Încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii
Curtea de apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 1848/R din 20 decembrie 2012
Judecătoria Cluj-Napoca prin sentinţa penală nr.581 din 7 iunie 2010 în baza art. 178 al. 2 şi 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul D.F., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 184 al. 1 şi 3 din C.pen. a condamnat pe inculpatul D.F. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În condiţiile art. 33 lit b din C.pen. a constatat că cele două infracţiuni pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta hotărâre au fost săvârşite în condiţiile concursului ideal de infracţiuni.
În baza art. 34 lit. b din C.pen. a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare cu pedeapsa de 6 luni închisoare, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare care va fi executată fără spor în regim de detenţie.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen.
S-a constatat că pentru autovehiculul cu marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXX proprietatea S.C. S.I. S.R.L., condus de către inculpat la data de 28 iulie 2006 a fost încheiată poliţa de seria BU nr. 0005889 eliberată la data de 1 octombrie
2005 de către S.C. C.A. S.A. valabilă pentru acest autovehicul începând cu data de 1 mai
2006 şi până la data de 2 octombrie 2006, iar asiguratorul va răspunde în condiţiile şi limitele legii şi ale contractului de asigurare.
În condiţiile art. 1000 al. 3 din C.civ. s-a constatat că S.C. S.I. S.R.L. are calitatea de parte responsabilă civilmente şi va răspunde în solidar cu inculpatul pentru despăgubirile materiale şi morale.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 şi art. 1000 al. 3
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 şi art. 1000 al. 3
C.civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă V.A. şi obligă
inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 6.500 lei reprezentând daune materiale, precum şi la plata sumei de 10.000 euro, echivalent în lei, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 şi art. 1000 al. 3 C.civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către părţile civile C.V., C.E., C.A. şi C.D., şi obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de
51.003.08 lei reprezentând daune materiale către părţile civile C.V. şi C.E., precum şi la plata sumei de 200.000 euro, echivalent în lei, celor patru părţi civile, reprezentând daune morale.
C.civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către părţile civile B.V., B.M. şi
B.I., şi obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de
48.122.9 lei reprezentând daune materiale către părţile civile B.V. şi B.M., precum şi la plata sumei de 200.000 euro, echivalent în lei, celor trei părţi civile, reprezentând daune morale.
In temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 şi art. 1000 al. 3 C.civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către părţile civile U.B., şi obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 15115,03 lei reprezentând daune materiale, precum şi la plata sumei de 200.000 euro, echivalent în lei, reprezentând daune morale.
In temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 şi art. 1000 al. 3 C.civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BUCUREŞTI şi obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 775,04 lei.
In temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 şi art. 1000 al. 3 C.civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE CLUJ-NAPOCA şi obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 201,67 lei.
In temeiul art. 189 al. 1 din C.p.p. onorariul avocatului din oficiu de 200 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.
In temeiul art. 193 al. 1 din C.p.p.a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părţilor civile U.B. suma de 17.515,03 lei, B.V. suma de 4320 lei, V.V. suma de 5401,7 lei, V.A. suma de 1900 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
In baza art. 191 al. 1 şi 3 din C.p.p. a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 11.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă I.C.C.J. a fost trimis în judecată inculpatul D.F. pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. al. 2 şi 5 C.pen. şi vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 1 şi 3 din C.pen. cu aplicarea art. 33 lit.b din C.pen.
S-a reţinut că evenimentul rutier din data de 28 iulie 2006 de pe podul rutier Giurgeni -Vadu Oii, în urma căruia a rezultat moartea victimelor B.V.O., U.B.O. şi C.M., precum vătămarea corporală a părţii vătămate V.A., s-a datorat conduitei culpabile exclusive a inculpatului D.F., care, înfrângând exigenţele prev. de art. 50 din Normele privind autorizarea şi efectuarea transporturilor rutiere cu greutăţi şi/sau cu dimensiuni de gabarit care depăşesc limitele maxime prev. de OG 43/1997 a pătruns pe podul rutier cu o viteză de 62 de km/h superioară limitei de 10 km/h. acelaşi conducător auto a intrat cu capul tractor pe sensul de circulaţie al microbuzului în care se aflau cele patru persoane, şi care se deplasa regulamentar pe o traiectorie rectilinie, nedepăşind limita de separare a celor două benzi de circulaţie.
Instanţa a audiat inculpatul, partea vătămată, părţile civile şi a administrat proba cu martori şi înscrisuri. In cursul urmăririi penale a fost administrată şi proba cu expertiza tehnică.
Urmărirea penală a început împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 2 şi 5 din C.pen. prin rezoluţia procurorului din data de 29 septembrie 2008. Conform ordonanţei procurorului din data de 27 aprilie 2009 de extindere a cercetărilor şi de începere a urmăririi penale împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 al. 1 şi 3 din C.pen., s-a adus la cunoştinţa persoanei vătămate, prin avocat ales, concluziile raportului
de expertiză medico-legală la data de 4 martie 2009, iar persoana vătămată, V.A., a formulat plângere prealabilă împotriva inculpatului şi a lui S.J.C. (filele 20-21 şi filele 80-81 vol. II).
Despre latura penală:
La data de 28 iulie 2006, inculpatul D.F. a condus autotrenul format din autotractorul marca Mercedes Benz înmatriculat sub nr. XXXX şi semiremorca Schimitz, ansamblu agabaritic, proprietatea S.C. I.S. S.R.L. pe ruta Galaţi-Şendreni-Baldovineşti-Viziru-Iazu-Giurgeni-Hârşova-Constanţa.
La data de 28 iulie 2006, echipa de handbal din care făceau parte cele trei şi partea vătămată se întorceau din staţiunea Saturn spre Cluj-Napoca. Cele trei victime şi partea vătămată călătoreau pe locurile din partea stângă în spatele şoferului în primul dintre cele două microbuze, microbuz cu nr. de înmatriculare ZZZZ, proprietatea S.C. C.C. S.R.L., condus de către S.J.C..
