Potrivit prevederilor art.48 lit.a C.pr.pen., judecătorul care a soluţionat propunerea de arestare preventivă în cursul urmăririi penale este incompatibil să judece cauza în care a soluţionat respectiva propunere. La rândul său, art.197 alin.2 C.pr.pen. dispune că încălcarea normelor legale relative la compunerea instanţei se sancţionează cu nulitatea absolută. Această situaţie are drept consecinţă desfiinţarea în întregime a sentinţei apelate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Tribunalul Cluj prin sentinţa penală nr.687 din 30 noiembrie 2006 a condamnat pe inculpatul A.G., arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin.1, aL2 lit. b ind.1, alin.3 teza I C.pen. la pedeapsa de 11 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit.a, b, e C.pen, pe o perioadă de 5 ani.
– incest, prevăzută şi pedepsită de art. 203 C.pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit b, art.34 lit.b C.pen., s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare cu pedeapsa de 11 ani închisoare, inculpatul urmând să execute rezultanta de 11 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lita, b, e C.pen, pe o perioadă de 5 ani, cu consecinţele prevăzută de art. 71, art. 64 C.pen.
În temeiul art. 350 C.pr. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 C.pen s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata reţinerii şi arestului preventiv cu începere de la data de 3.X.2005, la zi.
Fără despăgubiri civile faţă de partea vătămată A.A.C..
În temeiul art. 191 alin.1 C.pr.pen., inculpatul a fost obligat la 500 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei onorariul apărătorului din oficiu se va achita din fondurile M.J. către B.A. Cluj, av. L.V.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a fost trimis în judecată inculpatul A.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin.1, alin.2/1, alin.3 teza I cod pen. şi incest, prevăzută şi pedepsită de art.203 cod pen.
S-a făcut aplicarea art.33 lit.b cod pen.
Inculpatul a negat tot timpul săvârşirea infracţiunilor, un singur moment de sinceritate a avut în faza de urmărire penală când printr-o declaraţie din dosarul de urmărire, a recunoscut că în dimineaţa zilei de 25.07.2005, după ce soţia sa a plecat la serviciu, nesimţindu-se bine după un chef ce a avut loc în ziua dinainte nu a mai plecat la lucru şi apropiindu-se de patul unde dormeau fetele, a început să o mângâie pe partea vătămată A.C., conform afirmaţiilor inculpatului “să o pipăi pe corp, pe spate, i-am spus să se dezbrace, ea m-a ascultat, după care am încercat să mă sui peste ea. Nu am reuşit, apoi mi-a dat jos chilotul dar nu de tot dar nu am avut erecţie. Am tot încercat să mă sui pe ea, dar nu am avut erecţie, după care am plecat înapoi în patul meu şi m-am culcat la loc. Altceva nu-mi mai amintesc.”
Declaraţia de mai sus a fost dată de inculpatul A.G. la data de 13.X.2005, în prezenţa apărătorului, şi tot în prezenţa apărătorului, la acea dată i-a fost prezentat materialul de urmărire penală când din nou arată: ” Recunosc şi regret faptul că în
25.07.2005 am săvârşit acte cu caracter obscene asupra fiicei mele A.C. Nu recunosc ca am violat-o, eu nu am penetrat-o.”
Coroborând declaraţiile inculpatului din faza de urmărire penală şi din instanţă, în rejudecare, cu declaraţiile părţii vătămate, şi din instanţă, în rejudecare, cu depoziţiile martorilor, raportul de expertiză medico-legală, cel de examinare psihologică a părţii vătămate, certificatul de naştere a părţii vătămate, documentele de verificarea prezenţei inculpatului la locul de muncă, şi restul probelor aflate la dosar s-a reţinut în fapt că:
In dimineaţa zilei de 25.07.2005, după ce soţia inculpatului a plecat la serviciu, inculpatul nu s-a mai dus la serviciu, nesimţindu-se bine după un chef ce a avut loc în ziua anterioară, şi apropiindu-se de patul unde dormeau cele două minore, inculpatul a început să o pipăie pe minora mai mare, A.C. care abia la data de 11.08.2005, împlinea vârsta de 15 ani, şi după ce a pipăit-o pe sâni şi în zona organelor genitale, împotriva voinţei părţii vătămate a întreţinut raport sexul normal cu minora A.C., şi cum aceasta se tot trăgea inculpatul i-a cerut să nu se mai tragă pentru că ” oricum ţi-am băgat-o”.
In primele declaraţii inculpatul a negat săvârşirea infracţiunilor arătând că ar fi fost la lucru în dimineaţa zilei de 25.07.2005, şi după ce a fost verificată prezenţa la locul de muncă şi s-a demonstrat nesinceritatea inculpatului, acesta a recunoscut întreaga stare de fapt aşa cum a descris-o partea vătămată, negând doar faptul că ar fi penetrat-o, cu toate că a încercat de mai multe ori, datorită lipsei de erecţie.
