– Cod procedură penală: art. 3859 alin. 1 pct. 171.
Cazul de casare prevăzut de pct. 171 al art. 3859 alin. 1 C. pr. pen. nu poate fi luat în considerare din oficiu, ci trebuie invocat, aspect ce rezultă din interpretarea art. 3859 alin. 3 C. pr. pen.
(Curtea de Apel Suceava – Secţia penală, decizia nr. 247 din 17 iunie 2009)
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi din data de 6 octombrie 2008, inculpaţii S.Z. şi S.S. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a) şi d) C. pen., comisă prin aceea că, în data de 14 februarie 2008, au pătruns în locuinţa părţii vătămate I.I., sub pretextul de a-i vinde acestuia diverse bunuri şi i-au sustras suma de 8.400 lei dintr-un chimir, punând în loc mai multe bilete de transport gratuit.
învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Dorohoi, prin sentinţa penală nr. 1062 din 18 decembrie 2008, a achitat pe inculpatul S.Z. pentru infracţiunea prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a) şi d) C. pen., cu C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: ), în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. pr. pen.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat inculpatul S.S. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a) şi d) C. pen., la pedeaDsa de 3 ani închisoare, cu în regim de penitenciar, făcând aplic. art. 71 alin. 2 rap. la art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
A fost obligat inculpatul S.S. să plătească părţilor civile suma de 8.400 lei cu titlul de daune.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că în data de 14 februarie 2009 inculpaţii s-au deplasat în mai multe sate din comuna Corlăţeni, respectiv Vlădeni, Mateeni, Podeni, oferind bunuri spre vânzare, intrând astfel în locuinţele mai multor locuitori din satele menţionate.
în acest fel, inculpatul S.S. a ajuns la locuinţa părţii vătămate l.l. şi, după ce a fost primit în casă, i-a oferit spre vânzare diverse bunuri, lenjerii, şosete etc. Bătrânul i-a spus că ar dori să cumpere cămăşi de corp şi indispensabili şi inculpatul s-a dus la maşină să le aducă, întorcându-se cu bunurile după câteva minute, Partea vătămată a cumpărat 5 perechi de ciorapi bărbăteşti şi o pereche de indispensabili, plătind suma de 13 lei, pe care a scos-o dintr-un chimir în care avea mai mulţi bani în bancnote de 500 lei, 200 lei, 50 lei şi 10 lei, pe care inculpatul i-a observat.
în timp ce partea vătămată plătea bunurile cumpărate, în locuinţa sa a mai intrat un tânăr, inculpatul S.Z., care i-a spus celuilalt să se grăbească pentru a pleca şi, în momentul când cei doi au început să strângă marfa de pe un pat unde era întinsă, au observat pe pat chimirul părţii vătămate din care aceasta a scos banii cu care a plătit marfa şi, profitând de neatenţia bătrânului, au scos din chimir toţi banii pe care i-au găsit, strecurând în locul lor mai multe cupoane transport gratuit CFR acordate veteranilor, după care inculpaţii au părăsit locuinţa părţii vătămate. După plecarea incul
paţilor, partea vătămată a sesizat că-i lipsesc banii, respectiv suma de 8.400 lei, găsind în locul lor cupoane de transport, iar a doua zi a adus acest fapt la cunoştinţa fiului şi nurorii sale care iar aceştia au sesizat organele de poliţie. Din declaraţiile părţii vătămate nu reies elemente de identificare a făptuitorilor.
Inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptelor, invocând că la acea dată se aflau în localităţi diferite, inculpatul S.S. în comuna VS, jud. laşi, iar inculpatul S.Z. în loc. F., jud. Bacău, martorii propuşi de aceştia confirmând susţinerile lor.
A mai reţinut prima instanţă că faptul principal se poate reţine doar în sarcina inculpatului S.S., care a fost recunoscut de mai multe persoane şi în special de martorii D.V. şi D.V., de la care inculpatul a luat acele cupoane gratuite de transport CFR lăsate în chimir în locul bancnotelor.