În jurul orei 23.35 microbuzul circula cu o viteză de 70 km/h pe podul rutier Giurgeni -Vadu Oii, drum prevăzut iniţial cu câte două benzi de circulaţie pentru fiecare sens, dar, în acea perioadă, cele două benzi aferente sensul opus de deplasare a microbuzului erau în lucru, iar circulaţia era dirijată pe cele două benzi de sens in direcţia de deplasare a microbuzului. Restricţiile de circulaţie ca urmare a lucrărilor erau în mod regulamentar semnalizate.
Martorul S.J.C. a declarat că circula aproape de parapetul din dreapta sa, pe un drum care nu prezenta denivelări, iar la un moment dat, circulând pe porţiunea de drum îngustată, a văzut două faruri puternice din direcţia opusă. Când a ajuns în dreptul vehiculului ale cărui faruri le văzuse a fost agăţat şi atunci a realizat că autovehiculul ce venea din direcţia opusă circula pe contrasens. Martorul N.M.S., cel de al doilea şofer al microbuzului cu care făcuse schimbul martorul S.J.C. cu puţin înaintea orei 23.30, a declarat că se afla lângă şofer când a văzut din faţă un autovehicul care a intrat pe porţiunea de drum îngustată printr-un viraj la stânga trecând peste marcajul longitudinal continuu. Cei doi martori nu au observat semnale luminoase pe partea stângă a autovehiculului care venea din direcţia opusă. Din momentul impactului care nu a mai putut fi evitat de către martorul S.J.C., microbuzul a circulat razant cu parapetul din dreapta până la oprire. Martorul R.M.A. care se afla în acelaşi microbuz pe rândul al treilea din partea dreaptă a declarat că în momentul impactului, martorul N. i-a strigat martorului S. să tragă spre dreapta astfel că au ajuns proiectaţi în parapet.
Ceilalţi pasageri ai microbuzului nu au văzut derularea evenimentelor fie pentru că dormeau, fie pentru că erau în stare de semi-veghe, aducându-şi aminte doar de cele petrecute după impactul dintre cele două autovehicule.
Analizând procesul verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile inculpatului şi a martorilor arătaţi mai sus, toate acestea coroborate cu raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză după începerea urmăririi penale împotriva inculpatului reţinem următoarele:
Segmentul de drum pe care se circula avea o lăţime de 6,70 m şi era delimitat de marcaj longitudinal continuu, ceea ce face ca fiecare bandă de circulaţie să aibă o lăţime de 3,50 m. pe ambele sensuri de mers existau indicatoare care limitau viteza de 40 km (conform procesului verbal de cercetare la faţa locului). La o distanţă de 5 m de indicator, pe sensul de mers dinspre Bucureşti spre Constanţa, adică sensul de mers al autotrenului, erau montate succesiv, la o distanţă de 10 m între ele, patru balize direcţionale, prevăzute
cu lămpi de culoarea galbenă şi având la bază indicatorul Ocolire spre stânga. Conform planşelor fotografice de la faţa locului şi declaraţiile martorilor, drumul pe care se circula nu prezenta denivelări, aspect reţinut şi de către expertul judiciar. Lăţimea semiremorcii platformă tractată de către inculpat era de 2,45 m, iar foile de tablă transportate ieşeau din gabaritul acesteia cu 28 de cm, ceea ce conduce la concluzia că lăţimea concretă a autotrenului era de 3,01 m. Lăţimea microbuzului era de 1,933 m. Autotrenul era prevăzut cu un girofar de culoarea galbenă montat pe cabina tractorului. De pe partea stânga faţă s-a identificat sub platformă locul de unde s-a desprins suportul pentru lampa de gabarit, iar în zona în care s-a desprins suportul nu s-a evidenţiat nici un conductor electric care să fi alimentat lampa, ceea ce conduce la concluzia rezonabilă că lampa de gabarit nu era în funcţiune. Concluzia este întărită de declaraţiile martorilor S.J.C. şi N.M.S.. Pe colţul din stânga faţă al încărcăturii semiremorcii s-au găsit resturi de geam, de tablă şi garnituri de cauciuc care provin de la microbuz. Coroborând aceste date cu concluziile rapoartelor de autopsie medico-legale instanţa reţine că decesul celor trei persoane, B.V.O., U.B.O. şi C.M. care ocupau locurile de geam din partea stângă a microbuzului, în spatele şoferului, s-a produs exclusiv ca urmare a impactului violent cu tabla transportată de autotrenul condus de către inculpat şi care a secţionat partea stângă a microbuzului. Masa totală a autotrenului condus de către inculpat, respectiv de 48,270 tone depăşea greutatea totală prevăzută în autorizaţia specială de transport, respectiv 39 tone, cât şi greutatea pe osii din acelaşi document. Vom reţine concluzia raportului de expertiză efectuat de A.I.M. conform căreia, depăşirea greutăţilor aşa cum au fost menţionate anterior a avut ca efect direct reducerea coeficientului global de frânare a autotrenului. Din diagrama de parcurs depusă la dosarul cauzei şi adresa de la fila 203 din dos. UP vol I, reţinem că la momentul impactului autotrenul circula cu o viteză de 62 de km/h.
