilindu-se că inculpatul avea o alcoolemie de 1,15 gr/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată la ora 1,30, respectiv 1,15 gr/l alcool pur în sânge la a doua probă recoltată la ora 2,30, conform buletinului de analiză toxicologică nr. 1212-1213 din 21 iulie 2007 ( fila 87 dosar urmărire penală).
În urma verificărilor efectuate în baza de date, conform procesului verbal din data de 24 iulie 2007, s-a constatat că inculpatul G.A. i s-a reţinut permisul de conducere, începând cu data de 18 mai 2007, când a fost implicat în accidentul rutier de la Sînmartin, eliberându-i-se dovada de înlocuire seria AU0466099 (fila 65 dosar urmărire penală), fără drept de circulaţie, conform art. 111 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 republicată, deoarece lovise pe trecerea de pietoni pe numiţii B.L. şi B.I.D.
Fiind audiat, inculpatul a declarat că în data de 21 iulie 2007, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes SLK, cu nr. de înmatriculare Z – 3692 BM, dinspre şos. Borşului spre B-dul Decebal, pe B-dul Dacia, în apropierea florăriei Mon Jardin, a observat angajat în traversarea străzii pe lângă bicicletă un bărbat, pe care l-a acroşat, după care s-a oprit şi a mers la bicicletă,dar neavând telefon mobil asupra sa, nu a putut apela postul telefonic de urgenţă 112, motiv pentru care s-a urcat în autoturism, dorind să meargă la urgenţă, pentru a anunţa să vină salvarea, după care s-a întors la locul accidentului. În faţa instanţei de fond inculpatul a declarat că a intenţionat să anunţe telefonic ambulanţa la 112, însă pe telefon apărea eroare de conexiune.
Acest aspect a fost combătut de declaraţiile celor trei martori care, în timpul cercetării la faţa locului şi după ce victima a fost transportată la spital, au identificat în trafic pe celălalt sens de mers autoturismul condus de inculpat.
Inculpatul a solicitat recalcularea retroactivă a alcoolemiei, la Laboratorul Interjudeţean Timişoara, care a întocmit Raportul de expertiză medico – legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei nr. 1227/9 mai 2008 (aflat la filele 115-116 dosar urmărire penală), care a concluzionat că inculpatul avea o alcoolemie de 0,25 – 0,35 gr/l alcool pur în sânge, la data de 20 iulie 207, la ora 23.30, ora producerii accidentului.
Conform calculării retroactive a alcoolemiei procurorul a constatat că infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, reţinută în sarcina inculpatului G.A., nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni, motiv pentru care, în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală, procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului.
De asemenea, inculpatul G.A. nu a recunoscut nici comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce, prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republicată, motivând că nu i s-a adus la cunoştinţă printr-un proces-verbal că i s-a suspendat dreptul de conducere, dar acest aspect rezultă direct din dovada care i-a fost înmânată, precum şi din adresa nr. 49526/13.12.2007 a Serviciului Public Comunitar Regim permise de conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, inculpatul figurează în baza de date cu permisul “Reţinut” de Serviciul Poliţiei Rutiere Bihor, conform comunicării nr. 2926 (aflată la fila 99 dosar urmărire penală).
Faţă de situaţia de fapt descrisă mai sus, instanţa de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului G.A. care la data de 21.07.2007 a condus autoturismul marca Mercedes SLK cu nr. de înmatriculare Z 3692 BM pe B-dul Dacia din Oradea având dreptul de a conduce suspendat din data de 18.05.2007, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce, faptă prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002.
În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului că trebuia să i se aducă la cunoştinţă printr-un proces verbal faptul că are suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este nefondată.
Astfel, interzicerea dreptului de circulaţie este efectul, de drept, al reţinerii permisului de conducere, conform normelor imperative ale art. 97 alin. 3 combinat cu art. 23 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 şi nu necesită un alt act de dispoziţie din partea Serviciului Rutier, actul de dispoziţie fiind dovada înlocuitoare eliberată de poliţistul rutier odată cu constatarea faptei întrucât art. 23 alin. 1 din OUG 195/2002 prevede în mod imperativ că „dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei ori subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulaţie”.