La individualizarea pedepsei aplicate acestui inculpat, prima instanţă a avut în vedere persoana sa – are antecedente penale, faptul că îşi câştigă existenţa din activităţi comerciale neautorizate şi a avut o poziţie procesuală nesinceră, determinând martorii să declare mincinos -, apreciind că scopul legii penale poate fi atins doar prin aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie.
în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.Z., prima instanţă l-a achitat potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. pr. pen., întrucât nu s-a făcut dovada nici a faptului principal şi nici a unor fapte probatorii.
Referitor la latura civilă a cauzei, partea vătămată l.l. a decedat după sesizarea instanţei, astfel că s-a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor săi.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi şi inculpatul S.S.
Parchetul a invocat nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.Z., deoarece în mod greşit prima instanţă l-a achitat pe acesta, cu toate că din probatoriul administrat în cauză rezultă fără dubiu vinovăţia sa în ceea ce priveşte furtul sumei de 8.400 lei din locuinţa lui l.l. A solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pronunţarea unei hotărâri prin care şi inculpatul S.Z. să fie condamnat pentru fapta reţinută în sarcina sa.
Astfel, în ziua de 14 februarie 2008, inculpaţii s-au deplasat cu maşina condusă de R.P., cu nr. SV-07-NNP, în comuna Corlăţeni, oferind bunuri spre vânzare unor persoane din satele Mateeni, Vlădeni şi Podeni, împrejurări în care au fost văzuţi de mai multe persoane care i-au recunoscut ulterior. Din declaraţia părţii vătămate a rezultat că în locuinţa sa au intrat doi tineri care i-au oferit mărfuri de vânzare şi care, profitând de neatenţia sa, i-au sustras din chimir suma de 8.400 lei, punând în loc nişte cupoane pentru transport gratuit CFR. Descrierea făcută de partea vătămată celor doi autori ai furtului corespunde cu semnalmentele inculpaţilor, recunoscuţi de altfel de toţi martorii audiaţi în cauză.
Un alt aspect menţionat în motivare este acela că, în urma solicitării inculpaţilor, s-a dispus testarea acestora cu aparatul poligraf. Ulterior, inculpatul S.S. a refuzat testarea, iar în cazul inculpatului S.Z. au fost evidenţiate reacţii specifice comportamentului simulat.
Inculpatul S.Z. a invocat nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei în ce priveşte încadrarea juridică dată faptei şi individualizarea pedepsei aplicate, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, solicitând înlăturarea dispoziţiilor art. 209 lit. a) C. pen. şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
A arătat că, din moment ce nu s-a făcut dovada că inculpatul S.Z. a participat la comiterea faptei, motiv pentru care s-a dispus achitarea sa în temeiul 10 lit. c) C. pr. pen., în mod greşit s-a reţinut în sarcina sa agravanta prev. de art. 209 lit. a) C. pen.
Referitor la individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare, a arătat că într-adevăr prezintă antecedente penale, dar condamnarea anterioară a fost aplicată pentru o faptă concurentă. Este cunoscut în comunitate cu o comportare bună, provine dintr-o familie organizată, părinţii săi fiind cunoscuţi de asemenea cu o bună conduită, şi, totodată, a recuperat prejudiciul cauzat.
în faţa tribunalului, inculpatul, prin apărător, a solicitat şi contopirea pedepsei cu cea aplicată anterior de Judecătoria Fălticeni, fiind vorba despre infracţiuni concurente.
Prin decizia penală nr. 78 A din data de 7 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Botoşani, a fost admis apelul declarat de inculpatul S.S. împotriva sentinţei penale nr. 1062 din 18 decembrie 2008 a Judecătoriei Dorohoi.
S-a desfiinţat în parte sentinţa apelată, în sensul că au fost înlăturate din încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, dispoziţiile art. 209 lit. a) C. pen.
în temeiul art. 85 C. pen. s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 190 din 17 iunie 2008 a Judecătoriei Fălticeni.
în temeiul art. 33 lit. a), art. 36 C. pen., a fost contopită această pedeapsă cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa apelată, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
în temeiul art. 861, 862 C. pen. şi art. 71 alin. 5 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare şi a pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 6 ani.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi.