Conform raportului de expertiză impactul dintre cele două autovehicule a avut loc la o distanţă de 59 m de ultima baliză direcţională situată pe sensul de circulaţia a autotrenului condus de către inculpat şi care era poziţionată pe marcajul longitudinal continuu care delimita cele două sensuri de circulaţie pe pod înainte de efectuarea reparaţiilor. Concluziile raportului de expertiză sunt rezonabile, prezentând un grad foarte mare de probabilitate cu privire la manevrele efectuate de inculpat. Astfel, având în vedere lăţimea autotrenului de 3,01 m şi lăţimea benzii pe care a fost direcţionat de baliză, respectiv de 3,35 m, inculpatul trebuia să circule la o distanţă de 17 cm de marcajul longitudinal ce delimita banda sa de circulaţie de cea a microbuzului, distanţă identică cu cea din partea dreaptă, unde se efectuau lucrările. Pentru a depăşi obstacolul reprezentat de ultima baliză, inculpatul a efectuat, în mod ineluctabil un viraj la stânga mai amplu, pentru a permite remorcii, care este mobilă în raport cu capul de tractor, să depăşească în siguranţă ultima baliză. În urma acestui viraj, în mod necesar autotrenul a depăşit marcajul longitudinal intrând pe sensul de deplasare al microbuzului. După depăşirea balizei cu întregul corp al remorcii, a urmat manevra de virare la dreapta pentru a reveni cu întreg autotrenul pe banda sa de deplasare, ceea ce presupune că în momentul iniţializării manevrei spre dreapta cu tractorul remorca, cel puţin partea in faţă stânga a semiremorcii era în continuarea liniei de deplasare descrise de tractor, respectiv pe sensul opus pe care circula microbuzul. Având în vedere viteza cu care circula autotrenul, respectiv 63 km/h şi distanţa de 59 de m, faţă de ultima baliză ocolită de autotren, la care s-a produs impactul dintre cele două autovehicule, timpul scurs de la iniţializarea
manevrelor descrise mai sus şi până la impact a fost de 0,056 minute, adică 3,36 secunde. In mod cert, dacă inculpatul ar fi circulat cu viteza de până la 10 km/h, ar fi reuşit să redreseze ansamblul agabaritic pe sensul său de mers într-o distanţă mai mică.
Din fotografiile celor două autovehicule luate odată cu cercetarea la faţa locului şi de din dinamica accidentului descrisă mai sus s-a reţinut că, în concordanţă cu împrejurările de fapt mai sus reţinute, microbuzul a intrat în coliziune direct cu semiremorca autotrenului, care a acroşat microbuzul începând cu partea stângă, de la nivelul locului şoferului microbuzului şi a continua secţionarea părţii stângi cu o profunzime din ce în ce mai redusă până la capătul microbuzului. Şi este firesc să fie aşa, de vreme ce atât tractorul autotrenul, care avea remorca pe sensul de deplasare al microbuzului, cât şi partea frontală a microbuzul nu prezintă urme ale impactului iniţial ce în mod evident a fost cel mai puternic. De altfel, inculpatul a declarat că impactul l-a perceput ca un zgomot în dreptul semiremorcii.
Conform art. 50 din Ordinul 407/1999 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea şi efectuarea transporturilor rutiere cu greutăţi şi/sau cu dimensiuni de gabarit care depăşesc limitele maxime prevăzute în Ordonanta Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor trecerea pe poduri, pe pasaje superioare şi viaducte se va efectua cu viteza maxima de 10 km/h, fără opriri, fără socuri, pe banda din dreapta în sensul de mers sau conform condiţiilor speciale prevăzute în autorizaţie. In cazurile speciale prevăzute în autorizaţie trecerea se poate efectua prin tractare cu cablu. Potrivit art. 56 din acelaşi act normativ dacă lăţimea convoiului în mers este cuprinsă între limita maxima admisă şi 3,20 m inclusiv, acesta va avea montata, suplimentar, în mod obligatoriu, în fata şi în spate, câte o tablita avertizoare cu inscripţia “ATENTIE! GABARIT DEPĂŞIT!”, iar mijlocul de tractare va folosi continuu lampile girofar de culoare galbena. Reţinem concluziile raportului de expertiză cu privire la faptul că ansamblul agabaritic condus de către inculpat nu avea montată plăcuţa avertizoare şi nici nu erau semnalizate vizibil limitele laterale ale încărcăturii, aceste concluzii coroborându-se cu declaraţiile martorilor.
Totodată s-a reţinut că dispoziţiile art. 41, 47 şi 48 din OUG 195/2002, R în vigoare la acea dată, precum şi disp. art. 129 şi 153 din HG 85/2003, obligau inculpatul să circule cât mai spre partea dreaptă.
Raportat la viteza de deplasare, inculpatul a declarat că a considerat că trebuie să urmeze indicatoarele care limitau viteza de deplasare, iar nu alte norme. Reamintim inculpatului că normele care reglementează în mod special regimul de deplasare a autovehiculelor agabaritice au prioritate şi că, de altfel, limitarea de viteză pentru camioane pe acel sector de drum era de 40 km/h.
Concluzionând asupra elementelor de fapt detaliate mai sus, instanţa reţine că, la nivelul raportului de cauzalitate, decesul celor trei tineri, respectiv B.V.O., U.B.O. şi C.M., precum şi vătămarea corporală a părţii vătămate V.A. s-au datorat exclusiv nesemnalizării corespunzătoare a încărcăturii agabaritice, a manevrei de intrare pe drumul îngustat ce a presupus conducerea pe contrasens a autotrenului de către inculpat, precum şi a vitezei mult peste limita legală cu care circula inculpatul şi care a afectat în mod direct coeficientul şi timpul de frânare.
Instanţa a reţinut că fapta inculpatului D.F. care, în noaptea zilei de 28 iulie 2006, în jurul orei 23.30, a condus autotractorul marca Mercedes Benz înmatriculat sub nr. XXXX şi semiremorca Schimitz, ansamblu agabaritic, proprietatea S.C. I.S. S.R.L. pe
podul rutier Giurgeni -Vadu Oii cu nerespectarea dispoziţiilor legale privind semnalizarea corespunzătoare, prin depăşirea vitezei legale şi prin intrarea pe contrasens, intrând astfel în coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare ZZZZ, proprietatea S.C. C.C. S.R.L., condus de către S.J.C., iar ca urmare a impactului au decedat B.V.O., U.B.O. şi C.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 2 şi 5 din C.pen..
