CERERE DE ASISTENŢĂ JUDICIARĂ INTERNAŢIONALĂ. Jurisprudență Asistenţă juridică


Judecătoria MIZIL Sentinţă penală nr. 321 din data de 02.12.2014

Prin cererea introdusă la Judecătoria Mizil și înregistrată la data de 05.11.2014 sub nr……, Hauptzollamt Landshut (Biroul Vamal Central Landshut), a solicitat recunoașterea deciziei având număr de referință 7524-SV 3300-EV 768/12-F1002 din data de 22.10.2012, definitivă la data de 05.11.2012, prin care numitului P.S.M., i s-a aplicat pedeapsa amenzii în cuantum de 100 euro și cheltuieli judiciare în cuantum de 23,50 euro, pentru săvârșirea contravenției de desfășurare a unei activități cu caracter salarial fără permis de muncă, solicitându-se instanței punerea în a pedepsei pecuniare în valoare totală de 123,50 euro.

La dosar s-au depus o serie de înscrisuri, respectiv certificatul completat și semnat, conform formularului prevăzut în anexa Deciziei-Cadru 2005/214/JAI, traducerea acestuia și respectiva decizie, din care rezultă că numitului P.S.M. i s-a aplicat o amendă de 100 euro, pentru comiterea unei contravenții, respectiv desfășurarea de activități lucrative fără aprobare de muncă, reținându-se că, la un control efectuat în temeiul 2 și urm.SchwarzArbG (legea privind combaterea muncii la negru) funcționarii Biroului Vamal Central Landshut au efectuat la data de 20.09.2012 o inspecție pe șantierul Durneck 24 ½, 85356 Freising, ocazie cu care, numitul a fost depistat efectuând lucrări de montaj pardoseală; declarația depusă de el la administrația Orașului Freising privind exercitarea unei activități independente de zugrav fusese scoasă din evidență din oficiu la data de 30.12.2011, de altfel, numitul nu exercita pe șantier o activitate în calitate de lucrător independent; el nu poseda nici unelte proprii, nici un autovehicul propriu sau permis de conducere; lucrările de montat pardoseală, de turnat beton și de zugrăveală le executa împreună cu cetățeanul polonez J.B., care lucra de asemenea pentru M.Y., iar pentru activitatea depusă el primea o remunerație fără a emite vreo factură; cu ocazia audierii sale la data de 20.09.2012, numitul a declarat el însuși că lucrează pentru M. Y. în calitate de angajat și nu în calitate de lucrător independent, fiind obligat și la suma de 23,50 euro, reprezentând cheltuielile procedurilor.

La primul termen de judecată din data de 24.11.2014, instanța a procedat la legitimarea intimatului P.S.M., acesta fiind legitimat cu carte de identitate provizorie seria ……. nr……., CNP………, intimatul precizând că nu a avut cunoștință de amenda administrativă, pe care o recunoaște și își ia angajamentul că o va achita.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că autoritățile germane au solicitat recunoașterea deciziei având număr de referință 7524-SV 3300-EV 768/12-F1002 din data de 22.10.2012, pronunțată de autoritățile judiciare germane, definitivă la data de 05.11.2012, emisă de Hauptzollamt Landshut (Biroul Vamal Central Landshut), prin care numitului P.S.M. i s-a aplicat o sancțiune pecuniară, respectiv amenda de 100 euro, pentru comiterea unei contravenții.

În decizia mai sus menționată, prin care a fost obligat la plata amenzii în cuantum de 100 euro și la suma de 23,50 euro, reprezentând cheltuielile procedurilor, s-a reținut că, la un control efectuat în temeiul 2 și urm.SchwarzArbG (legea privind combaterea muncii la negru) funcționarii Biroului Vamal Central Landshut au efectuat la data de 20.09.2012 o inspecție pe șantierul Durneck 24 ½, 85356 Freising; cu această ocazie, numitul a fost depistat efectuând lucrări de montaj pardoseală; declarația depusă de el la administrația Orașului Freising privind exercitarea unei activități independente de zugrav fusese scoasă din evidență din oficiu la data de 30.12.2011; de altfel, numitul nu exercita pe șantier o activitate în calitate de lucrător independent; el nu poseda nici unelte proprii, nici un autovehicul propriu sau permis de conducere; lucrările de montat pardoseală, de turnat beton și de zugrăveală le executa împreună cu cetățeanul polonez J.B., care lucra de asemenea pentru M. Y.; pentru activitatea depusă el primea o remunerație fără a emite vreo factură. Cu ocazia audierii sale la data de 20.09.2012, numitul a declarat el însuși că lucrează pentru M. Y. în calitate de angajat și nu în calitate de lucrător independent.