Pentru a decide astfel, a reţinut instanţa de apel că deşi mai mulţi martori şi partea vătămată au confirmat prezenţa inculpatului S.Z. în comuna Corlăţeni, această constatare nu este suficientă pentru stabilirea certă a săvârşirii faptei descrise în rechizitoriu şi de către acest inculpat. Astfel, primul care a intrat în locuinţa părţii vătămate, având astfel posibilitatea şi timpul necesar pentru a observa acea sumă de bani şi locul unde este ţinută, a fost inculpatul S.S. Inculpatul S.Z. a intrat ulterior în locuinţă, iar din declaraţia părţii vătămate nu reiese ca între cei doi inculpaţi să fi avut loc vreo discuţie în acele momente sau ca vreunul dintre ei să fi încercat să-i distragă atenţia. De altfel, partea vătămată nici nu a observat actul sustragerii. Cupoanele de călătorie găsite în chimirul părţii vătămate în locul banilor sustraşi confirmă doar implicarea inculpatului S.S. (care primise anterior aceste cupoane de la numita D.V.), neexistând vreun indiciu că inculpatul S.Z. le-ar fi avut asupra sa.
Faţă de aceste împrejurări, în mod corect prima instanţă a făcut aplicarea principiului potrivit căruia îndoiala va profita întotdeauna făptuitorului şi a dispus achitarea inculpatului S.Z. în temeiul art. 10 lit. c) C. pr. pen.
Subsecvent acestei soluţii de achitare, prima instanţă ar fi trebuit însă să constate inaplicabilitatea în cazul inculpatului S.S. a circumstanţei prev. de art. 209 lit. a) C. pen. privind săvârşirea faptei de către două sau mai multe persoane împreună.
Verificând antecedentele penale ale inculpatului S.S., s-a constatat că acesta a fost anterior condamnat prin sentinţa penală nr. 190 din 17 iunie 2008 a Judecătoriei Fălticeni (definitivă la 30 iunie 2008) la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea
condiţionată a executării pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002. Cum infracţiunea din prezenta cauză a fost comisă înainte de pronunţarea acestei hotărâri, erau aplicabile prevederile art. 85 C. pen. privind anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Respectivul text, ca şi cel al art. 83, se aplică obligatoriu, deoarece priveşte nelegala acordare a suspendării condiţionate, obligatorie fiind şi aplicarea dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă.
Prin urmare, pedeapsa stabilită (pedeapsă corect individualizată faţă de împrejurările comiterii, vârsta părţii vătămate, valoarea prejudiciului şi conduita inculpatului) trebuia contopită cu cea stabilită prin sentinţa Judecătoriei Fălticeni arătată mai sus, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Având în vedere conduita procesuală manifestată de inculpat în apel, repararea integrală a prejudiciului şi garanţiile de prestare pe viitor a unei activităţi utile, Tribunalul a apreciat că scopul acestei pedepse poate fi atins fără privare de libertate în condiţiile suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, procedând în consecinţă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în motivarea recursului, s-a arătat că greşit instanţele de fond şi apel au dispus achitarea inculpatului S.Z., în condiţiile în care coinculpatul S.S. a fost ajutat la comiterea faptei de către acesta, după cum rezultă din declaraţiile martorilor.
Prin decizia penală nr. 247 din data de 17 iunie 2009 a Curţii de Apel Suceava, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani împotriva deciziei penale nr. 78 A din 7 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Botoşani.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.
Astfel, din nicio probă administrată în cauză, incluzând aici declaraţiile tuturor martorilor audiaţi pe parcursul procesului penal, nu rezultă că la sustragerea sumei de bani din posesia părţii vătămate ar fi participat în mod direct sau ar fi avut vreo contribuţie înlesnitoare şi inculpatul S.Z.
Prezenţa sa la data critică pe raza localităţii Corlăţeni şi chiar în locuinţa părţii vătămate I I. (la acea dată în vârstă de 90 ani), nu poate conduce, în lipsa unor probe certe în acest sens, la concluzia că ar fi sustras banii aflaţi în chimirul acesteia.
