Cerere de chemare în garanţie. Admisibilitate. . Jurisprudență Cereri; Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 658/A din data de 07.11.2014

Între pârâta chemată în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială și Ministerul Educației Naționale există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale specifice ce le revin în procesul bugetar, neexistând însă o obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligațiilor ce-i revin fie în baza raporturilor juridice de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 1/2011.

Chiar dacă Ministerul Educației Naționale repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, acesta nu are atribuția de a le vira alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.

Chiar dacă Ministerul Educației Naționale repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, acesta nu are atribuția de a le vira alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.

Potrivit prevederilor art. 95 din Legea nr. 1/2011, I. Ș. J. Mureș nu mai are atribuții specifice angajatorului, pentru plata drepturilor salariale ale reclamanților. Astfel, aceste atribuții revin, potrivit prevederilor art. 96 alin. 7 și art. 97 lit. b și f ale aceluiași act normativ, consiliului de administrație al unității de învățământ și directorului acesteia. Nu prezintă nicio relevanță din această perspectivă împrejurarea că I. Ș. J. Mureș este semnatar al contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, în calitate de angajator.

Codul de procedură civilă: art. 72;

Legea nr. 1/2011.

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Încheierea civilă din data de 02.10.2014 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 1684/102/2014 s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. A. T. a Municipiului Tg.-Mureș, prin Primar, împotriva I. Ș. J. Mureș, Ministerul Educației Naționale și M. F. P..

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 72 din Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri pârâta U. A. T. a Municipiului Tg.-Mureș, prin Primar, a declarat apel, solicitând schimbarea încheierii atacate și constatarea admisibilității cererii de chemare în garanție formulate.

În motivarea apelului, pârâta a arătat că din încheierea atacată nu rezultă motivele pentru care prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție.

Apelanta a precizat că drepturile salariale ale personalului didactic sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetele locale, astfel încât M. F. P. are obligația, în temeiul Legii nr. 500/2002, să facă demersurile necesare în vederea alocării de fonduri pentru executarea obligației stabilite prin hotărârea judecătorească.

De asemenea, s-a arătat că potrivit art. 103 din Legea nr. 1/2011 Ministerul Educației Naționale are drept de inițiativă în domeniile politicii financiare și resurselor umane din domeniul educației, iar finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene.

În ceea ce privește I. Ș. J. Mureș, s-a arătat că acesta are legitimare procesuală în cauză, întrucât are atribuții specifice angajatorului și este semnatar al Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, unde la art. 2 se prevede că are calitatea de angajator.

În drept, apelanta a invocat dispozițiile art. 72 și 64 din Codul de procedură civilă.

Intimatul M. F. P. prin D. G. R. F. P. Brașov – A. J. F. P. Mureș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate, arătând că prima instanță în mod legal a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție.

În acest sens, s-a arătat că între M. F. P. și Municipiul Tg.-Mureș nu există un raport juridic obligațional, iar atribuțiile în materia bugetului de stat reglementate de art. 19 din Legea nr. 500/2002 nu pot constitui fundamentul unui asemenea raport.

Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor invocate, instanța de control judiciar a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Sindicatul din Învățământ “S. H.”; Mureș a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Grădinița cu program prelungit nr. x, pentru Grădinița cu program prelungit “A.”; și U. A. T. a Municipiului Tg-Mureș, obligarea acestora la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 începând cu data de 13 mai 2011 și pentru viitor.

Din adeverințele depuse la dosarul cauzei în copie, rezultă că reclamanții sunt angajați ai unității școlare pârâte, fiind cadre didactice.

Analizând cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. A. T. a Municipiului Tg.-Mureș împotriva M. F. P., Ministerului Educației Naționale și Inspectoratului Județean Mureș, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 72 din Codul de procedură civilă.

Astfel, potrivit textului legal menționat partea interesată poate să cheme în garanție o persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri.

Pârâta și-a argumentat cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale pe dispozițiile art. 103 și 111 din Legea nr. 1/2011.

Față de prevederile legale invocate, instanța a constatat că între pârâta chemată în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială și Ministerul Educației Naționale există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale specifice ce le revin în procesul bugetar, neexistând însă o obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligațiilor ce-i revin fie în baza raporturilor juridice de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 1/2011.

În ceea ce privește chemarea în garanție a I. Ș. J. Mureș, Curtea a constatat că potrivit prevederilor art. 95 din Legea nr. 1/2011 acesta nu mai are atribuții specifice angajatorului, pentru plata drepturilor salariale ale reclamanților. Astfel, aceste atribuții revin, potrivit prevederilor art. 96 alin. 7 și art. 97 lit. b și f ale aceluiași act normativ, consiliului de administrație al unității de învățământ și directorului acesteia. Nu prezintă nicio relevanță din această perspectivă împrejurarea că I. Ș. J. Mureș este semnatar al contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, în calitate de angajator.

Cât privește chemarea în garanție a M. F. P., Curtea a constatat că între acesta și pârâtă nu există un raport juridic obligațional.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțelor publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea bugetară urmând aceeași procedură, conform principiului simetriei actelor juridice.

De asemenea, art. 28 din același act normativ prevede că M. F. P. are atribuții în elaborarea proiectelor legilor bugetare pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite și rolul de administrator al bugetului statului prin repartizarea sumelor către ordonatorii principali de credite, neavând atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și nici de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.

De altfel, prin Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile publice vor proceda la punerea în a titlurilor executorii, iar dispozițiile art. 2 din acest act normativ prevăd expres că, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.

Așadar, între autoritatea chemată în garanție, M. F. P. și autoritatea publică pârâtă nu există un raport juridic obligațional, iar atribuțiile stabilite în sarcina M. F. P. prin art. 19 din Legea nr. 500/2002 nu pot constitui fundamentul unui asemenea raport.

De altfel, în acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 10/2011 pronunțată în recurs în interesul legii.

În consecință, Curtea a constatat că în mod legal prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. A. T. a Municipiului Tg.-Mureș împotriva Ministerului Educației Naționale, I. Ș. J. Mureș și M. F. P., urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din să respingă apelul declarat în cauză, cu consecința păstrării încheierii atacate.