Potrivit art. 234 indice 1 din Legea nr. 302/2004, punerea în executare a unei sancțiuni pecuniare aplicate pentru încălcarea de către o persoană fizică sau juridică a unor norme de drept penal sau a altor norme legale, se realizează în temeiul dispozițiilor prezentei secțiuni, dacă sancțiunea pecuniară constă într-o sumă de bani de cel puțin 70 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume:

a) la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată printr-o hotărâre executorie, cu titlu de amendă penală sau administrativă, după caz; sau

b) reprezentând despăgubiri acordate, prin aceeași hotărâre executorie, părții vătămate care nu s-a constituit parte civilă, atunci când instanța s-a aflat în exercitarea competenței sale în materie penală;

c) la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată cu titlu de cheltuieli judiciare sau administrative;

d) care trebuie să fie virată către un fond public sau al unei organizații de asistență a victimelor, la plata căreia persoana fizică sau juridică a fost obligată prin aceeași hotărâre executorie.

(2) Nu intră sub incidența prezentei secțiuni punerea în executare a dispozițiilor:

a) privind confiscarea instrumentelor sau produselor infracțiunilor;

b) civile, care decurg dintr-o acțiune în daune și restituire și care sunt executorii în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

Conform art. 239 din Legea nr.302/2004, următoarele infracțiuni, dacă se pedepsesc în statul emitent, astfel cum sunt definite de legislația statului emitent, dau loc, conform prevederilor deciziei-cadru și fără a fi necesară verificarea dublei incriminări a faptei, la recunoașterea și executarea hotărârilor:

1. participarea la un grup criminal organizat;

2. terorismul;

3. traficul de persoane;

4. exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă;

5. traficul ilicit de droguri și substanțe psihotrope;

6. traficul ilicit de arme, muniții și substanțe explozive;

7. corupția;

8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităților Europene în înțelesul Convenției din 26 iulie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene;

9. spălarea produselor infracțiunii;

10. falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;

11. fapte legate de criminalitatea informatică;

12. infracțiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii pe cale de dispariție și de specii și soiuri de plante pe cale de dispariție;

13. facilitarea intrării și șederii ilegale;

14. omorul, vătămarea corporală gravă;

15. traficul ilicit de organe și țesuturi umane;

16. răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal și luarea de ostateci;

17. rasismul și xenofobia;

18. furtul organizat sau armat;

19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichități și opere de artă;

20. înșelăciunea;

21. racketul și extorcarea de fonduri;

22. contrafacerea și pirateria produselor;

23. falsificarea de acte oficiale și uzul de fals;

24. falsificarea de mijloace de plată;

25. traficul ilicit de substanțe hormonale și alți factori de creștere;

26. traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;

27. traficul de vehicule furate;

28. violul;

29. incendierea cu intenție;

30. crime aflate în jurisdicția Curții Penale Internaționale;

31. sechestrarea ilegală de nave sau aeronave;

32. sabotajul;

33. comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier, inclusiv încălcări ale reglementărilor privind orele de condus și perioadele de odihnă și reglementările privind bunurile periculoase;

34. contrabanda cu mărfuri;

35. încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală;

36. amenințări și acte de violență împotriva persoanelor, inclusiv violența din cadrul evenimentelor sportive;

37. prejudicii supuse legii penale;

38. furtul;

39. infracțiuni stabilite de statul emitent cu scopul de a pune în aplicare obligațiile ce reies din instrumentele internaționale adoptate conform Tratatului de instituire a Comunității Europene*) sau conform titlului VI din Tratatul privind Uniunea Europeană.

(2) Pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), executarea sancțiunii pecuniare este subordonată condiției ca fapta la care se referă hotărârea autorității judiciare sau administrative străine să fie prevăzută și de legea română.

În art 240 din Legea nr. 302/2004 se indică motivele de nerecunoaștere și neexecutare:

(1) Autoritățile judiciare române de executare pot refuza să recunoască și să execute o hotărâre dacă nu a fost prezentat certificatul prevăzut la anexa nr. 3, dacă certificatul respectiv este incomplet sau este în mod vădit necorespunzător cu hotărârea.

(2) În afara cazului prevăzut la art. 239 alin. (2), autoritatea judiciară română de executare poate refuza să recunoască și să execute hotărârea și dacă se stabilește că:

a) împotriva persoanei condamnate și pentru aceleași fapte s-a pronunțat o hotărâre în România sau în orice alt stat decât statul emitent și, în cel din urmă caz, hotărârea a fost executată;

b) executarea hotărârii este prescrisă conform legii române, iar hotărârea se referă la fapte care intră în competența instanțelor române;

c) hotărârea se referă la fapte care:

(i) sunt considerate de legea română ca fiind comise integral sau parțial pe teritoriul României ori într-un loc considerat ca atare; sau

(ii) au fost comise în afara teritoriului statului emitent, iar legea română nu permite urmărirea acelorași infracțiuni atunci când sunt comise în afara teritoriului României;

d) există imunitate conform legii române, ceea ce face imposibilă executarea hotărârii;

e) hotărârea a fost pronunțată referitor la o persoană fizică care, conform legii române, dată fiind vârsta acesteia, nu ar fi trebuit să răspundă penal pentru faptele cu privire la care s-a pronunțat hotărârea;

f) conform certificatului prevăzut în anexa nr. 3, persoana fizică sau juridică sancționată:

g) pedeapsa pecuniară este mai mică de 70 euro sau decât echivalentul în lei al acestei sume.