După acest moment de sinceritate, în instanţă din nou inculpatul a început să nege infracţiunile pentru care a fost cercetat, încercând să demonstreze că ar fi vorba de o răzbunare din partea soţiei sale şi a mamei acesteia, care s-a opus căsătoriei şi a tot încercat să-i despartă pe motiv ca inculpatul ar fi ” ţigan” de origine, şi că se folosesc de minoră în acest scop.
Şi această apărare se dovedeşte nereală, partea vătămată a fost ascultată de mai multe ori în instanţă, şi de fiecare dată fără nici cea mai mică umbră de suspiciune asupra sincerităţii acesteia arată că a fost violată de tatăl ei, adică inculpatul A.G., şi pentru că nu se observa pe chipul minorei nici o umbră de ură faţă de inculpat, a şi fost întrebată în instanţă dacă-l urăşte pentru faptul că a violat-o, partea vătămată arătând ca nu-l duşmăneşte pentru că a violat-o.
Chiar şi inculpatul prin scrisorile ce i-au fost trimise, după arestarea sa de către soţie şi partea vătămată A.A.C., arată bunele sentimente ale acestora faţă de el, iar într-o asemenea situaţie nu se mai poate pune în discuţie posibilitatea unei răzbunări, astfel cu toată preţuirea şi respectul pe care partea vătămată o are faţă de inculpat, sentimente constatate şi de către instanţă, s-a tot revenit asupra violării părţii vătămate însă aceasta şi în rejudecarea cauzei arată că nu-i poartă inculpatului nici cea mai mică pică pentru ca a violat-o, şi declară:
“Fiind întrebată din nou, dacă am fost cu adevărat violată de tatăl meu, arăt că în dimineaţa de 25.07.2005, după ce mama mea a plecat la serviciu, aşa cum am arătat şi în declaraţiile anterioare, am fost violată de tatăl meu. Acesta sa urcat peste mine , “eu am încercat să mă apăr, însă a spus, nu te mai trage că oricum ţi-am băgat-o,” iar în alte declaraţii a descris în mod detaliat întreaga scenă a violului, arătând şi faptul că a simţit durere şi cu o sinceritate deosebită, a recunoscut că înainte de a fi violată de tatăl său, de bună voie a mai avut relaţii sexuale cu doi băieţi, însă relaţiei sexuale cu tatăl său s-a opus, şi neţinând cont de opoziţia sa a violat-o, partea vătămată s-a opus tocmai pentru faptul ca inculpatul era tatăl ei.
Aşa cum rezultă din declaraţiile părţii vătămate, ale soţiei sale ale soacrei sale, şi chiar ale unor martori vecini cu inculpatul, care nu au nici un interes să-l despartă de soţia sa pe motiv ca este ţigan, în cursul lunii ianuarie 2005, partea vătămată s-a plâns către aceste persoane că tatăl său a pipăit-o cu intenţia de a întreţine relaţii sexuale, chiar s-au purtat, în familie discuţii cu privire la comportamentul său fiind atenţionat că dacă o mai pipăie pe partea vătămată vor fi anunţate organele de poliţie, însă cum inculpatul le-a ameninţat cu părăsirea familiei, situaţia a rămas neelucidată.
După ce partea vătămată a fost violată de tatăl său, acesta a adormit, iar cum în vecini locuieşte o prietenă a părţii vătămate, aceasta s-a dus la martora F.M., şi plângând i-a relatat că a fost violată de tatăl său în acea dimineaţă, şi pentru ca au
ieşit împreună în oraş, partea vătămată arătând într-una din declaraţii că a încercat să pară veselă pentru a nu-şi da seama de cele întâmplate sora sa mai mică; inculpatul s-a gândit să acrediteze ideea că, în acea perioadă de timp ar fi avut partea vătămată raport sexual, cu prietenul său, afirmaţie infirmată nu numai de partea vătămată ci şi de martora F.M care după ce a aflat ce a păţit partea vătămată a stat cu ea până seara, datorită faptului că era afectată de violul comis asupra sa.
Şi raportul medico-legal în care se vorbeşte de o deflorare incompletă şi examinarea psihologică făcută de un specialist din cadrul Asociaţiei Femeilor Împotriva Violentei, vin să confirme declaraţiile părţii vătămate, şi chiar inculpatul a contribuit la aflarea adevărului, depunând scrisoarea pe care a primit-o de la partea vătămată, scrisoare în care arată că: “nu îmi trebuie alt tati decât pe tine, bun-rău cum eşti, eşti tati meu pentru că tu m-ai crescut, te rog nu te supăra pe mine pentru că nu pot să-mi retrag plângerea,” afirmaţie care arată cu certitudine că partea vătămată spune şi a spus tot timpul adevărul.
În drept faptele inculpatului A.G. descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de viol şi incest, cu încadrarea juridică arătată în dispozitivul sentinţei, pentru viol aplicându-i-se pedeapsa de 11 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a, b, e C.pen. pe o durata de 5 ani, iar pentru incest pedeapsa de 3 ani închisoare.