Faţă de cele de mai sus, în speţa de faţă, s-a constatat, contrar susţinerii inculpatului, că, după producerea accidentului din data de 18.05.2007 inculpatului G.A. i s-a reţinut permisul de conducere şi i s-a eliberat la data de 18.05.2007, ora 17,15 dovada înlocuitoare seria AU nr. 0466099, fără valabilitate, aspecte ce a rezultat din conţinutul dovezii de la fila 65 dosar urmărire penală şi procesul verbal din data de 24.07.2007 aflat la fila 92 dosar urmărire penală. Prin urmare, inculpatul nu poate susţine că nu ştia că nu avea dreptul să mai conducă autovehicule pe drumurile publice atâta timp cât acestuia i s-a eliberat o dovadă înlocuitoare, nefiind necesară după cum s-a arătat mai sus îndeplinirea altor formalităţi.
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce îi lipseşte latura obiectivă deoarece aceasta ar fi fost nelegală întrucât defecţiunile constatate la autoturismul condus de inculpat în momentul săvârşirii faptei din 18.05.2007, nu au fost constatate de specialişti RAR împreună cu Serviciul Poliţiei Rutiere, instanţa de fond a constatat că este nefondată.
Astfel, este adevărat că defecţiunile autoturismului condus de către inculpat nu au fost constatate de poliţia rutieră împreună cu specialişti RAR, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 102 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002. Cu toate acestea instanţa de fond a apreciat că atâta timp cât inculpatul G.A. nu a acordat prioritate de trecere victimei B.L. şi numitului B.I.D., angajaţi în traversarea regulamentară a drumului prin loc semnalizat corespunzător, şi ca urmare le-a accidentat, cazându-i unuia decesul iar celeilalte vătămări corporale, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 111 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 raportat la art. 100 alin. 3 lit. b OUG 195/2002. Din conţinutul textelor legale arătate a rezultat că pentru fapta comisă, în mod legal i s-a reţinut inculpatului permisul de conducere, eliberându-i-se o dovadă înlocuitoare. De menţionat că pentru fapta comisă de către inculpat (neputându-se reţine defecţiuni grave la autovehicul deoarece nu au fost constatate potrivit legii) s-a impus eliberarea unei dovezi cu drept de circulaţie pentru 15 zile.
În ceea ce priveşte emiterea dovezii de circulaţie înlocuitoare cu drept de circulaţie sau fără drept de circulaţie, instanţa de fond a apreciat că acest aspect nu are nicio relevanţă în cauză. Se putea pune această problemă în situaţia în care inculpatul săvârşea fapta în decurs de 15 zile de la emiterea dovezii înlocuitoare, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, inculpatul conducând autovehiculul după 15 zile de la emiterea dovezii înlocuitoare. După expirarea celor 15 zile, inculpatul avea dreptul să solicite prelungirea dreptului de circulaţie din 30 în 30 zile, pe toată perioada urmăririi penale ori până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti. Ori, din actele de la dosar nu rezultă ca inculpatul la data 21 iulie 2007 avea prelungit dreptul de a conduce.
S-a constatat că fapta inculpatului G.A. care la data de 21.07.2007, având dreptul de a conduce suspendat, şi după ce l-a accidentat pe numitul S.L. cu autoturismul marca Mercedes SLK cu nr. de înmatriculare Z 3692 BM pe B-dul Dacia din Oradea, persoană căreia i s-a cauzat o vătămare corporală, pentru vindecarea căreia a necesitat 40 zile de îngrijiri medicale, a părăsit locul accidentului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, faptă prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002.
Ţinând cont de Decizia nr. 66 din data de 1.10.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, pronunţată într-un recurs în interesul legii, din conţinutul căreia rezultă că sintagma „vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane” conţinută în dispoziţiile art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. se referă doar la vătămarea corporală ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, instanţa de fond a arătat că deşi inculpatul s-a împăcat cu numitul S.L. la data de 25.01.2008, aşa cum a rezultat din materialul probator, întruneşte condiţiile deciziei, în sensul că victimei i s-a produs leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un nr. de 40 zile de îngrijiri medicale.