(i) în cazul unei proceduri scrise, nu a fost informată personal sau printr-un reprezentant competent potrivit legii aceluiași stat, cu privire la dreptul său de a ataca hotărârea luată împotriva sa și la termenul în care poate fi exercitată calea de atac, în conformitate cu legea statului emitent; sau

(ii) în cazul unei proceduri orale, nu s-a prezentat personal, în afară de cazul în care autoritatea emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:

– aceasta a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la consecințele legale în caz de neprezentare; sau

– aceasta, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau

– după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac;

(iii) nu s-a prezentat personal, în afară de cazul în care autoritatea emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent, deși i s-au adus la cunoștință în mod expres procedurile inițiate împotriva sa și posibilitatea de a se prezenta personal, aceasta a renunțat în mod expres la dreptul la o procedură orală și a indicat că nu contestă cauza;

Prin hotărârea pronunțată de statul german în data de 22.10.2012, definitivă la data de 05.11.2012, intimatul P.S.M., CNP……….., născut la data de ……., în comuna…….., județul….., domiciliat în comuna ……., sat …….., nr…….., județul ……., a fost condamnat la pedeapsa amenzii de 100 euro, la care se adaugă cheltuieli judiciare în cuantum de 23,50 euro, pentru comiterea contravenției de desfășurare de lucrări de montaj pardoseală, fără a deține permis corespunzător de Agenția Federală a Muncii, contravenția fiind prevăzută de articolul 284 alin. 1 Cod social, coroborat cu art. 404 alin. 2 nr. 4 Cod social german.

Potrivit Legii nr. 302/2004 – Secțiunea a IV-a ,,Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare”; (art. 233-247), se pot recunoaște reciproc sancțiunile aplicate în alte țări pentru a fi puse în executare în țara unde își are domiciliul cel condamnat.

În secțiunea respectivă, la art. 239 alin. 2 se prevede faptul că pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. 1, executarea sancțiunii pecuniare este subordonată condiției ca fapta la care se referă hotărârea autorității judiciare sau administrative străine să fie prevăzută și de legea română.

În speță, fapta reținută în sarcina intimatului P.S.M, este aceea de prestare de activitate remunerată în calitate de salariat, fără a avea autorizație de la Agenția Federală a Muncii, faptă ce nu este prevăzută la art. 239 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, fiind necesar a se verifica dubla incriminare.

În dreptul român, potrivit O.U.G. nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cei care sunt pasibili de răspundere contravențională sunt angajatorii, în situația în care primesc sau mențin la muncă un străin fără autorizație de muncă, neexistând vreo sancțiune în acest sens aplicabilă lucrătorului străin ce poate desfășura activitate pe teritoriul României în cadrul unui contract al cărui beneficiar este o persoană fizică sau juridică ce desfășoară activitate în România. Prin urmare, nu este îndeplinită condiția dublei incriminări, fiind, de altfel, inechitabil a pretinde respectarea legii interne contravenționale unui străin, aplicându-i acestuia sancțiuni contravenționale pentru aspecte ce ar fi trebuit cunoscute și respectate de angajator, acesta din urmă fiind cel care derulează activitatea în statul respectiv, încasând sume de bani pentru lucrările contractate, context în care și răspunderea trebuie să îi aparțină.

Față de cele expuse, instanța a apreciat că se impune respingerea cererii de recunoaștere formulată de Biroul Federal de Justiție din Germania, în temeiul art. 239 alin. 2 coroborat cu art. 241 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, republicată, care prevăd că, executarea sancțiunii pecuniare este subordonată condiției ca fapta la care se referă hotărârea autorității judiciare sau administrative străine să fie prevăzută și de legea română, context în care fapta, așa cum a fost descrisă în cererea de recunoaștere, nu reprezintă în sistemul de drept român, nici faptă penală și nici măcar contravenție, prevederile O.U.G. nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, fiind în sensul că angajatorii sunt cei pasibili de sancțiuni contravenționale atunci când primesc sau mențin la muncă un străin fără autorizație de muncă, fără să existe sancțiuni contravenționale pentru salariații străini ce lucrează pe teritoriul României pentru o persoană juridică română sau pentru o persoană juridică străină ce poate desfășura activitate pe teritoriul României în cadrul unui contract al cărui beneficiar este o persoană fizică sau juridică ce desfășoară activitate în România.

În baza art. 247 lit. b) din Legea nr.302/2004, a dispus informarea autorității competente din statul emitent cu privire la nerecunoașterea deciziei.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.