La individualizarea pedepsei instanţa a ţinut seama de prev. art. 72 din C.pen., va lua în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea săvârşită de către inculpat, de gradul de pericol social ridicat al faptei raportat la împrejurările de fapt reţinute din ansamblul probator, de consecinţele deosebit de grave ale faptei inculpatului, de atitudinea inculpatului care, pe parcursul procesului penal nu a înţeles să conştientizeze fapta şi urmările ei, fie încercând să disipeze vinovăţia asupra altor persoane, fie să potenţeze anumiţi factori sau condiţii, care, deşi prezenţi, nu au intervenit în lanţul cauzal dintre fapta inculpatului şi rezultat. Vom reţine faptul că inculpatul este la prima abatere de la normele penale, precum scopul pedepsei penale raportat la cei 4 ani scurşi de la data săvârşirii faptelor. În baza art. 178 al. 2 şi 5 din C. pen. vom condamna pe inculpatul D.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Din raportul de expertiză medico-legală nr. 902/II/b/39/12 februarie 2009, examinându-se documentele medicale ale părţii vătămate de la epoca evenimentului rutier descris mai sus, s-a concluzionat că partea vătămată a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 23-25 de zile de îngrijiri medicale. Conform procesului verbal de la vol. II dos. UP, iniţial, inculpatul a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă faţă de partea vătămată V.A.. Prima şi singura declaraţie luată părţii vătămate a fost la data de 3 februarie 2009 şi nu există vreo probă la dosarul cauzei din care să rezulte că părţii vătămate i-ar fi fost adusă la cunoştinţă identitatea inculpatului, mai repede dedata de 4 martie 2009, declarând că formulează plângere prealabilă. Plângerea a fost formulată şi în scris la data de 11 martie 2009. Aşadar reţinem că partea vătămată a respectat termenul prev. de art. 284 din C.p.p.
Instanţa a reţinut că fapta inculpatului D.F. care, în noaptea zilei de 28 iulie 2006, în jurul orei 23.30, a condus autotractorul marca Mercedes Benz înmatriculat sub nr. XXXX şi semiremorca Schimitz, ansamblu agabaritic, proprietatea S.C. I.S. S.R.L. pe podul rutier Giurgeni -Vadu Oii cu nerespectarea dispoziţiilor legale privind semnalizarea corespunzătoare, prin depăşirea vitezei legale şi prin intrarea pe contrasens, intrând astfel în coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare ZZZZ, proprietatea S.C. C.C. S.R.L., condus de către S.J.C., iar impactul a provocat leziuni părţii vătămate V.A. care au necesitat pentru vindecare 23-25 de zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 184 al. 1 şi 3 din C.pen.
Reţinând aceleaşi criterii de individualizare a pedepsei în baza art. 184 al. 1 şi 3 din C.pen. vom condamna pe inculpatul D.F. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În condiţiile art. 33 lit b din C.pen. s-a constatat că cele două infracţiuni pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta hotărâre au fost săvârşite în condiţiile concursului ideal de infracţiuni.
În baza art. 34 lit. b din C.pen. vom contopi pedeapsa de 3 ani închisoare cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare care va fi executată fără spor în regim de detenţie.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen., ţinând seama de gravitatea faptei care crează o incompatibilitate morală şi juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităţilor publice sau în funcţii elective publice.
Despre latura civilă:
Dintru început s-a constatat că pentru autovehiculul cu marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXX proprietatea S.C. S.I. S.R.L., condus de către inculpat la data de 28 iulie 2006 a fost încheiată poliţa de asigurare seria BU nr. 0005889 eliberată la data de 1 octombrie 2005 de către S.C. C.A. S.A. valabilă pentru acest autovehicul începând cu data de 1 mai 2006 şi până la data de 2 octombrie 2006, iar asiguratorul va răspunde în condiţiile şi limitele legii şi ale contractului de asigurare (filele 189-190 vol. I dos. UP).
Totodată, s-a reţinut că inculpatul era angajat al S.C. I.S. S.R.L. (172 şi urm. vol. I dos. UP), iar la data de 28 iulie 2006 efectua un transport în temeiul atribuţiilor de angajat. În consecinţă în condiţiile art. 1000 al. 3 din C.civ. vom constata că S.C. S.I. S.R.L. are calitatea de parte responsabilă civilmente şi va răspunde în solidar cu inculpatul pentru despăgubirile materiale şi morale.
Fără să privim acţiunea civilă ca o a doua sancţiune, s-a reţinut că fapta inculpatului săvârşită din culpă cu prevedere a produs un prejudiciu material părţilor civile, constând în cheltuielile făcute ca urmare a accidentului din data de 28 iulie 2006, precum şi un prejudiciu moral.
Instanţa a luat în considerare declaraţiile martorilor cu privire la cheltuielile efectuate de părţi ca urmare a evenimentului din data de 28 iulie 2006, nefiind rezonabil să se pretindă părţilor numai proba cu înscrisuri, având în vedere starea emoţională produsă de decesul celor trei tineri şi accidentarea părţii vătămate. Cheltuielile făcute de către părţii celor trei victime cu aducerea trupurilor la Cluj-Napoca, cu funeraliile, cu ritualurile ortodoxe ulterioare şi cu organizarea memorialului anual au fost dovedite prin înscrisuri, în parte şi prin martorii F.E.V., P.M.F. şi S.S.
Cheltuielile făcute de părţile vătămate V., au fost dovedite prin declaraţia lui V.E.
Cât priveşte daunele morale instanţa reţine că cei trei tineri avea 15 ani, proveneau din familii unite şi aveau posibilităţi reale de a deveni sportivi de performanţă. Dispariţia prematură a celor trei tineri în condiţii tragice a produs familiilor un şoc emoţional ale cărui consecinţe se vor resimţi şi pe mai departe. În acest sens pledează şi iniţiativa părţilor civile care menţin vie amintirea celor trei tineri decedaţi prin organizarea unei manifestaţii sportive comemorative anuale. Reparaţia prejudiciului moral se va face atât printr-un act de justiţie coerent care să ţină seama de demnitatea inculpatului cât şi de demnitatea şi vulnerabilitatea părţilor civile, dar şi în mod efectiv prin acordarea unei despăgubiri proporţionale cu trauma psihică şi chiar fizică încercată de către părţile civile.
Considerând dovedite despăgubirile materiale şi întemeiate în parte despăgubirile morale s-a admis în parte acţiunile civile după cum urmează:
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 şi art. 1000 al. 3 C.civ. vom admite în parte acţiunea civilă formulată de către părţile civile C.V., C.E., C.A. şi C.D. şi au obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata
sumei de 51.003,08 lei reprezentând daune materiale către părţile civile C.V. şi C.E., precum şi la plata sumei de 200.000 euro, echivalent în lei, celor patru părţi civile, reprezentând daune morale.
In temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 şi art. 1000 al. 3 C.civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către părţile civile B.V., B.M. şi B.I. şi a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de
48.122,9 lei reprezentând daune materiale către părţile civile B.V. şi B.M., precum şi la plata sumei de 200.000 euro, echivalent în lei, celor trei părţi civile, reprezentând daune morale.
In temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 şi art. 1000 al. 3 C.civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către părţile civile U.B. şi vom obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 15115,03 lei reprezentând daune materiale, precum şi la plata sumei de 200.000 euro, echivalent în lei, reprezentând daune morale.
Cât priveşte acţiunea civilă formulată de către partea civilă V.A., s-a reţinut că acesta, pe lângă prejudiciul material imediat a suferit un prejudiciu moral constând în suferinţele fizice cauzate de leziuni, precum şi un prejudiciu estetic reprezentat de cicatricile încă vizibile. In temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 şi art. 1000 al. 3 C.civ. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă V.A. şi a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 6.500 lei reprezentând daune materiale, precum şi la plata sumei de 10.000 euro, echivalent în lei, reprezentând daune morale.
In temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 şi art. 1000 al. 3 C.civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BUCUREŞTI şi obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 775,04 lei, reprezentând daune materiale.
In temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 şi art. 1000 al. 3 C.civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE CLUJ-NAPOCA şi obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 201,67 lei, reprezentând daune materiale.
In temeiul art. 193 al. 1 din C.p.p.a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părţilor civile U.B. suma de 17.515,03 lei, B.V. suma de 4320 lei, C.V. suma de 5401,7 lei, V.A. suma de 1900 lei, reprezentând onorariile avocaţilor aleşi.
In baza art. 191 al. 1 şi 3 din C.p.p. a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 11.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.
Societatea de Asigurare S.C. C.A. SA Sibiu, a declarat recurs împotriva încheierii pronunţata in data de 26. 01. 2012., in prezenta cauza, si prin care s-a îndreptat pretinsa eroare materiala din minuta si din Sentinţa Penala nr. 581/07.06.2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca, stabilindu-se că recurenta are calitatea de asigurător RCA pentru autovehiculul marca Mercedes, cu număr de înmatriculare XXXX, proprietatea S.C. S.I. S.R.L., considerând această hotărâre ca nefondată si nelegală, solicitând admiterea căii de atac promovate cu consecinţa respingerii cererii de îndreptare a erorii materiale.
Curtea, examinând recursul declarat, în baza actelor de la dosar, reţine următoarele:
Partea responsabila civilmente S.C. S.I. S.R.L., a încheiat cu recurenta societate de asigurare CONTRACTUL DE ASIGURARE seria BU nr. 0005889, privind asigurarea tip „Buchet” a transportatorilor de mărfuri si persoane.
Aşa cum rezulta din cuprinsul acestui Contract de Asigurare, ce se afla În copie la dosarul cauzei, acest tip de asigurare a cuprins următoarele feluri de asigurare:
1.-Asigurare de avarii Şi furt al autovehiculelor (asigurare tip CASCO);
2.-Asigurarea de Răspundere Civila auto înafara României (CARTE VERDE);
3.Asigurare de răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate (CMR);
4.-Asigurare de accidente a persoanelor transportate;
Din probatoriul administrat atât în fata instanţei de fond cat si ulterior in caile de atac, a rezultat ca asigurarea încheiată de asiguratul S.C. S.I. S.R.L. nu a fost o asigurare de răspundere civila pe teritoriul României (RCA)
Curtea reţine că instanţa de fond, pe calea unei îndreptări de eroare materiala, a conchis, după rămânerea definitivă a sentinţei, ca partea responsabilă civilmente S.C S.I. S.R.L. a avut, la data producerii accidentului, calitatea de asigurat RCA (răspundere civilă pentru prejudicii cauzate prin accidente terţelor persoane). Mai mult, instanţa de fond nu putea pe calea unei cereri de îndreptare a erorii materiale sa modifice tipul unui contract, respectiv să constate ca recurenta are calitatea de asigurător RCA, în condiţiile în care singura poliţă existentă la dosar este cea cu seria BU nr. 0005889, – poliţa ce dovedeşte că asigurarea pe care S.C. S.I. S.R.L., a încheiat-o cu recurenta este una de „tip Buchet”. Asigurarea RCA diferă de asigurarea „tip Buchet”, judecătoria făcând o confuzie gravă între cele doua tipuri de asigurare.
La dosarul cauzei nu există depusă o poliţa de asigurare RCA încheiată între S.C. S.I. S.R.L şi recurentă, caz în care Curtea apreciază că judecătoria nu putea să intervină si sa modifice o sentinţa definitiva, deoarece în speţa nu suntem în situaţia unei erori evidente, aşa cum art. 195 C.p.p. impune, o cerere de îndreptare a erorii materiale pe asemenea considerente fiind inadmisibilă.
Singura răspundere ce poate să fie stabilita in sarcina recurentei este cea care deriva din poliţa de asigurare seria BU nr. 0005889, care este o asigurare tip Buchet si nu RCA, aşa cum corect s-a stabilit in cadrul judecaţii cauzei, nefiind nicio eroare materială in ce priveşte poliţa de asigurare.
Curtea reţine că instanţa de fond investită fiind cu soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale, a confundat cele doua tipuri de asigurare Tip Buchet şi RCA, şi în mod nelegal a stabilit o stare de fapt neconformă cu probele administrate in cauza, schimbându-se pe calea unei cereri de îndreptare a erorii materiale tipul unui contract, întinderea răspunderii angajate şi modificându-se astfel dispozitivul unei hotărâri definitive, situaţie vădit nelegala şi inadmisibilă ce aduce atingere autorităţii de lucru judecat.