Corect s-a reţinut prin decizia penală atacată că cel care a sustras suma de 8.400 lei a fost inculpatul S.S., punând în loc, pentru ca dispariţia ei să nu se observe, nişte cupoane pentru transport gratuit CFR pe care în prealabil le primise de la martorii D.V. şi D.V. De altfel, acesta a recunoscut, în declaraţia de la fila 41 dosar apel, săvârşirea faptei, depunând diligenţe şi recuperând în totalitate prejudiciul cauzat părţii vătămate.
Nu s-a dovedit în cauză nici existenţa unei înţelegeri intervenite între inculpaţi, prin care să-şi împartă contribuţiile în cadrul activităţii de sustragere a banilor de la partea vătămată.
în speţă, prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul nu a fost răsturnată prin probatoriul administrat, astfel cum pe larg a fost analizat de către instanţele de fond şi de apel, astfel că soluţia de achitare a inculpatului S.Z. este legală şi temeinică.
Relativ la inculpatul S.S., avându-se în vedere atitudinea sa manifestată ulterior pe parcursul procesului penal, de recunoaştere şi regret asupra faptei, dar şi diligentele depuse în recuperarea prejudiciului cauzat, elemente ce denotă că reeducarea sa se poate produce şi fără executare, în regim privativ de libertate, a pedepsei aplicate, suspendarea sub supraveghere a executării ei a fost dispusă temeinic de către instanţa de apel.
Este real că, la solicitarea inculpatului S.S., în mod greşit instanţa de apel a procedat la anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 190 din 17 iunie 2008 a Judecătoriei Fălticeni, făcându-se apoi aplicarea dispoziţiilor art. 36 C. pen., ea contopindu-se cu cea aplicată prin sentinţa penală apelată.
în lipsa însă a unui recurs declarat împotriva deciziei de către inculpatul S.S. şi în condiţiile în care motivele invocate de către Parchet în susţinerea recursului formulat nu cuprind o astfel de critică, această nelegalitate nu poate fi reparată în prezenta cale de atac, ea necircumscriindu-se vreunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 3859 alin. 1 C. pr. pen., obligatoriu a fi luate în considerare din oficiu, prin aplicarea disp. art. 3859 alin. 3 C. pr. pen.
Această nelegalitate se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 171 teza a ll-a C. pr. pen., în sensul că s-a făcut o greşită aplicare a legii.
Este real că această dispoziţie legală a fost abrogată prin art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006, însă prin Decizia nr. 783 din data de 12 mai 2009 a , publicată în Monitorul Oficial nr. 404 din 15 iunie 2009, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a acestui text de lege, el declarându-se neconstituţional.
Or, dispoziţiile art. 3859 alin. 3 C. pr. pen. ce reglementează situaţiile în care cazurile de casare se iau în considerare întotdeauna din oficiu, respectiv numai atunci când au influenţat hotărâri în defavoarea inculpatului şi care nu includ aici prevederile pct. 171 al art. 3859 alin. 1 C. pr. pen., nu au fost declarate neconstituţionale şi nici vreo altă modificare acestui din urmă text de lege nu a fost adusă.
De altfel, în chiar considerentele Deciziei Curţii Constituţionale mai sus arătate, se reţine că „abrogarea pct. 171 al art. 3859 alin. 1 C. pr. pen. (…) închide părţii interesate calea valorificării efective a dreptului încălcat”, impunându-se că „ori de câte ori legea penală (…) a fost încălcată, trebuie să se asigure părţii interesate posibilitatea de a obţine restabilirea legalităţii prin casarea hotărârii nelegale”.
Aşadar, rezultă din cele mai sus expuse că acest caz de casare se ia în considerare exclusiv dacă este invocat în calea de atac a recursului, ci nu din oficiu. Prin urmare, nelegalitatea deciziei atacate, constând în aplicarea dispoziţiilor art. 85, respectiv art. 36 C. pen., nu poate fi îndreptată în acest stadiu procesual, motiv pentru care Curtea a procedat în consecinţă.
