C. pen., art. 36 C. proc. pen., art. 453 lit. a), art. 461 lit. d)
Amânarea executării pedepsei dispusă printr-o hotărâre care nu este definitivă nu suspendă executarea mandatului.
Existenţa pe rolul instanţelor de judecată a unor cereri de amânare a executării pedepsei, cauze în care nu s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive, nu constituie un temei de suspendare a executării pedepsei.
Existenţa pe rolul instanţelor de judecată a unor cereri de amânare a executării pedepsei, cauze în care nu s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive, nu constituie un temei de suspendare a executării pedepsei.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 561 din 25 ianuarie 2005
Prin sentinţa penală nr. 1010 din 16 august 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la formulată de condamnatul C.M., în temeiul dispoziţiilor art. 461 lit. d) C. proc. pen.
Contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200.000 lei.
S-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 593 din 2 octombrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a admis cererea formulată de condamnatul C.M.
In baza art. 36 alin. (2) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 8 ani şi 9 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1125 din 3 decembrie 1998 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin decizia penală nr. 1057 din 26 septembrie 2000 a Curţii de Apel Galaţi, cu pedeapsa de 16 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 215 din 19 decembrie 1995 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1569 din 20 iunie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de
16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a menţinut măsura obligării inculpatului la tratament medical până la însănătoşire.
S-au anulat mandatele de executare a pedepselor şi s-a dispus emiterea unui nou mandat.
In baza art. 453 lit. a) C. proc. pen., s-a admis cererea de amânare a executării pedepsei de 16 ani închisoare până când condamnatul se va găsi în situaţia de a putea executa pedeapsa, fixându-se un termen de control la 2 octombrie 2002.
Prin sentinţa penală nr. 953 din 22 octombrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a constatat că petentul se află în imposibilitate de a executa pedeapsa dispusă prin sentinţa penală nr. 593 din 2 octombrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi a fixat termen de control la 21 octombrie 2003.
Prin decizia penală nr. 186/ A din 8 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a desfiinţat sentinţa penală atacată şi s-a trimis cauza spre rejudceare aceleiaşi instanţe.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 1151 din 27 noiembrie 2003, a respins, ca nefondată, cererea de amânare a executării pedepsei formulată de condamnatul C.M.
Petentul a formulat o nouă cerere, iar prin sentinţa penală nr. 1217 din 24 decembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a Il-a penală, a dispus amânarea executării pedepsei de 16 ani închisoare până când petentul se va găsi în situaţia de a executa pedeapsa, stabilindu-se un termen de control la 11 ianuarie 2005.
Această sentinţă nu era încă definitivă la data judecării cauzei, întrucât Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a declarat apel.
Instanţa de fond a constatat că încarcerarea condamnatului la data de 7 iunie 2004 în baza mandatului de executare a pedepsei nr. 758 din 17 octombrie 2001 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, este legală, întrucât executarea pedepsei de 16 ani închisoare nu a fost amânată sau întreruptă.
împrejurarea că prin sentinţa penală nr. 1217 din 24 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală s-a dispus amâna
rea executării pedepsei nu suspendă executarea mandatului întrucât hotărârea nu este definitivă.
Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia penală nr. 690/A din 22 septembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul contestatorului, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400.000 lei.
împotriva acestei decizii penale a declarat recurs condamnatul C.M., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi, pe fond, internarea sa într-un spital de boli nervoase.
Recursul este nefondat.
Mandatul de executare a pedepsei nr. 758 din 17 octombrie 2001 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost emis în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive (hotărârea nr. 593 din 2 octombrie 2001, definitivă la 17 octombrie 2001).
Potrivit dispoziţiilor art. 415 C. proc. pen., hotărârile instanţelor penale devin executorii la data când au rămas definitive.
De altfel, ultima sentinţă penală nr. 1217 din 24 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, prin care se amânase executarea pedepsei condamnatului, a fost desfiinţată prin decizia penală nr. 654/A din 8 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, care a respins, ca neîntemeiată, cererea condamnatului.
Recursul contestatorului C.M. împotriva acestei decizii penale a fost respins prin decizia penală nr. 5648 din 1 noiembrie 2004 a
înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
In consecinţă, Curtea constată neîntemeiată contestaţia la executare formulată de condamnat şi urmează a respinge recursul ca nefondat.
Starea sănătăţii condamnatului nu poate face obiectul unei contestaţii la executare, putând fi rezolvată doar în condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
S-a constatat din oficiu că nu există alte motive de casare.
S-au văzut dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