Potrivit art. 89 OUG 195/2002 alin. 3 „Nu constituie infracţiune fapta conducătorului de vehicul care, in lipsa altor mijloace de transport, el însuşi transporta persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţa medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului”, alin. 4 „Nu constituie infracţiunea de părăsire a locului accidentului fapta conducătorului autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară, dacă acesta anunţă de îndată poliţia şi după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare”, iar potrivit alin. 5 „Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului, dacă victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie”.
Cu toate că inculpatul a revenit de bună voie la locul accidentului după cca. 20-30 minute de la părăsirea acestuia (aspect confirmat de martorii oculari, care au declarat că au indicat autoturismul condus de inculpat pe celălalt sens de mers spre ieşirea din oraş la cca. 20-30 minute de la momentul producerii accidentului, precum şi de martora propusă de inculpat, numita U.A.M., care a declarat că inculpatul nu a ajuns la o unitate medicală în acest interval de timp, ci s-a întors din drum) instanţa de fond a constatat că această acţiune a inculpatului de a pleca de la locul faptei pentru cca. 20-30 minute reprezintă elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 89 alin. 1 OUG 195/2002, inculpatul negăsindu-se în niciuna din situaţiile prevăzute de dispoziţiile legale arătate mai sus pentru a justifica părăsirea locului accidentului.
Sub aspect subiectiv s-a reţinut că inculpatul G.A. a comis infracţiunea de părăsire a locului accidentului cu forma de vinovăţie a intenţiei directe. Inculpatul prin părăsirea locului accidentului a urmărit sustragerea sa de la răspundere penală, fiind conştient de consecinţele faptelor comise în cazul în care va fi identificat de organele de poliţie (a condus autoturismul după ce a consumat alcool, a accidentat o persoană şi avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce).
Din fişa de judiciar a rezultat că inculpatul anterior comiterii faptelor din prezenta cauză a fost condamnat definitiv pentru comiterea unei infracţiuni cu intenţie la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 1614/2005 a Tribunalului Bucureşti definitivă prin decizia penală nr. 2467/14.04.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 12.07.2006, cu un rest neexecutat de 510 zile. Prin urmare s-a constatat că inculpatul a comis infracţiunile din prezenta cauză în termenul de liberare condiţionată, respectiv înainte ca pedeapsa să fie considerată executată, conform art. 61 Cod penal.
Faţă de condamnarea anterioară, instanţa de fond a constatat că inculpatul a comis infracţiunile prevăzute de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 şi de art. 89 alin. 1 din OUG/2002 în stare de recidivă mare postcondamnatorie. Ca atare, instanţa de fond a reţinut pe lângă fiecare dintre aceste infracţiuni dispoziţiile prevăzute de art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal, urmând ca regimul sancţionator să fie stabilit conform dispoziţiilor art. 61 Cod penal.
Infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal fiind comisă din culpă, nu poate reprezenta al doilea termen al recidivei conform art. 37 Cod penal.
Având în vedere că prin actul de sesizare a instanţei s-a dat o încadrare juridică greşită faptei inculpatului, respectiv s-a reţinut pe lângă infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal şi dispoziţiile privitoare la recidiva mare postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal, instanţa de fond, în baza art. 334 Cod procedură penală a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei inculpatului G.A. prin rechizitoriu din infracţiunea de ucidere din culpă, comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal în infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. 2 Cod penal.
Având în vedere cele expuse, la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului s-a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 şi de art. 52 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârşite, împrejurările concrete în care au fost comise infracţiunile, dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a acestuia şi în legea specială, precum şi de atitudinea procesuală a inculpatului care nu a recunoscut comiterea faptelor.
Totodată s-a avut în vedere că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, care atrag în prezent starea de recidivă şi denotă o periculozitate socială sporită şi un grad înalt de potenţial criminogen, coroborat cu eşecul educativ al pedepselor aplicate anterior.
În egală măsură în procesul de individualizare a cuantumului pedepselor instanţa a reţinut că faptele deduse judecăţii sunt comise în termenul de liberare condiţionată din executarea unei pedepse 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie.