Solicitările părţilor civile din cererea de îndreptare a erorii materiale au făcut obiectul recursului soluţionat de Curtea de Apel Cluj prin dec.pen.nr. 1329 din 8.09.2011.
Mai mult, pentru soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale, s-a depus la dosar un script din care a rezultat că S.C. S.I. S.R.L. este asigurat la S.C.C.A.. Raportat la această împrejurare, curtea reţine următoarele:
In primul rând judecătoria, pe calea unei cereri de îndreptare a erorii materiale, a administrat probe noi, care au vizat tipul contractului încheiat şi a schimbat dispozitivul unei hotărâri definitive.
In al doilea rând scriptul nu a specificat faptul că S.C. S.I. S.R.L, ar avea calitatea de asigurat RCA, din cuprinsul său reieşind doar ca aceasta ar avea calitatea de „asigurat”, nemenţionându-se natura contractului încheiat.
Natura răspunderii pe care recurenta o are în prezenta cauza a fost tranşata în cadrul judecaţii, rezultând in mod indubitabil ca singura răspundere ce se antrenează în sarcina sa, este cea care derivă din poliţa de asigurare seria BU nr. 0005889 (care este o asigurare tip Buchet şi nu RCA).
Curtea reţine că reprezintă erori materiale menţionarea greşită a unui număr de dosar, a unei sume de bani, eroarea evidenţiindu-se în lipsa oricărui dubiu, neimpunându-se reaprecierea, deliberarea sau exprimarea unei convingeri. În speţă, în mod greşit judecătoria a schimbat pe calea unei cereri de îndreptare a erorii materiale tipul unui contract, întinderea răspunderii angajate, modificându-se astfel dispozitivul unei hotărâri definitive. Greşeala judecătoriei nu constituie o eroare materială, ci una de conţinut, condiţii în care, curtea va admite recursul declarat de S.C C. în baza art. 385 ind. 15 pct.2 lit. d C.p.p., împotriva încheierii pronunţate în data de 26 ianuarie 2012 prin care s-a îndreptat pretinsa eroare materială din sentinţa penală nr. 581/7 iunie 2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1329/8.09.2011 a Curţii de Apel Cluj, pe care o va casa în întregime şi rejudecând:
Va respinge cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în considerentele si dispozitivul sentinţei penale nr. 581/2010 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, cerere formulata de părţile civile C.V., C.E., C.A., C.D. si V.A..
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, conform art. 192 pct. 3 alin.3
C.p.p. (Judecător Delia Purice)
Cerere de achitare formulată de inculpatul care a solicitat judecata în procedura simplificată. În aplicarea dispoziţţilor art. 320/1 C proc. pen.. instanţa nu poate pronunţa decât soluţia de „condamnare a inculpatului” care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Achitarea inculpatului nu se poate dispune decât în urma efectuării „cercetării judecătoreşti”
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia penală nr. 1853/R din 20 decembrie 2012
Judecătoria Huedin prin sentinţa penală 155 din 5.09.2012 în baza art. 86 alin 2 din 0.U.G. nr. 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 320/1 C.Pr.Pen., art. 63 alin. 3 teza a II-a C.Pen. a condamnat inculpatul T.P. la pedeapsa de: 600 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este suspendat.
S-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 63/1 C.Pen.
În baza art. 191 C.Pr.Pen.a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin inculpatul T.P. a fost trimis în judecată, primul pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este suspendat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002.
S-a reţinut în actul de inculpare şi trimitere în judecată că la data de 31.03.2012, inculpatul a condus pe drumurile publice, respectiv pe DN 1 E 60, din localitatea Oşorhei până în oraşul Huedin, cu intenţia de a se deplasa până în localitatea Gilău şi retur, autoturismul marca Mercedes, fără a avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât la data de 01.03.2012 dreptul de a conduce autovehicule îi fusese suspendat pe o perioadă de 90 zile.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei pe parcursul procesului penal, solicitând a se face aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.Pr.Pen., text introdus prin Legea 202/2010. De asemenea acesta a solicitat aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ.
În fapt, la data de 31.03.2012, orele 08.04 organele de poliţie, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu în Huedin, au oprit pentru control un autoturism marca Mercedes care circula din direcţia Oradea spre Cluj-Napoca şi care a efectuat o manevră de depăşire neregulamentară a unui alt autovehicul în zona de acţiune a indicatorului rutier „Depăşirea interzisă”. Organele de poliţie i-au solicitat conducătorului autoturismului marca Mercedes să prezinte documentele pentru control, stabilind că se numeşte T.P.. Acesta a declarat în prezenţa martorului asistent S.L.A. că permisul său de conducere a fost reţinut de către lucrători de poliţie din cadrul I.P.J. Bihor pentru depăşirea vitezei regulamentare cu peste 50 km/h, aflându-se în perioada de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Prin adresa cu nr. 466668 din 13.04.2012 Serviciul Rutier din cadrul I.P.J. Bihor a comunicat că la data de 31.03.2012 inculpatul T.P. avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile, perioada de suspendare fiind cuprinsă între 01.03.2012 – 29.05.2012. Cu ocazia audierii inculpatului T.P. acesta a declarat că avea cunoştinţă că permisul său de conducere era suspendat în perioada
01.03.2012 – 29.05.2012, precizând că a condus autovehiculul în ziua respectivă din localitatea Oşorhei şi intenţiona să se deplaseze în localitatea Gilău, însă datorită acelei manevre de depăşire neregulamentară a fost oprit de organele de poliţie pe raza oraşului Huedin.
În drept, fapta inculpatului T.P., care la data de 31.03.2012 a condus pe drumurile publice, respectiv pe DN 1 E 60, din localitatea Oşorhei până în oraşul Huedin, cu intenţia de a se deplasa până în localitatea Gilău şi retur, autoturismul marca Mercedes, fără a avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât la data de 01.03.2012 dreptul de a conduce autovehicule îi fusese suspendat pe o perioadă de 90 zile întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este suspendat, prev. de art. 86 alin. 2 din faptă pentru care instanţa va condamna inculpatul la o pedeapsă de 600 lei amendă penală.