Aflându-se în concurs ideal, prevăzută de art. 33 lit. b C.pen., în temeiul art. 34 lit. b C.pen., în urma contopirii pedepselor s-a dispus executarea pedepsei rezultante de 11 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a, b, e C.pen, pe o perioada de 5 ani.
Cauza se află in rejudecare, împotriva primei sentinţe de condamnare a declarat apel doar inculpatul şi cum prin sentinţa anterioară i-au fost aplicate pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, pentru ambele infracţiuni aplicându-se doar câte un an închisoare peste minimul special prevăzut de lege, instanţa nu ar putea să-i aplice pedepse mai severe, cu toate ca inculpatul este nesincer, iar anterior a mai fost condamnat pentru tâlhărie şi furt calificat, condamnări pentru care a obţinut o hotărâre de reabilitare judecătorească, şi având în vedere pericolul social concret al celor două infracţiuni, faptul că inculpatul, a mai avut o tentativă de viol asupra părţii vătămate în ianuarie 2005, şi conduita postinfracţională a sa, apreciază că în favoarea acestuia nu se pot reţine circumstanţe atenuante, iar o pedeapsa coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, nu şi-ar atinge scopul sancţionator-preventiv, ba chiar mai mult, inculpatul s-ar putea să înţeleagă greşit indulgenţa instanţei, şi părăsind prea repede penitenciarul, să încerce să o abuzeze şi pe cealaltă minoră, pe care o are.
Pe perioada executării pedepsei s-au interzis drepturile prevăzută de art. 64
C.pen.
În faza de urmărire penală s-a luat faţă de inculpat măsura arestării preventive, şi cum temeiurile pentru care s-a luat şi prelungit această măsură subzistă şi în prezent, o menţine, iar în temeiul art. 88 C.pen, deduce din pedeapsă rezultantă durata reţinerii şi arestului preventiv, cu începere de la data de 3.X. 2005, la zi.
Conform art.17 C.pr.pen. instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra laturii civile, însă cum din considerentele de mai sus, rezultă că în speţă nu se impune repararea prejudiciului moral, instanţa nu acordă daune morale părţii vătămate A.A.C..
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel în termen legal inculpatul A.G., arătând că este nemulţumit de pedeapsa care i-a fost aplicată, al cărei cuantum îl
consideră prea mare, precum şi de faptul că nu au fost luate în considerare declaraţiile sale.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.378 C.pr.pen., curtea constată că apelul este fondat, însă pentru alte motive decât cele invocate de către inculpatul apelant A.G., care au fost luate în considerare din oficiu şi care vor fi arătate în continuare.
Astfel, potrivit prevederilor art.48 lit.a C.pr.pen., judecătorul care a soluţionat propunerea de arestare preventivă în cursul urmăririi penale este incompatibil să judece cauza în care a soluţionat respectiva propunere.
Art.197 alin.2 C.pr.pen. dispune că încălcarea normelor legale relative la compunerea instanţei se sancţionează cu nulitatea absolută.
Curtea constată că în prezenta cauză judecătorul care a pronunţat hotărârea în primă instanţă este acelaşi cu judecătorul care a soluţionat propunerea de arestare preventivă, emiţând mandat de arestare preventivă a inculpatului apelant A.G.
Ca urmare, fiind în prezenţa unui caz de nulitate absolută, urmează ca în baza art. 379 pct.2 lit.b C.pr.pen., să fie admis apelul formulat de către inculpatul A.G., cu consecinţa desfiinţării în întregime a sentinţei apelate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării instanţa de fond va fi compusă cu respectarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi, va reaudia inculpatul şi partea vătămată, se va pronunţa asupra eventualelor cereri formulate de către inculpat în apărare, în vederea respectării dreptului acestuia la un proces echitabil şi va administra probe necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
Având în vedere împrejurarea că legea prevede incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat propunerea de arestare preventivă de a judeca respectiva cauză, măsurile dispuse de acelaşi judecător cu privire la starea de arest a inculpatului ulterior luării măsurii sunt valabile.
Măsura arestării preventive a inculpatului apelant A.G. a fost luată în temeiul art.148 lit.h şi i, în vechea redactare a acestui text de lege. Art.148 lit.h se regăseşte în prezent la art.148 lit.f C.pr.pen., iar art.148 lit.i se regăseşte în forma modificată la art.148 lit.e C.pr.pen.
În prezent subzistă temeiul prevăzut de art.148 lit.f C.pr.pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, rezultat din gravitatea faptelor de care este acuzat, din rezonanţa acestora în rândul comunităţii, din sentimentul de revoltă care s-ar crea în comunitatea în care se presupune că au fost comise în cazul în care inculpatul s-ar reîntoarce în aceeaşi cu partea vătămată, altă posibilitatea de locuit neavând în momentul de faţă.
Ca urmare, starea de arest a inculpatului apelant A.G. va fi menţinută,în baza art.300/2 C.pr.pen.