Din analiza materialului probator existent la dosar a rezultat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se aplica inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea, cu în regim de detenţie. Faţă de conţinutul şi concluziile referatului de evaluare a inculpatului întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor instanţa de fond a aplicat acestuia pentru fiecare infracţiune săvârşită câte o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege.
Faţă de considerentele expuse mai sus, în baza art. 178 alin. 2 Cod penal s-a dispus condamnarea inculpatul G.A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă a victimei B.L. (faptă din data de 18.05.2007 – pct. I rechizitoriu).
S-a constatat că partea civilă B.A. a renunţat la constituirea de parte civilă, prejudiciul infracţional fiind reparat conform tranzacţiei de la filele 12-15 Vol I dosar instanţă de societatea de asigurare Zurich Versicherungs AG Austria, prin SC Avus Internaţional Broker de Asigurare SRL Bucureşti.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.A. solicitând admiterea, casarea hotărârii recurate şi în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond. Motivul de casare invocat este cel prevăzut de articolului 385/9 punctul 10 din Codul de procedură penală. În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul, prin apărătorul său ales, a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale pentru părţi de natură a garanta drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, respectiv nu s-a pronunţat asupra solicitării inculpatului de contopire a pedepselor aplicate în cauză cu pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente, cerere consemnată în încheierea de şedinţă aflată la fila 45 din dosarul instanţei de fond.
În subsidiar, s-a solicitat reţinerea prevederilor articolului 320/1 din Codul de procedură penală, precum şi a circumstanţelor atenuante prevăzute de articolul 74 alineat 1 litera b şi c din Codul penal cu consecinţa reducerii pedepsei.
Curtea, verificând hotărârea atacată, conform articolului 385/14 din Codul de procedură penală pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, în raport de criticile invocate, în limita cazurilor de casare prevăzute de articolul 385/9 din Codul de procedură penală a constatat următoarele :
Cu privire la cazul de casare prevăzut de articolul 389/9 punctul 10 teza a II-a din Codul de procedură penală, curtea a constatat că este aplicabil în cauză.
Într-adevăr, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei cereri de contopire a pedepselor aplicate pentru infracţiuni deduse judecăţii cu pedepse aplicate pentru infracţiuni concurente formulată de inculpat prin apărătorul ales la termenul de judecată din 20.04.2011 conform încheierii de şedinţă aflată la fila 45 din dosarul instanţei de fond. La acest termen, apărătorul ales al inculpatului, a învederat instanţei că inculpatul a mai fost condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 1448/2007 a Judecătoriei Oradea pentru fapte concurente cu cele ce fac obiectul prezentului dosar, motiv pentru care solicită contopirea.
Instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei cereri esenţiale de natură să garanteze drepturile inculpatului şi să influenţeze soluţia procesului ceea ce face să fie incident cazul de casare invocat de către recurent, situaţie în care se impune casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă spre rejudecare.
Curtea a avut în vedere şi decizia nr. 70 din 15.10.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite prin care a fost admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în calea de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepsele aplicate infracţiunilor concurente pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă.
A considera altfel, ar însemna să nu se respecte o dispoziţie procedurală expresă, referitoare la competenţă şi să fie înlăturată nejustificat posibilitatea de a se verifica, pe calea controlului judiciar, individualizarea pedepselor în cadrul operaţiunii de contopire a acestora.
Instanţa de control este abilitată să analizeze şi să dea o nouă apreciere asupra chestiunilor de fapt şi de drept numai în măsura în care ele au format obiectul unei judecăţi anterioare.
Prin urmare, întrucât prima instanţă a omis să se pronunţe în legătură cu cererea de contopire formulată de inculpat, curtea, în baza articolului 385/15 punctul 2 litera c din Codul de procedură penală a admis recursul declarat de acesta, a casat sentinţa instanţei de fond şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Judecătoria Oradea, ţinând seama de considerentele prezentei decizii.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de fond va avea în vedere şi celelalte motive de recurs invocate.
Cheltuielile judiciare avansate vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei.