La individualizarea şi dozarea pedepsei instanţa a avut în vedere recunoaşterea sinceră a vinovăţiei, lipsa antecedentelor penale, precum şi celelalte criterii prev. de art. 72 C.Pen.
De asemenea instanţa a facut aplicarea art. 320/1 alin. 7 C.Pr.Pen., text introdus prin Legea 202/2010, care prevede că instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului,
care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Or, inculpatul beneficiază de această prevedere legală întrucât până la începerea cercetării judecătoreşti, a declarat personal că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Inculpatul a solicitat aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 18/1 C.Pen. nu constituie infracţiune fapta prevazută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
Or, conducerea de către inculpat a unui vehicul de transport pe o distanţă relativ lungă pe un drum european, în condiţiile în care anterior i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/h, iar oprirea sa în trafic s-a datorat unei noi încălcări grave a legislaţiei rutiere demonstrează faptul că inculpatul ignoră în mod repetat dispoziţiile legale care guvernează această activitate. În această ordine de idei este cu atât mai semnificativ că inculpatul este un conducător auto profesionist, care ar trebui să dea dovadă de mai mult respect pentru legislaţia rutieră şi, nu în ultimul rând, pentru ceilalţi participanţi la trafic pe care îi pune în pericol prin conduita sa.
Pentru aceste considerente instanţa a apreciat că fapta inculpatului T.P. prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi nu se poate aplica o sancţiune cu caracter administrativ.
Instanţa a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 63/1 C.Pen.
Având în vedere soluţia de condamnare instanţa în baza art. 191 C.Pr.Pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva soluţiei instanţei de fond, a declarat recurs inculpatul T.P., care a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea sentinţei judecătoriei şi rejudecând dosarul, a se dispune achitarea recurentului în temeiul art. 10 lit. b ind.1 rap. la art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. întrucât fapta săvârşită de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Curtea examinând recursul promovat, prin prisma motivului invocat, ajunge la următoarele constatări:
Aşa cum rezultă din examinarea conţinutului sentinţei penale nr. 155 din
5.09.2012 a Judecătoriei Huedin, instanţa de fond a soluţionat cauza penală, la cererea expresă a inculpatului, prin procedura prevăzută de art. 320/1 C proc. pen., la dezbateri acuzarea solicitând condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a acesteia, iar apărarea a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b)/1 C. pen. cu referire la art. 18/1 C pen.,
Prin Legea nr. 202/2010 respectiv, art. 320/1 C proc. pen, legiuitorul român a introdus în dreptul intern o nouă procedură de judecată, cunoscută în multe sisteme judiciare (cel nord-american fiind promotorul principal al acesteia), procedură denumită,
după caz, „pledarea vinovăţiei”, „recunoaşterea vinovăţiei”, „procedură sumară de judecată”, „procedură simplificată de judecată” etc.
Această nouă procedură de judecată este parte a conceptului juridic contemporan de „justiţie penală negociată” căreia, în viitorul Cod de procedură penală, i se vor adăuga şi altele („acordul de recunoaştere a vinovăţiei” etc}. Elemente ale acestui nou concept sunt relevate de tezele prealabile ale noilor coduri (H.G. nr. 829/2007 şi HG. Nr.1183/2008), precum şi de doctrina juridică.
În sinteză, potrivit dispoziţiilor art. 320/1 C proc. pen., în schimbul „pledării vinovăţiei” în fata judecătorului, şi acceptării judecării cauzei pe baza probatorului administrat în cursul urmăririi penale, acuzatul este condamnat, având dreptul să fie sancţionat cu o pedeapsă redusă, evitând astfel aplicarea unei pedepse orientată semnificativ către maximul special al textului incriminator al faptei ori chiar egală cu acest maxim.
O astfel de procedura de judecată, după cum s-a menţionat, regăsită în majoritatea sistemelor judiciare penale moderne, compatibilă cu principiile CEDO şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prezintă evidente avantaje, deopotrivă pentru acuzat şi pentru înfăptuirea justiţiei, prezentarea lor neconstituind obiectul acestei cauze penale.
În consecinţă, în situaţia în care inculpatul „pledează vinovat”, instanţa de fond nu mai efectuează „cercetare judecătorească”, dispunând soluţia condamnării acestuia, cu aplicarea unei pedepse reduse în condiţiile art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen.
O altă soluţie nu este posibilă deoarece, în toate celelalte situaţii, legea impune, în mod firesc, efectuarea cercetării judecătoreşti de către judecător: administrarea probelor în mod direct, nemijlocit, contradictoriu şi public, în condiţiile unei proceduri judiciare complete, iar nu „simplificate”.
Numai o cercetare judecătorească „completă” poate sta la baza oricărei soluţii prevăzută de art. 345 C. proc. pen. („achitare” sau „condamnare”)
Examinarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 320/1 C. proc. pen. susţine, în mod categoric, cele menţionate, după cum se va arăta în continuare:
Astfel, potrivit art. 320/1 alin. (4) C. proc. pen., în vigoare la data judecării cauzei, „instanţa de judecată soluţionează cauza penală atunci când, din probele administrate (T.P. – la urmărirea penală), rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse”.
Textul citat este raţional deoarece se înlătură două erori grave ce se pot comite în „procedura simplificată de judecată”, şi anume:
– condamnarea acuzatului pe baza unor probe insuficiente, care nu dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele pentru care a fost trimis în judecată,
– condamnarea altei persoane decât cea care în mod real, a săvârşit faptele deduse judecăţii.
În aceste situaţii, judecătorul este obligat să procedeze la efectuarea cercetării judecătoreşti, chiar dacă inculpatul solicită expres aplicarea procedurii de judecată prevăzută de art. 320/1 C. proc. pen.
Textul art. 320/1 alin (4) C. proc. pen, a fost modificat prin O.U.G. nr. 121/2011 şi are următorul conţinut: „Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat”.
Această modificare relevă, încă o dată, că în urma judecării cauzei penale pe baza „procedurii simplificate” nu se poate dispune o soluţie decât atunci când fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, nu şi atunci când, printre altele, fapta nu constituie infracţiune (aici fiind inclus şi cazul prevăzut de art. 10 lit b ind.1 C proc. pen. combinat cu art. 18/1 C. pen. deoarece, în această ipoteză, instanţa constată că „fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni”).
