CAZURI ÎN CARE SE POATE FACE RECURS. CAZ DE CASARE PREV. DE ART. 385^9 PCT. 3 CPP. INSTANŢA NU A FOST COMPUSĂ POTRIVIT LEGII ORI S-AU ÎNCĂLCAT DISPOZIŢIILE ART. 292 ALIN. 2 CPP SAU A EXISTAT UN CAZ DE INCOMPATIBILITATE.


Prin decizia penală nr. 421/R din 12 mai 2003 a Curţii de Apel Galaţi s-a admis recursul condamnatei T.L., s-a casat în parte decizia penală nr. 52 din 20 ianuarie 2003 a Tribunalului Galaţi numai în ce o

priveşte pe susnumita condamnată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Pentru a decide astfel s-au avut în vedere următoarele :

Hotărârile judecătoreşti care au făcut obiectul recursului au fost pronunţate în rejudecarea cauzei, după desfiinţarea cu trimitere dispusă de către instanţa de apel.

în primul ciclu judiciar, Judecătoria Galaţi, prin sentinţa penală nr. 1714/23.06.1999, a dispus revocarea executării la locul de muncă a pedepselor de câte 2 ani închisoare aplicate condamnatelor T. L. şi T. L. prin sentinţa penală nr. 3083/24.11.1997 a Judecătoriei Galaţi.

Prin decizia penală nr. 55/A/19.01.2000, Tribunalul Galaţi a desfiinţat sentinţa penală nr. 1714/23.06.1999 a Judecătoriei Galaţi şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă reţinând că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.

Instanţa de apel a dat instanţei de rejudecare indicaţii cu privire la condiţiile în care se poate dispune revocarea executării pedepsei la locul de muncă.

Unul dintre judecătorii care a participat la judecarea apelului a făcut parte şi din completul de judecată care, în al doilea ciclu procesual, a pronunţat decizia penală nr. 52/A/20.01.2003, fiind astfel incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 din Codul de procedură penală.

întrucât dispoziţiile relative la compunerea instanţei sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, hotărârea instanţei de apel este supusă casării, conform disp. art. 3859 al. 1 pct. 3 Cod procedură penală.

(decizia penală nr. 42l/R/12.05.2003 )