Din probele administrate rezultă că inculpatul a accidentat mortal un pieton care a traversat strada printr-un loc nemarcat.
Acesta trebuie achitat pe temeiul cazului fortuit pentru că apariţia victimei a fost imprevizibilă chiar dacă inculpatul circula cu 55 km/h, aproape de limita maximă admisă (60 km/h). Faptul că nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de
autoturismul din faţă nu e în legătură cauzală cu accidentarea victimei, care a apărut după autoturismul din faţă.
(Curtea de Apel Braşov, secţia penală, decizia nr. 161 /R din 11 aprilie 2001)
CURTEA,
Asupra recursului penal de faţă;
Văzând actele şi lucrările de la dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 718/A din 11 decembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal menţionat, s-a respins apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr. 262 din 28 ianuarie 2000 a Judecătoriei Braşov, pe care a menţinut-o, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, s-au reţinut – în esenţă – următoarele:
Din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă cu claritate că partea vătămată s-a angajat în traversarea drumului naţional în mod imprudent, în afara spaţiului destinat traversării, apărând în mod surprinzător şi imprevizibil în plin trafic, ceea ce l-a determinat pe inculpat să încerce o manevră de evitare a impactului, dar aceasta n-a izbutit şi astfel victima a fost lovită. Atitudinea imprudentă a victimei şi apariţia acesteia în mod cu totul surprinzător şi imprevizbil în plin trafic, a constituit cauza unică a producerii accidentului, cum corect au decis toate instanţele care succesiv s-au pronunţat în speţa de faţă.
în raport cu toate acestea, în mod convingător s-a reţinut cauza care înlătură caracterul penal al faptei, denumită caz fortuit şi reglementată în art. 47 C. pen.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, reiterând toată argumentaţia şi toate argumentele susţinute şi în faţa instanţelor anterioare, susţinând că în cauzalitatea accidentului sunt prezente deopotrivă atât culpa victimei cât şi cea a inculpatului, acesta din urmă neadaptând viteza de circulaţie la condiţiile de trafic şi nepăstrând o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă, ceea ce a contribuit în mod direct la crearea unei situaţii complexe (la apariţia victimei), căreia nu i-a putut face faţă. în asemenea condiţii, fiind vorba de o culpă comună, nu poate fi acceptată existenţa cauzelor şi condiţiilor cazului fortuit.
Recursul parchetului este nefondat, urmând a fi respins în condiţiile art. 385/15 pct. 1 lit. b C. pr. pen.
Se cuvine precizat de la bun început că accidentul s-a petrecut în 9 iunie 1996, deci cu 5 ani în urmă, pe parcursul acestui interval de timp parcurgându-se şi reluându-se ciclurile de judecată, de la bun început însă pronunţându-se achitarea inculpatului pe caz fortuit (sentinţa penală nr. 319 din 28 ianuarie 1998 a Judecătoriei Braşov), concluzie care s-a menţinut în plan penal la toate nivelurile.
Analiza materialului probator administrat în cauză susţine această concluzie de nevinovăţie pe cauza de înlăturare a caracterului penal al faptei care este cazul fortuit şi justifică soluţia de achitare pronunţată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C. pr. pen. raportat la art. 10 lit. a din acelaşi cod.
Corect s-a reţinut că în condiţiile în care în zonă nu existau indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor, partea vătămată – în calitate de pieton -era obligată să se angajeze în traversare numai după ce se asigura că nu există nici un pericol.
Fără a-şi îndeplini această obligaţie, partea vătămată s-a angajat cu totul imprudent în traversarea drumului naţional, apariţia victimei în plin trafic constituind, într-adevăr, un element de imprevizibilitate specific instituţiei prevăzute de art. 47 C. pen.
Rezultă din probele administrate în cauză că inculpatul circula în mod corespunzător, având o viteză potrivită pentru condiţiile de trafic, astfel că accidentul nu s-ar fi produs dacă victima nu ar fi apărut cu totul în mod surprinzător în plin trafic, creând o situaţie limită, imprevizibilă, căreia inculpatul a încercat prin manevra de ocolire să-i facă faţă in extremis, dar nu a reuşit.
Susţinerea din recursul parchetului că totuşi viteza de 55 km/h, stabilită prin expertiză, nu era potrivită pentru condiţiile complexe de trafic în care circula inculpatul, nu este fondată, nefiind demonstrată prin elementele concrete ale cazului, astfel cum acestea s-au demonstrat prin probe, inclusiv expertiza tehnică.
De asemenea, susţinerea că inculpatul nu ar fi păstrat o distanţă suficientă faţă de vehiculul ce circula în faţa sa, nu este convingătoare, pentru că accidentul nu s-a produs prin coliziune cu acest vehicul ci datorită apariţiei imprevizibile a victimei, în plin trafic, atunci când autovehiculul din faţă a făcut o manevră regulamentară.
Apariţia surprinzătoare şi imprevizibilă a victimei în plin trafic este deplin demonstrată în cauză, aceasta apărând în faţa maşinii conduse de inculpat şi în preajma parapetului ce mărginea şoseaua, în mod cu totul inexplicabil.
Condiţia esenţială a cazului fortuit reglementat în art. 47 C. pen. ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, se referă la caracterul cu totul imprevizibil al împrejurării care a intervenit în cursul normal al acţiunilor umane. Această condiţie esenţială este demonstrată în cauză, cum corect au reţinut instanţele anterioare
într-adevăr, în condiţiile în care traficul rutier din ţara noastră cunoaşte presiuni şi accente deosebite rezultate din multitudinea vehiculelor aflate în trafic şi a aglomeraţiilor care au devenit aproape un fapt obişnuit, atenţia şi concentrarea conducătorilor auto trebuie să fie cu atât mai mari, dar aceasta nu înseamnă scăparea pietonilor din sfera atenţiei şi concentrării necesare. Nu se poate manifesta un exces în aprecierea răspunderii calificate a conducătorului auto, mergându-se până la acceptarea unei răspunderi aproape obiective, ignorându-se factorii cauzali care vin, ca în speţă, din atitudinea cu totul imprudentă, absolut imprevizibilă a unor pietoni. A interpreta altfel înseamnă a ajunge la concluzii inacceptabile, care depăşesc sfera cauzelor şi condiţiilor care pot fundamenta o răspundere penală.
Aşa fiind, recursul parchetului urmează a se respinge.