Aceste dispoziţii legale trebuie corelate cu cele ale art. 320/1 alin (7) C. proc pen. conform cărora „Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege” (dispoziţii nemodificate de O.U.G nr. 121/2011).
In concluzie, prin aplicarea procedurii prevăzută de art. 320/1 C proc. pen.. instanţa nu poate pronunţa decât soluţia de „condamnare a inculpatului” care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Achitarea inculpatului nu se poate dispune decât în urma efectuării „cercetării judecătoreşti”, chiar dacă acesta a solicitat expres judecarea prin această „procedură simplificată”.
De altfel, un alt argument din care rezultă voinţa legiuitorului, este cel dedus din dispoziţiile art. 320/1 alin (8) C. proc pen., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 121/2011: „Instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în acest caz, instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun”.
„Continuarea judecării cauzei potrivit procedurii de drept comun” (adică prin efectuarea cercetării judecătoreşti] se poate realiza fie la începutul procedurii judiciare, după respingerea cererii inculpatului de judecare în condiţiile art. 320/1 C. proc. pen. fie prin repunerea cauzei pe rol în vederea efectuării cercetării judecătoreşti dacă judecătorul a acceptat cererea inculpatului însă, cu ocazia deliberării, constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat şi, deci ca poate pronunţa, în condiţiile art. 320/1 alin. (7) C. proc. pen,, condamnarea inculpatului care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege
In final, cu referire la corelaţia dintre soluţia dispusă în temeiul art. 10 lit.b ind.1
C. proc. pen, cu referire la art. 18/1 C pen., şi necesitatea stabilirii corecte şi complete a situaţiei de fapt în urma administrării nemijlocite a probelor de către judecător, Curtea apreciază că se impune şi menţionarea argumentelor juridice expuse în Decizia nr.VII/2009 a Secţiilor unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Monitorul Oficial nr. 691/2009 în care se arată cu privire la controlul judiciar al soluţiilor dispuse în temeiul art. 18/1 C. pen:… „cenzura instanţei de control judiciar, ca instanţă de recurs, trebuie să urmărească atenta şi completa verificare a întregului material probator din dosar, pentru ca eroarea de fapt sesizată să nu fie doar aparentă sau, ca împrejurarea considerata esenţială lămuririi cauzei să fie neverificabilă”.
Or, eventualele constatări privind gradul de pericol social al unei anumite fapte pot fi consecinţa unor aprecieri determinate de raţionamente bazate pe erori esenţiale în reţinerea faptelor şi a împrejurărilor în care au fost comise ori care privesc persoana făptuitorului.
Cum astfel de erori se pot răsfrânge grav asupra justei reţineri a faptelor şi a gradului de pericol social al făptuitorului, cu consecinţa aplicării unui tratament penal
inadecvat, trebuie să se aibă în vedere că însuşi scopul procesului penal, ca şi principiile aflării adevărului şi al rolului activ, astfel cum sunt reglementate în art. 1 art. 3 şi art. 4
C.proc. pen., impun stabilirea realităţii în totalitatea sa, cu toate detaliile, având relevanţă în justa determinare a gradului de pericol social în accepţiunea prevederilor art. 181 C. pen.
Evident, numai pe baza aprecierii corecte şi complete a materialului probator necesar pot fi descoperite faptele şi împrejurările cu reală semnificaţie pentru evaluarea gradului de pericol social în raport cu elementele la care se referă dispoziţiile art. 181 alin. (1) şi (2) C. pen.
De aceea, excluderea posibilităţii instanţei de recurs de a-şi exercita cenzura şi asupra modului în care instanţele ierarhic inferioare au apreciat conţinutul probelor în raport cu elementele ce pot duce la constatarea lipsei vădite de importanţă a unei anumite încălcări a legii, de natură a-i conferi lipsa pericolului social al unei infracţiuni, sau, dimpotrivă, la evidenţierea gradului de pericol social, cu consecinţa neaplicabilităţii dispoziţiilor art. 181C. pen, ar echivala cu lipsirea de conţinut a cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin (1) pct 18 C. proc. pen., putând conduce astfel la denaturarea substanţială a scopului procesului penal şi la nesocotirea principiilor sale de bază.
Ca urmare, nu trebuie să prevaleze formalismul în interpretarea dispoziţiilor ce guvernează procesul penal, care ar putea echivala acceptarea producerii de erori grave, doar pentru a se asigura o aparentă separare a situaţiilor de fapt de cele specifice de drept. Înfăptuirea interesului superior al justiţiei, acela de aflare a adevărului, şi impunerea respectului cuvenit legii fac necesar ca, în cadrul temeiului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc pen., să se examineze şi întregul ansamblu de împrejurări de ordin obiectiv sau subiectiv ce trebuie să stea la baza aprecierii incidenţei prevederilor art. 181 C. pen. în raport cu cazul concret judecat”.
Curtea apreciază că, în raport de condiţiile concrete în care a fost soluţionată cauza (lipsa cercetării judecătoreşti la judecătorie), este exclusa aplicarea dispoziţiilor cazului de casare prevăzut de art 385/9 pct. 18 C. proc. pen. deoarece examinarea „erorii grave de fapt” presupune, implicit, examinarea probatoriului, atât a celui administrat în cursul urmăririi penale, cât şi a celui administrat în cursul cercetării judecătoreşti.
În consecinţă, instanţa de fond a făcut o legală aplicare a dispoziţiilor art 320/1 C proc. pen., şi l-a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea comisă la pedeapsa amenzii penale, fiind exclusă aplicarea art. 18 ind.1 C.p.p. în recurs.
Pentru motivele ce preced, se va respinge recursul inculpatului ca nefondat, în baza art. 385 ind. 15 pct.1 lit. b C.p.p
Va obliga pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare conform art. 192 alin. 2 C.p.p. (Judecător Delia Purice)
Întocmit,
Judecător DELIA PURICE
