Potrivit art. 386 alin. (1) lit. b) C.proc.pen., admiterea în fond a contestaţiei în anulare, cu consecinţa desfiinţării hotărârii penale definitive şi rejudecării recursului ordinar, impune întrunirea cumulativă a două condiţii, respectiv dovedirea faptului că partea interesată a fost în imposibilitate atât de a se prezenta la termenul de judecată, cât şi de a încunoştinţa instanţa despre împiedicarea ce a determinat incidentul procedural. Aceste reguli sunt de strictă interpretare, iar accesul liber la justiţie legitimat prin art. 21 din României funcţionează conform mecanismului stabilit prin Codul de procedură penală, situaţie în care dacă motivul invocat a fost rezolvat cu autoritate de lucru judecat prin decizia penală contestată, calea extraordinară de atac promovată se va respinge ca nefondată.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 902 din 31 octombrie 2007
Admițând recursurile declarate de parchet și inculpat, prin decizia penală nr. 551 din 22 iunie 2007 Curtea de Apel Ploiești a dispus casarea în parte a sentinței penale nr. 1590/2006 a Judecătoriei Târgoviște, precum și decizia penală nr. 110/2007 a Tribunalului Dâmbovița, înlăturându-se condamnarea pentru infracțiunea de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (3) cu aplicarea art. 13 și C. pen., art. 1 din Legea nr. 543/2002 coroborat cu art. 120 C.pen.
Căile de atac ordinare s-au soluționat în lipsa inculpatului, care deși legal citat nu s-a prezentat la judecată, solicitând în scris amânarea cauzei pe considerentul că starea de sănătate precară l-ar fi pus în imposibilitate de a se deplasa la sediul instanței.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate instanțele anterioare au reținut în fapt că, în calitate de cadru didactic și în exercitarea atribuțiilor de serviciu în luna octombrie 1999 inculpatul a lovit partea vătămată, elev în clasa II-a la o școală din mediul rural.
în raport de succesiunea în timp a dispozițiilor materiale și procedurale ce reglementează tragerea la răspundere penală în cazul unei atari infracțiuni, incriminate prin disp. art. 250 C.pen., în final s-a constatat că potrivit legii mai favorabile, la data de 3 aprilie 2007 a intervenit prescripția în sensul art. 122 alin. (1) lit. d) raportat la art. 122 alin. (2) și art. 124 C.pen.
Prin contestația înregistrată sub nr. 15/120/2007 din 23 iulie 2007 recurentul a solicitat anularea deciziei pronunțate de curtea de apel, invocând cazul de reformare prevăzut de art. 386 lit. b) C.proc.pen.
Constatându-se că respectiva cale extraordinară de atac a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 391 C.proc.pen., iar motivul pe care se sprijină se regăsește între cazurile de contestație în anulare limitativ expuse sub art. 386 din același cod, prin încheierea din 5 octombrie 2007 această instanță a dispus admiterea în principiu, fixându-se termen pentru soluționarea cererii la data de 31 octombrie 2007.
Verificând în fond contestația formulată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul nr. 15/120/2007 al Curții de Apel Ploiești, a înscrisurilor prezentate în susținerea acesteia, în raport de dispozițiile art. 386-392 ce reglementează procedura de reexaminare a hotărârilor penale definitive, rezultă că nu este întemeiată.
într-adevăr, atari hotărâri intrate sub puterea lucrului judecat pot fi repuse în discuție pe cale extraordinară, ori de câte ori de probează, între altele, și faptul că la termenul când s-a judecat cauza, contestatorul – condamnat a fost în imposibilitate de a se prezenta în fata instanței de recurs, după caz, de a încunoștiința instanța despre această împiedicare, esențială în asigurarea exercitării dreptului de apărare.
Actele procedurale efectuate în dosarul nr. 15/120/2007 confirmă susținerea inculpatului în sensul că la termenul când s-au desfășurat dezbaterile în cauza având ca obiect recursurile exercitate, el a lipsit la judecată.
Rezultă de asemenea că la această dată el a comunicat prin poștă o cerere conținând atât încunoștiințarea asupra imposibilității de deplasare la sediul instanței, determinată de starea de sănătate precară, cât și o serie de xerocopii de pe acte medicale ce atestau handicapul fizic, cronic de care este afectat, îngrijirile acordate inclusiv în ambulator, ultima perioadă de 10 zile începând cu data de 19 aprilie 2007, solicitând amânarea cauzei.
Cererea formulată ca și respectivele înscrisuri invocate sub acest aspect, au fost însă examinate cu ocazia exercitării controlului judiciar ordinar, instanța de recurs apreciindu-le ca neîntemeiate.
Totodată, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la dezbaterea recursurilor, inculpatul fiind reprezentat prin avocat desemnat din oficiu. Or, este știut că potrivit art. 386 alin. (1) lit. b) C.proc.pen., admiterea unei atari căi extraordinare de atac cu consecința desființării hotărârii penale definitive și rejudecării recursului ordinar impune întrunirea cumulativă a două condiții, respectiv dovedirea faptului că partea interesată a fost în imposibilitate atât de a se prezenta la termenul de judecată, cât și de a încunoștiința instanța despre împiedicarea ce a determinat incidentul procedural.
Cum regulile procedurale sunt de strictă interpretare, iar accesul liber la justiție legitimat prin art. 21 din Constituția României funcționează conform mecanismului stabilit prin Codul de procedură penală, atâta timp cât motivul invocat a fost rezolvat cu autoritate de lucru judecat la pronunțarea deciziei penale atacate, contestația în anulare promovată de condamnat se va respinge ca nefondată.
